sfaturi psiho post avort ???

s-a intamplat si la mine.. nu sunt o ea dar m-a prins destul de mult si pe mine.. intrebarea mea este.. cat de intelegator sa fiu? cred ca vrea sa ne despartim.. e oarecum incerta.. desi afirma asta simt ca parca ar vrea o pauza.. dar nu sunt sigur.. totul cred ca a fost din cauza intreruperii de sarcina.. poate ca dk nu s-ar fi intamplat evenimentul probabil ca as fi renuntat la relatie in conditiile in care actualmente ne cam suparam tot timpul.. bebele asta care a fost m-a legat destul de mult, cred.. nustiu.. sunt destul de confuz.. simt ca explodez cateodata.. am uneori mici depresii.. imi dau seama ca desi multi trec pe aici parca am ocolit problema asta.. a unei discutii referitoare la o recuperare de dupa intrerupere.. va rog.. discutati mai mult pe tema asta.. unii pot ramane cu mici/mari sechele si e bine sa citesti ceva.. sa vezi ce au patit si altii.. cum au actionat.. ce li s-a intamplat lor si ce decizii au luat.. povestiti despre ce ati patit.. sunt sigur ca nu exista o solutie standard la toata lumea.. cu totii avem temeri insa putem prinde ceva curaj si pofta mai multa pt viata cand vedem ca unii reusesc intr-un fel sau altul.. cred ca cu totii vrem sa reusim sa trecem cu bine peste asta.. va rog.. scrieti, dati sfaturi pe tema aceasta.. va rog!!!

Idaira spune:

N-am sa intru sa analizez relatia voastra,sa caut "de ce-uri"sau eventuale solutii pt relatia voastra,am sa-ti vorbesc despre sentimentele,emotiile si gandurile femeii care a pierdut 3 sarcini si care se lupta si deprima luna de luna(an de an) cu infertilitatea.
Ceea ce pot sa-ti spun cu certitudine e ca se simte neinteleasa,singura si frustrata. Atita timp cit tu fizic nu poti trece prin ce-a trecut ea dpdv emotional crede ca nu ai cum sa o intelegi.Si ,in parte ,e adevarat...Cu atit mai mult,tot acest tablou emotional capata o intensitate mai puternica daca cumva ai avut vreo influenta asupra ei in hotarirea de a intrerupe sarcina.Sint nu numai sentimentele ei de culpabilizare dar te culpabilizeaza si pe tine.

Sprijinul tau,al prietenelor cu experiente similare este fundamental.Cu siguranta simte nevoia de a plinge si chiar o face,dar nu de fata cu tine,pt ca nu te simte...ii trec prin cap tot felul de ganduri negative pt ca experienta prin care a trecut(voita sau fortata,de o anumita maniera)a traumatizat-o,a marcat-o,a anulat-o ca si persoana.

Problema e extraordinar de complexa si o mare greseala ar fi sa nu vorbiti despre ce s-a intimplat sau sa minimalizezi(-ati) amplitudinea si profunzimea situatiei.

Trebuie sa o ajuti pt ca ati intrat amandoi in jocul asta,nu e numai responsabilitatea ei ci si a ta. Rabdare,intelegere si timp ...

alex_ioanid spune:

are nevoie de tine, de intelegera ta, de afectiunea ta... si aveti nevoie unul de altul...
nu stiu cum e, si sper sa imi ajute Dumnezeu sa nu pierd niciodata vreo sarcina, dar sunt femeie, si stiu cat de sensibile suntem, cat de sensibile putem fi in cazuri mult mai minore, cu atat mai mult cand e voba de o asa problema...
ai grija de ea, si ai grija de tine, si cel mai bine, cum a spus si persoana de mai inainte: un psiholog v-ar putea ajuta, dar mai intai de toate: VOI va puteti ajuta, fiecare pe sine, si fiecare pe partener
numai bine

Tisina spune:

Am facut o intrerupere de sarcina - voluntara - cu vreo zece ani in urma. Nu o sa intru in detalii cu motivele care m-au facut sa iau aceasta decizie, ca oricum nu mai conteaza. Ideea este ca si acum sufar. Deja mi-au dat lacrimile. Este amintirea care imi mai rupe putin din suflet de cate ori revine. Iti spun toate astea ca sa intelegi ca probabil si ea sufera enorm. Si nu prea cred ca are nevoie de o pauza, cum spui, sau ca vrea sa va despartiti, desi poate ti-a lasat impresia asta. Are foarte mare nevoie de tine, de sprijinul tau si sa se simta iubita.
Desi la mine a fost hotararea mea, judecata indelung, dupa intrerupere ma simteam atat de rau (psihic) si eram atat de suparata pe mine incat mi se parea ca nu mai am dreptul la nicio bucurie si nu merit sa fiu iubita. Eu una ma uram. Am plans cat nu credeam ca pot plange - de fiecare data cand eram singura, niciodata de fata cu altcineva. Probabil asa face si iubita ta.
Am avut mare noroc cu sotul meu care a fost super-intelegator si super-rabdator.
Deci, rabdare multa, si tine cont ca are mare nevoie de tine. Sa nu crezi ca nu te mai iubeste din cauza asta (desi probabil acum nici pe ea nu se iubeste prea mult). Are nevoie sa te simta aproape. Poti sa ii arati ca si tu suferi, ca mi-am dat seama din postarea ta ca asa e. Asta va va mai apropia.
In rest, ce sa iti zic, iti urez sa treceti cu bine si peste asta si sa mergeti mai departe.

Aleniram spune:

"bebele asta care a fost m-a legat destul de mult"-daca tu simti asa,stii ce gol mare,ce pustiu e in sufletul ei acum?si cita nevoie are de tine?Chiar daca iti doresti o pauza nu ai ales bine momentul pentru ca are nevoie de tine,are nevoie sa o tii in brate si sa o lasi sa plinga acolo,sa vorbiti despre ce s-a intimplat,sa va spuneti ce simtiti ca sa inteleaga ca si pentru tine este greu,ca altfel,daca nu comunicati ea o sa creada ca te simti usurat ca a scapat de sarcina.Crede-ma,cel mai rau lucru pe care il puteti face acum este sa nu vorbiti.Si nu astepta sa deschida ea discutia pentru ca sufera prea mult si nu e in stare,dar daca ai rabdare o sa vorbeasca cu tine.Amindoi ati ajuns in situatia asta,amindoi trebuie sa iesiti.Nu ii intoarce spatele!

amelie-chan spune:

Numai fiind aproape unu de altu puteti trece peste asta. Si trebuie sa o faceti impreuna , cu rabdare, intelegere, discutii indelungi, lacrimi unu pe umarul celuilalt...impreuna o sa reusiti sa treceti peste, chiar daca niciodata nu o sa uitati. Va ramane mereu o amintire dura ca o rana in sufletele voastre,care va durea ingrozitor ori de cate ori veti vedea un copil., dar omul in viata invata sa treaca peste multe iar suferinta si durerea ne fac mai puternici si mai intelepti (si ne si apropie unu de altu).
Va doresc numai bine si sper sa reusiti!

carli1617 spune:

Draga d.,
imi pare rau ca treceti prin suferinta asta tu si prietena ta. Nu multi barbati sunt constienti ca, daca au fost de acord cu avortul mai mult sau mai putin explicit, sunt si ei parte la uciderea copilului. De aceea este si normal sa te prinda si pe tine situatia asta trista.
Tu si prietena v-ati iubit si, constient sau nu, ati chemat acest copil la viata. Copilul nu vine de nicaieri si nu a plecat niciunde. Dumnezeu a creat special pentru el un suflet si chiar daca trupul i-a fost ucis, sufletul copilasului traieste si are nevoie de iubirea voastra si de parerea voastra de rau. Iar voi aveti nevoie de iertare. Ideal ar fi sa ramaneti uniti in suferinta asta care oricum v-a unit pe vecie prin faptul ca sunteti parintii unui copil si sa va sprijiniti unul pe altul.

Si oricum, nu sunteti singuri, exista Dumnezeul Iubirii! Si pentru El nu exista o fapta a omului atat de grava incat sa nu poata fi iertata. Trebuie numai sa spuneti, "imi pare rau ca te-am ucis, copilul meu". Cautati un preot bun la care sa va spovediti.
Aici sigur veti gasi ajutor :
http://www.sfintii-arhangheli.ro/consilierea-sindromului-post-avort.php

Tisina spune:

quote:

---

Originally posted by carli1617

Draga d.,
imi pare rau ca treceti prin suferinta asta tu si prietena ta. Nu multi barbati sunt constienti ca, daca au fost de acord cu avortul mai mult sau mai putin explicit, sunt si ei parte la uciderea copilului. De aceea este si normal sa te prinda si pe tine situatia asta trista.
Tu si prietena v-ati iubit si, constient sau nu, ati chemat acest copil la viata. Copilul nu vine de nicaieri si nu a plecat niciunde. Dumnezeu a creat special pentru el un suflet si chiar daca trupul i-a fost ucis, sufletul copilasului traieste si are nevoie de iubirea voastra si de parerea voastra de rau. Iar voi aveti nevoie de iertare. Ideal ar fi sa ramaneti uniti in suferinta asta care oricum v-a unit pe vecie prin faptul ca sunteti parintii unui copil si sa va sprijiniti unul pe altul.

Si oricum, nu sunteti singuri, exista Dumnezeul Iubirii! Si pentru El nu exista o fapta a omului atat de grava incat sa nu poata fi iertata. Trebuie numai sa spuneti, "imi pare rau ca te-am ucis, copilul meu". Cautati un preot bun la care sa va spovediti.
Aici sigur veti gasi ajutor :
http://www.sfintii-arhangheli.ro/consilierea-sindromului-post-avort.php



www.sfintii-arhangheli.ro/seminar.php" target="_blank">Sa ne vindecam iertand
www.biserica.org/Publicatii/Rugaciuni/Ceaslov/" target="_blank">Carte de rugaciuni
Sfaturi

---

Scuze, dar nu m-am putut abtine.
Carli1617, postarea ta suna mai degraba a repros decat a sfat. Crezi ca ei nu sunt constienti de "ucidere"? Crezi ca ii ajuti cu ceva repetandu-le de cateva ori ca ce au facut este o crima, ca si-au ucis copilul.... Bine ca nu este postarea "mamei", pentru ca asemenea vorbe "incurajatoare" ar fi adus-o si mai mult in pragul disperarii.
Se vede clar ca amandoi sufera deja, nu e nevoie sa mai punem si noi sare pe rana. Decat sa mearga la un preot pentru a se spovedi, mai bine ar incerca sa comunice intre ei si sa isi marturiseasca unul altuia suferinta. Ma rog, asta e parerea mea.

simali spune:

In ciuda faptului ca suntem in anul 2007 si ca se credea ca intr-o tara ca Romania - care stie foarte bine ce a insemnat, pe termen lung, interdictia intreruperii asistate - lectia a fost insusita si invatata, guri din ce in ce mai acide se ridica si ne spun ce sa face.

In toti anii comunismului nu am vazut nici un preot care sa vina si sa stranga de pe strazi copiii abandonati si nici un confesor care sa viziteze zilnic casele de copii pentru a le oferi alinare sau pentru a le sterge lacrimile grele de copii nedoriti si abuzati. Nici astazi, cand biserica este institutia cea mai bogata din Romania nu face nimic. Cate orfelinate au deschis bisericile in orasul vostru? Cati preoti deruleaza proiecte cu finantare europeana pentru primirea mamelor in dificultate? Stiu, am vazut si eu latelevizor acei 3-4 preoti care incearca sa rezolve ceva in Romania. Dar atat. Si fiecare asezare are cate o biserica - cel putin. Toti construiesc biserici, refac zugraveli, pun termopane, etc. A, si am uitat, va ameninta cu pronia cereasca daca aveti tupeul sa va luati soarta in propriile maini, daca incercati sa va faceti niste calcule - pot, nu pot, am din ce si cu ce.

Nu este usor sa ai un copil si apoi sa nu-l mai ai.
Nu este usor sa nu poti avea copii.
Nu este usor sa ai 10 copii si sa nu ai ce sa le pui pe masa.
Nu este usor sa pierzi o sarcina.
Nu este usor sa iei o decizie.
Viata nu este usoara oricum.
Ar trebui sa nu ne-o mai amaram si noi cu false complexe de vinovatie si fite de doi bani venite de la niste insi care oricum nu se gandesc decat la ei insisi.
Ar trebui sa stim sa privim inainte si sa traim cu capul sus cu deciziile noastre - bune sau proaste. Daca au fost proaste poate ca data viitoare nu le vom mai lua.
Uitatul inapoi si zvarcolitul la nesfarsit nu ne ajuta oricum pe nimeni. Poate doar sa traga ceva foloase biserica de care apartineti daca dati diferite sume pentru iertarea pacatelor...

d2earth. Viata nu este o joaca. ORICE lasa urme. Trupul se sterge dar sufletul ramane. Prietena ta are nevoie sa stie ca alaturi de ea este un barbat capabil sa-si asume responsabilitati. Un copil este o responsabilitate. Sexul nu este. Ai fost dispus sa faci orice pentru a fi tatal copilului vostru? Ai luat in serios situatia? Ati discutat inainte de avort ce puteti face? Au italienii un cantec despre un baiat care afla ca prietena lui este insarcinata si care suna cam asa:

"Voi trai pentru el
Voi face totul pentru el
Imi voi vinde motocicleta
Voi munci oricat"

Pe mine ma emotioneaza foarte mult acest cantec. Cred ca este cam ceea ce ar dori sa auda orice fata de la iubitul ei: asumare, hotarare, seriozitate. Ti-am scris cele de mai sus nu pentru trecut, CI PENTRU VIITOR.

alice

andira spune:

Mi s-a intamplat si mie cu 10 ani in urma.
Am vrut sa ma despart de el, ma durea si plangeam din orice.

A avut o rabdare infinita si cand mi-a spus ca nu mai poate, mi-am dat seama ca am vrut sa-l doara si pe el la fel de mult, si sa vad cat poate duce. Am realizat insa ca a fost traumatizant si pentru el, si ne e greu si acum sa vorbim despre asta, amandorura.

Pot doar sa-ti recomand sa fii langa ea, cred ca va fi foarte dificil.
Noi insa nu ne-am despartit, suntem tot impreuna, casatoriti si cu 2 copii. Daca tu vrei sa rupi relatia, tot ce pot sa spun e ca nu cred ca e momentul acum.

kiltox spune:

Cele 11 saptamani


...Era primavara. Ne plimbam amandoua pe ulitele satului. Eu, cam obosita de harmalaia de la clasa si de atatea intrebari: ''da de ce e asa, doamna?...'', tu bine mersi la ''caldurica'' nu cred ca aveai vreo treaba decat sa cresti. Inflorisera pomii si trecand pe sub ei scuturam florile care curgeau ca o zapada...Radeam singura. Eram asa de fericita! Eram...insarcinata. Acum aveam si eu de sarbatorit 1 iunie. Acum o sa am si eu pe cine dadaci acasa. O sa am si eu un ghemotoc cuibarit pe scaunel...Oare va fi gelos pe ceilalti copii? Ei, ce zic eu? Ca doar e fetita caci asa vrem noi, deci sigur o sa se ia la harta cu celelalte fetite care vin sa le impletesc parul...Puiul meu, Alexandra mamii...
Of!! M-am trezit. Oare ce zi o fi? E vara si e asa de departe timpul acela...Mi-am adus -aminte ca te-a rapit balaurul. Da, printul printesei a fost de vina. El te-a dat la balaurul cel rau. Printesa a plans, nu a vrut dar printul era rau si o ameninta pe printesa ca o da si pe ea la balaur...Printesa a vrut si ea cu ingerasul la balaur dar a venit zana cea buna si a spus printesei ca ia numai ingerasul si ea trebuie sa se intoarca din drum caci va veni alt print , un print bun. Printesa s-a intors, a plecat de la printul rau si a ajuns la lup. Lupul a spus ca printesa nu trebuie sa planga dupa ingeras , ca o sa fie alt ingeras, sau ca nu erai ingeras, ci doar semanai. Atunci ceilati ingerasi erau urati de printesa si nu mai voia nici unul. Lupul i-a dat printesei multe ''bombonele'' dar printesa tot trista era caci nu o lasau lupii sa vorbeasca despre...Alexandra. Dar acum a venit printul cel bun....