despre moarte...

Am sufletul indurerat. O persoana foarte draga a decedat de curand. Un suflet atat de minunat, incat Dumnezeu s-a indurat de el si l-a chemat la El in timpul somnului, fara suferinta. Suferinta ne-a ramas noua, cei care ii vom duce dorul. Problema mare o reprezinta fiul meu, caruia trebuie (mai devreme sau mai tarziu) sa ii dau crunta veste. El are aproape 6 ani, insa nu s-a confruntat niciodata cu asa ceva. O vreme a fost foarte afectat de ideea de batranete, ceea ce ne-a determinat sa amanam explicatiile cu "ce urmeaza batranetii". Asadar, poate parea ciudat, insa pana acum nu i-am vorbit despre moarte. Poate am gresit, insa l-am simtit ca nu e pregatit pentru o astfel de discutie. Totusi aceasta este necesara, intrucat in scurta vreme vom merge in Romania si va constata lipsa celui caruia ii poarta numele, mai mult, va vedea toata pe toata lumea suferind.
Deci trebuie sa il pregatesc din vreme, insa am mintea incetosata de plans (pe ascuns, ca nu sunt pregatita sa raspund la intrebari), si parca intr-un fel de amorteala, incat nu mai pot gandi clar. Trebuie sa ma reculeg, sa imi adun gandurile si abia dupa aia sa pot fi in stare sa port cu el o discutie serioasa. Dar va intreb, cum as putea sa vorbesc cu el? La ce intrebari ar trebui sa ma astept? Cum sa ii prezint dureroasa situatie fara sa il fac sa sufere prea mult si sa nu il marchez pe viata cu cine stie ce idei? Teama de reactia lui imi sfasie la fel de tare sufletul ca si vestea in sine.
Va rog, am nevoie de ajutorul vostru! Am nevoie de sfaturi ca simt ca mi se scurg si mintile odata cu lacrimile...
Multumesc anticipat!

happiness spune:

Tisina,condoleante pentru pierderea suferita!Si mie mi-a murit de curand un om drag si am ramas cu o obsesie a mortii...Fetita mea stie ca unii oameni,fie batrani fie bolnavi,mor..dar nu i-a murit o persoana extrem de apropiata sa o vad cum reactioneaza,si sper sa fie cat mai departe acel moment.Cred ca fiul tau trebuie pregatit,eu sunt adepta adevarurilor spuse pe limba lor,fara legende de tip "doarme buni"...Suferinta oricum va exista,nu il poti scuti de ea,dar macar sa il faci sa o suporte,sa isi aminteasca de clipele frumoase petrecute cu cel disparut,sa pretuiasca orice poza cu el,orice amintire frumoasa.Bafta multa si sper sa nu sufere prea tare micutul tau!

lorelaim spune:

Condoleantze pt pierderea suferita
Bunica mea a murit la sf lui sept anul trecut la 96 de ani. Eu i-am spus fetitzei mele (acum Gabisor are 4 ani si 8 luni) ca buniva va... trece intr-o alta lume... cea a ingerilor.. acolo, aproape de DD, va avea o viatza vesnica, lipsita de griji, de durere, de suferintza, etc. Pt mine moartea este o "trecere", este plecarea intr-o alta lume... Nu o vad ca pe ceva care trebuie sa ma speie ci ca ceva natural, firesc... ceva inevitabil. Intr-adevar e greu pt cei ramasi carora le e dor de cei plecatzi...

Donia spune:

Tisina, condoleante!
Poate te ajuta si discutiile de aici: Cum spuneti copilului despre moartea bunicilor?

---

Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat.

Deus spune:

Condoleante !
Copilul o sa reactioneze proportional cu suferinta pe care o vei lasa tu sa se vada in preajma lui. Daca te va vedea puternica si ca tu nu esti sfasiata (esti reperul lui in viata) te va crede cand ii vei spune ca persoana draga a mers la ingerasi si acolo este bine. Daca te vede ca suferi o sa fie contrariat! daca-i asa de bine, mama de ce plange asa de tare?
Mult tact si incerca daca poti sa nu-l implici chiar in toate momentele. Eu cand am fost mica am fost la o inmormantare si ani de zile am avut cosmaruri, nu puteam intelege de ce unii oamenii ii baga pe altii in pamant! Cat poti menajeaza-l, lasa-l inca putin sa fie copil sa fie ferit de relitatea naturala dar dureroasa.
Sper sa ai putere ...

poze familia mea

quod me nutrit me destruit

ileanna spune:

Eu am inteles ca copiii pun intrebari despre moarte la cele mai fragede varste si ca trebuie sa li se raspunda. Sincer si fara dramatizari. Ca ei oricum sunt doar curiosi la varsta aia si moartea nu are nici pe departe dimensiunea pe care o are pentru noi.
Acuma nu stiu ce sa zic. Copilul tau e maricel. Dar nu imi pot imagina ca nu s-a lovit de ideea de moarte pana acum, chiar daca voi 2 nu ati discutat subiectul. Cred ca s-ar putea sa stie mai multe decat crezi. Bine ... ideea de moarte a unei persoane dragi deja nu mai este teorie si nu mai este un caz general.
Cred ca ar trebui sa deschizi subiectul moarte fara sa vb despre prietenul tau. Inca. Sa te legi de ceva ... de o stire (dar na, nu stiu cate ocazii ai daca nu esti in Ro sa vezi stirile de la ora 5 pe ProTv ) de o poveste ... de ceva. Si sa vezi ce stie el despre asta, cum vede lucrurile ...
Si de aici te orientezi. Oricum incearca sa nu ii transmiti drama ta. Tu suferi enorm. Dar pentru el nu va avea acelasi impact.

Condoleante!!!

rrox3 spune:

In primul rand condoleante! Si multa putere!

In al doilea rand, iarta-ma, dar tu nu erai pregatita, nu copilul tau. Pentru el moartea nu ar fi reprezentat ce reprezinta pentru tine. Incerci sa-l protejezi de spaimele tale, asa cum facem noi toti cu proprii copii.
Cred ca trebuie sa fii foarte sincera cu el. Sa-i spui ce sentimente ai tu legate de persoana disparuta si sa-i usurezi in felul asta si lui exprimarea sentimentelor. Daca tu crezi in rai, spune-i ca tu crezi asta. Daca nu crezi, nu-i spune. Fii pur si simplu sincera.
Poti face legatura dintr-o poveste eventual. I-o citesti si o comentati impreuna. Construiesti pe marginea ei dupa aceea. Cum crezi ca ti-ar fi mai usor.
Dar mai ales spune-i ceva daca acum este langa tine, fiindca e absolut imposibil sa nu-si dea seama prin ce treci si probabil e speriat. Nu stie ce se intampla cu tine. Spune-i macar ca ai aflat o veste care te-a intristat foarte tare.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

Tisina spune:

Multumesc mult pentru raspunsuri. Sper sa imi fie de ajutor. Inca nu i-am spus, pentru ca noi in tara ajungem abia in martie si am considerat mai bine sa mai astept sa imi revin eu cat de cat inainte ca sa pot sta cu el de vorba. Pentru ca tot nu asistam la inmormantare, m-am hotarat sa mai aman discutia despre aceasta parte, si sa ma axez, mai intai pe disparitia omului drag. I-am spus ca sunt trista dar ca o sa ii explic atunci cand o sa pot motivul tristetii mele. Nu a insistat, asteapta sa "imi treaca".
Roxana, s-ar putea sa ai dreptate, sa nu fi fost nici eu pregatita pentru o astfel de tema de discutie, insa sigur nu era nici el (care imi spunea sa nu mai "pap tot" si sa nu mai "fac nani mult" ca sa nu ma fac batrana. Si aveam periodic astfel de conversatii, in care imi spunea ca el nu vrea ca noi sa "ne facem batrani" si nici el sau sora lui (pe atunci doar un bebelus). Era foarte afectat de ideea de batranete. Deci nu puteam sa pun si mai mult sare pe rana si sa ii zic, da dar asta nu-i tot, dupa ce te faci batran, mori!
Imi aduc aminte ca eram mica si o intrebam pe strabunica mea (destul de batrana atunci) de ce mor oamenii, iar ea imi spunea scurt ca "asa le e scris". Eram tare confuza si nu intelegeam ce unde e scris, sau ce inseamna asta. Sau imi zicea ca asa e soarta omului, bagandu-ma si mai mult in ceata, gandindu-ma ce o fi aia soarta.
De-asta as vrea sa fiu pregatita sa il lamuresc cat de cat, sa nu il las confuz,sa nu ii formez idei gresite si nici sa nu il las cu vre-un complex. El e o fire foarte sensibila.
Cel pe care l-am pierdut nici nu era batran. Si nici bolnav. Inca nu am gasit o explicatie pe care i-as putea-o da la intrebarea "de ce a murit?".

ileanna spune:

Daca nu ai o explicatie, nu cred ca ar trebui sa i-o dai. Zic si eu ca Rox ... cred ca mai degraba tu cauti o explicatie. Si stii foarte bine ca sunt lucruri care nu pot fi explicate ...

Si nu numai lucrurile triste nu pot fi explicate. Poate nici iubirea nu poate fi explicata. Daca cineva m-ar intreba de ce il iubesc pe sotul meu ... nu as putea spune pt ca e bun / destept / frumos. Ar fi gresit. Ceva as putea spune dar nu cred ca s-ar chema ca explic intr-adevar fenomenul / sentimentul ... ci doar ... VORBESC despre el. Deci mai degraba vorbesc despre ce simt.

Tisina spune:

Ileana, nu caut raspunsuri. Eu stiu ca a murit de inima (a facut stop cardiac, desi inainte nu suferise cu inima). Ma refeream chiar la baiatul meu, care sunt 100% sigura ca ma va intreba din capul locului "de ce a murit?" Nu stiu ce fel de raspuns sa ii dau. Sa fie unul "medical", adica de genul inima lui a avut o problema si s-a oprit... ma rog, mai pe intelesul lui si in muuult mai multe cuvinte, sau unul "spiritual", gen "Dumnezeu l-a vrut alaturi de el sa ne vegheze impreuna de acolo....."
Oricum, as vrea ca raspunsul meu sa fie mai detaliat decat unul gen "atatea zile a avut", ca stiu ce frustrante sunt acestea.

Donia spune:

Oh, uite eu de asa ceva m-as feri. Pentru ca ar putea sa ii fie teama ca si pe voi s-ar putea sa va vrea Dumnezeu acolo, si pe surioara, etc.
Eu am inceput prin a-i vorbi fetitei mele despre ciclul vietii. Dar mai intai cu frunzele, cum primavara infrunzesc copacii, vara frunzele sunt in plina splendoare, toamna se ingalbenesc, iarna cad complet de pe pomi. Deci asta e ciclul lor natural. Apoi i-as spune ca asa se intampla si cu animalele si cu oamenii, ne nastem, traim si murim.
Unii oameni traiesc pana la adanci batraneti si apoi mor, altii au o boala si mor mai devreme.
Teoretic ar trebui sa ii povestesti despre asta fara durere, tu doar ii expui niste fapte naturale in prima faza. Oamenii mor asa cum frunzele cad din copaci.
Apoi discutia poate sa avanseze, poate sa puna o mie de intrebari care mai de care mai ciudate sau mai morbide (cum faceam eu, copil fiind). E bine sa il incurajezi sa vorbeasca despre ceea ce crede, despre cum se simte afland lucrurile astea.
Intr-un fel e mai bine ca nu trebuie sa ii vorbesti direct despre prietenul tau, ci sa ii dai sansa ca mai intai sa ii prezinti procesul asta natural. Si mai apoi sa ii vorbesti de moartea cuiva apropiat si de felul in care tu ai fost afectata.
Si inca ceva, ce eu am invatat la moartea mamei mele, si mai ales vorbind cu fetita mea despre asta: printre durere si lacrimi, printre discutii despre moarte, nu uita sa celebrezi viata celui care a murit. Si felul de om minunat care a fost. Ca pe de o parte exista durerea pentru pierderea cuiva drag, dar exista si bucuria ca acea persoana a existat si mai ales ca a existat in viata ta. Si poate lectia pe care i-o vei da fiului tau va fi ca pe langa nastere si moarte, ne raman o gramada de ani in care putem sa traim frumos si sa ne bucuram de viata.

---

Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat.