Copilul captiv
Raspunsuri - Pagina 29
ra_mi_ella spune:
Citesc, recitesc, continuu de cand Conchita a deschis subiectul.
Mi-au revenit in minte toate framantarile, durerile, emotiile pe care le-am purtat cu mine de-a lungul copilariei, adolescentei, tineretii.
Sincer, am tot incercat dar nu reusesc sa ma adun si sa descriu aici toata suferinta prin care am trecut.
Pentru mine a fost un soc cand am realizat cate fete de pe DC au trecut prin astfel de traume.
Pana voi putea trece peste durerea de care ma credeam vindecata si care in ultimele zile a revenit fara sa fiu pregatita sa mai trec odata prin asta, doar va citesc.
Conchita, Rrox, Nelia, Deus 
conchita spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui ra_mi_ella Pana voi putea trece peste durerea de care ma credeam vindecata si care in ultimele zile a revenit fara sa fiu pregatita sa mai trec odata prin asta, doar va citesc. |
bad news, baby, durerea aia nu trece niciodata. ii scade intensitatea, dar ramane acolo, parte din tine, ca reumatismul. tu ai mai scris si la inceputul topicului, nu? vestea buna e ca efectele acestei dureri asupra noastra ne stau in putere. le lasam sa ne dicteze actiunile si gandurile sau ce facem cu ele?
un prieten ma suna mai acum ceva timp in ziua mea fara sonia sa ma intrebe ce program am, daca ma intereseaza sa ies cu gasca undeva sau singuri, etc. si ii zic ca nu ma simt deloc ok, am probleme cu exul, nu-s o companie placuta. ei bine, ramiela, asculta aici raspuns intelept: inteleg ca ai emotii puternice acum si nu esti ok, dar de ce lasi sentimentele sa-ti distruga actiunile? azi e ziua ta libera, aveai program de fun, iar acum din cauza "sentimentelor" stai in casa si-ti plangi de mila si maine te vei simti si mai rau?
are sau nu are dreptate? lasa durerea sa curga pana oboseste. dupa aia, curatata de ea, fa-ti un plan de bataie cum s-o gestionezi. o metoda e prin hobby. atunci cand ne ocupam de ceva care ne face reala placere, investim fiinta noastra in acea actiune cu tot ce-avem mai bun. efectul? confirmarea instanta a propriei valorii, schimbarea de stare emotionala, zambetul. eu nu zic sa negi durerea, mi s-ar parea chiar aiurea, adica te negi pe tine insati? dar nici s-o amplificam si s-o rasfatam scotand-o mereu de la naftalina sa-i admiram franjurile de parca ar fi cuvertura de lana a bunicii. eu asa am ajuns sa inteleg lucrurile: respect ce simt, dar nu rasfat la infinit ce simt.
rrox3 spune:
Ba pardon: Good news baby! 
Trece.
Dupa ce faci tot ce-a scris Gina acolo, jelesti, accepti, integrezi. Dureaza ceva, nu poti grabi lucrurile. Nu mai doare deloc. Garantez. 
Conchita imi plac prietenii tai 
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
rrox3 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui nelia pepene, m-am gindit si eu de multe ori la intrebarea ta! E foarte importanta pentru mine. Raspunsul meu este cred ca da. Depinde de ce se intelege prin acel minunat. Daca esti mama si tata de care are copilul nevoie, copilul real, nu cel pe care si-l doresc parintii... evident ca si parintii reali, nu cei pe care cred ei ca si-i doreste copilul... pe scurt, daca esti minunat si autentic in tot ceea ce faci pentru copilul tau, atunci nu cred ca il legi, nu cred ca va iesi un viitor copil captiv. Dar daca nu exista sinceritate, daca faci multe lucruri, cerute si necerute de copil, dar nu(-ti) spui si ce simti cind le faci... adica esti minunat, dar nu autentic, atunci se poate ca si parintii si copilul sa fie destul de suprinsi cu totii in momentul in care se constata, si de o parte si de alta, ca aceasta minunatie nu a fost autentica.Si aici bine situatia Sabinei, eu o apreciez pe mama ei pentru sinceritate. Pot sa nu fiu de acord, Sabina e bolnava si de aceea are nevoie de ajutor, nu e doar o mama tinara care cere ajutorul bunicii si aceasta o refuza... Dar a fost sincera, are motivele ei pentru care nu vrea, probabil ca Sabina le stie, sau daca nu Sabina, atunci sigur mama ei... dar prefer sinceritatea in locul oricarei fapte care e facuta doar pentru ca ti se cere, si nu pentru ca vrei. Acum m-as tiri in genunchi pentru copiii mei, sint prea mici si prea vulnerabili ca sa existe alte solutii, au nevoie de mine, de noi, ca parinti. Dar in citiva ani, chiar daca sint inca acasa si copii, tocmai acest ajutor dat neconditionat, ii poate vulnerabiliza. Cu atit mult daca sint adulti si plecati de acasa... Sint sigura ca m-as tiri si mai tirziu pentru ei, ca as face orice ca sa-i pot ajuta, daca ar avea nevoie de mine, dar numai in situatii cu adevarat grave, in care eu sint una din cele doua sau trei solutii existente si poate cea mai la indemina si, mult mai important, mai de incredere. In celelalte, cind totul e bine, sint sigura de pe acum ca ii voi lasa si sa se descurce singuri, au nevoie de asta, cum am inceput deja sa o las pe Agata la cei 9 ani ani. Si daca la cei mici mi s-ar parea un semn de neglijenta sa o fac si de lipsa de iubire, la Agata mi se pare o dovada de dragoste si de incredere... dar stie ca sint aici si voi fi de fiecare data daca chiar are nevoie vitala de ajutorul meu. Si nici nu astept de la ei sa-si paraseasca familiile, copiii, ca sa ma ingrijeasca pe mine... e atit de egoist, de absurd sa ceri acest lucru copiilor tai. Adica tu ca parinte te-ai sacrificat, ai renuntat la tot, sa-i cresti... dar lor le ceri sa sacrifice totul ca sa te ingrijeasca pe tine... e ca si cum ar plati niste servicii. Stiu ca ma va durea, sint om si voi fi in suferinta, sa-i vad indiferenti, dar m-ar durea la fel de mult daca i-as vedea cum isi pun viata in cui pentru ca au batrini batrini si bolnavi. Pentru parinti se gasesc solutii, anii pierduti din viata copiilor pot fi irecuperabili pe multe planuri. Asta nu inteleg parintii si se pare ca nici unii copii... ca daca am fost n ani intr-o familie, incepind din burtica mamei pina cind am plecat de acasa, asta nu inseamna ca sintem datori unii fata de altii. Aceasta datorie, aceasta vinovatie legata de ea, strica relatiile, altereaza sentimentele... Datori sint poate unul fata de altul, mama fata de tata si inver, sa se sprijine, sa se ajute, au fost si sint un cuplu... dar datoria nu-si are locul in relatia parinte-copil, copil-parinte, nici in copilaria copilului, nici la batrinetea parintilor... Cel putin, eu asa vad lucrurile... sper sa nu mi le schimbe viata, pentru ca le vad sanatoase. CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU Life is just what happens to you, while you're busy making other plans. (John Lennon) |
Nelia pentru raspunsul asta meriti o diploma
Ai reusit sa aduni la un loc, basca scris frumos, cam tot ce-i important in relatia parinte-copil. Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)