M-am hotarat...........adoptie(43)

aissa spune:

Nu stiu ce s-a intamplat cu Briantis, sunt la fel de socata ca si voi mai ales ca am vorbit cu ea acum 2 seri chiar aici pe forum, despre un parfum, aseara am vb cu ea pe YM si i-am zis ca am urmat sfatul ei si am luat acel parfum, ea nu mi-a zis absolut nimic despre decizia ei si abia apoi am aflat de la Asi de aceasta chestie (la momentul acela nu mergea forumul). I-am dat mesaje, mi-a raspuns ca nu e nimic legat de forum...sper sa fie toate ok...si sa se intoarca. Din pacate deja Mirela i-a inchis contul, scrie la anunturi.
Catty...as vrea sa nu mai fac analize pe text dar cred ca trebuie sa mai astepti putin. Tu acum esti intr-o stare psihica complicata, ai ajuns la concluzia ca nu mai ai alta cale decat adoptia dar nu esti inca nici tu convinsa ca asta vrei sa faci pt ca inca te intereseaza ce zic cei din jur. Daca tu le vei inchide gura, daca le vei dovedi ca ala e copilul tau daca sotul tau va arata fericirea de a fi tata, familia lui nu are ce comenta. Asta e parerea mea dar te sfatuiesc sa mai rumegi inca ideea. Si pana nu ajungi sa treci de faza cu "nu ma incanta adoptia" sa nu te apuci. Cand nu vei mai simti indoieli vei fi pregatita sa iubesti.

ioanaalice spune:

Catty, sunt multe fete care au trecut prin ce ai trecut tu: analize si interventii si sarcini pierdute si tot soiul de indoieli legate de adoptie.
Si eu am trecut prin faza 'scenarita' cand cumnata mea a ramas insarcinata cu al patrulea copil. Parca imi spunea indirect "eu pot, tu nu poti" (dar era doar in mintea mea 'eticheta' asta).
Dar cred ca tu nu esti pregatita sa adopti. Inca. intr-un post al tau anterior spuneai ca "ai pierdut speranta sa mai ai un bb al tau". Daca adopti, tot un bb al tau vei avea, nu va fi al alteia.
Iti iubesti sotul si pentru tine conteaza parerea lui. Cred ca sufera alaturi de tine. Dar nu cred ca e ok sa 'invarti' problema asta a copiilor in jurul soacrei si a cumnatei (daca e primul copil in familie, e foarte normal sa fie toata lumea incantata si sa se laude cu asta).
cred ca ar trebui sa lasi un pic de timp ca sa-ti plangi pierderea si dupa aceea sa te interesezi de adoptie.
iti doresc sa-ti gasesti linistea cat mai repede.


ioana, mama lui Mihai

daphnyie spune:

Ce s-a intamplat cu briantis ? Ce a determinat-o sa ia decizia asta ?
Daca nu are legatura cu forumul, asa cum a zis aissa, sa nu i se fi intamplat ceva in familie sau ... nu stiu ce sa zic...

catty spune:

Fetelor, imi pare rau ca ma acuzati ca nu sunt pregatita pt adoptie. De ani de zile ma chinui, tratamente, analize, inseminari, stiti si voi cum este. Este normal, pt mine cel putin, sa ma tem de reactia socrilor mei si a familiei sotului. De cand a ramas insarcinata cumnata mea, desi toata lumea stie cate am facut si cat m-am chinuit, au inceput sa ma atace. Au fost faze de genul: soacra a sunat seara tarziu cand stia ca sotul meu doarme, si mi-a spus ca fi-sa vrea sa ma trimita la un dr bun ca eu nu sunt in stare sa imi gasesc unul (desi de mine au grija 2 ginecologi)pt ca nu sunt "destupata" la minte; sau la nunta cumnatei mele, cand eram eu de fata soacra mea o punea mereu sa povesteasca la lume cum te simti cand esti insarcinata, de parca ea era a opta minune a lumii (dupa ce eu plecam discutia se termina brusc), sau sunat noaptea tarziu sa povesteasca ca a fost la eco cu fi-sa si mama ce copil frumos si destept are, ce fata fericita e ea ca poate avea copii si eu nu. Daca asta nu e atitudine ostila si sfidatoare, eu nu stiu cum sa o caracterizez.
Iubesc copii din tot sufletul, si raman mereu blocata si ma uit lung dupa toti micutii care trec pe strada si dupa toate gravidele. Insa atata timp cat sotul meu nu va vrea sa scape de fustele mamicii, eu nu stiu cum sa ma mai descurc. In ultima vreme refuz sa raspund la telefonul fix pt ca nu am chef sa vorbesc cu ea si sa imi puna sare pe rana si sa invarta cutitul mai adanc decat este. Sincera sa fiu nu stiu incotro sa ma duc si ce sa fac

catalina

"Uneori ai suferit prea mult ca sa ai dreptul sa nu spui niciodata SUNT PREA FERICIT"

Rozi spune:

Catalina, pana voi avea timp sa-ti scriu mai multe, iti dau cel mai clar raspuns la intrebarea ta, pentru ca esti in mijlocul problemei si nu-l mai poti vedea, desi este acolo, in fiecare cuvant al tau:

quote:

---

Originally posted by catty

Sincera sa fiu nu stiu incotro sa ma duc si ce sa fac

---

Raspunsul este:
...du-te CAT MAI DEPARTE DE SOACRA!!!!

Aceasta femeie iti otraveste viata, fa orice poti ca sa indepartezi otrava din viata ta!! Pe urma vei gandi mai limpede!

Sara76 spune:

Catty,imi pare rau de problemele pe care le ai cu soacra ta.De ce nu incerci sa discuti cu ea si sa-i spui franc in fata ca tu si sotul tau sunteti o familie,iar ea cu discutii de genul asta sa te lase in pace.Parerea mea e ca i-ai permis sa te raneasca prea mult.Cred ca ar trebui sa inteleaga ca nu poti avea un copil din probleme de sanatate nu ca tu nu ai vrea,si nu esti singura cu astfel de probleme.Cat priveste adoptia sa stii ca nici soacra mea nu a fost in al 9-lea cer(noi nu i-am cerut parerea ci doar am anuntat-o,dupa ce am depus cererea),dar ne-a respectat decizia.Acum ca l-a cunoscut pe Alex,se comporta exact asa cum se comporta si cu ceilalti nepoti.Ti-am spus asta pt ca eu consider ca,daca tu si sotul tau sunteti hotarati sa adoptati un copil,nu trebuie sa iei in seama ce spun "binevoitorii".In fond si la urma urmei voi veti fi parintii acelui copil si daca va doriti asta nu ezitati s-o faceti.Probabil acum ai nevoie sa-ti vindeci ranile dar vei vedea ca o sa iasa soarele si pe strada ta.Curaj si fa ceea ce te indeamna sufletul.

maimutzak spune:

Catty, iti scriu si eu ,pt. ca eu cred ca poate te va ajuta sa stii ca f. multe am trecut prin stari f.f. asemanatoare, si pt. mine a fost la fel,aproape 9 ani de tratamente, fiv, inseminari, sarcina pierduta, momente de disperare, cumnate cu copii"minunati", soacra pe care nu o intereseaza decit nepotii de la fiica,si care nu s-a aratat prea incintata de adoptie, dar am hot ca e doar treaba noastra(au fost doar anuntati socrii), sotul care nu era convins de adoptie, dar pe masura ce am demarat actiunea si-a schimbat radical parerea, prin toate acestea am trecut si eu,...dupa ce am vazut ca nu reusim bb natural (desi mai puteam incerca, doctorii ne-au dat sanse mari, dar eu practic am cedat psihic), am avut tot asa , o perioada in care am suferit ca un caine, nu stiam ce hot sa iau, aveam la fel f.f. multe temeri legate de adoptie, si peste tot vedeam doar gravide care parca imi faceau in ciuda, desi totul era doar in mintea mea,...am luat o pauza, cam vreo jum de an, pana m-am convins pe mine ca e f. bine sa adoptam, si mai ales l-am lasat pe sotul meu sa ajunga si el la aceeasi concluzie, dar fara sa il fortez.Abia dupa ce am demarat tot ce trebuia pt adoptie, am inceput sa nu mai simt starea aceea de profunda nefericire si neimplinire, abia atunci a aparut o luminitza care m-a ajutat enorm.Acum stiu ca suntem pe drumul cel bun, si ca asta trebuia sa facem , chiar de mai mult timp, ...si desi bb inca nu a sosit, il asteptam cu toata dragostea noastra, caci se pare ca e pe aproape(avem atestat din aprilie, dar noi suntem "invatati" sa asteptam...)Doamne ajuta si tot binele din lume iti doresc!!

nico_ro spune:

Catalina draga, nepotelul meu din partea fratelui are cu 4 luni mai mult decat baietelul meu (adoptat), deci comparatii se fac si se vor face toata viata intre cei doi verisori, situatia ar fi fost la fel si daca il nasteam eu pe Victor, dar paradoxal, desi nu se recunoaste asta fatis, ai mei (mai ales mama mea, care de fapt nu-mi e mama naturala, dar asta e alta poveste) il iubesc mai mult pe Victor. Daca voi doi (tu si sotul) vreti un copil cu adevarat (ceea ce nu e un vis irealizabil, ci un vis care prin adoptie poate deveni o realitate minunata), lasa gandurile de genul asta. Concentreaza-ti energiile in scopuri constructive. Si lasa soacra... Cand l-am "intalnit" pe Victor si le-am povestit socrilor de el, ca este "alesul", socru-meu a avut o replica paradoxala, desi nu comentase mai nimic cand le-am comunicat ca vom adopta un copil. A zis ceva de genul "ce va trebuie sa va legati singuri la cap, va luati belea?", la care am ramas interzisa (si sotul meu la fel), dar acum e innebunit dupa Victor, soacra-mea nu mai zic, vine zilnic sa-l vada, uneori am impresia ca locuim impreuna .
Lucrurile se rezolva de multe ori de la sine.

catty spune:

Buna dimineata dragelor,
Din pacate vad ca sunteti multe cele care treceti prin senzatii ca ale mele. Vedeti voi, poate ca ma credeti nebuna, dar de luni de zile visez la "Luca", pt ca asa vreau sa il cheme pe baietelul meu, visez cum va fi cand il vom aduce acasa, cum se va acomoda cu noi, cum nu va mai fi casa noastra pustie, etc. De ceva vreme simteam ca ceva e in neregula cu mine, sa ma ierte DD dar 3 sarcini pierdute anul asta dar oricui de gandit, si incepusem serios sa ma gandesc la adoptie.
Sotul meu nu este si nu va fi niciodata un tip intreprinzator in viata de familie (la birou este insa altfel), este obisnuit sa il imping de la spate, sa iau eu deciziile pe care apoi si le insuseste si el, Cred ca e si asta o treaba buna, sa nu fii nevoit sa accepti ca ai ales gresit. In situatia noastra este cam greu sa iau singura decizia adoptiei. Sambata am fost la dr si mi-a scos firele, si la sf ne-a spus ca ne asteapta la control prin febr-martie si pana atunci ne doreste sa avem dosar de adoptie in curs si sa ne gasim copilasul. Ma asteptam la o reactie din partea sotului meu, macar ceva de genul "trebuie sa ma mai gandesc", orice sa fi spus, dar a fost liniste totala.
Aseara insa am explodat ca o bomba cu ceas. Suna soacra-mea si intuiesc cine e la telefon si i-l intind sotului sa raspunda si apoi ies din camera. Ia ghiciti ce face? Ma da la telefon desi eu urlam ca nu vreau sa vorbesc. Si soacra mea "binevoitoare" incepe cu faze de genul: imi pare rau ca nu am putut fi langa tine (desi eu eram internata la Giulesti si fi-sa la CRF2 si putea veni la mine cu sotul meu), dar stii ca fetita mea a nascut si ca oricum ea stie cum e sa fi mama, si ca sa puna sare pe rana incepe sa imi povesteasca despre nepoata si alte cele. M-am enervat si am spus "bine" si i-am inchis telefonul, ca poate asa intelege sa ma lase in pace. Si apoi sa te tii nene ce a fost la gura mea. Am inceput sa tip la sotul meu si sa il intreb de ce imi face toate astea pt ca eu nu pot avea copii? I-am mai spus ca nu vreau sa stiu nimic de ma-sa, sor-sa, copilul sor-sii, familia lui, ca poate sa vorbeasca cu ei la telefon, sa se duca acolo, dar sa uite de existenta mea pt ca eu vreau sa fiu linistita si m-am saturat de fitilele lor. Si apoi, ca sa vad daca are vreo parere, am urlat cat ma tineau plamanii "oricum nu vor aceepta niciodata un copil adoptat, asa cum nici tu nu vei fi in stare". Si am asteptat o reactie, care bine inteles ca nu a venit. Asa ca, linistea de aseara in loc sa ma convinga de ceva, mai rau m-a indarjit. Cam asta e "viata mea de familie" in momentul asta. Mereu sunt pe cale sa explodez si orice as face nu il voi putea determina pe el sa ia o decizie.
Pupici si o zi buna va doresc

catalina

"Uneori ai suferit prea mult ca sa ai dreptul sa nu spui niciodata SUNT PREA FERICIT"

sabineta spune:

catty, imi pare foarte rau ca treci prin asa momente tensionate.

parerea mea este ca tu si sotul tau ar trebui sa va luati cateva zile (daca puteti) si sa plecati undeva doar voi doi. departe de toate influentele nefaste. sa va linistiti si sa va dati seama care sunt cu adevarat gandurile voastre, daca ele coincid sau sunt diferente de opinii. discutati liber, relaxat, fara nici un fel de presiune...

e clar ca sotul tau isi doreste copii si nu cred ca se gandeste vreo clipa sa te paraseasca doar pentru ca tu nu-i poti oferi unul. chiar daca recunoastem sau nu, acest gand a trecut prin mintea noastra, a tuturor celor care, dintr-un motiv sau altul nu putem avea copii.

in ceea ce priveste rautatile venite din partea celorlalti, indiferent ca fac parte din familie sau sunt straini, nu trebuie sa le iei niciodata in seama. acum ai parte de vorbe grele cu privire la faptul ca nu poti tine sarcina, mai tarziu poate vei auzi lucruri urate despre faptul ca ai un copil adoptat... intotdeauna vor aparea "oameni de bine" care sa spuna prostii, dar depinde doar de tine sa nu-i lasi sa te raneasca.

anul trecut de sarbatori am fost intr-o vizita la rudele sotului si apoi am plans 2 zile. ca din intamplare, a venit vorba despre copii. cineva a inceput sa spuna ca sunt femei lenese cele care nu au copii. ca sunt egoiste, ca tin mai mult la silueta si la serviciu decat la familie. ca alea nu-s femei si nu au sentimente. si cum noi eram singurii tineri si fara copii de la masa... desigur ca am simtit vorbele alea ca pe un cutit invartit in rana...
greutatile si tratamentele prin care trecusem eu pana atunci pentru a ramane insarcinata le depaseau pe cele facute de toate femeile de la masa aia. cumulat chiar .
am plans pentru ca m-a deranjat nedreptatea. cum sa nu vreau sa am copii? mi-am dorit dintotdeauna... si am riscat deja si silueta si serviciu... dar nu merita sa le explici. pur si simplu sa-i bagi in seama.

eu am gandit asa: persoanele alea nu sunt destul de importante pentru mine pentru a-mi mai pasa vreodata ce zic. la mine a mers. incearca si tu...

...las' ca ma fac eu mare