Copilul captiv

Raspunsuri - Pagina 16

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns conchita spune:

Citat:
citat din mesajul lui ladyJ

Citat:
citat din mesajul lui olympia

Lady J, poate mama a luat-o ca sa-l pedepseasca pe sot


Nu poate. Sigur.
Acum daca tot ati scris,(tu si Sabina) pot sa spun linistita parerea mea..as fi vrut sa evit asta pentru ca nu stiu in ce masura o ajuta ACUM pe Conchita.

A nu lua niciodata bataie de la tatal ei, era cea mica, febletea tatalui.
mama lui A il iubea bolnav pe tatal lui A.
A scos-o din casa din doua motive:
1. ´´o am pe Ana, accepta-ma, lasa-ma, Ana e la mine in brate, nu vrei sa o ranesti!´´
2. ´´Ana e singura pe care o iubesti, e la mine, ia-ma la pachet cu ea, Ana este singura MEA arma impotriva ta.´´

Ana era moneda de schimb, razbunarea si implorarea.


tu crezi ca o femeie calcata in picioare si umpluta de sange poate gandi in felul asta? adica nu e instinctul care primeaza in situatii de pericol???? nu te contrazic, vreau sa stiu...

va multumesc tuturor.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns inbox spune:

Am scris de mai multe ori, dar nu am reusit sa trimit mesajul, nu am putut!
Incerc sa fiu sistematica in ceea ce spun, desi, cand incep sa scriu se face toate varza.
La mine traumele vin direct de la bunici si indirect de la parinti. Adica, printii au excelat prin absenta si non actiune. Inca de cand m-am nascut maica-mea, indoctrinata de bunici ca nu e in stare sa aibe grija de un copil, ca un copil e o mare responsabilitate etc, a mers cu mine la bunici, si acolo m-a lasat de la cateva luni ( poate asa era sistemul ceausist si s-a fi gandit ca imi e mai bine decat in crese). Bunicii, de vita nobila, cu oarece trecere in sat, erau atotstiutori. Atmosfera din casa era bazata pe reguli ( totul era o regula), pedepse, batai mai rar, tot ce faceam nu faceam bine. Bunicul bea( nu ca ar fi fost un caz izolat in sat), seara iesea scandal, se bateau iar eu, la mijloc incercam sa-i despart, ori fugeam dupa cate un vecin, uneori ma inchideam in dulap si stateam acolo pana trecea totul, trebuia sa nu plang sau sa arat ca imi e frica, fiindca se enerva bunicul si pe mine. Nu uit noptile (mai ales noptile de iarna) in care bunica-mea era data afara din casa, usile zavorate iar eu cica trebuia sa fiu fericita ca am scapat de ea si sa dorm. De fapt, stateam cu ochii inchisi incercand sa nu plang ( ca aveam aceeasi soarta, si nu e chiar placut sa iesi in pijamale descult, pe zapada afara) si ascultam cand adormea bunicul, apoi cu inima cat un purice ma duceam sa deschid usile sa poata intra bunica in casa. Ma linistea bunica spunandu-mi ca sta la geam, sa nu-mi fie frica, si acum daca stau intr-o casa (nu la apartament) am uneori sentimentul ca e cineva la geam. Asta nu am putut intelege la maica-mea, stia care e atmosfera in casa aia si totusi, m-a lasat acolo, considerand ca asa este mai bine pentru mine. Nu avea niciun cuvant de spus in fata bunicilor, maica-mea e un om puternic, care a reusit multe, a trecut prin multe, dar oamenii astia i-au paralizat orice gandire rationala in raporturile cu ei.
Ce sa mai spun, zi de zi trezirea era la ora 6 dimineata- Doamne ce as vrea sa am o zi din copilarie in care sa pot lenevi si sa nu am decat grija jocului. Apoi incepea munca, nu stiu de cand m-au pus sa ajut prin gospodarie, dar parca am muncit de cand ma stiu. Aveam solarii, in care cresteam legume, in general ardei si castraveti, trebuiau sapati, udati, culesi, pusi pe categorii, pana in ora 9-10 dimineata cand se punea caldura, dupa ora 10 incepeau activitati de rutina prin curte, apoi seara cand se racorea iara la solar. Cand am mai crescut, am inceput sa merg prin piete in tara cu marfa, ne urcam in cate un camion oamenii la un loc cu marfa ( eram ingrozita, mai ales cand mergeam pe Valea Oltului sa nu se rastoarne lazile sau sacii peste noi), in piata mancai cum apucai, dormeai pe masa asa sub cerul liber... Cu toate astea, desi faceam tot ce se putea in gospodarie, buncii nu erau odata multumiti, nu am auzit un cuvant de laudam, din contra, daca ceva mergea rau era clar din vina mea. Acum imi dau seama ca am fost o mana de lucru gratuita acolo, insa tot timpul m-am simtit ca si cand ca mi se face un favor ca sunt tinuta acolo si nu trimisa la ai mei la care as muri de foame.
Aveam, prioade cand mergeam la ai mei, pentru mine era ca o aventura in necunoscut, daca ma lasau la niste oameni straini cred ca eram mai putin stresata. Eram atat de timorata sa nu fac ceva sa-i supere... tarziu mi-am dat seama ca eu nu puteam sa-i supar cu nimic, ca erau niste oameni deschisi, veseli, la care nu conta daca am dormit pana la pranz. Dupa cate o escapada din asta, cand ma aduceau la bunici incepea inventarul: copilul a cam slabit cat a stat la voi, e palid, e trist etc, conluzia bunicilor- nu sunteti in stare sa aveti grija de un copil....si ma simteam asa vinovata, ca am slabit etc.
Imi mai aduc aminte, ca la toate femeile de la tara le spuneam mama, mama X, mama Y etc...fi-mea i-a zis ingrijitoarea la gradinita " hai mai mama sa te imbrac" si a iesit scandal, a facut fi-mea ca trenul ca " aia nu e mama ei, mama mea e la servici si vine la ora 4", mi-a povestit ingrijitoarea ca a folosit expresia fara sa se gandeasca si fi-mea a facut un intreg tam tam.
Imi mai aduc aminte, ca pe mine ma lua de la gradinita o femeie mai batrana care mai avea grija de mine cat erau bunicii la munca, si toti copii radeau de mine ca aia era mama mea ( logic ca eu ii spuneam tot mama), asa ca, atunci cand a venit maica-mea la tara, am luat-o de manuta si am dus-o la gradinita si le-am aratat copiilor ca aia e mama mea. Nu va spun ca in putinele momente cand o vedeam mi se parea mai frumoasa decat orice, era atat de curata si avea mainile atat de albe ( ma frapau mainile).
In liceu in sfarsit am fost cu ai mei, insa dupa primul an ai mei au divortat ( mie mi s-a parut logic, nu se certau, insa nici nu se potriveau), a fost un divort de comun acord fara nimic urat, eu l-am luat ca atare. A fost o perioada grea din punct de vedere material, insa a trecut. Am tinut sa spun asta, fiindca, bunica-mea nu a fost de acord niciodata cu divortul asta, maica-mea a fost mai rau decat singura in toata problema asta, a fost descurajata de toate neamurile, insa a facut ce a crezut ca e mai bine, si intr-adevar eu spun ca asa a fost cel mai bine.
Pe maica-mea am inteles-o, taica-meu dupa divort a plecat din tara si am tinut legatura foarte putin, acum in ultimul timp, de cand am si eu copil toti incep sa revina pe un fagas cat de cat normal. Eu incerc sa inteleg ce e de inteles. Dupa ce am nascut am avut o atitudine cam radicala, nu am lasat pe nimeni sa se apropie de copil, maica-mii ii tranteam in fata tot felul de rautati, cum ca eu sunt in stare sa-mi cresc copilul ca eu l-am facut, ca ea nu are de ce sa se implice, etc, ma uitam la ea ca o dureau vorbele mele, dar nu a comentat niciodata nimic, s-a apropiat de familia mea si de copil atat cat i-am permis, nu a fortat nimic, am realizat apoi ca nu am niciun drept ca fiica mea sa fie privata de bunici, ca mama mea pentru mine ar fi fost omul perfect care sa ma creasca pacat ca nu afacut-o. Asa ca, am lasat loc, ca bunicii sa fie in viata copilului meu asa cum cred eu ca trebuie sa fie, niste oameni blanzi, care isi rasfata nepotii. In putinele momente cand sta maica-mea cu fi-mea, e un rafat general. Am sa incerc, atunci cand si copilul meu va vrea, sa le las sa -si petreaca si cate o noapte impreuna. Asta a fost ca raspuns la intrebarea " daca incurajam apropierea parintilor nostri de copii nostri"!
Eu cred ca anii care au trecut m-au modelat intr-un anume fel, am invatat ca nu trebuie sa astept nimic de la altii, am invatat ca daca nu ma respect eu nu ma respecta nimeni, din expresiile buncii "unul si cu unul fac doi" sau " in viata facem ceea ce trebuie, nu ceea ce vrem", am invatat ca e important sa faci si ceea ce trebuie. Sotul, m-a ajutat mult, si m-a invatat ca avem si drepturi. Cand a murit bunicul aveam vreo 12 ani, a zacut mult, m-a chemat la el si mi-a cerut o tigare ( statea in pat nu s e mai putea misca, stia ca nu are voie sa fumeze in casa, dar a fost asa un gest ultim de razvratire impotriva regulilor), i-am tinut tigarea, a tras cateva fumuri, m-a pus apoi sa o sting si sa deschid usa la soba sa se duca fumul, apoi mi-a zis sa nu las pe nimeni sa ma calce in picioare, mi-a zis ca nu ar fi vrut sa il vad asa, si si-a cerut iertare, atat a vrut sa stie ca il iert, era oarecum disperat ca poate zic nu. Astea au fost ultimele lui vorbe, iar in noaptea aia a murit.
Cu bunica-mea am avut o discutie acum un an, cand incerca sa-mi dea sfaturi despre cum trebuie sa-mi educ copilul, fiindca, considera ea ca prea las copilul sa faca ce vrea, ca o sa mi se urce in cap, ca va fi vai de sufletul meu etc...atat mi-a trebuit, i-am spus atunci mai multe decat as fi vrut, imi era teama ca o vor afecta vorbele mele, ca o am pe constiinta, din toata discutia aia ea a inteles ca am o problema, dar culmea nu cu ea ci a luat legatura cu maica-mea si i-a spus ceva de genul ca 4 ani m-a avut in grija, timp in care ea alta treaba nu a avut decat sa divorteze iar eu sunt foarte afectata de lucrul asta. Unde dai si unde crapa. Nu stiu ce a discutat cu maica-mea, dar stiu ca de atunci nu si-a mai dat cu parerea despre educatia copilului meu, eu i-am spus doar ca imi asum raspunderea de a face cu copilul alte greseli dacat consider ca au facut ei cu mine.
Insa acum stiu cu siguranta, ca intr-un fel sau altul si buncii si parintii au tinut la mine, asa, in felul lor. Indiferent de ce au facut, eu tin la ei, lasand la o parte discutia asta, daca ar fi sa vorbesc despre copilarie as spune doar lucruri frumoase.


A si mi-am adus aminte de teama de a nu patii copilul meu ceva, am fost si eu obsedata de asta, imi faceam cele mai negre scenarii poate pentru a ma pregati psihic pentru ce e ami rau, nu stiu...acum temerea cea mai mare ea mea, este ca nu cumva sa patesc eu ceva, pe copilul meu cine il va mai iubi atat cat il iubesc eu? Sunt obsedata de nastere, ca daca patesc ceva la nastere si copilul ma asteapta sa vin din spital cu bebe si eu nu mai vin...pe fondul asta am inceput sa inmultesc vizitele la maica-mea, sunt constienta ca singurul om care mi-ar iubi copii tot atat cat ii iubesc si eu ar fi maica-mea ( asta bieninteles, in afara de tatal lor).

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns rrox3 spune:

Citat:
citat din mesajul lui conchita

plus ca vreau sa fiu afectiv disponibila sa ajut si eu pe toate doamnele care posteaza la topicul asta! pana acum m-am simtit ca o sugativa, am tot primit si primit...nu e drept.

nimic


Nu e drept, pentru ca tu nu meriti nimic, nu-i asa?
Ba e drept. Pentru ca tu ai tipat dupa ajutor, dar l-ai cerut pentru altii fiindca tu sigur nu-l meriti. Si acum il ceri la fel.
Si mai e drept fiindca tu acum esti intr-un punct in care poti primi ajutor. Il cauti si atunci ajunge la tine. De cele mai multe ori cand vrem sa ajutam pe cineva, cineva-ul acela nu-si cauta salvarea si nu poate fi ajutat.
Asa ca e foarte drept ca tu sa fi ajutata.
Si stii ceva? Vorbesti de relatiile de incredere pe care le-ai creat aici pe DC. Sunt BIDERICTIONALE.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ladyJ spune:

Citat:
citat din mesajul lui conchita

Citat:
citat din mesajul lui ladyJ

Citat:
citat din mesajul lui olympia

Lady J, poate mama a luat-o ca sa-l pedepseasca pe sot


Nu poate. Sigur.
Acum daca tot ati scris,(tu si Sabina) pot sa spun linistita parerea mea..as fi vrut sa evit asta pentru ca nu stiu in ce masura o ajuta ACUM pe Conchita.

A nu lua niciodata bataie de la tatal ei, era cea mica, febletea tatalui.
mama lui A il iubea bolnav pe tatal lui A.
A scos-o din casa din doua motive:
1. ´´o am pe Ana, accepta-ma, lasa-ma, Ana e la mine in brate, nu vrei sa o ranesti!´´
2. ´´Ana e singura pe care o iubesti, e la mine, ia-ma la pachet cu ea, Ana este singura MEA arma impotriva ta.´´

Ana era moneda de schimb, razbunarea si implorarea.


tu crezi ca o femeie calcata in picioare si umpluta de sange poate gandi in felul asta? adica nu e instinctul care primeaza in situatii de pericol???? nu te contrazic, vreau sa stiu...

va multumesc tuturor.

nimic



Conchita, tu crezi ca tot ceea ce facem punem intai frumos cu ratiunea la inaintare si gandim constient planul de la a la z?
Instinctul mamei tale..exact despre asta e vorba. Ce vroia mama ta? SA SCAPE. CUM putea scapa? CU TINE in brate!
Ce mai vroia mama ta? Iubirea sotului ei. Singura n-a putut-o obtine. Ah..dar ia stai ca exista ANA! prin Ana se poate incerca, cu Ana asadar!

PS-ba ma contrazici:-)
As fi vrut ca fetele sa nu scrie asta,(parerea lor) pentru ca raspunsul tau era extrem de previzibil. Nu era timpul pentru tine, Conchita.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Clori spune:

Citat:
citat din mesajul lui conchita

plus ca vreau sa fiu afectiv disponibila sa ajut si eu pe toate doamnele care posteaza la topicul asta! pana acum m-am simtit ca o sugativa, am tot primit si primit...nu e drept.


O sa vina si momentul asta. Sau ai deadline si pentru asta? Intai sa fii tu bine si pe urma...

In general, cam asa functioneaza: intai inveti tu sa inoti si pe urma sari sa-i scoti la mal pe cei care se ineaca. Daca nu stii sa inoti si sari dupa ei, te ineci si tu fara sa mai fi apucat sa oferi ajutorul.

Am impresia ca dorinta de a ajuta pe altii face parte din personalitatea ta. Dar acum e timpul sa primesti, nu poti sa tot oferi si oferi, nu e normal asa.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ramonapreda spune:

conchita,ai incercat sa scrii o carte despre viata ta?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Sabina spune:

Conchita, mie mi se pare im posibil ca o mama sa nu-si iubeasca deloc copilul, prin deloc inteleg macar intr-o anumita etapa a vietii.
Eu cred ca te-a iubit, poate ca te-a iubit imens! dar nu suficient. Tu aveai nevoie de infinit mai mult.
PS. dar ea era orbita de dragostea pt sotul ei si bolnava sufleteste din cauza lui. terminata sufleteste mai bine zis.



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns rrox3 spune:

Conchita tu stii defapt ca nu te-a iubit Fetita aceea mica stie, dar inca nu poate sa accepte. Ceea ce e perfect normal pentru ea, fiindca e foarte mica si nu poate supravietui nici fizic, nici emotional fara iubirea mamei. Iluzia asta a fost strategia ei de supravietuire. O strategie foarte buna, care a mentinut-o vie din toate punctele de vedere.
Dar tu nu mai esti demult mica si neajutorata. Esti femeie in toata firea, esti o mama minunata. Tu practic nu mai ai nevoie sa mentii iluzia asta. Iubirea mamei nu-ti mai conditioneaza existenta.
LadyJ are dreptate.
Daca te-ar fi iubit ai fi simtit ca oricine te poate iubi, ca meriti sa fii iubita.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ladyJ spune:

Citat:
citat din mesajul lui conchita

Lady, Sabina, Olympia, rrox...adica voi credeti ca nu m-a iubit?!! eu cred ca m-a iubit, pentru ca am devenit prietene cand am ramas doar noi doua...dar ma gandesc, de ce nu a venit (.......)



Nu conteaza ce cred eu.
Ma intreb de ce spui ´´m-a iubit DAR...´´
De e e ´´dar´´-ul ala in propozitie?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns conchita spune:

Citat:
citat din mesajul lui rrox3
Nu e drept, pentru ca tu nu meriti nimic, nu-i asa?


de la altii? cu asta am probleme, da. :-))
in general? in general merit, ca orice fiinta umana.
dar de la mine merit cel mai mult, ca de la mine primesc cel mai mult..

recunosc ca ma simt ca lovita de tren. am venit aici cu revelatiile mele, cica sa le impartasesc si sa-i ajut pe altii cu descoperirile mele uimitoare in materie de captivitate. nu ma asteptam la asta - una, ca e deja un fenomen, nu-mi vine sa cred cate suntem in situatie; iar a doua, nu, nu stiam ce incercati sa-mi spuneti. de fapt, nu mi-a trecut niciodata prin cap ca asta sa fie raspunsul. da, Lady, recunosc ca nu m-am asteptat la asta si nu stiu cat sunt de pregatita...incerc sa pronunt cuvintele in gand, "mama nu m-a...iubit" si in loc de povesti cu tenebre, imi vine in gand cand ma tinea in brate si-mi spunea ca eu sunt fetita ei dulce...deci cum pot eu sa cred altceva? voi crede vreodata altceva? numai ea stie cat si daca m-a iubit.

cred ca am venit la voi convinsa ca voi afla la sigur ca m-a iubit. am venit cu raspunsul, cautand calea la el. daca nu m-a iubit, nu stiu sa traiesc cu asta, mi se pare ingrozitor, atunci cum sa castig eu increderea in oameni ca ma vor iubi, atata vreme cat familia mea nu m-a iubit?? e supraomeneasca incercarea asta, nu vad cum e posibil...

Mergi la inceput