Toate forumurile Desprecopii.com: liste de discutii  Cabinetul Psi - consultatii de psihologie

Copilul captiv

(30 voturi)
Pagina precedenta | Pagina urmatoare

Autor Subiectul precedent Subiect Subiectul urmator
Pag. din 29

Clori



114 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul  Trimite mesaj yahoo luiClori Adauga semn de carte la raspuns Trimite Clori un Mesaj Privat
Citat:
citat din mesajul lui ladyJ

Eu te felicit, si pe tine si pe alte fete care au scris aici, ca ati reusit sa identificati problema si sa incercati sa o ´´´prelucrati´´
Tu le-ai spus parintilor tai? Ai avut confruntarea directa cu ei?


Da. Am mai scris despre asta aici: http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=131138&whichpage=6 si in pagina urmatoare.

Editat de - Clori on 19/04/2010 12:42:25
Mergi la inceput
irinai
irinai



669 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite irinai un Mesaj Privat
Nu sunt in stare acum sa povestesc iar toata istoria abuzului din copilarie. Am mai facut-o, mai demult, la un alt subiect.
Ce nu inteleg eu inca este de ce se insista pe "iertare"? De ce sa ierti un om care ti-a distrus viata? Cum devin eu mai buna daca ii iert pe parintii ce mi-au facut rau?
OK, ii inteleg. Le gasesc scuze. Si prin faptul ca le gasesc scuze nu fac altceva de fapt decat sa continui un tipar, o conditionare afectiva din trecut. Adica ei au fost niste nenorociti, dar vezi eu sunt buna si ii inteleg si ii iert...

De ce sa ii iert? Cu ce ma ajuta pe mine daca ii iert?
Am inteles modul in care m-au conditionat, si fac tot ce pot sa scap de aceasta conditionare, dar nu inteleg de ce trebuie sa ii iert. Sincer...Nu este rautate, doar ca as vrea sa inteleg cu ce mi s-ar imbunatati mie (si apropiatilor mei) viata daca i-as ierta.
Mergi la inceput
ladyJ
ladyJ



6432 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite ladyJ un Mesaj Privat
Citat:
citat din mesajul lui Clori

Citat:
citat din mesajul lui ladyJ

Eu te felicit, si pe tine si pe alte fete care au scris aici, ca ati reusit sa identificati problema si sa incercati sa o ´´´prelucrati´´
Tu le-ai spus parintilor tai? Ai avut confruntarea directa cu ei?


Da. Am mai scris despre asta aici: http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=131138&whichpage=6



Sa stii ca sunt putine cazurile in care abuzatorul isi recunoaste vina si si mai putine in care isi cere iertare.
Mama ta a reactionat tipic, dar nu asta e important , important e ca te-ai eliberat cand i-ai spus.
Mergi la inceput

andruskandu



2011 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite andruskandu un Mesaj Privat


Salut!

Vad ca, din pacate, suntem multe care au trecut printr-o copilarie anosta, plina de "pacatul" de a nu fi fost copilul pe care si l-au dorit parintii, nu indeajuns de bun, de destept, frumos.. etc, ca sa le multumim orgoliile...

Eu cam asa vad.

Conchita, despre molestare... pe la 8-9 ani am trecut prin acelasi lucru. Oh, am atat de clare in minte toate imaginile cu tot ce s-a intamplat, clipa de clipa.

Prima molestare.
Cum vecinul de 65-70 de ani, la care mama ma lasa in grija cand aveam 3-4 ani (la sotia lui), deci, cum spuneam, intr-o zi ma jucam in fata blocului, si Domnul Georgescu (vecinul), ma striga sa vin sus la el sa-mi dea ceva.
Eu, copil ascultator urc, intru in casa lui, si el incepe sa puna mana pe mine, sa-mi ridice bluza si sa-mi pupe sanii ... cu buzele alea scarboase, vinete si umede! Incearca sa ma dezbrace cu cuvinte linistitoare, ignorand strigatele si protestele mele... in sfarsit reusesc sa fug cu amenintarea ca-l spun mamei daca nu ma lasa in pace.
Urc speriata acasa si-i spun surorii mele ce mi s-a intamplat. Ea ma linisteste.
Vine mama acasa si se supara pe mine, pe mine pentru ca nu am avut rabdare sa-i spun ei, ca doar ea e mama si trebuia sa afle prima...
Si atat! Liniste totala, cu cearta de rigoare ca ce-am cautat la el acasa... eu eram vinovata!

A doua molestare.

Aveam vre-o 11 ani, intrasem in vacanta de vara. Eram la tara, undeva intre dealuri si munti... si m-am imbolnavit, am racit, cu febra, m-am pus pe zacut.
Si cum stateam in pat, vine unchiul meu, sotul verisoarei primare a mamei. Ma intreaba cum ma simt, si-mi mangaie sanii, incearca sa-mi dea bluza jos, sa ma pupe... pana la urma ma lasa in pace plina de rusine... dar cateva ore mai tarziu revine. Cu acelasi scenariu. Si-i zic ca daca nu ma lasa in pace strig! Pleaca... si vine o alta verisoara careia ii spun ce se intampla... si liniste! M-a lasat in pace.
Dar ajung acasa la Bucuresti, si ma ia mama: ca de ce a trebuit sa zic ceva? De ce n-am asteptat sa-i zic ei?

Cam asa...
Si-mi vine sa-i strig in fata: da' tu unde ai fost cand aveam nevoie de tine? De ce au contat strainii si parerea lor in fata mea? Eu din asta asa am inteles: trebuia sa tac, el sa-si faca treaba, si sa nu zic nimic, ca sa nu supar e ceilalti, sa nu afle nimeni.. Eventual cand afla ea se rezolva problema.
Tot eu am fost vinovata. Si omul acela a fost prezent si la inmormantarea tatei, si la parastasul lui, si la botezul lui Andrei... nimeni n-a zis niciodata nimic. Dar eu cum sa-l privesc? Pe mama cum s-o privesc prin prisma acestui om? Sau, ma rog, in acest triunghi... sper ca intelegeti ce vreau sa spun.


Inima nu e judecata dupa cat iubesti, ci dupa cat te iubesc altii
(Vrajitorul din Oz)


www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank"> Povestea unui licurici

Poznele lui Andrei Nasterea lu' Andrei

www.dropshots.com/andruskandu" target="_blank">PozeAndrei Muzica mea
BAZAR UNIC!!!

Andreea mamica fericita de Andreiut Puiut 11.06.2006
Mergi la inceput

Tala



2620 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul  Visiteaza pagina lui Tala Adauga semn de carte la raspuns Trimite Tala un Mesaj Privat
La mine s-a declansat constientizarea faptului ca am avut o copilarie trista si ca de aici mi se trag franele pe care le simt zilnic cam pe la 25 de ani (adica acum 5 ani) - atunci am fost in pragul mortii si in astfel de momente se sedimenteaza multe. Din acel moment am avut curaj sa recunosc mie dar si in fata parintilor ca au gresit fata de mine. Pana atunci ma gandeam ca daca n-am fost violata (sper Doamne sa nu!) nu ma pot numi victima. Parintii mei vin de la tara, din niste parinti si mai inchistati si reci ca ei (deci clar copii captivi la randul lor), n-au avut internet si nici librarii la indemana cu lucrari despre psihologia copilului dar au fost RAI - mi-au spus ca nu m-au dorit (mama a zis ca a plans cand a vazut ca sunt fata - iar dupa ce a venit fratele meu chiar am incetat sa mai exist altfel decat cea care ii facea rau fratiorului cel mic), n-au vazut ca umblam cu ghete imblanite vara si ghete rupte iarna (desi nu erau saraci), toata copilaria mea am auzit spus cu dintii stransi: "cat esti de rea!" (cum sa cred altceva acum, Conchita?). Dupa ce am trecut de AVC mi-a spus mama ca doar m-am prefacut (si am simtit ca si-a dorit sa mor ca sa fie ea o victima care isi ingroapa copilul) si mai apoi m-a blestemat pe mine si pe copilul pe care il purtam.
Nu o iert, nu trebuie sa faci cursuri ca sa-ti mangai copilul macar cand e bolnav (toata copilaria mi-am dorit sa ma imbolnavesc macar sa imi dea mie special sa mananc), sa spui macar o data bravo si atat de multe...
Eu m-am departat fizic de ei, nu mai vorbesc decat cu tata (de la el am primit indiferenta doar, cateva batai crunte cu cureaua pe pielea goala - mai mare umilinta, si niste palme nepotrivite peste fund la adolescenta - observate de mama si reprosate tot mie). De mama mi-e frica, mi-e teama de ura ei, mi-e teama sa nu-i faca rau copilului meu doar privindu-l, imi doresc sa uite de noi, sa nu se gandeasca la mine, sa fie fericita si sa uite de mie.
Am 30 de ani si nu ma simt adult responsabil, ma intreb cum de unii oameni ma iau in serios (si inainte de AVC am avut un job in top management), ma intreb cum Dumnezeu mi-a dat mie un copilas. Din pacate, sufletul meu pereche, sotul meu, s-a dovetit a nu fii chiar sufletul meu pereche - nu intelege de ce sufar ca doar le am pe toate, ce-mi mai trebuie?, iar ieri (ce coincidenta!) mi-a spus intr-o fraza tot ce putea sa ma raneasca mai tare. Asa ca sunt tare singura si nu stiu cum sa stau dreapta pt copilul meu.
Felicitari Conchita esti puternica! si nu esti singura de pe aici!. Daca ar fi venit ursitoarele la capul baietelului meu le-as fi rugat sa-i dea putere, eu nu cred ca am cum sa-l invat ceva ce nu stiu. Alfel, cu siguranta ii voi arata iubire. sper sa fie de ajuns.

http://tabloute.blogspot.com/
Bucurie!
Mergi la inceput
ladyJ
ladyJ



6432 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite ladyJ un Mesaj Privat
Citat:
citat din mesajul lui irinai

Nu sunt in stare acum sa povestesc iar toata istoria abuzului din copilarie. Am mai facut-o, mai demult, la un alt subiect.
Ce nu inteleg eu inca este de ce se insista pe "iertare"? De ce sa ierti un om care ti-a distrus viata? Cum devin eu mai buna daca ii iert pe parintii ce mi-au facut rau?
OK, ii inteleg. Le gasesc scuze. Si prin faptul ca le gasesc scuze nu fac altceva de fapt decat sa continui un tipar, o conditionare afectiva din trecut. Adica ei au fost niste nenorociti, dar vezi eu sunt buna si ii inteleg si ii iert...

De ce sa ii iert? Cu ce ma ajuta pe mine daca ii iert?
Am inteles modul in care m-au conditionat, si fac tot ce pot sa scap de aceasta conditionare, dar nu inteleg de ce trebuie sa ii iert. Sincer...Nu este rautate, doar ca as vrea sa inteleg cu ce mi s-ar imbunatati mie (si apropiatilor mei) viata daca i-as ierta.



Irina, nu trebuie.
E ok daca nu vrei sa ierti. E ok daca nu poti sa ierti.
Concentreaza-te pe tine insati.
Mergi la inceput

paula2003



4406 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul  Trimite mesaj yahoo luipaula2003 Adauga semn de carte la raspuns Trimite paula2003 un Mesaj Privat
Poate fiecare din noi a fost sau este captiv. Important este sa-ti gasesti resursele necesare in tine si sa iti revii, sa nu faci ce ai patit tu. De fapt este o intreaga barbologie.
Eu pot spune ca am fost, dar nu ma simt pentru ca am depasit cu bine toate emotiile vietii. Totul tine de tine ca om si de puterea ta de incredere in fortele proprii.


Paula & www.flickr.com/paula_tinta" target="_blank">Paul (03.01.2006) & www.flickr.com/paula_tinta" target="_blank">Alexandra (13.12.2003)

www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=9c7152888cafc1187f281&skin_id=0 br / " target="_blank">Copiii nostri
www.youtube.com/watch?v=99ItPu2KUKs" target="_blank">Copiii nostri 1





Mergi la inceput

olympia



2627 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul  Visiteaza pagina lui olympia  Trimite mesaj yahoo luiolympia Adauga semn de carte la raspuns Trimite olympia un Mesaj Privat
Nu cred ca are sens sa vorbim de iertare, cand ati trecut prin ce ati trecut voi, fetelor... Nu ma pot gandi decat ca mamele voastre au avut poate o viata mult mai rea, mult mai rea si decat stiti voi, altfel nu vad cum un om ajunge sa greseasca astfel, repetat, ani la rand fata de copilul sau, persistand in greseala, negasind niciodata in atata timp o portita spre schimbarea relatiei in bine...
E foarte trist.
Tala, am inteles bine , tu ai facut un AVC gravida fiind?
Andruskandu, incredibil cum a putut mama ta sa taca si sa mentina relatiile cu acei oameni ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Clori tu cred ca ai fost un copil tare cuminte si timid daca te-ai eliberat asa de tarziu!
Va pe toate.

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina
Mergi la inceput

rrox3



4833 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul  Trimite mesaj yahoo luirrox3 Adauga semn de carte la raspuns Trimite rrox3 un Mesaj Privat
Conchita Ma gandeam ca framantarile tale or sa iasa la suprafata cumva. Te-am admirat pentru Binecuvantari , e formidabil sa le vezi, sa le cauti, dar nu-i oare tot o cale sa pui biciul pe tine? Taria cu care afirmi odata la cateva randuri ca e in puterea ta, ca e raspunderea ta, ca nu ai nevoie de empatie si compasiune... toate astea nu sunt doar un mod de a pune biciul pe tine? Copilul care ai fost are defapt mare nevoie de empatie, chiar daca tu, adultul, nu vrei sa ai nevoie de compasiune. Tu, adultul, ai hotarat ca nu mai esti vulnerabila, esti puternica, dar, ea, fetita inca mai este vulnerabila si are mare nevoie sa compasiune. Nu poate creste si nu se poate elibera decat cu multa empatie. Punand biciul pe tine nu faci decat sa-i negi intelegerea de care are atata nevoie. De care ai atata nevoie.

Iti idealizezi mama, gasesti cu mandrie similitudini, o scuzi. Copilul din tine asteapta inca sa fie iubit si apreciat si nu e dispus sa accepte ceva ce defapt stie de mult, si anume ca mama e vinovata, ca mama ar fi trebuit s-o protejeze si a esuat. Copilul stie ca mama ar fi putut muta muntii... dar nu a protejat-o. Atat a putut, dar era o femeie extraordinara... Sigur ca atat a putut, dar e responsabilitatea ei ca nu a putut mai mult. Ca nu s-a rupt din relatia nesanatoasa cu tatal tau, ca nu s-a eliberat, eliberandu-te si pe tine. Nu vreau sa merg mai departe...
Pentru mine partea cea mai grea a vindecarii a fost sa accept tradarea mamei, mama pe care am socotit-o pana tarziu, cea mai minunata mama posibila, mama pentru care multumeam zilnic sortii ca mi-a dat-o... Si a trebuit sa accept la un moment dat ca daca intr-adevar m-ar fi iubit, m-ar fi protejat - protectia mea ar fi fost prioritatea ei. Daca m-ar fi iubit, m-as fi simtit iubita, nu i-as fi vanat iubirea prin tot soiul de mecanisme ...

Ai nevoie de terapie. Nu ajunge sa stii, sa cauti singura raspunsul, oricat de inteligenta ai fi (si tu stii ca esti foarte inteligenta). Nu e totul ratiune si intelegere. Si crede-ma, eu sunt inebunita dupa ratiune si intelegere, trebuie sa inteleg totul... Suntem facuti si din emotii, si oricat am rationaliza noi peste ele, ne domina. Stii, d-aia cand mergi la terapeut, nu se apuca sa-ti insire ce probleme ai si tu zici "aaa, asta era" si pleci acasa vindecat. E nevoie si de o relatie de suport neconditionat, o relatie in care sa ai curajul sa fii tu insati, asa cum nici macar nu stii ca esti, si sa fii vazuta, simtita, acceptata si apreciata exact asa cum esti. E nevoie sa umpli galeata cu iubire a fetitei care nu a renuntat la speranta.


O sa raspund separat mai direct la topicul tau.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
Mergi la inceput

carina



2858 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul  Visiteaza pagina lui carina  Trimite mesaj ICQ luicarina Adauga semn de carte la raspuns Trimite carina un Mesaj Privat
Am tot stat si m-am gandit in weekend ce ar fi de zis in cazul meu...
Conchita: eu pentru copilaria mea, nici nu le-am gasit scuza, nici nu i-am urat dar mi-au devenit indiferenti. Si imi e bine asa. Dar ei continua sa faca magarii si atunci indiferenta mea mi se mai zdruncina si ma cuprind nervii. Dar eu cu mine suntem pe calea cea buna. Nu simt ca trebuie sa ii iert. Comportamentul gresit al parintilor fata de copii nu are iertare pentru mine. Poti sa nu ii urasti, dar nu poti sa ii ierti.

Stii totusi cu ce am ramas bun din copilaria mea? Poate ca nu era necesar sa trec prin ce am trecut pentru asta,, dar e un lucru bun. M-au facut sa am o ambitie de fier: pentru mine nu exista nu se poate. Daca vreau ceva, nu ma las pana nu iese asa cum trebuie.

Despre copilaria si legatura cu ai mei ar fi multe de povestit si nu stiu de unde sa incep.
M-am simtit mereu ca si second choice acasa si banuielile mi-au fost confirmate cand mama mi-a povestit ca am aparut din greseala: era programata sa faca avort, dar a visat urat despre sora mea cu o noapte inainte. In consecinta s-a razgandit (as fi fost unul din multele avorturi ale mamei) si i-a spus tatului meu abia cand ar fi fost prea tarziu sa mai faca ceva. Si daca tot nu mai aveau ce face au sperat macar sa fiu baiat. Nici asta n-a iesit.
O chestie care m-a terorizat a fost amenintarea permanenta a mamei ca o sa moara si o sa vedem noi atunci ce o sa facem. Orice as fi facut, asta era raspunsul ca o omor cu zile si ca intr-o buna zi chiar o sa moara de atata suparare cat ii aduc. Rezultatul: ma trezeam in fiecare noapte de cateva ori sa o ascult ca respira. Tin minte ca intram noaptea in panica si tremuram ca varga daca nu ii auzeam respiratul.
Apoi erau bataile tatei, fara motiv, cu orice: furtun, curea, pantofi la care ea asista. Statea in usa si se uita cum ne batea fara motiv si nu spunea nimic. Cand am intrebat de ce mi-a raspuns: vroiai sa ma bata si pe mine? Si apoi sa ajungem la divort si sa ramaneti fara tata? Cand luam bataie nu aveam voie nici sa plang sa nu auda vecinii sa ii fac de ras.
Apoi erau vacantele. Cand eram mica, mica, ma duceau la tara. Imi placea cu bunicii, ii iubeam nespus, dar vroiam si eu acasa cu ei si cu sora mea. Si stiau ca imi e dor de ei si nu le pasa. La 5 ani mi-am facut bagajul si am plecat singura acasa (14 km, sosea nationala). Am luat bataie cand m-au gasit ca i-am speriat. Si tot acolo m-au lasat.
Apoi dupa ce am inceput scoala si pana am plecat la facultate, in fiecare vara, munceam la camp si stateam in piata sa vindem pepeni sau rosii. Nu imi era rusine, dar eram obosita. Colegii mergeau in tabere, noi n-aveam bani.
Apoi am plecat la facultate, cat de departe am putut. In primul an mi-au dat bani. In anul doi nimic. Nu asta e problema, pentru ca asta m-a fortat sa ma angajez. Problema e ca ei imi cer sa le fiu recunoscatoare ca m-au tinut la facultate si ca datorita lor sunt azi unde sunt.
Eu am povestit cu mama despre tot, despre ce am simtit atunci si despre ce simt acum. Mi-a spus ca dramatizez eu, ca au fost asa cum au putut si cum au stiut. Cu toate astea, ea si-a facut bagajele de cateva ori sa plece de acasa ca nu il mai suporta pe tata si apoi ramane. Daca o intreb de ce, imi spune ca a ramas cu el pentru noi, sa nu rada lumea de noi ca avem parinti divortati.

Copilaria mea a lasat urme adanci: unele bune altele greu de dus. Dar am reusit sa o inteleg si sa o accept ca si o experienta fara de care nu as fi fost omul care sunt azi.

De partea cealalta este sora mea. Si ea a trecut prin multe (inclusiv tinuta de picioare deasupra balconului la 6 ani jumate ca a uitat sa isi faca tema), dar ea nu considera ca a fost ceva in neregula cu copilaria noastra, sau oricum ceva care sa ne marcheze. Insa, aplica aceleasi metode de educatie cu copiii ei: ii loveste, ii ameninta.
Nepotelul meu avea 4 sau 5 ani si a facut ceva nazuri la cumparaturi. Cand au iesit din magazin, au pus toate in masina, ea s-a urcat si a plecat. L-a lasat acolo pret de cateva minute si apoi i-a spus ca daca se mai comporta asa data viitoare nu se mai intoarce dupa el . Si imi spune ca asa se cresc copiii: sa inteleaga autoritatea parintelui si sa le fie frica de el pentru ca astfel o sa i se urce in cap (cum voi pati eu dupa prevestirile sale).



People are always blaming their circumstances for what they are. I don't believe in circumstances. The people who get on in this world are the people who get up and look for the circumstances they want, and, if they can't find them, make them. ~G.B. Shaw

Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!
Anda si Carina (deja domnisoara)
http://andaoana.wordpress.com/
http://flickr.com/photos/32304863@N04/
Mergi la inceput
Pag. din 29 Subiectul precedent Subiect Subiectul urmator  
Pagina precedenta | Pagina urmatoare

 Subiect inchis
Mergi la:
Forum DC © desprecopii.com - marca inregistrata La inceputul paginii
(c)




DESPRECOPII.COM - NAVIGARE
Preconceptie
Planificarea unui copil
Perioada conceptiei
Infertilitate
Ovulatie
Metode de tratare a infertilitatii
Conceperea unui copil sanatos
Alegerea sexului copilului
Adoptie
Sarcina
Sarcina la inceput
Calculul datei nasterii
Odiseea Sarcinii
Teste in sarcina
Nume de copii
Momente cheie in sarcina
Factori de risc in sarcina
Alimentatia in timpul sarcinii
Frumusete, sport si sex in sarcina
Pierderea sarcinii
Album: Miss Odiseea Sarcinii
Staruri+in+Odisee
Nastere
Pregatirea pentru nastere
Nasterea: modalitati si calmare a durerii
Pregatirea pentru nastere
Starea depresiva postpartum
Recuperarea mamei dupa nastere
Nasterea povestita de mamicile DC
Bebelusul 0-12 luni
Bine ai venit acasa!
Alaptarea bebelusului
Igiena & ingrijirea nou-nascutului
Sanatatea bebelusului
Dezvoltarea in primele 12 luni
Diversificarea si hranirea bebelusului
Bebelusii gemeni
Nou-nascutul: semne de ingrijorare
Copilul 1 - 3 ani
Bolile copilului intre 1-3 ani
Educatia unui copil inca bebelus
1-3 ani, varsta crizelor de independenta
Trecerea de la scutec la olita
Grafice de crestere
Dezvoltarea intelectuala intre 1-3 ani
Alimentatia intre 1-3 ani
Copilul 3 - 6 ani
Inteligenta emotionala a copilului
Educatia copilului intre 3-6 ani
Repere de dezvoltare fizica intre 3-6 ani
Sanatatea copilului intre 3-6 ani
Sportul intre 3-6 ani
Alegerea unui animalut de casa
Alimentatia copilului intre 3-6 ani
Copilul 6 - 10 ani
Repere de dezvoltare intre 6-10 ani
Sanatatea copilului intre 6-10 ani
Copilul de 7 ani
Copilul de 8 ani
Adolescentul
Pubertatea - pe intelesul parintilor
Scoala si notele
Sanatatea adolescentului
Dezvoltarea adolescentului
Siguranta copiilor pe internet
Utilitare: Calculatorul Ovulatiei | Calculul nasterii | Nume de copii | Dosarul bolilor | Doctorii raspund | Top 50 articole | Cele mai noi articole | Actiuni umanitare | Portalul taticilor | Viata de familie | Hai sa ne jucam | Concursuri | Carte de Bucate | Portalul Comunitatii Desprecopii | Galeriile Comunitatii | Toate Forumurile DC | Subiecte active | Mica Publicitate | Copilul tau pe coperta Revistei Desprecopii.com