Ana Bianca, minunea cu personalitate

Ana Bianca, minunea cu personalitate | Autor: Pisik06

Link direct la acest mesaj

Minunea noastra cu personalitate


Povestea nasterii fetitei noastre incepe cu ceva timp inainte de conceperea ei. Tot ceea ce s-a intamplat din mai 2007 au fost pasi catre implinirea unei minuni pe care nu multi, in frunte cu mine, o credeau posibila, un vis frumos, dar care parea irealizabil. Cu fiecare pas, micuta noastra ne-a demonstrat ca are personalitate. Si a fost numai cum a vrut ea. Ea si Dumnezeu, care ne-a daruit cel mai de pret cadou al vietii noastre.
Pentru ca fiecare amanunt al povestii are un sens al sau, o sa trec putin in revista ultimii aproape 2 ani dinainte de a ne tine bebelusul in brate. In primavara lui 2007, la aproape o jumatate de an de la casatorie, ne-am hotarat sa facem un copil. Banuiam ca nu va fi foarte simplu, pentru ca ma stiam cu probleme hormonale vechi – amenoree, dereglari, ceva chisturi, etc. Asa ca ma asteptam la cateva investigatii si un tratament medicamentos care speram sa isi faca efectul. Totusi, dupa cateva analize “de rutina” facute sotului meu, diagnosticul a cazut ca o ghilotina – se pare ca problemele lui erau mult mai grave ca ale mele si, probabil, fara vindecare. De atunci a inceput un cerc vicios, din care parea ca nu vom iesi niciodata: analize peste analize, cozi interminabile si umilitoare pe holurile spitalului Giulesti, verdicte crude din partea medicilor. Dupa un an in care facusem toate analizele care s-au inventat vreodata, iar eu fusesem supusa tuturor procedurilor posibile, ni s-a dat unica solutie viabila: FIV cu ICSI. Ne resemnasem cu gandul asta, dar daca tot urma sa trecem printr-un procedeu dureros din toate punctele de vedere, vroiam sa fie facut la cele mai inalte standarde si cu cele mai mari sanse de izbanda. Astfel am ales calea Austriei si am plecat pe 26 iunie 2008 la un prim control la una din clinicile cu traditie si rezultate f bune. Aici am fost tratati cu un profesionalism iesit din comun. Am avut o discutie lunga, de peste doua ore, in care am aflat tot ceea ce aveam nevoie, ni s-a vorbit cu realism, fara a ni se ascunde situatia, dar cu optimism in acelasi timp. Am plecat de acolo cu increderea ca va fi bine, ca in august sau septembrie cand vom reveni totul va fi bine si ca ne vor ajuta sa ne implinim visul. Deja prezentul nu mai exista, creierele noastre erau relaxate si proiectau totul in viitor, cand vom incepe procedurile.
Pe 13 iulie, dupa cateva zile de intarziere care m-au facut sa cred ca din nou s-a dereglat organismul meu, m-am trezit cu un singur gand – sa iau un test de sarcina. Nu avea nicio logica, stiam clar ca nu se poate intampla, si totusi ceva inauntru meu ma indemna sa il fac. Si l-am facut. Si pe primul si pe urmatoarele patru. Toate aratau doua liniute cat se poate de clare. Liniutele s-au confirmat apoi de testul de sange si la o saptamana de ecografia care arata o sarcina unica, in evolutie. Sarcina care a primit si un nume – Maslinutza. Din acel moment, Maslinutza a inceput sa creasca, facand parca in ciuda tuturor celor care sustineau ca nu putem avea copii pe cale naturala.
La morfologia fetala de 15 saptamani am vazut clar micuta fiinta care crestea in mine si am aflat ca va fi fetita. Abia atunci am inceput sa realizez ceea ce mi se intampla, faptul ca omuletul in miniatura de pe monitor crestea in burtica mea si urma sa devina un copilas in toata regula.
Dupa o prima jumatate de sarcina perfecta, fara greturi sau alte neplaceri majore, la 20 de saptamani de sarcina au inceput mici probleme, sub forma unor contractii care m-au tintuit 4 zile in spital si cateva saptamani in pat. Cu rugaciuni multe si rabdare, am trecut peste perioada asta si au urmat doua luni linistite, fara probleme si sperieturi. Din saptamana 33 insa au reinceput contractiile si durerile, bebelusa mea statea mai mult ghemuita, ca o piatra, si nu se relaxa decat in foarte putine momente ale zilei.
La toate controalele mi se spunea ca, desi termenul nostru este 20 martie, trebuie sa incercam sa tinem sarcina macar pana in saptamana 38, adica in jur de 6 martie. La jumatatea saptamanii 35, in urma unei ecografii (ce s-a dovedit a fi eronata, dar era prea tarziu) care arata ca bebe e usor intarziat in dezvoltare, doctorul mi-a recomandat sa opresc tratamentul cu no-spa, pe care ajunsesem sa le iau ca pe bomboane, de pana la 4 ori pe zi, uneori si 2 odata.
Joi, 19 februarie, am mai facut o ecografie care a aratat ca bebe e bine dezvoltata, dar mi s-a spus din nou sa stau in repaos total la pat, daca vreau sa mai duc sarcina. Am plecat acasa, hotarata sa ascult si sa fac un pact pe 2 saptamani cu patul. Nu am mai apucat. In noaptea de 19 spre 20 februarie, la 3,30 mi s-a rupt apa. In momentul ala am crezut ca totul se sfarseste. Eram atat de speriata incat in minte mi se invalmaseau un milion de ganduri: intai cele normale - ca fata este prea mica, ca va avea probleme, ca nu are plamanii dezvoltati, etc., apoi cele de “gravida panicata” – nu avem mobila pt camera ei, nu am facut curat, nu i-am spalat hainutele, mai avem cumparaturi de facut #61514;.
In drum spre spital, insa, mama m-a linistit spunandu-mi ca nimic nu este intamplator. Bunicul meu, Dumnezeu sa il ierte, un om foarte bland, care iubea nespus copiii si care isi dorise o fata si o nepoata si sigur si-ar fi dorit si o stranepoata, era nascut pe 20 februarie. Fetita noastra alesese sa se nasca in aceeasi zi cu strabunicul ei. Am incercat sa ma linistesc si m-am rugat la Dumnezeu asa cum am facut-o toata sarcina: sa aiba grija de Minunea Lui, de minunea pe care ne-o daruise noua. Oricat vroiam si eu si medicii sa tin sarcina pana la 38 de saptamani, Maslinutza cu personalitate nu a mai vrut. A vrut sa ne cunoasca mai devreme, asa ca nu mai aveam ce face decat sa o ajut sa isi implineasca dorinta.
Am ajuns la spital, unde am fost controlata, mi s-a facut o ecografie unde am vazut ca bebe era bine si m-am mai linistit, mi s-a dat camasa de spital si am fost condusa spre sala de travaliu. Aici mai erau cateva fete care asteptau, iar una din ele era aproape de punctul culminant, se vaita si plangea, ceea ce nu imi facea deloc bine psihic. Am incercat sa ascult muzica, dar incepusera contractiile si nu imi mai ardea de nimic. Am mai vorbit putin la telefon cu sotul meu si mama, pana s-a schimbat tura si am fost puse sa inchidem telefoanele. Intre timp, colega noastra de suferinta a fost transferata in sala de nasteri, de care ne despartea doar un perete de sticla, ale carui usi stateau deschise. Am ramas usor socata sa urmaresc (din spate ce-i drept) o nastere pe viu, dar momentul in care a iesit bebelusul si i-am auzit tipatul mi-a dat incredere si speranta. Dupa venirea doctorului si un control dureros, la care a constatat ca am dilatatie 2, mi-au pus perfuzie cu oxitocina. Asta se intampla la 9.00 dimineata. De aici a inceput balul. Contractiile s-au intetit si au devenit dureroase rau: un frison puternic, urmat de durerea care aducea cu sine transpiratii si un val de caldura. Desi imi jurasem ca nu o sa ma vaiet la nastere, nu prea a fost posibil. Noroc totusi ca nu am urlat sa ma aud pana in strada #61514;.
La 11.30 mi s-a montat epidurala, ceea ce m-a mai usurat putin, dar nu pentru multa vreme. La 12:20 am simtit presiune jos si nevoia de a impinge. Moasa nu m-a crezut, era prea devreme. Ea ii anuntase pe ai mei ca nasc in jur de 14.00, iar doctorul preconizase chiar un 15.00 Ce nu stiau ei era ca la noi nimic nu se intamplase cum trebuia, ci numai cum vroia domnisoara Maslinutza.
In urma controlului, doctorul a constatat dilatatie 9 si a zis ca revine intr-un sfert de ora. Sfert de ora care mie mi-a parut un veac. Facusem tensiune mare, simteam o agitatie inexplicabila, nu mai puteam sa stau in pat, ma zvarcoleam pe toate partile, bebe incepuse si ea sa aiba batai mai rapide de inimioara, dar nimic ingrijorator. De unde la inceput nu vroiam sa nasc ca era prea devreme, acum imi doream sa nasc mai repede, sa se termine si sa imi vad fetita, sa fiu eu sigura ca e bine.
La 12:50 m-au pus pe masa. Nu prea am putut sa imping, noroc cu moasa care m-a ajutat si cu fetita ca a fost mica. La fix ora 13.00 am vazut ceva foarte mic care a fost luat imediat si am auzit cel mai frumos sunet pe care il auzisem pana atunci. Un planset viguros, plin de personalitate. Era Maslinutza mea, Minunea noastra mica si incapatanata, care a fost conceputa cand si cum a vrut ea, care a venit pe lume la data si ora pe care ea le-a ales, care nu a facut niciodata ce “trebuia” sau era normal, ci numai ce a vrut ea. Mi-au dat-o putin, am pupat-o pe manuta si i-am spus ca o iubesc, iar apoi au luat-o sa o spele. Mai tarziu am aflat ca avut 2450 gr, 48 cm si a luat nota 10, ceea ce la Giulesti este foarte bine. A fost dusa in salonul de copii normoponderali, nu a aut nevoie de resuscitare sau alt tratament special. Tati al ei a vazut-o imediat si mi-a adus o poza. Pe viu am vazut-o abia la 21.00 seara, cand am pus-o si la san. Cele 5 zile in spital au fost grele, fetita era cea mai micuta de acolo si majoritatea asistentelor o tratau ca pe un caz special si imi impuiau capul ba ca nu mananca, ba ca e f mica si ii trebuie nu stiu ce tratament, etc.
Marti, 24 februarie, am venit acasa si am inceput sa ne obisnuim una cu alta. Nu zic ca e usor, deocamdata nu ia in greutate, oboseste mai repede, papa mai putin, are nevoie de mai multa rabdare. De rabdare si dragoste, pe care Slava Domnului are cine sa i le ofere. Dar e cumintica tare, plange numai cand are vreo neplacere, iar noptile ne trezeste, dar nu excesiv si fara motiv.
Cand ma uit la ea imi dau seama ca merita fiecare lacrima varsata timp de un an de zile, fiecare clipa de intrebari si deznadejde, fiecare revolta impotriva nimanui si a tuturor, fiecare ingrijorare din timpul sarcinii, fiecare contractie, fiecare durere, fiecare ora nedormita.
Merita tot, pentru ca asa micuta cum e ea, maslinutza Ana Bianca ne-a invatat o foarte importanta lectie de viata, aceea ca lucrurile se intampla cand si cum trebuie sa se intample, ca fiecare din noi avem un drum al nostru trasat dinainte si ca Dumnezeu vegheaza ca pe fiecare portiune a drumului sa ni se intample ceea ce este cel mai bine pentru noi.


Mami de Ana Bianca

Pozele noastre

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns aris26 spune:

pisik - Felicitari o poveste frumoasa cu un final superb
sa va traiasca minunea, sa fie sanatoasa


37+
poze

AMR 16 de zile

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns chatonel spune:

bravo pisik, ai o fetita care stie ce vrea! felicitari

Fille du Sud 37 cu Dragonbella
J- 18
Toulouse, la ville rose

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns zozela spune:

Felicitari mami de Ana Bianca! Ce dragut-si puiul meu tot la ora 13.00 s-a nascut..si..ne-am postat povestea in aceeasi zi



Ela,mami de sufletel blond!!
Mihai creste!!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Kea spune:

Pisik, sa fiti toti trei sanatosi si fericiti! Frumoasa poveste si incurajatoare pentru multe cupluri!

33+

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns alina.n spune:

Felicitari Pisik sa-ti traiasca si sa va umple viata de bucurii minunea cu personalitate Ana Bianca !

34+ cu Maria-Natalia
Vine barza!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns rivali spune:

Felicitari Pisik!
o poveste extraordinara,sa va traiasca printesa, sa fie sanatoasa
ai o fetita cu personalitate


Vlad Andrei ( 4.01.2007) si 36+

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Manuela77 spune:

Felicitari Pisik!
O poveste emotionanta, un final fericit, o familie implinita.
Sa va ajute Dumnezeu si in continuare.


Manu 35+ Radu

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns bubulina1 spune:

Felcitari pentru printesa Bianca! Eu stiu povestea ta de la aspirante, uite ca Dumnezeu ti-a daruit un dar o papusa!
Sa va traiasca si sa fie sanatoasa.

Bubulina 34+ + Doamne ajuta!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns shasa spune:

PISIKA felictari! Sa va traiasca Maslinuta, mica voastra minune. Frumoasa poveste. Nu stiam ca este asa de lunga si ca a inceput in urma cu 2 ani.

Florin 18.05.2002Teodor 01.03.2005BB3 - Petru - 35+

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Serialbastre spune:

Bia, sa cresti mare, frumoasa si sanatoasa!
Pisik, aveti o minunatie de fetita!


Andreea 28+

Mergi la inceput