Copilul captiv

Lali_mete spune:

Gabrielama tre sa nasti? Vai ce emotie m-a luat,nici nu iti imaginezi!!! Imediat m-au napadit amintirile de cand asteptam sa nasc,ma asteptam in orice clipa sa "se rupa apa" si credeam ca o sa fie ca in filme,mai exact ca intr-un film"tzuguiatzii",cand mamei Tzugui i s-a rupt apa si a inundat o scara de bloc .Te imbratisez si iti sunt alaturi cu gandul.

Conchita doamne prin ce ai trecut! "Pe langa suferinta ta,a mea pare miiica,mica,si ma face sa cred ca poate ma plang degeaba.Intotdeauna am considerat asa,ca exagerez suferinta mea din dorinta de a fi cocolosita,imbratisata si imbarbatata.Mi-a lipsit duiosia aia care se vede in filme,unde parintii invelesc copilul la culcare,ii citeste o poveste,il pupa pe frunte si ii stinge lumina.Mie nu mi-au citit niciodata o poveste,nu m-au facut sa nu imi mai fie frica de monstri intunericului,nu,mie imi spuneau ca sunt proasta,nu sunt in stare sa dorm singura,nici macar atat.Acum eu vreau sa ii citesc povesti puiului meu si nu reusesc.De ce? Nu stiu sa o fac,nu stiu sa traiesc povestea ,nu pot sa ii captez atentia.Pot doar sa il tin strans in brate si sa ma topesc acum,cand spune si el "heeeei,ta-ta-ta-ta si ba-ba-ba",cand ma mangaie pe fata si imi zambeste stirb,cu doar doi dintzoci in fata.Copilasul asta cred ca ma salveaza,vizavi de ce spunea cineva(imi pare rau,nu imi amintesc numele),ca mama trebuia sa te salveze pe tine,nu tu pe ea. Ei bine,eu incerc sa il salvez pe bebel de o viata ca cea pe care am dus-o eu,schimbandu-mi comportamentul din victima in invingator,iar el ma salveaza cu fiecare progres,fiecare suras,fiecare cuvant frumos pe care ni-l adreseaza cineva la adresa lui.
Citind ceea ce s-a scris inaintea mea imi vine mai usor sa spun ce am trait eu,vad altfel unele lucruri.

Lali,mami+ Paul-Iuliansi+ Vali,tatiin devenire = NOI,o familie care vrea sa fie fericita !!

conchita spune:

nu nu nu, stai asta, rrox, te rog eu, spune. inteleg perfect ce spui, cel putin cuvintele lui Lady J despre familia mea au cazut ca un bumerang, sunt in transa de cand le-am citit. dar vreau pana la capat. am nevoie de o minte limpede si detasata sa-mi spuna asta-i alb, asta-i negru, ca eu nu le mai vad. acesta este ajutorul pe care il cer de la voi si nu-l pot primi de nicaieri, altfel nu as fi ajuns la voi. crede-ma ca am incercat terapia, nu functioneaza. nu ma pot deschide unui strain. aici cunosc lume, multi tin la mine, macar ca au iluzia, ca tine, ca e ceva de capul meu (ca si eu am iluzia asta, dar am iluzia, cum zici tu, si ca familia mea a fost din oameni extraordinari, numai ca doborati de viata, asa ca nu mai stiu ce sa mai cred), deci voi va irositi din timp fara absolut niciun interes personal - asta pentru mine conteaza enorm. la terapeut suna ceasul taman cand sa ma incalzesc si sa desert sacul, apoi vine problema banilor, apoi a interesului strict profesional al terapeutului fata de mine, un pacient printre alte sute. aici e altfel. aici scriu clar doar oamenii carora le pasa de copii, nu numai de adultii-copii, interesul vostru personal e diferit, e uman, nu e strict profesional. incarcatura emotionala e alta, nu-mi sunteti straine, chiar daca nu ne-am intalnit vreodata. in ani de zile aici am ajuns sa va ador pur si simplu pe multe dintre voi, sa va respect, sa va recunosc onestitatea. deci legatura e deja creata, chiar daca virtuala, dar e mult mai buna decat as putea-o avea, la personalitatea mea, cu un terapeut. crede-ma ca am incercat. o data in romania, si m-a trimis acasa cu pastile, haldol parca, am luat una si gata, ca m-a naucit, iar aici de doua ori: prima data m-am saturat de schemele ei pe hartie, parca m-am simtit cobai, iar a doua am reusit sa ma cert cu individa, pentru ca s-a enervat, s-a ridicat de pe scaun si a inceput sa vocifereze la mine, drept pentru care i-am zis vreo doua, am tacut incapatanata pana s-a terminat ora, ca nici nu am vrut sa plec (pe banii mei?:-)), dar nici sa mai vorbesc. aiurea faza. deci, te rog, spune-mi adevarul pe care il vezi tu, il astept cu toata fiinta. altfel, la ce bun toate povestile?

mai am cateva zile la dispozitie. dupa aia vreau sa ingrop totul in scorbura unui copac ca nenea ala din filmul "in the mood for love" made in hong kong si la revedere. trebuie sa-mi recastig increderea in oameni, m-am saturat sa nu, vreau sa iubesc fara pietroaie de gat, vreau sa risc din nou. si sa nu mai am cosmaruri cu ochii deschisi, ca andrushkandu, cu sonia in locul meu, ca victima a molestarii, bataii, etc. am ajuns la limita. iti dai seama, doar, ca uite in ce hal ma expun, nu-mi vine sa cred. dar asta este, am pornit-o pe drumul asta, la revedere, vreau sa ating linia de sosire cu...zambetul pe buze.

andruskandu spune:

Conchita, prin ce-ai trecut tu e inimaginabil de dur... crud! N-am cuvinte... cand citesc imi imaginez si ma cutremur! Ce pot sa-ti daruiesc e o calda!

rrox3 spune:

Gabi nastere usoara O sa-ti iubesti fiecare copil alfel, pentru ca vor fi diferiti, dar la fel de intens. Nu te ingrijora pentru asta. Ai grija de tine si relaxeaza-te, lasa-l incolo de perfectionism, esti OK asa cum esti, nu trebuie sa dovedesti nimic.

Deus daca incepi o terapie nu inseamna ca o vei si incheia. Nu inseamna automat ca te vei elibera. Daca nu ai motivatia suficient de puternica ca sa-ti dea curajul sa-ti pierzi echilibrul asta instabil in care te chinui si te controlezi sa ramai, nu vei reusi. Nu te vei schimba. Fiindca nu vei sapa suficient, te vei opri undeva pe drum. Nu vei avea puterea sa duci tot adevarul ascuns in tine. Il vei astupa, vei pune presiune pe tine si vei merge in continuare pe sarma. O sarma sau o barna mai lata, depinde cat de mult adevar lasi ascuns.
Fratele tau are nevoie sa fie ascultat, luat in serios, sa empatizeze cineva cu el cu adevarat, sa-l accepte asa cum e, pentru a se putea schimba. Poate pozitia de victima i-a adus si ii aduce ceva beneficii, pe care nu stie sa le obtina altfel. De ce nu incearca o terapie?

Escu de ce exact ai simtit nevoia sa scrii mesajul asta? Si ce exact te-a atras la subiectul asta?

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

ladyJ spune:

Deus, ti-am scris PM.
Rrox3,

Conchita, te rog sa-mi raspunzi la intrebare, daca nu vrei aici fa-o pe PM.

De ce crezi tu ca te-a luat mama ta cu tine in aceea noapte?


EDIT.
Scuza-ma Conchita, imi retrag cuvintele. Nu imi rapsunde mie, raspunde-ti tie.
Daca nu poti, revino asupra intrebarii cand simti tu.

olympia spune:

Conchita, ce diferenta de varsta este intre tine si fratele tau?


Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

conchita spune:

pentru ca m-a iubit.
stiu ca nu m-a vrut, asta stiu, mi-a spus de n ori ca a incercat sa ma avorteze pana tarziu, in luna a 5-6-a, ca si mama lui Deus, mi-a mai zis ca atunci cand a vrut sa plece de la tata a aflat ca e gravida si a stat din cauza mea. si-apoi un medic a convins-o sa ma tina, promitandu-i ca ma boteaza el. dar cand era ea in luna a 7-a cu mine, medicul a murit.

stii cand m-a redescoperit mama mea? cand a plecat fratele meu in armata. parca era picata din luna, se uita la mine si nu stia ce sa faca, ce sa-mi spuna. pentru ca pana atunci lumina ochilor ei a fost fratele meu, amandoua il serveam in adoratie. tin minte ca intrasem a doua pe liceu la admitere, fara absolut nici o meditatie. si era mama saraca, na, (dar fratele meu avea jde pantaloni pe comanda si camasi de poplin, ce-o mai fi si ala, dar tin minte cuvantul, etc). si ma duce mama la o matusa croitoreasa sa-mi faca un sarafan, ca n-avea bani sa-mi cumpere. materialul folosit a fost material de sacosa. in prima zi de liceu, cand sa ne scoata pe astia primii intrati la careu sa ne felicite directorul, eu eram ascunsa in toaleta de jena. si in clasa m-am asezat in ultima banca. am fost de rasul tuturor colegilor in ce hal aratam cand m-a ridicat dirigintele in picioare sa ma prezinte la clasa: camasa larga a lu frate-miu, pantalonii lui vechi cusuti de mana de-a lungul picioarelor sa-i stramtez si sarafanul ala imputit ca un sac pe mine, cu o curea impletita din sfoara. acum ca povestesc ma apuca furia, pur si simplu furia!! eu am crezut ca nu am cu ce sa ma imbrac pentru ca suntem saraci, dar cred ca pur si simplu nu i-a pasat de mine...aceleasi scene umilitoare le-am patit si cand am plecat la satu mare la olimpiada nationala de romana (unde am luat o mentiune) si unde m-am ascuns de toata lumea din cauza ca aratam ca o sperietoare de ciori, cu niste carpe insailate pe mine...iar fratele meu facea mofturi la modelele de camasi...si mie imi ieseau degetele prin cizmele de vinil iarna...

nush ce m-a apucat...intrebarea ta...nu mi-am pus niciodata problema despre partea materiala, dar acum m-a lovit amintirea asta cu mine mai mereu printre campioni la invatatura si aratand A NIMANUI. pentru ca nu visez retrospectiv la sarafan de designer, ci la unul decent, anonim, cumparat de la magazin, sa ma pot simti la fel ca si ceilalti copii.

oh vai mi-e rau...

conchita spune:

8 ani...

ladyJ spune:

Deci vroia sa te salveze, sa te pazeasca de un pericol?
De la ce sa te salveze?

carolinah spune:

Conchita