Criza barbatului de 40 de ani... sau altceva?

balanta spune:

pai ilia,tre sa apara acusi careva care sa zica ca mai importanti sunt copii decat tine, mai importanta e familia decat trairile noastre, ca trebuia sa te gandesti inainte, in timpul si dupa...de asta zic eu...fiecare isi traieste propria poveste, buna sau rea...morala sau imorala, e atata mizerie in viata si suntem de multe ori prizonierii propriilor emotii incat...

da, ar fi putut sa-ti spuna ca nu te mai iubeste si apoi dupa ceva timp sa se razgandeasca ca te iubeste...

am citit intr-o carte(" sapte greseli prostesti pe care oamenii inteligenti le fac in relatia de cuplu") ca de cate ori facem o greseala in cuplu ea apartine uneia din categoriile :
-fortam intimitatea
-ne asteptam ca partenerul sa ne citeasca gandurile
-adoptam rolul de martir
-ne imaginam ca avem intotdeauna dreptate
-vrem sa ne salvam partenerul
-consideram ca avem un partener sigur
-lasam pasiunea sa se stinga

e posibil sa-ti folseasca...sunt multe adevaruri
ce concluzie am tras eu din ea?

Ca e atat de greu de trait in cuplu , incat mai bine singura, cu o viata boema, un copil al meu si un barbat care ma iubeste si care din cand in cand poate fi altul...(doar parerea mea)...pt ca ideea de familie a suferit atat de multe transformari incat nu am atatea vieti la dispozitie sa "muncesc" la ea. Si te asigur ca nu sunt egoista.

ilia_99 spune:

balanta, poa' sa-mi zica cine ce vrea.. ascult, ma gindesc si.. mai vad eu!
trairile mele... versus binele copiilor.. da! m-am gindit la asta, sigur ca-s mai importanti ei, desi cel mai bine ar fi sa nu conditionam una de alta. dar trairile mele fata de barbatul meu au inceput sa se schimbe dupa ce s-au schimbat ale lui, dupa ce el m-a improscat cu noroi si m-a coborit in iad, nu invers.. eu am incetat sa-l mai iubesc la ceva timp dupa ce el mi-a spus-o si aratat-o cu virf si indesat. abia dupa ce am incercat sa inteleg trairile lui, m-am perpelit si am ars de durere, am incercat sa-l inteleg, sa-l ajut, sa ma schimb si eu, findca el avea nevoie de schimbare si.. poate de mine, schimbata, iaca, iubitule ce magie am facut pt tine, nu-i asa ca acum sunt perfecta si ma iubesti, nu? NU. ei, duca-se,..
la concluzia ta am ajuns si eu, de putin timp, e adevarat: is this the life I wanna carry on? sa muncim, sa intretinem iubirea, sa nu plece sotul dupa vreo fusta mai scurta, sa fim asa si nu pe dincolo si sa facem, sa dregem.. DE CE? Pentru cine? Cui ajuta ca eu sa nu mai fiu egala cu mine insami? copiilor mei, in niciun caz!
o fi viata o lupta continua, dar sunt sigura ca miza ar tb sa fie ceva mai importanta decit una care, la sfirsit, ne face sa ne simtim sufletul bucati...

balanta spune:

nu vreau sa transform subiectul intr-un dialog intre noi doua, dar poate pentu tine, numai pentru tine ar trebui sa mergi la un psihoterapeut...poate iti foloseste

mie mi-a folosit,am mers crezand ca sunt "dusa" si merg incontinuare de dragul meu,am crezut ca stiu totul despre mine, nu, nu stiam, am descoperit multe lucriri bune pe care altii le vedeau rele, am dscoperit ca nu trebuie sa ma simt o inadaptata daca familia nu e principalul tel in viata,dar ca e buna si ea, ca nu copilul e cel care ma motiveaza neaparat, dar ca am fost o mama buna si sunt, ca fidelitatea nu e neaparat calitatea de baza a cuiva dar e importanta si ea, ca pot trai fara toate astea dar ca ma bucur cand le am si ca daca nu as MUNCI as muri.
Si ca mai resurse sa mai iubesc macar 10 barbati

ilia_99 spune:

pai o sa fie dialog intre noi doua pina se mai alatura si altii, nici o pb. eu am scris fiindca aveam nevoie sa scriu, sa vad cuvintele in fata ochilor mei si sa vad ce simt cind le recitesc.
merg la terapeut de ceva vreme si cind m-a intrebat de ce nu ma iubesc mai mult m-am uitat la ea ca proasta.. adica cum nu ma iubesc, mie nici nu-mi trecuse prin cap asa ceva.. cred ca de aici mi se si trage concluzia la care am ajuns, de la incercarile de a-mi raspnde mie la aceasta intrebare.. l-am iubit pe el atit de mult incit am uitat sa ma iubesc pe mine si, ce sa vezi, la sfirsitul zilei n-a contat deloc cit l-am iubit pe el, ci tocmai faptul ca nu m-am mai iubit pe mine. joke's on me!
asa ca.. imi asum ca vina mea in tot esecul acestei relatii este aceea de a nu fi fost atenta la ce spunea sufletul meu. e vina mea ca am trait atitia ani intr-o relatie care nu m-a satisfacut niciodata pe deplin, e vina mea ca n-am stiut sa ma opresc mai devreme, e vina mea ca am cautat semne care sa-mi arate ce vroiam eu sa vad si le-am ignorat pe cele care-mi aratau adevarul..
dar nu e vina mea ca si el a stat! nu e vina mea ca el nu m-a iubit indeajuns sau ca nu ma mai iubeste acum. nu e vina mea ca sunt cum sunt si ca nu sunt altfel, cum ar vrea el. nu e vina mea ca nu mai iubesc.. nu e vina mea ca sunt eu!

pitzinuca spune:

ilia, imi pare rau sa vad ca nu s-a inchis subiectul.

sar cum ai avut aceasta revelatie? ul.tima oara erati bine, erati ca altadata, el mergea la psiholog, incercati sa comunicati, tu spuneai ca stii ca si tu ai dus relatia in punctul in care era...

de unde pana unde
- "m-a improscat cu noroi si m-a coborit in iad",
- "nu e asta barbatul pe care vreau sa-l vad in fiecare dimineata, fiindca nu stie cum sa ma ia in brate cind mi-e greu" (nu spuneai tu ca ti-a fost alaturi cand ti-a fost cel mai greu? poate ma insel),
- "relatia asta e cea mai mare minciuna pe care mi-am spus-o mie vreodata"

si daca "nu-l mai iubesc" de ce nu-i spui tu "4 cuvinte care dor al naibii... dar le preferam asa, simplu si curat"?

nu ma intelege gresit, nu incerc sa iti reprosez nimic, dar sunt taaare nedumerita. esti atat de contradictorie in gandire...
esti cand calda cand rece vis-a-vis de el... cand il iubesti cand il urasti de-a dreptul...

ca si cum nu mai esti fericita cu el de muuulta vreme.
dar abia acum te-ai hotarat sa o spui. si nu de-a dreptul ci prin el. si nu tie, ci intai noua.

oare criza asta nu este de fapt a ta?



b

"Fericirea nu are valoare daca nu e impartasita."

larissa_79 spune:

Ilia, in ultimul post dinainte de cel de azi totul parea ca e pe drumul cel bun. Ce s-a intamplat intre timp atat de grav incat s-a daramat totul? Ceva s-a intamplat asta e clar. Ati fost la mare? De ce spui ca nu te mai iubeste?

Larisa si Alexia (13 iulie 2006)

http://www.flickr.com/photos/32393475@N00/

S-o ajutam pe Alexia!

balanta spune:

ilia,am inceput sa descopar, cam tarziu totusi, ca trebuie sa-mi asum personal raspunderea pentru evolutia mea si calitatea vietii pe care o duc.
Dincolo de mine, se afla o armata de forte,premizele societatii despre ceea ce este normal sau nu, stilul de viata din ce in ce mai febril,complicatii sexuale personale,etc. asa ca nu mai am de gand sa-mi ratez urmatorii ani din viata,asa ca m-am hotarat sa fac tot ce-mi trece prin cap fara sa ma gandesc prea mult daca coincide cu anumite norme sau o anumita conduita morala sau nu.( nu stiu, exista o " carte a moralitatii" ?
Atunci cand am tinut cont , am suferit.
Fa ce crezi ca e mai bine pentru tine fara sa ai nevoie de confirmarea cuiva.
Valoarea noastra, a omului in general, e drept, e data si de reflexia ce vine din parerile celorlati despre noi...dar nu e neaparat vitala.

dov spune:

ILIA, nu te amagi. sigur il iubesti, si inca al naibii de mult. doar ca, probabil in urma ultimei mari dezamgiri/lovituri, inca nu mai simti.

oricum, se pare ca usor-usor se ajunge la o despartire, si ar fi perfect daca ai simti cum scrii...ai grija, sa nu te minti singura. asta e sfatul meu.

mai bine ai incepe prin a spune ce s-a mai intamplat, de unde atata dezamagire. usor-usor se vor descatusa si sentimentele tale.

imi pare sincer rau...

ilia_99 spune:

pitzinuca, de anul trecut ma lupt cu mine, in urma reactiilor lui. nu v-am povestit tot, iti dai seama ca n-as fi putut. ca sa fiu brutal de sincera, desi am zis initial ca e prea mult sa cuprinzi 8 ani in pov pe forum, realitatea e ca.. mi-a fost rusine! sa-mi recunsc mie de cite ori si cit de mult rau mi-a facut. daramite s-o mai spun altcuiva. astept rosiile, asta e!
ultima data eram bine, da. atit de bine cit am fost vreodata. da, merge la psiholog, dar ii va lua ani de analiza sa inteleaga si sa se aseze cu el, ranile sunt prea adinci. n-am spus-o eu, ci terapeuta mea, care stie povesti despre relatia asta de vreo 6 ani.
criza nu e a mea, e a lui. el a declansat toate discutiile, toate intrebarile mele. eu as fi ramas poate in aceasta nemultumire latenta sau m-as fi multumit in continuare cu ce-mi dadea. asa cum era.. sau poate m-as fi revoltat la un moment dat, nu stiu..
da, a fost linga mine cind am avut pb. cind le-am avut impreuna, respectiv un copil despre care nu se stia daca va trai sau nu. dar cind mi-a fost doar mie greu... n-a fost acolo. sau doar a "bifat" cu prezenta fizica. ceea ce pe el il indreptateste sa spuna ca a fost acolo, desi stie ca se minte singur.
cred ca lupta pt viata copilului nostru ne-a dat o miza ff importanta o gramada de vreme si ne-a fact sa ne simtim echipa. cind miza a disparut, fiindca nu mai erau pb, am continuar sa credem ca suntem echipa - gresit!- si am facut al doilea copil. pe care el l-a cerut cu insistenta. dupa ce s-a vazut cu sacii in caruta si-a dat seama ca eu nu sunt femeia care ii trebuie. ei, iaca! da' pe mine m-a intrebat vreodata daca el e barbatul care-mi trebuie, daca e ceva care-mi lipseste si ce poate face ca e sa fiu multumita? eu l-am intrebat de multe ori treaba asta, fiindca simteam ca ndeva ceva scirtiie. nu, stai linistita, asa sunt eu, dar eu va iubesc in felul meu. si totusi, te simt nemultumit, e ceva ce pot sa fac? nu stiu, sa fii naturala, nu tb sa faci lucrurile altfel. o sa-mi treaca.
da' nu i-a trecut! si-n oct, cind eram in 9 luni, a aparut femeia care-i trebuia. atunci! ca acu' nu mai e! atunci, cu nevasta gravida, care plingea cind se dadea jos din pat de durere de sciatic - da-ti cu voltaren! - cind toti prieteni dr, care traisera alaturi de noi drama nasterii anterioare spuneau intruna - fara stres, ai grija de ea! si am inceput sa cad in iad! cind la 35 de sapt am avut contractii si el nu raspundea la telefon, cind de ziua baietelului nostru l-am auzit vb la tel, la 11 noaptea cu altcineva, cind noapte de noapte nu puteam adormi ca-i curgeau mesajele pe telefon. ai pe altcineva, vrei sa pleci? nu, nu am. nu te-am inselat, vreau sa fiu cu voi. te rog, spune-mi, ma dau la o parte daca iubesti pe altcineva, daca eu te fac nefericit. nu, nu. atunci, opreste-te din ce faci, imi faci rau. bine! aiurea! au trecut 3 luni, nu mai suna telefonul, eu nu-l verificam, doar ii promisesem. bine.. intre timp si-l schimbase, cu unul care avea cod.
aveam 2 sap de la nastere.. cind el a plecat la munte cu ea. nu recunoaste nici acum, dar eu stiu, nu mai conteaza cum si de unde. s-a jurat cu cerul si pamintul, mi-a spus ca se intoarce din drum sa-mi demonstreze ca e singur. nu l-am crezut, nu-l cred nici azi.
in martie, il aud iar vb la tel, la 11 noaptea. a doua zi ma uit in tel si ce-mi vad ochii... acelasi nr! reactia lui n-a mai fost blinda: mi-a spus ca daca nu-mi convine, sa plec, si sa nu ma mai uit in tel, acolo e viata lui privata. a fost ziua in care mi-am scos verigheta, parca ma ardea! la bine si la rau? ce Dzeu a unit omul sa nu desparta? aiurea, vorbe in vint pt el. ce conteaza Dzeu, daca eu nu sunt implinit?
a trecut, s-o fi plictisit de dr sau ea de el.
au continuat discutiile noastre, el mai virulent ca de obicei, eu, nepregatita pt asa ceva, care femeie face copil sa plece cu el la 3 luni? e vina mea, ca am facut, ca n-am facut, sa incerc sa salvez, sa fac... sa slabesc, sa arat bine, sa fie totul curat, aranjat, in regula. pina cind vine si-mi spune de custodie, vad alta intiala in tel lui, si ajunge, intr-un final sa-mi spuna ca nu ma mai iubeste si ca faptul ca eu nu m-am oferit sa ma las pe mine pe planul 2 - ca intotdeauna - si am decis sa fac o cheltuiala pt mine, desi intr-un moment financiar oarecum dificil, a echivalat pt el cu durerea pe care am simtit-o eu cind m-a inselat. pai... parca nu ma inselasei? vreo remuscare? vreo asumare si vreo urma de verticalitate? nu. el vrea sa se termine, dar vrea ca eu s-o termin, ca sa nu-si asume el responsabilitatea.
nu, nu cred ca e criza mea.
cred insa ca iubirea, calcata in picioare, in repetate rinduri, moare. ca a meritat sau nu el iubirea mea e o alta discutie.
o sa-mi asum eu aceasta raspundere, daca el e las pina la capat. o sa-i spun eu cele 4 cuvinte.

ilia_99 spune:

dragele mele, va multumesc ca sunteti din nou aici pt mine!

larissa, spun ca nu ma mai iubeste fiindca mi-a spus-o si fiindca asta simt. si cred ca toata lupta mea de asta toamna a fost si din orgoliul de a nu ceda in fata altei femei, dar si din faptul ca eram nepregatita sa cedez, sa ma desprind de el. nasteam un copil, psihicul meu nu putea sa le conecteze pe cele doua! n-am fost la mare, in iunie urmeaza. si apoi, abia astept timp pt mine. e bine ca nu-mi mai vine sa pling! acum e plecat de vineri, prima oara am banuit ca e cu cineva, n-am dovezi, nici semne macar, poate fi doar neincrederea mea, dar... nu-mi mai pasa. am stat si m-am gindit serios la ideea ca e cu alta femeie. n-am simtit nimic, am zimbit doar!
asa ca, dov... nu cred ca ma mint!
balanta, cred ca ai mare dreptate. doar de copiii mei mi se rupe sufletul... recunosc! ma gindesc cu groaza la momentul in care o sa le spunem ca nu vom mai locui impreuna, mi-e teama de reactiile lor, de efectul asupra lor. mi-e teama sa nu ma influenteze asta.. si mi-e groza de razboi cu el, as vrea din tot sufletul sa putem s-o rupem cit mai calm si civilizat cu putinta.