Carti

Va propun un nou subiect de stat la povesti: cartile. Ce-ati mai citit? Ce v-a placut? Ce carti ati recomanda si altora? Ce carti ar trebui sa citeasca un om, fara de care viata lui ar fi mai saraca si mai lipsita de frumusete?

Mi-a venit ideea acestui subiect in urma lecturarii uneia dintre cele mai frumoase carti din cer si de pe pamant: STOP! Femeia la urma...scrisa de Liviu Plesoianu.

Si ca sa vedeti ca e una din cele mai frumoase carti despre si pentru femei, n-am sa va redau prezentarea ei, si nici n-am sa va spun preamulte, dar spuneti-mi, rogu-va, daca ati citit vreodata ceva mai frumos:

Si am gasit femeia mai dulce decat viata…

"Si am gasit femeia mai amara decat moartea, pentru ca ea este o cursa, inima ei este un lat si mainile ei sunt catuse. Cel ce este bun inaintea lui Dumnezeu scapa, iar pacatosul este prins.
Iata ce-mi cauta si acum sufletul, si n-am gasit. Am gasit insa un om la o mie, dar n-am gasit nici o femeie din toate cate sunt."
- Ecclesiastul

Nu stiu daca frumusetea „Cantarii Cantarilor” compenseaza suficient uratenia acestor spuse. Oribila traditia aceasta cu origine in toate religiile lumii, traditia de a blama femeia, de a o minimaliza, de a o blestema, de a-i refuza dezvoltarea si libertatea de a decide cu privire la propriul ei destin, de a o ucide, de a o scuipa, de a-i aduce injurii, de a o transforma in sclava! Nimic mai groaznic decat ceea ce a inteles barbatul din femeie, decat ce a facut barbatul cu femeia prin veacuri.

Ai, poate, dreptul de a fi suparat pe femeia care, sa zicem, te-a inselat, dar ar trebui sa mori de rusine daca ai constientiza ca ti-a scapat, la suparare, o afirmatie precum aceasta: „Am gasit insa un om la o mie, dar n-am gasit nici o femeie din toate cate sunt.”! Nu e vorba despre „desertaciunea desertaciunilor”, ci „uratenia urateniilor” defineste atare ganduri, siroinde in josul zidurilor mintii autodesemnatului intelept. La naiba cu toti inteleptii, daca asa le porunceste intelepciunea lor sa glasuiasca! Prefer de o mie de ori sa stau la masa cu nebunul, cu cel „fara de minte”, care isi saruta, cu drag, sotia, decat sa beau nisip din cupa inteleptului cu otrava nerusinata-n glas si vesnici spini in priviri. Prefer de un milion de ori compania „pacatosului” celei a „sfantului” pentru care scurtimea unei haine este un motiv suficient pentru a-l deterermina sa blesteme si sa arunce buzduganul.

Nu e oare o mirare pentru nimeni ca toate „cartile sfinte” sunt scrise de barbati, ca printre cei doisprezece apostoli nu se numara nici o femeie, ca toate trinitatile sunt exclusiv „virile”, ca femeia nu poate imbraca haina preoteasca, faptul ca femeia nu are voie in altar (de ce nu are voie?), ca, in timpul menstruatiei, ar cam trebui sa uite de biserica, aceea ca pana si sublimul Buddha a evitat cat a putut sa initieze femei, ca, potrivit religiei mahomedane, femeia nu trebuie sa iasa niciodata din cuvantul barbatului (au si o pilda in acest sens: o trasura se frange si deraiaza daca este condusa de doi vizitii), ca, potrivit traditiei milenare cu sorgintea in Vede, sotiile barbatilor indieni erau arse de vii pe rugul funerar alaturi de cadavrul raposatului lor sot (obiceiul a fost interzis abia printr-o decizie a stapanirii britanice)?!? Toata aceasta cumplita mizerie nu poate straluci ca aurul, trebuie sa avem curajul sa o spunem! Este un trecut oribil, din cauza caruia marturisesc ca ma simt uneori stingher inaintea femeii, mi-e teribil de rusine de ceea ce noi, barbatii, i-am facut femeii dintotdeauna. Insa acest „dintotdeauna” nu trebuie sa fie si „pentru totdeauna”. Genocidul trebuie sa inceteze! Imi pasa mult mai mult de lacrima unei femei, chiar si numai in posibilitatea sa, in dreptul sau, decat ma intereseaza impasul prelatilor si teologilor, care nu sunt sinceri si nu scot in relief chestiunile oribile afirmate in multe pagini ale scripturilor, temandu-se ca nu cumva sa para eretici. Cum poate fi numita „sfanta” o carte in care #8213; ca sa nu mai vorbim, cel putin acum, si despre alte lucruri ingrozitoare, cum ar fi, de pilda, indemnurile la crima ale Dumnezeului Vechiului Testament (vezi "nimicirea canaananitilor": „Dar în cet#259;#355;ile popoarelor acestora a c#259;ror #355;ar#259; #355;i-o d#259; ca mo#351;tenire Domnul, Dumnezeul t#259;u, s#259; nu la#351;i cu via#355;#259; nimic care sufl#259;. Ci s#259; nimice#351;ti cu des#259;vâr#351;ire popoarele acelea, pe Heti#355;i, pe Amori#355;i, Canaani#355;i, pe Ferezi#355;i, pe Heti#355;i #351;i pe lebusi#355;i, cum #355;i-a poruncit Domnul, Dumnezeul t#259;u." [Deut. 20:16-17; compar#259; cu Num. 33:51-53]) #8213; femeia este tratata intr-un asemenea hal?!? Orbire, fanatism, ipocrizie sau interes – sunt numele celor care traiesc si se-ngrasa de pe urma Bibliei, fara a recunoaste, fata de sine si fata de enoriasi, ca mult mai subtire ar fi trebuit sa fie Cartea, ca sunt sute de pasaje, de versete, de idei, de orori care nu au ce cauta intr-o carte „sfanta”.

Ar mai fi multe de spus. Naduf, cu siguranta, mai e destul. Dar voi mai adauga doar atat: „Si am gasit femeia mai dulce decat viata, pentru ca ea este o lacrima si un suras de floare, inima ei este divina chemare si mainile ei sunt tamaduire, apa vie in arsita sufletului. Cel ce este bun inaintea lui Dumnezeu o afla, iar pacatosului ii este refuzata.(...)Am gasit insa mii de oameni intr-un om, dar n-am gasit nici o femeie din toate cate sunt, atat de tainic se-nvaluie-n mister.”