Toate forumurile Desprecopii.com: liste de discutii  Clubul mamicilor si taticilor singuri

Divortat sau nu? (split)

(9 voturi)
Pagina urmatoare

Autor Subiectul precedent Subiect Subiectul urmator
Pag. din 20


anca74



997 Mesaje

Link direct la acest mesaj  Arata profilul  Visiteaza pagina lui anca74  Trimite mesaj Yahoo lui anca74 Adauga semn de carte la mesaj Trimite anca74 un Mesaj Privat

Divortat sau nu? (split)

Imi cer scuze ca intervin fiindca, din start spun, sunt (inca ) maritata si inca ne iubim, sotul meu si eu mine.
Dar, in urma cu 10 ani, am fost si eu in situatia voastra - aceea de a divorta. Din fericire, nu au fost copii la mijloc atunci, asa ca, din punctul acesta de vedere, simt ca am scapat relativ usor nemaifiind pusa in situatia de a chinui un copil mic cu probleme de adulti.

Aportul meu la acest topic se vrea mai mult un semnal de alarma. Spun asta referindu-ma in exclusivitate la ideea - si-mi cer scuze daca ma insel din postarile unora dintre voi - ca ar fi o chestie nemaipomenita sa divortezi si ca nu-i mare scofala sa fii maritata. Personal, asta am inteles din ultimele 2-3 pagini ale capitolului initial, cand toata lumea bate fericita pe umar pe toata lumea ca a divortat si ca arunca la cosh ani de zile de mariaj, si care bagatelizeaza traumatismele inerente in urma desfacerii unei casatorii prin prisma copiilor aflati in asemenea situatii.

Eu am divortat de "dobitoc" pentru violenta conjugala. Pentru asemenea motiv ciocnesc un pahar de sampanie cu orice femeie care reuseste sa iasa dintr-un "mariaj" similar!

Nu cunosc motivele pentru care ati divortat toate dintre voi, dar... dar, imi permit sa va spun si eu parerea mea prin prisma a aproape mai bine de 7 ani de viata dupa divort: este foarte greu singura!
Mie, personal, mi s-a parut oribila perioada respectiva. M-am "ingropat" in dosarele de la serviciu, am muncit peste program ca nebuna, nu iesem pe nicaieri, mergeam doar la gym in disperare, m-am indepartate de prietene pentru ca ele aveau familii si copii, iar subiectele lor de conversatie se invarteau exclusiv in jurul cantitatii de kk din pampersii copiilor si a noptilor nedormite laganandu-i, etc.

Da, am avut timp sa am mai multa grija de mine, sa mananc sanatos (asta dupa depresia care a urmat divortului), sa merg la gym, la coafor, sa-mi cumpar zeci de tzoale, sa-mi fac orice moft... fiindca nu mai era nimeni care sa ma bata la cap cu ce am voie si ce nu sa fac.

Dar,... cand ajungeam seara acasa si nu aveam cu cine sa schimb doua vorbe, nimeni sa-mi alunge gandurile negre, cand internetul devenise singura mea legatura cu lumea dinafara si stateam ore intregi proptita in monitor, cand plangeam noaptea-n perna ore intregi intrebandu-ma de ce, Doamne iarta-ma, trebuie sa trec tocmai eu prin asa mizerii, cand am vrut numai sa fac bine in jur si nu am reusit defel, cum m-a crescut mama mea, ce familie super am, ce parinti deosebiti, etc. ... Imi venea sa-mi dau cu pumnii in cap de cat de proasta am fost sa ma bag singura in atatea probleme cand altele, mai destepte, au ales cu capul un sot ca lumea, nu cu inima.

Ani de zile nu m-a chemat nimeni la vreun chef, adunare, meeting, etc. Nu pentru ca sunt asociala, ci pentru ca, dupa cum am aflat dupa ce m-am remaritat de la aceleasi persoane, atunci le era teama sa aiba de-a face cu mine, ca eram divortata. Si aici vin si eu sa ingros randurile femeilor care, dupa divort, au fost discriminate de restul populatiei "normale", casatorite si cu copii.
Cum m-am recasatorit, cum am reintrat in "lumea buna" si am inceput sa ne vedem cu alte cupluri casatorite, sa ne vizitam, etc.
Vrea sa atrag atentia asupra faptului ca nu vorbesc aici de relatiile sociale la nu stiu ce trib din Papua Noua Guinee, ci la societatea canadiana, care se vrea una deschisa, in ton cu noile trenduri in privinta familiei la ora actuala.

In opinia mea, viata unei femei divortate nu este una usoara. Mai mult, nu este nimic de invidiat la asemenea statut, oricat s-ar incerca face haz de necaz. Mai devreme sau mai tarziu se ajunge la un anumite nivel de disperare, te saturi sa se uite lumea chiorash la tine, sa te judece in fel si chip, sa se intrebe "cum de nu esti maritata la varsta ta?", te saturi sa le faci pe toate singura, te uiti la altele mai tembele decat tine si vezi ca, alaturi de un barbat normal, pot muta muntii din loc...

Nu stiu, pentru mine cei 7 ani dupa divort au fost execrabili.
Nu am fost absolut deloc fericita.
M-am simtit teribil de singura, chiar daca am avut parintii alaturi.

Intodeauna mi-am dorit aceasta asa-zisa "normalitate" - viata de familie cu mama, tata si copiii.
Poate sunt eu mai retrograda, poate am un ideal teribil de familist in cap.

... Scuze, nici nu mai stiu ce vroiam sa spun.
A, da... Vroiam sa subliniez ca nu toata lumea devine instantaneu zen in clipa in care este cu certificatul de divort in mana. Sunt multe aspecte de luat in consideratie referitor la asta si multe zone gri pe care doar putine din voi le mentionati.
As mai avea si altele de spus, dar m-a apucat brusc deprima numai cat mi-am rememorat acea perioada din viata mea.

Mamica de Zanuta mica, Anna Laura

www.youtube.com/watch?v=ckFvoGRPiCU&feature=related/" target="_blank">Shape up, Anca!
Le meilleur moyen de réaliser ses rêves c'est de se réveiller.
      (0 aproba) (0 dezaproba) |

Editat de - lilanda on 28/02/2010 22:16:42
Qamar
Qamar



4013 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul  Trimite mesaj yahoo luiQamar Adauga semn de carte la raspuns Trimite Qamar un Mesaj Privat
si, daca stiai ce perioada " oribila" va urma, ai fi ramas cu el?



Your heart is my piñata..
Mergi la inceput

Happy_in_TO



1347 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite Happy_in_TO un Mesaj Privat
Anca, dar subiectul asta este "sa ne numaram binecuvintarile" pentru ca in orice situatie oribila si de nesuportat tot exista un firicel de binecuvintare, de speranta si de lumina...

Nu ridicam in slavi statutul de femeie divortata si mama singura, numa' ca ne mai imbarbatam si noi aici in lupta cu grijile de zi cu zi, cu prejudecatile noastre si a celor din jurul nostru...

Imi pare rau ca divortul pentru tine a fost asa de traumatizant iar perioada de dupa divort asa de rau de suportat... Dar nu este asa pentru toata lumea.

Si pentru mine a fost greu, dar am ales sa vad partea plina, sa am speranta si sa accept ca este o perioada de tranzitie in viata mea, am folosit-o ca pe o lectie de viata. Cind m-am relaxat si am acceptat asta, schimbarea a fost mai usoara.

Eu chiar nu consider ca este normal sa te sacrifici pentru o relatie "calduta", sa iti ingropi sufletul intr-o casatorie care din inerior nu merge. Din afara se poate vedea o relatie buna si frumoasa, dar inauntru este mult sacrificiu si nemultumire...

Si in conditiile astea este de preferat si este mai onest fata de tine si partener sa pui capat decit sa o lungesti asa, la nesfirsit, ca o boala lunga... Stii senzatia aia ca este ceva putred in tine, ca mori pe dinauntru?... Nu poti trai toata viata cu ea.

Pot sa spun cu mina pe inima ca exista fericire dupa divort, oricit de urit ar fi divortul, exista implinire si multumire. Fericirea adevarata nu este conditionata de prezenta unui barbat in viata, de banii din cont, de vremea de afara. Daca o gasesti inauntrul tau nu ti-o poate lua nimeni.

Asa ca... sa fie sanatosi copiii nostri si noi ca restul se rezolva in timp.
Mergi la inceput

Morgano



3297 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul  Trimite mesaj yahoo luiMorgano Adauga semn de carte la raspuns Trimite Morgano un Mesaj Privat
Happy, ai pus punctul pe I pentru mine.

Desigur, cred ca toate femeile care divorteaza, si chiar si "dobitocii" trec prin perioade foarte grele. Diferenta cred ca e majora intre a avea sau nu copii, intre a avea unul sau doi, e si ea mare. Si diferentele cresc exponential, pt. ca 2 copii mici de 2 si 4 ani care isi adora tatal si nu prea inteleg mare lucru, nu se pot compara cu copii de 10-12 ani care pun alt gen de intrebari, probabil mult mai complexe si mai dureroase.

Mai cred ca a merge sa depun cererea de divort pt. mine va fi cel mai greu moment din ultimii ani. Mai cred ca ma voi simti cumplit in sala la tribunal - acolo unde am fost de multe ori ca profesionist (nu sunt jurist/avocat/etc) - si sper sa nu se prezinte el, pentru ca mi s-ar rupe sufletul nu din iubire si regret dupa el, ci dupa toata viata pe care am crezut ca o putem trai impreuna.

Nu-l vreau inapoi. Dar nu pot dormi in patul nostru. Aman cu orele culcarea, apoi ma duc langa Ana - noroc ca e patul mare - si ii "fur" din energie cuibarindu-ma langa ea, in timp ce ma gandesc sa fie Iris mai mare putin sa stie si ea sa doarma cu mine fara sa riste sa cada din pat.

Trebuie sa fie fte urat totul ca sa simti divortul exclusiv ca o eliberare. Daca ma lovea sau ma insela, jur ca, desi as fi fost mult mai umilita, as fi fost mai puternica.

La noi, cel putin, s-a produs totul in timp, si desi vad cu ochii mintii ca sunt pe drumul cel bun, sunt zeci de motive care m-ar putea face sa mai incerc, desi la divort sigur nu renunt. Si nici nu simt ca as mai putea incerca, teoretic fac asta de mult timp. Pentru ca nu este un om rau, stiu ca cel putin m-a iubit, stiu ca suntem partasi la distrugerea relatiei. De asta imi este atat de greu. Daca as fi sigura ca vina e doar a lui, as zice: da-l dracului de dobitoc. Dar, cum sunt realista, ma vad pe mine jignind, ranind, facand greseli pe care ma mir si ma intreb de ce le-a tolerat - desi asta a fost o greseala pt ca l-a coborat in ochii mei si m-a facut sa il respect fte putin, sau deloc.

Cu atat e mai greu cu cat realizezi gravitatea situatiei prin prisma vinei ambelor parti.


Ripley, mami de Ana(10.11.2005) si Iris(10.10.2007)

Editat de - Morgano on 25/02/2010 23:45:43
Mergi la inceput

Happy_in_TO



1347 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite Happy_in_TO un Mesaj Privat
Citat:
citat din mesajul lui anca74

dupa cum am aflat dupa ce m-am remaritat de la aceleasi persoane, atunci le era teama sa aiba de-a face cu mine, ca eram divortata.


wow... si tu continui sa te vizitezi cu astfel de persoane??
Mergi la inceput

Morgano



3297 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul  Trimite mesaj yahoo luiMorgano Adauga semn de carte la raspuns Trimite Morgano un Mesaj Privat
Happy, ti-am citit povestea cand eram fericita, si m-am intrebat cum poti fi atat de puternica. Acum ma intreb altfel: de unde ai gasit puterea?

Cand citesti povesti pe care nu le poti concepe ca fiind vreodata ale tale, cand ti-e bine, tinzi sa fii radical, sa nu intelegi, sa jignesti.

Cand, poate dupa ani, iti iei/incepi sa inveti lectia din propria experienta, dintr-o data devii tu mult mai perceptiv, mult mai deschis la a intelege ceea ce inainte ti se parea revoltator sau absurd.

Eu chiar sunt o familista convinsa, am crescut intr-o familie de vis,cu bunici, unchi, veri, matusi, mese minunate, vacante de neuitat, atmosfera buna, si, desi dupa 30 de ani s-a destramat, am avut o baza zic eu solida si echilibrata de start. Am perceput enorm de multe din prisma asta. DAR: mi-a luat mult timp sa inteleg de ce am ajuns sa nu mai am incredere in mine, si odata inteles un adevar dureros, nu-l mai pot accepta ca repetitiv in relatiile mele de adult, si cu atat mai mult in casnicia mea.





Ripley, mami de Ana(10.11.2005) si Iris(10.10.2007)
Mergi la inceput
conchita
membru veteran conchita



10547 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul  Visiteaza pagina lui conchita Adauga semn de carte la raspuns Trimite conchita un Mesaj Privat
poate ca unii nu-s facuti pentru casatorie, mai stii? si eu am avut idealul asta familist cu o casa plina de copii si fericire conjugala, dar daca e si vina mea ca nu am reusit? precis este si vina mea, nici n-ar putea fi altfel. lipsa unui barbat nu ma deprima deloc. nu m-am plictisit niciodata cu mine insami, stiu sa tin un ciocan in mana, am spirit aventurier si sunt extrem de curioasa - deci pot sa fac o gramada singura pentru ca asa mi-e firea si, chiar casatorita, n-am fost genul de femeie needy. am pus mana si-am facut, ca-mi place.

daca n-as fi avut copil, n-as fi avut absolut niciun moment de deprimare, altul decat ala cand ma gandesc ca mi-am irosit 7 ani din viata, la varsta cea mai frumoasa din viata unei femei. ca am renuntat la o cariera reala si la un viitor incitant pentru dragoste. nu pentru casatorie. pentru dragoste.

daca vreau barbat in viata mea, pot avea unul la orice ora, pentru sex, conversatie inteligenta, companie, chiar si indragosteala. pot pentru ca vreau. dar nu am nevoie intotdeauna. poate sunt eu anormala, asta este, au si anormalii drept la respiratie din aerul comun.

nimic
Mergi la inceput

anca74



997 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul  Visiteaza pagina lui anca74  Trimite mesaj yahoo luianca74 Adauga semn de carte la raspuns Trimite anca74 un Mesaj Privat
Nu, nu as fi ramas cu el daca as fi stiu ce perioada grea urmeaza pentru mine, ca tanara femeie. In cazul meu nu a existat alta solutie decat a divorta de "dobitoc".

Dar asta nu inseamna ca a divorta merita nu stiu cate medalii in piept sau aplauze furtunoase in piata publica.
Vreau sa zic ca senzatia mea, citind ultimele pagini ale capitolului trecut, este ca se glorifica intr-un fel gestul acesta de a divorta. Poate Alice a punctat ceva mai bine decat alte fete aici faptul ca divortul este o lectie dura de viata si o perioada de tranzitie mai mult sau mai putin dificila in functie de traumatismele suferite de femeie in perioada maritala.

Eu inteleg ca, in anumite cazuri, efectiv nu se mai poate altfel decat ca cei doi sa se separe.
Dar, pe undeva, nu ma pot impiedica sa nu remarc ca, in zilele noastre, se divorteaza mult prea usor si pentru motive din ce in ce mai ... care-i cuvantul oare?!... nesemnificative, poate.
Generatiile dinaintea noastra traiau impreuna chiar daca nu se intelegeau cum trebuie. Facea efortul sa functioneze ca o echipa impreuna.
Nu spun ca le reusea mereu, dar parca nu toate bunicile sau mamele noastre au fost atat de nefericite cum sunt multe femei din generatia noastra.
Ce s-a schimbat oare in decursul a catorva zeci de ani? Asta ma intreb si nu gasesc un raspun viabil.
Sunt barbatii mai "porci" acum decat cei din generatiile anterioare?
Sunt femeile mai independente, mai putin inclinate sa le faca toate mofturile barbatilor asa cum faceau mamele sau bunicile noastre?
Sau procedura de divort s-a simplificat intr-atat incat a ajuns o bagatela la care te prezinti de 2-3 ori la tribunal si ai deja certificatul de divort in brate?
Sau valorile realitatii actuale nu se mai invartesc in jurul "familiei - celula societatii"?

Cred cu tarie ca nu mai avem timp si rabdare sa investim in relatiile noastre. Totul este rapid, vrem acum acel ceva dupa care alearga fiecare si, daca nu se poate in clipa respectiva, cea mai usoara cale este sa schimbam partenerul.
Insa nu ne gandim ca, in goana asta nebuneasca, dupa acel ceva pierdem ani din viata, suferim mult, singuratatea ne doboara oricat am incerca sa ascundem asta, ne izolam, etc. Si, ce-i mai trist, devenim sarcastici, cinici sau circumspecti in privinta unor alte eventuale relatii amoroase, si nu mai simtim fluturasii aia nebuni in stomac ca la prima indragosteala. ... Fiindca experienta asta trista de viata i-a decimat pe toti, din pacate.

In orice caz, bravo celor care sunt mai optimiste de fel si care au reusit sa o ia de la capat frumos!

Mamica de Zanuta mica, Anna Laura

www.youtube.com/watch?v=ckFvoGRPiCU&feature=related/" target="_blank">Shape up, Anca!
Le meilleur moyen de réaliser ses rêves c'est de se réveiller.
Mergi la inceput
ruxij
ruxij



8145 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite ruxij un Mesaj Privat
Anca74, nu te supara, imi pare rau ca tu ai suferit vreme de 7 ani din cauza statutului de femeie divortata, dar a divorta chiar este o medalie de pus in piept uneori, da. A avea curajul de a te elibera dintr-o relatie sufocanta, insuportabila, abuziva sau in orice caz, care nu este buna pentru tine si cand exista copii, nici pt copii, nu ii este la indemana oricui. In timp ce a sta fie pt. ca nu ai puterea morala, fie nu ai puterea financiara sa iti castigi libertatea, poate orice proasta, scuzati expresia. Asa ca eu cred ca este o medalie, este ceva greu de facut si cine trece cu succes prin asta e super tare din punctul meu de vedere. Nu ca eu cred, STIU ca nu toata lumea e ca tine, sa sufere asa timp de 7 ani de ce zice lumea de statutul ei samd. Poate dc. esti singura singura o fi mai greu, dar eu cred ca dc. ai copii, ai un sens in viata, nu esti niciodata singura. Nu toata lumea se valorizeaza prin a fi in proprietatea unui barbat` care sa o valideze, unele se valorizeaza prin ceea ce sunt ele insale si ceea ce pot face singure. Eu una maritata sau nemaritata, sigur ce zice lumea ar fi ULTIMA mea grija pe lumea asta. Cate nu zic si eu despre unii ca aia, iar opiniile mele au mai multa greutate in fata mea decat opiniile tuturor prostilor

In alta ordine de idei, asta este un grup de suport, nu inteleg ce cauta aici cineva care vine sa le "bring down" pe fete, au destule probleme oricum, usor nu e sa le faci pe toate, emotiile sunt mari cand treci prin asta, sau vrei sa te lauzi ca tu esti maritata, deci mai smechera ca ele?

Editat de - ruxij on 26/02/2010 05:50:56
Mergi la inceput
conchita
membru veteran conchita



10547 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul  Visiteaza pagina lui conchita Adauga semn de carte la raspuns Trimite conchita un Mesaj Privat
nu glorifica nimeni divortul. doar ca nu idealizeaza nimeni casatoria. suntem intre noi, deci nici pe mine nu ma poate aburi nimeni ca exista casatorie mirifica 100%, asa cum nimeni de pe-aici nu a incercat sa induca in eroare ca perioada divortului este ca fulgul. desi, depinde de la caz la caz. eu am fost zen. eu. nu am trecut nici 0.1% prin ce citesc ca trec alte femei, de exemplu noideea. nu am avut spasmele astea de durere si indoieli si caderi, pur si simplu nu le-am avut. acum ce sa fac? sa ma ascund ca sa nu creada cineva ca divortul e simplu? pentru mine, divortul a fost floare la ureche fata de ceea ce l-a declansat. am murit si-am inviat inainte de divort, nu in timp, nu dupa. asta este strict situatia mea. situatia altora e diferita. si vad ca se cer scuze cu gramada ca nimeni nu prea reuseste sa numere binecuvantari, cum era ideea de suport initiala, nici macar eu. doar probleme. deci nu suntem de invidiat, dar nici de pus la colt pe coji de nuca pentru ca din cauza noastra s-ar fi dus pe rapa institutia casatoriei.

si da, asa cum am zis in primul capitol, cauza pe care o vad eu la statistici este feminismul. a zguduit din temelii constructul cultural si religios si laic al casatoriei. la vremuri noi, oameni noi, dar si solutii noi. care-s alea? nu stiu. suntem generatia de tranzitie spre dumnezeu stie ce.

inainte de casatorie am crezut cu tot sufletul ca doar un numar infim de persoane au chemare sa se casatoreasca, dar o face toata lumea ca asa e norma. si acum cred acelasi lucru. cand zici acolo in biserica "la bine si la rau", doar ipotetic stim care ne sunt limitele la "rau". daca eu, fiinta imperfecta si muritoare, vad ca orice as face si oricat as lupta, "raul" celuilalt ma distruge incet si pe mine, ce fac? raman in colivie ca asa am jurat? asa ar trebui. si cred sincer ca asa ar fi fost normal sa procedez. dar cand la mijloc e viata si securitatea propriului meu copil, incalc toate juramintele din lume. iar cine ma arata cu degetul, sa le foloseasca pe toate 20, putin imi pasa. mi-e dificil cu invinovatirile personale, nu e nevoie si de altele cadou de la binevoitori. ce ma doare este efectul asupra soniei, nimic altceva. pur si simplu nimic altceva.

nimic

Editat de - conchita on 26/02/2010 06:17:37
Mergi la inceput
conchita
membru veteran conchita



10547 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul  Visiteaza pagina lui conchita Adauga semn de carte la raspuns Trimite conchita un Mesaj Privat
trebuie sa mai adaug ceva legat de "usuratatea" divortului. eu gandesc asa: doi oameni se casatoresc in numele dragostei. se iubesc, simt ca se vor iubi exclusiv intotdeauna. si sunt indeajuns de eroi sa parafeze un legamant in fata lumii si a lui Dumnezeu. apoi, depinzand de educatie si cultura locului, casatoria trece dintr-odata pe primul loc in ierarhia lucrurilor care trebuie prezervate. de unde si mentalitatea a la "ntz ntz, maica, prea usor se divorteaza".

eu zic ca orice dogma isi devoreaza fiii. asa si casatoria. cand nu dragostea e telul, ci uniunea pe hartie, femeia si barbatul incep sa treaca cu vederea nenumarate. e normal? bunica de la tara ar zice ca e normal. limita ei ar fi fost, probabil, cinci batai pe an. a femeii moderne, e de-ajuns o jignire. sau incompatibilitatea in idealuri. pentru mine ar fi fost suficient sa ma indragostesc de cineva cu valori diferite ca sa divortez, ipotetic. n-as putea iubi pe cineva care inseala, minte, fura, comite evaziuni fiscale, e mafiot, calca pe cadavre pentru interesul personal, considera ca restul lumii e unealta lui. nici n-ar fi fost nevoie sa ma bata sau sa ma ofenseze, ba chiar ar fi putut sa ma tina in puf. asta e caz ipotetic, ca sa clarific un punct de vedere.

e de rau ca feminismul a redobandit demnitatea pentru femeie? nu. e de bine. ca se destrama casnicii? putin imi pasa. ca dispare dragostea ideala, de asta imi pasa, ca asa am crescut, visand la Sburatorul. dar sunt destul de inteligenta sa realizez ca si visul asta e doar o trasatura culturala, nu e parte din fiinta mea. e ceva inoculat, asimilat prin repetitie si traditie si mediul inconjurator.

deci, sunt in dezacord cu mirarile celor care caineaza divorturile prea frivole. cred cu toata fiinta ca doi oameni care se iubesc nu se pot jigni, nu se pot rani, nu se pot trata cu indiferenta. dar cine se mai iubeste total in ziua de azi? cand femeia se redefineste si se redefineste si tot nu se regaseste? pentru mine e drama daca nu-s compatibila cu cineva iubit. ma pot indragosti zilnic, dar nu pot iubi pentru o viata daca nu se indeplinesc niste conditii...era sa zic minimale, dar nu-s mamaia, asa ca zic maximale.

dreptul la fericire e drept consfintit de constitutie si e singurul care ar trebui sa ne dirijeze in viata. stiti de ce? pentru ca o conditie fundamentala ar fi onestitatea cu propria persoana. ce ma face fericit pe mine ma? sa-l fac fericit pe altul cu orice pret? atunci ma casatoresc. sa impart fericirea cu altcineva? atunci iarasi ma casatoresc. dar daca nu merge? divortez. ce bine ca e simplu. ca nu mai vreau nici in literatura sa aud de femei ingropate de vii in casnicii in numele casniciei, ce pisici valoare o mai fi si aia. dragostea e valoare absoluta, fara ea, nimic nu e.

dar fara casnicie se poate trai bine merci, draga anca74, dovada toate femeile absolut minunate si speciale care participa la discutia asta. ca asta e un alt indiciu - uita-te la ele si spune-mi ca tu crezi cu mana pe inima ca a fost vreuna altceva decat o sotie extraordinara. toate sunt destepte, inimoase, puternice, pe cele cunoscute in poze le pot numi superbe de-a dreptul. deci gandul ca ar fi divortat prea usor nici nu mi-a trecut prin cap in ce le priveste. e clar ca s-au atins limite incredibile, altfel nu ar fi ajuns aici. sunt convinsa suta-n suta. altfel s-ar fi repezit toate sa-si numere binecuvantarile din prima.

nimic
Mergi la inceput
Pag. din 20 Subiectul precedent Subiect Subiectul urmator  
Pagina urmatoare

 Subiect inchis
Mergi la:
Forum DC © desprecopii.com - marca inregistrata La inceputul paginii
(c)




DESPRECOPII.COM - NAVIGARE
Preconceptie
Planificarea unui copil
Perioada conceptiei
Infertilitate
Ovulatie
Metode de tratare a infertilitatii
Conceperea unui copil sanatos
Alegerea sexului copilului
Adoptie
Sarcina
Sarcina la inceput
Calculul datei nasterii
Odiseea Sarcinii
Teste in sarcina
Nume de copii
Momente cheie in sarcina
Factori de risc in sarcina
Alimentatia in timpul sarcinii
Frumusete, sport si sex in sarcina
Pierderea sarcinii
Album: Miss Odiseea Sarcinii
Staruri+in+Odisee
Nastere
Pregatirea pentru nastere
Nasterea: modalitati si calmare a durerii
Pregatirea pentru nastere
Starea depresiva postpartum
Recuperarea mamei dupa nastere
Nasterea povestita de mamicile DC
Bebelusul 0-12 luni
Bine ai venit acasa!
Alaptarea bebelusului
Igiena & ingrijirea nou-nascutului
Sanatatea bebelusului
Dezvoltarea in primele 12 luni
Diversificarea si hranirea bebelusului
Bebelusii gemeni
Nou-nascutul: semne de ingrijorare
Copilul 1 - 3 ani
Bolile copilului intre 1-3 ani
Educatia unui copil inca bebelus
1-3 ani, varsta crizelor de independenta
Trecerea de la scutec la olita
Grafice de crestere
Dezvoltarea intelectuala intre 1-3 ani
Alimentatia intre 1-3 ani
Copilul 3 - 6 ani
Inteligenta emotionala a copilului
Educatia copilului intre 3-6 ani
Repere de dezvoltare fizica intre 3-6 ani
Sanatatea copilului intre 3-6 ani
Sportul intre 3-6 ani
Alegerea unui animalut de casa
Alimentatia copilului intre 3-6 ani
Copilul 6 - 10 ani
Repere de dezvoltare intre 6-10 ani
Sanatatea copilului intre 6-10 ani
Copilul de 7 ani
Copilul de 8 ani
Adolescentul
Pubertatea - pe intelesul parintilor
Scoala si notele
Sanatatea adolescentului
Dezvoltarea adolescentului
Siguranta copiilor pe internet
Utilitare: Calculatorul Ovulatiei | Calculul nasterii | Nume de copii | Dosarul bolilor | Doctorii raspund | Top 50 articole | Cele mai noi articole | Actiuni umanitare | Portalul taticilor | Viata de familie | Hai sa ne jucam | Concursuri | Carte de Bucate | Portalul Comunitatii Desprecopii | Galeriile Comunitatii | Toate Forumurile DC | Subiecte active | Mica Publicitate | Copilul tau pe coperta Revistei Desprecopii.com