mi s-a stins mama
Raspunsuri - Pagina 3
andreea81 spune:
Gabytza25, ma rog la Bunul Dumnezeu ca sa-ti dea putere sa treci peste groaznicul necaz prin care treci acum! 
Si continua sa te rogi pentru sufletul mamei tale.
agho spune:
Gabytza25, am revenit pe forum si am aflat prin ce treci. Imi pare foarte rau pentru pierderea suferita. Fie ca Dumnezeu s-o odihneasca in pace pe mama ta! Iar tu sa-ti gasesti linistea si mangaierea in suflet!!! Ai mare grija de tine. Iti recomand sa iei niste vitamine cu minerale, pt. ca ai mare nevoie sa te reechilibrezi. Esti in vacanta, am inteles ca esti studenta, mai ai un an si e bine sa te ingrijesti ca sa faci fata la toate examenele, astfel incat s-o faci fericita si pe mama ta, acolo, in ceruri, cat si pe tine si cei dragi ai tai.
Pace si mangaiere iti doresc!
Vianne spune:
Gabitza, draga de tine, iti inteleg durerea si sunt cu sufletul alaturi de tine... Bunul Dumnezeu sa iti linisteasca sufletul tau frumos...
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
http://community.webshots.com/user/alinavillanova
miflore spune:
Condoleante Gabytza si multa putere! Imi pare f. rau.
Lasa sa treaca timpul, nimic altceva nu atenueaza durerea. Noi suntem alaturi de tine cu sufletul, daca ai nevoie sa te descarci, fa-o aici.
Mihaela si 
Ana Maria
Poze AICI
CrisaS spune:
Am trecut prin aceasta tragedie acum un an si jumatate si te inteleg perfect. Exact de aceeasi boala cumplita a fost rapusa si mama mea..cancer la san , apoi metastaze osoase si mai apoi metastaze la ficat...si probabil apoi s-a intins in tot corpul.
Dumnezeu s-o odihneasca pe mamica ta si tie sa-ti aline suferinta.
Crisa
http://tt.lilypie.com/5ygUm4.png
Mercedes spune:
Te inteleg perfect deoarece am trecut prin aceeasi grea incercare cu mama acum 16 ani. E greu, foarte greu si acum am momente cand imi vine sa urlu de durere.
Acum le povestesc copilasilor mei ca acolo sus e bunica lor care ii pazeste de rele si cel putin eu asa cred ca asa este.
Iti doresc multa putere.
oanaiacovita spune:
Gabytza, condoleante! Si eu ca si celelalte fete care au trecut prin asta te inteleg si la mine a fost si mai greu. Dupa mama la 1 an si jumatate s-a dus si tata.
Sper ca nu va suparati. Simt nevoia sa povestec. Nu vreau sa deschid un subiect nou...dar simt nevoia sa scriu.
Mama mea s-a imbolnavit cand eu eram in clasa a 12-a. Acum 9 ani...vai ce a trecut timpul. Vestea cum ca e bolnava de cancer uterin a venit ca un trasnet. a fost cel mai crunt moment trait pana atunci. De nimic nu imi mai pasa, de scoala, de viata mea. Totul parca nu avea sens. Doar cuvantul acela odios:CANCER. Cum se putea??? O femeie la 41 de ani...atat avea atunci. Ea nu stia. Am hotarat cu totii sa ii ascundem asta. Moralul conta foarte mult in lupta cu viata. Si eu sitam, si tata stia...dar ne ascundeam unul de altul. Ma inchideam in camera mea sub pretextul ca invat pentru bac...si plangeam ore in sir, neintelegand de ce ma pedepseste viata atat de tare. Ca sa intelegeti un pic, pentru mine mama era totul. Imi era cea mai buna prietena, confidenta mea, ajutorul meu sufletesc. Cu un singur cuvant de-al ei, imi lumina sufletul, cu un zambet, imi lumina viata. Dupa prima operatie am inceput sa o ingrijesc, sa fiu "asistenta ei", desi in fata sangelui si a taieturilor inainte, aproape ca lesinam. Dar ale ei le ingrijeam...pentru ca era tot ce puteam face eu pentru ea.
Timpul trecea, facea citostatice. La cateva luni dr-ii au spus ca e pe drumul cel bun si ca e posibil sa fi invins celulele canceroase. Asa am prins putere sa invat pt. Bac. Pe ultima suta de metri am invatat, numai cu gandul sa o fac pe ea fericita. Si l-am luat..cu nota f mare. A plans de bucurie si ea si tata. Nu ca nu se asteptau, dar stiau prins stresul prin care am trecut. Dupa Bac am plecat noi 3, undeva la munte...sa uitam un pic de perioada grea ce a fost. La intoarcere aveam sa aflam ca boala a recidivat..cu si mai multa putere asupra organismului ei.
trebuia sa ma apuc sa invat pentru facultate...am plecat la bucuresti..nimic nu se prindea de mine. Cand a venit undeva la inceputul toamnei, chiar inainte de examene, incepuse sa ii cada parul...pentru mine a fost lovitura care a umplut paharul. Nimic nu poate fi mai dureros decat sa iti vezi mama cu peruca... Din acel moment nu am mai fost om...a fost crunt.
Era sa pic examentul de admitere...l-am luat totusi printre ultimii, la "cu taxa". Atunci mama s-a suparat pentru prima data pe mine. Cuvintele ei au durut enorm..iar vina mea a devenit imensa. Am simtit ca am dezamagit-o,dar atat am putut face.
Am luptat in primul an sa am note mari, iar la sfarsitul anului 1 am reusit sa scap de taxa si chiar sa devin bursiera. Mama si-a cerut scuze...intelesese ce s-a intamplat. Am facut-o fericita din nou...din pacate pentru putin timp. La sfarsitul anlui 2, pe 10 iunie 2002 s-a stins din viata.
In ultima zi din viata ei, nu ma suporta langa ea...desi era aproape in coma, cand ma vedea se agita enorm. A trebuit sa stau la usa camerei si sa o vad cum se stinge. La un momentdat m-am dus la o vecina. In 5 minute s-a stins...atunci cand nu m-a mai simtit langa ea...am urlat si mi-am zis "DE CE??". Nu vroiam sa cred ca mama nu mai e.
Durerea e inexplicabila in cuvinte, trairile nu au sinonime. Am fost neom cateva luni. Eram un robot fara suflet...pustiit pe interior.
Incet incet mi-am recuperat viata...desi nu mai semana cu ce a fost. Nu mai aveam cui sa ii impartasesc bucuriile mele, dezamagirile mele...devenisem o introvertita.
Cu tata nu avusesem o relatie foarte apropiata...sau cel putin nu cum avusesem cu mama, dar aceasta tragedie ne-a unit intr-un fel...ne schimbaseram amandoi...invatasem sa fim o familie.
Dar pentru el era greu...el la Bacau, eu la Bucuresti. Eu macar ma mai luam cu facultatea, el era singur. Ai mei s-au iubit enorm de mult. Am fost o familie ffff fericita. Singuratatea l-a macinat pe tata si la 1 an si jumatate s-a dus si el. Fara ca nimeni sa se astepte, pe 27 ianuarie 2004 s-a dus dupa mama. Se vedea ca ei nu puteau sta despartiti. Dar eu...EU am ramas singura pe lume. Nu am frati sau surori si ma simt o orfana in lumea asta nedrepata.
Am noroc de un sot extradordinar, dar nu avem o viata usoara. Pentru ca asa a fost viata mea. Greu incercata.
Desi au trecut ceva ani, imi lipseste MAMA enorm de mult. Si de TATA mi-e dor. Imi plange sufletul..mai ales ca ii visez destul de des. Cateodata parca ii simt langa mine...
Asa mare nevoie am de ei...Doamne nici nu iti inchipui...
Oana
Un vis am...un
noi2
"TODAY is a gift, that is why it is called THE PRESENT..."
maru spune:
condoleante, o imbratisare calda din partea mea si o candela pentru lumina sufletelor celor plecati intr-o lume mai buna
Doamne'ajuta!
POZE
POZE2
http://maru-incotro.blogspot.com/
duoart spune:
Buna Gabitza!
Eu am trecut prin aceleasi stari si aceleasi intamplari acum 6 ani. Aveam numai 20 de ani.Si eu am fost alaturi de ea pana la sfarsit...Si eu am fost la o gramada de medici, dar degeaba...Este o boala nenorocita... si cata durere am vazut...
o sa treaca totul, si o sa ramai cu un dor imens...dar important e sa stii ca e acolo in ceruri si ca te ajuta si iti vegheaza pasii de acolo..
pe mine m-a ajutat si ma ajuta inca...
mi-e un dor nebun sa o mai vad, sa in tin in brate... asta se intampla cand o mai visez...
eu nici nu am fost la cimitir pana acum...in 6 ani...si nici nu voi merge , pt ca eu consider ca ea nu se afla acolo....ci in cer langa Dumnezeu si in inimile noastre..
Nu am zis niciodata Dumnezeu sa o ierte...stii de ce?
pentru ca eu consider ca nu a avut pacate.a fost un om minunat si foarte bun..
asa ca fruntea sus si nu uita ca e langa tine tot timpul...si nu cred ca ar fi fericita sa te vada cat suferi..
numai bine...si fii puternica!!!
o sa se vindece rana din suflet...o sa vezi...
daca vrei sa mai vb astept un pm de la tine
te pup