Tata in Ro

simpatic spune:

Andrada, sper ca posturile tale au vrut doar sa provoace discutia - si au si reusit - ca altfel nu imi explic de unde ai tras concluzia ca, "copilul a petrecut inteleg ultimele luni cu tine cit ai fost in postnatal si sotia va tinea pe amindoi cu haine si mincarica cind lucra pina seara tirziu". Copilul a petrecut cu mine PRIMELE LUNI ,apoi mama a fost cea care a intrat in concediul postnatal si NU ne tinea pe "mancare si haine", in acest timp am avut bona interna 24/24, si copilul "relationa" cu parintii lui , in momentul cand veneam eu acasa de la servici - ma rog , am mai spus deja , undeva pe la pagina 16. Poate nu m-am exprimat corect (am vrut sa evit detalilile specifice cazului) insa mama NU a muncit in perioada in care a fost in concediul postnatal , DOAR si-a rezolvat o problema profesionala importanta.
Cat despre faptul ca mi-am cerut iertare copilului meu ca l-am adus pe lume...ok...recunosc ca m-am lasat puternic influentat de sentimente, dar te rog pe tine ca mama, sa imi spui daca se poate, CUM AI REACTIONA DACA COPILUL TAU TE-AR RUGA ZI DE ZI TIMP DE 4 LUNI FARA INCETARE, CU LACRIMI IN OCHI, SA NU PLECI DE LANGA EL , SI TU SA FII EXTREM DE CONSTIENTA CA NU POTI SA FACI NIMIC CA SA SCHIMBI SITUATIA?
Lacrimile copilului meu, s-au tranformat in lacrimile mele, plangea el dupa mine, si eu plecam plangand de langa el, ce altceva decat sa imi cer iertare de la el puteam sa fac?

"Subiectivismul atasamentului" de care vorbesti , este intodeanua normal cand e vorba de tata , "obiectiv" copilul este intodeauna atasat de mama , acest lucru rezultand din multe alte raspunsuri primite de la mamicile de aici , asa ca nu vreau sa mai discut aceste aspecte, insa sper ca atat tie, cat si tuturor celorlante mamici de aici care au avut curiozitatea de a se uita la pozele postate de mine, sa le fi adus aminte de momentele cand copii lor dormeau la pieptul tatalui lor sau pe burtica acestuia, chiar si ocazional (as fi prea "subiectiv" ca sa zic adeseori sau in fiecare seara...), precum mai sper ca, majoritatea mamicilor de aici sa isi aduca aminte de reactia copiiilor lor , cand acestia s-au intors din primul concediul petrecut doar cu tatal la mare .....si, "subiectiv" vorbind.......la varsta la care copilul meu si-a petrecut concediul doar cu mine la mare, alti copii inca relationau "biologic" cu mama alapatand....in fine.....

Despre legea din Romania, da... ai perfecta dreptate, este facuta strict in interesul copilului, numai ca are o "mica" scapare, uita sa spuna "interesul copilului" = "mama"......iar copilului ii este extrem de "daunator", sa se "imparta" intre doua case, mai bine isi imparte sufletul, si, intr-o parte a lui, cu timpul sa se astearna un gol, si rana sa si-o vindece prin asociera altor figuri din noul sau anturaj, cu cea maternala sau paternala.....da ai perfecta dreptate....

Iris2002 spune:

Nu ai fost in Olanda, asa-i? Nu de alta dar aici vezi tati cu cite 2-3 copii la cumparaturi, la piata, in parcuri. E foarte normal ca si tatii sa lucreze mai putin, sa aiba zile cand ei au grija de copilasi. Si in cercul nostru de prieteni TOTI tatii olandezi au zilele lor de stat acasa cu copii(pe linga sambete si duminici).
La noi acasa e azi (si in fiecare joi) sotul meu acasa cu fata, si logic ca el face cumparaturi, mancare, iese cu fata la plimbare si daca vede ca e nevoie ii mai cumpara un body, stie marimea si culoarea fara sa ma intrebe.

ilse spune:

Iris2002 in cercul tau or avea toti latura paterna bine dezvoltata ok, unii intr-adevar fac asta aici, dar nu toti olandezii sunt asa altfel nu ar mai exista reclama aia cu kindermishandeling si societatea olandeza ar fi una perfecta...in cercul sotului meu, toti olandezi de altfel, se gasesc si cate unii care zic ca rolul femeii e sa stea acasa cu copiii si se comporat foarte rece cu copiii, ca se duc si ii duc la scoala, gradinita, etc, asta e alta discutie, nu inseamna automat ca ii face si tati buni.

Al meu desi face foarte multe, chiar are o zi libera in care lucrez eu de altfel,nu stie sa aleaga haine pentru copii, el ii imbraca cum ii vine, uneori s-au dus la scoala chiar si cu bluza de pijama, asta nu il face mai putin bun.

Eu zic ca totusi un tata nu va face niciodata cat o mama, fiindca asta e natura, altfel ii construia pe barbati sa poarte ei in pantece copilul...ei au rolul lor bine definit, de a proteja familia, de a gasi resursele, de a fi umarul pe care sa se suie copiii si sa vada lumea de sus si aici vorbesc si la propriu si la figurat.

Si al meu schimba pampersi, a fost la toate nasterile, ii face mare placere sa ii scoata la cate un loc de joaca, dar nu se da in vant sa se joace cu barbie a lu fii mea in schimb iese sa bata mingea cu mijlociul, nu se da in vant sa faca cumparaturi, asa ca le fac eu, dar in schimb el are grija de pitici cat le fac eu singurica deci nederanjata de nimeni...si uneori cand m-am gandit foarte serios ce s-ar intampla daca as muri eu inaintea lui sau am divorta mi-as dori in ambele cazuri sa gaseasca o femeie buna si iubitoare de copii, caci un copil fara afectiunea materna, feminina in general e lipsit de ceva fundamental, de dulceata aia specifica sexului nostru.

e doar parerea mea,

eu si 3 banditi: ilse, sven si thor

Iris2002 spune:

Ilse, am zis si eu ca prietenii mei sunt asa...intamplator si citiva colegi de servici! Poate reclama e pentru tati neolandezi! Glumesc.
Al meu o imbraca fain pe strumfita, peste doua luni si un pic vor fi doi prunci acasa (Doamne-ajuta!) si atunci se va descurca cu doi. Si el face cumparaturile, cu fata, uneori merg si eu. Si gateste(cind e el acasa primul, sau cand e el acasa). Eu zic ca fata mea are nevoie si de mine si de el, sper sa nu se intample vreodata sa ne despartim, dar nu l-as lua (nu as PUTEA sa il iau) de langa copiii lui. Cunosc familii divortate aici, au grija de prunci impreuna, juma`de saptamina la unul si juma` la altul. Ambii parinti sunt foarte importanti, dragostea mamei nu poate fi inlocuita de dragostea tatalui si invers. Copilul are nevoie de ambii parinti, si daca viata a fost asa si nu se mai iubesc, trebuie sa se comporte civilizat si sa nu isi foloseasca copilasii intr-un razboi inutil. Doare probabil, dar nu sunt copiii munitia. Daca esti MAMA suferi tu (ca poate el a inselat, sau a mintit sau cine stie ce) dar lasi pruncul sa isi vada tatal, sa aiba timp cu el. Evident aici nu intra cazurile de abuz, parinti dependenti de droguri sau bautura, etc.
Si asa cum ai nuantat asa de frumos, exista o dulceata a tandretei materne, dar in aceeasi masura una a tandretei paterne. Nu le pun in balans, nu le compar, sunt ambele importante si se completeaza. Nu pot sa descriu in cuvinte cum mi se umple inima de fericire cand ii vad jucandu-se pe sotul meu si fetita... cind ii privesc pe furis, ei doi singuri in curte si eu de dupa perdea, atit de intens absorbiti unul de celalalt si concentrati pe jocurile lor importante cu nisip, apa, gandaci si frunze de toamna....

sterge spune:

"Nu pot sa descriu in cuvinte cum mi se umple inima de fericire cand ii vad jucandu-se pe sotul meu si fetita... cind ii privesc pe furis, ei doi singuri in curte si eu de dupa perdea, atit de intens absorbiti unul de celalalt si concentrati pe jocurile lor importante cu nisip, apa, gandaci si frunze de toamna...."

esti happy si norocoasa: ex-a mea ne privea la un moment dat, pe furis, in timpul unei vizite in orasul in care a rapit copilul, si ... ii era ciuda. Avea lacrimi de neputinta in ochi.
asta ca sa vorbim dspre cat de diferite sunt caracterele, mentalitatile, educatia si morala celor care sar in sus, muscate de o solidaritate prost inteleasa, doar pentru ca ... sunt tot femei.

cat despre olanda, da, dar depinde mult si de cercul in care te invarti, de modul in care fiecare familie intelege sa isi imparta atributiile ,de modul in care a fos tcrescut fiecare.

daca ea nu face altceva decat sa doarma, fie de lene, fie "de" boala psihica, poate macar sa supravegheze pasiv copilul in timp ce tatal lupta sa aduca cele necesare acasa, fara de care fireste ca nu se poate.

clauditzadennis spune:

Simpaticule, esti tare simpatic. Imi pare sincer rau de drama ta, si mai ales de drama micutului tau...Nu am un sfat sau o solutie, pentru ca deja s-a cam spus ce era de spus.

Te-ai gandit sa-i dai fostei tale sotii link-ul de aici, sa citeasca ce s-a scris aici? Ma gandesc ca e o idee...Sper din tot sufletul ca ea sa revina la sentimente mai bune si sa reusiti sa aduceti lumina in ochii fiului vostru.

Edit, ca mi-am adus aminte ce mai voiam sa-ti spun. Poate ca n-ar fi o idee rea sa incerci sa faci tu un pic situatia mai usoara la despartire. Adica in loc sa incepi si tu sa plangi cand il vezi pe el ca plange, sa incerci sa-l incurajezi. Sa-i spui, eventual, ca uite, acum se duce cu mami, dar maine aveti sa va vedeti din nou si o sa faceti aia si ailalta...sa apelezi la faptul ca acum a mai crescut, e "baiat mare" si are si el grija de mami peste noapte, dar va revedeti curand si va reluati activitatile "ca barbatii"...Schimba un pic tactica si atitudinea, cine stie....

simpatic spune:

Toata stima pentru modul in care gandesti.
Iti doresc sa ti se umple inima de fericire toata viata...din experienta iti spun ca, intre agonie si extaz este doar un singur pas, si uneori e atat de mic....si mama copilului meu a fost bucuroasa sa vada cum ma joc si ma comport cu copilul, dar exact pana in momentul despartirii, apoi totul s-a transformat in egoism si iritate...atat de repede ca nici nu mi-am dat seama cand....

simpatic spune:

Multumesc pentru sfaturi si incurajari.
Link-ul i l-am dat deja sotiei, si am rugat-o sa isi spuna si ea pareara. Din pacate nu cred ca o va face, sau, daca o va face, v-a incerca sa duca discutia in orice alta parte, numai despre copil sa nu vorbeasca . Comunicarea dintre noi relativ la copil, s-a blocat demult in "fortele malefice" de care dispun eu. Daca in viata reala nu a dorit sa comunice ascunzandu-se in spatele "malefismului", e foarte putin probabil ca va incerca sa o faca aici, intr-un mod responsabil si civilizat. Cu toate acestea i-am dat link-ul , si nu numai ei, ci si fratelui ei, precum si unor prietene si foste colege de-ale ei, persoane cu care am interactionat in timpul relatiei, si care stiu cum m-am comportat cu copilul.
Lacrimile din ochi am incercat sa le ascund in fata copilului, atat eu cat si ea la un moment dat, incercam sa il pacalim sa ii spunem ca nu plec de langa el, iar eu izbugneam in plans dupa ce plecam de langa el. E adevarat ca nu reuseam sa ma abtin chiar tot timpul...Asa s-a intamplat cam in primele 4 luni de la despartire, dupa care incet incet, datorita faptului ca, am pastrat un fel de custodie comuna (la care ea s-a opus cu vehementa, dorind sa petreaca ea mai mult timp cu copilul), copilul s-a mai obisnuit....acum in perioada cand e la ea, doar intreaba "mai cand pec a tati?, mai acuma pec a tati?" .....si se roaga de ea.....evident ca nu ii pasa, chiar din contra profita de acest lucru, si tot pe mine da vina....si nici n-ai idee cat de usor este pentru societatea care vede un copil ca isi respinge mama sau se roaga de ea sa se duca la tata...SA IL ACUZE TOT PE TATA.....

Miluna spune:

Simpatic, daca tot ati ajuns la o intelegere acuma cu un fel de custodie comuna, de ce sa nu continuati si in continuare in acelasi mod? O hotarire judecatoreasca, oricare ar fii ea, nu ar trebui sa schimbe intelegerea voastra. Mai ales ca micutul a intrat intr-un fel de rutina si s-a obisnuit cu situatia.
Si eu zic ca lacrimile tale sunt foarte daunatoare pentru copil. Ii amplifica foarte tare durerea. El rezoneaza cu suferinta ta, si atit timp cit tu suferi, si el va suferi. Daca tu vei reusi la un moment dat sa te impaci cu situatia, se va linisti si el. Am mai spus intr-un post anterior, un psiholog ne-a spus si noua asta, si desi la momentul respectiv ni s-au parut texte, exact asa s-a intimplat!
Eu zic ca voi doi amindoi trebuie sa realizati si sa schimbati cite ceva:
- sotia ta (sau ma rog, fosta ta sotie) ar trebui sa realizeze ca nu trebuie sa distruga afectiunea dintre tine si copilul tau pentru a avea ea insasi o relatie buna cu copilul. Cele doua afectiuni pot, si trebuie, sa mearga in paralel. Sigur ca are nevoie de timp ca sa dezvolte o relatie buna cu cel mic, dar nu e nevoie de tot timpul lui, e suficient si mai putin timp, dar el sa fie de calitate. Chiar daca sta mai putin timp la ea, daca in timpul asta s-ar ocupa in mod deosebit de el, cu joaca, risete si buna dispozitie, e imposibil ca puiul sa nu se simta bine cu ea, si sa nu mai fie asa disperat ca vrea la tata. Si eu am fost intr-o oarecare masura in situatia ei, si am reusit sa o depasesc creand o atmosfeara buna pentru mine si puiul meu. L-am facut sa se simta foarte bine acasa, sa nu se plictiseasca, seara la culcare ii spuneam tot felul de povesti interesante care il captivau. Intrebarile ca unde e tata sau cind vine tata reveneau doar cind se plictisea sau avea o nemultumire.
- tu, dupa parerea mea, ar trebui sa intelegi ca copilul are nevoie de o relatie buna cu mama lui. Chiar daca acum el o refuza (din motive subiective, cum ai spus), pentru viitorul lui, e bine sa aiba o relatie buna si cu ea, nu doar cu tine. De aceea cred ca ar trebui sa-l incurajezi sa petreaca timp cu mama lui, sa lege o relatie cu ea, si sa nu o mai priveasca ca sta intre voi doi. Cind el se va bucura ca merge la mama dupa ce a stat un timp la tine, si desigur, se va bucura ca vine la tine dupa ce a stat un timp la mama, atunci inseamna ca ati ajuns la un echilibru. Atunci copilul va fii linistit, si voi parintii veti fii impacati. Asta ar fii tinta pe care ar trebui sa o urmariti amindoi, dupa parerea mea.

simpatic spune:

Ai punctat foarte bine aspectele. Pe linia descrisa de tine am dorit si eu sa merg. Sa continuam aceasta custodie si copilul sa intretina relatii normale cu ambii parintini, sa evitam pierderea de timp cu procese si stresul unui razboi inutil , in care un parinte lupta cu celalant parinte , pentru a ramane parinte. Este ingrozitor si pentru copil si pentru parinte, DAR M-AM LOVIT DE REFUZUL CATEGORIC AL FOSTEI SOTII , aceasta dorind sa profite de sistemul actual din Romania care distruge practic relatia tata - copil. Faptul ca , copilul isi respinge propia mama, ma doare si pe mine, in primul rand pentru ca de cate ori plec de langa el si il las cu mama lui, il las trist si speriat, si vreau ca aceste lucruri sa se schimbe, si in al doilea rand ca, nu imi doresc sa cresc un copil FARA mama,si acesta sa isi priveasca mama ca pe un dusman. Stiu ca aceste lucruri se vor realiza atunci cand mama copilului va intelege ca, daca nu mai suntem sot si sotie , PARINTI vom ramane toata viata, si ca nu poti fi parinte doar 2 zile de 2 ori pe luna. Eu am esuat in incercarea de ai expica acest lucru.
Poate daca va binevoi sa vina aici si sa discute cu noi (ca de citit garantat ne citeste) , veti reusi voi.