Ce te faci cand nu mai ai chef sa muncesti?

Raspunsuri - Pagina 2

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Roxana_G spune:

Cred ca toata lumea trece prin faza asta la un moment dat. Eu am avut o stare similara inainte sa facem fetita, insa era diferit, nu eram asa avansata in cariera. Am luat atunci o lectie, si anume ca un BB aduce multa fericire si implinire pentru tine ca mama, insa vis-a-vis de munca si cariera este doar o solutie temporara care te tine departe. Daca esti asa activa cum banuiesc, cu siguranta nu vei sta foarte mult acasa si dupa BB va fi si mai greu sa il lasi si aduni si mai multe responsabilitati. Eu sunt constienta de asta acum la BB2, dar a fost o decizie analizata si cred ca va fi ok. In plus stiu cum e, odata ce te inveti cu un anumit nivel financiar si cu o independenta financiara, e dificil sa stai acasa pe 6 milioane si sa ceri sotului bani sa mergi la coafor. Nu ca nu i-ar da bietul de el.

Sper sa nu se inteleaga gresit, cred BB2 este bine venit si la tine si probabil o perioada te va tine mai departe de munca, insa nu este o solutie pe termen lung. Dar solutie din pacate nu am. Am icnercat sa pornesc un business al meu, am esuat in el tocmai pentru ca am vrut sa ma ocup si de el si de cariera. Tot din motive financiare, businessul fiind facut cu credite pe care le plateam din salariu. Mi-am schimbat job-ul si un an de zile eram alt om, super incantata si motivata. Din pacate lucrurile s-au schimbat la actualul loc de munca, conducerea, viziunea. Nu e tocmai ce imi doresc. Dar zau daca gasesc vreo solutie.

Ma regasesc foarte mult in ceea ce spui. Mai grav ca eu sunt deja gravida si imi e si mai greu sa merg in fiecare zi, mi-e greu sa ma concentrez, si ma intreb cu groaza ce voi face dupa cateva luni sau un an dupa ce nasc.

Oricum merita cautat ceva mai lejer. Sigur exista, si eu am gasit. Inca este mai lejer ca la fostul job, dar ...se apropie cu pasi repezi de acela. Ma gandeam sa incerc varianta unui program mai scurt cu bani mai putini. Macar merita inercat, si tu cu siguranta daca te razgandesti vei gasi dupa aceea un job la fel de solicitant si cu multi bani.

Am in cap mereu o discutie cu o mamica din parc. Avea o fetita de seama cu a mea, s-au chinuit 6 ani sa o faca. Aveau si un baietel mai mare. Si imi spunea ca la baiat nu a putut sa stea acasa, a muncit mult, s-a chinuit. Apoi cand a venit fetita, dupa atata chin, a decis ca merita sa se ocupe mai mult de copiii ei. Avea o mica firma la care lucra 4 ore si apoi restul zilei se ocupa de copii. Avea asa o liniste si o implinire femeia aceea, incat sincer am invidiat-o si mi-as fi dorit sa fiu la fel.

Rox 25+
si Alexandra Maria (10.02.2004)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Rufus spune:

Io-s satul de munca pana peste cap. Mai nou mi-am mai luat un servici. De nevoie, desigur. Daca insa as castiga la Loto, as renunta oricand la tot. As fi cel mai fericit sa fiu langa copii, sa am mai mult timp pentru nevasta. Sa fac prin casa ce acum mi se pare un chin, din lipsa de timp. Sa citesc.
Ii respect, dar nu-i inteleg pe cei cre muncesc din placere.


poze multe cu noiAna a implinit un an 20062007

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns buggy spune:

Rufus muncesti cu placere atunci cand ai marele noroc sa te innebunesti dupa ceea ce faci.
Eu de ex desfasor activitati destinate copiilor. Pregatesc echipe de Profesori Trasniti, facem experimente, facem repetitii pe scenarii cu povesti si personaje, este extraordinar. Eu am terminat teatru-actorie si nu as putea trai daca nu as construi personaje, daca nu as juca si nu m-as juca. Asta este munca mea...lucrez in jur de 10 ore pe zi, uneori nu am week-end-uri libere, dar sunt pasionata, pur si simplu iubesc ceea ce fac si vreau chiar mai mult decat atat.

"Mi s-a spus si am uitat, am vazut si am inteles, am facut si am invatat" - Confucius
www.funscience.ro

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Theiuta spune:

Ferice de cei/cele pentru care serviciul=pasiune.Dar cred ca exista relativ putine persoane care se pot lauda cu asa ceva.
Sunt persoane carora la place ce fac, pur si simplu, nefacind o pasiune din asta, totusi.
Si mai exista o categorie care trebuie sa traiasca si muncesc, desi nu le face placere ceea ce fac, din pacate.


Theiuta

poze cu Nicolas

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns A_Iulia spune:

Theiuta, o fi ferice de cei care serviciul=pasiune, dar ma indoiesc ca la fel de ferice e si pentru partenerii lor de viata - decat daca nu sunt implicati cu totii,asa, in hobby-ul asta.
Oricum, ce face buggy e de-a dreptul deosebit, o cred ca e implicata pasional - si ma gandesc ca si eforturile ei sunt rasplatite cum se cuvine.

Eu fac parte din categoria celor care le place ce fac, dar oricand, daca si-ar permite luxul asta, ar renunta la tot pentru viata cu burta in sus in bahamas.

Dar cum nu am dat nici eu de vreun castig la loto, de vreo mostenire de la unchiul sam, si nici nu m-a luat de nevasta vreun seic, muncesc sa fac muuuulti bani la altii (cu placere, ce-i drept) si cuget in ascuns la plaja de bahamas...


Adina + Olivia 04.03.2004

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Rufus spune:

quote:
Originally posted by buggy

Rufus muncesti cu placere atunci cand ai marele noroc sa te innebunesti dupa ceea ce faci.
Eu de ex desfasor activitati destinate copiilor. Pregatesc echipe de Profesori Trasniti, facem experimente, facem repetitii pe scenarii cu povesti si personaje, este extraordinar.



Da, asa da, se cheama ca te joci. Dar asta nu se pune, nu?
Din pacate nu fac ce-mi place si nu cunosc multa lume pasionata de job. Si chiar si asa, cu pasiune, tot te lovesti de diverse elemente (colegi, sefi, autoritati, circulatie prin oras, legi aiurea, functionari) care te franeaza. Trebuie sa se brodeasca multe ca sa mergi la servici si pentru altceva decat bani...
Mai exista un caz, in care un coleg (colega) nu te franeaza...din contra. Dar iar nu se pune...



poze multe cu noiAna a implinit un an 20062007

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns lorelaim spune:

mmc_nd: cine traieste in Suedia stie ca nu este chiar asa "super-roz" :-) (BTW Nokia e finlandeza). Este f drept ca politica tzarii este pro-familie in general si marea majoritate a fam au aprox 3 copii. E ok si cu 2... iar cu 1... se uita lumea cu mirare la tine si mai-mai sa te intrebe "pe cand al doilea?" :-)
Chestia cu "slow down" o gasesti si in cartea Body Mind Balancing - Osho. Ascultatzi corpul si nu-l fortza. Multzi dintre noi "trag tare" si se simt permanent "obositzi", "nemultzumitzi"... fara a avea un motiv pe care sa-l poata denumi.
Buggy - felictaride mii de ori! Esti o pers super-norocoasa!
Eu acum fiind intr-un asa zis "concediu de maternitate" intrat in prelungiri profit pe ultima suta-de-metrii de ultimul an de "libertate" pe care-l am impreuna cu micutza.
Mie imi place cata-cat serviciul meu... sau mai bine-zis imi placea inainte de a avea bb. Acum astept cu groaza momentul cand va trebui sa reincep... La noi (sunt recrutor si lucrez pe comision) e "make your numbers"! Daca nu tzi-ai facut numarul de plasamente/luna - "zbori"! Deci n-ai de ales - ori lucri ori te lasi pagubas. Am lucrat si eu de f multe ori zii lumina. Acum n-as mai putea... As simtzi ca imi "tradez" copilul.
O zii faina va doresc!

Lorelai
Digital Macro 3
Digital Macro 2
Digital Macro
Alte albume foto
"Daca dragoste nu e... nimic nu e..."

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns buggy spune:

Multumesc pt aprecieri. Exista insa si reversul bineinteles, Rufus a spus f bine-frana celorlalti. Si cu cat pui mai mult suflet, cu atat bucuria rezultatelor e mai mare dar si suferinta esecului e cumplita.
Trairile sunt extrem de puternice in situatii de genul asta...Nu poti doar sa fi cel mai fericit cand reusesti si cand nu reusesti sa treci repede peste ca si cum nu s-ar fi intamplat.
Pur si simplu momentele de nereusita par insuportabile, dar de dragul pasiunii, ne ridicam si mergem inainte. Mai grav e ca cel putin pana acum, inca nu am invatat cum e sa imi las problemele la serviciu. Eu vin acasa incarcata de ele si ii afectez fara sa vreau pe cei din jur. Cand sunt fericita e bine, ii fac si pe ei fericiti, dar cand sunt suparata si amarata...nu am cuvinte...
Am invatat sa le spun inainte...am o zi f proasta, va rog sa ma intelegeti...
Cam asa se intampla cand e pasiune in ceea ce faci...automat familia are parte de trairile pe care le ai vis-a-vis de situatiile prin care treci."Mi s-a spus si am uitat, am vazut si am inteles, am facut si am invatat" - Confucius
www.funscience.ro

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns lexi_hope spune:

La mine se mai intampla ceva... De la o vreme, se "migreaza" cumplit de mult dintr-o firma in alta.... de la noi la altii, de la altii la noi, se schimba colectivul mai des ca ciorapii..... Pleaca cei vechi, sunt prea putini care ii mai regreta, nu de alta, dar cei noi, sunt rpea noi ca sa ii fi cunoscut prea bine... Multi raman cu un gust amar, de inutilitate, ca si cand munca lor de 2-3-5 ani nu conteaza, si cand pleaca, li se spune "la revedere" - asta daca au noroc... Si sunt oameni valorosi.
Nu zic ca ar trebui sa te astepti sa ti se ridice statuie, dar macar un multumesc?
Eu am avut, poate, o pozitie mai privilegiata, ierarhic situata destul de sus, dar am un obicei prost. Pagubos uneori, as zice.... Ma intereseaza mai mult ce spun despre mine cei multi de sub mine. Ma preocupa si ce zice despre mine cel unul sau doi de mai sus, dar sincer, nu atat de tare. Daca eu stiu ca e ok si obiectivele indeplinite, nu ma astept nici sa pice pe spate nici sa imi aduca flori.
Dar tare as mai vrea sa vina si ei la oamenii mei si sa le spuna "bravo mai fraierilor!" ca eu le zic mereu atunci cand fac bine (farea "mai fraierilor"), le spun si cand fac rau, dar ei ar vrea sa mai auda si de la altii
Iar cand imi pleaca oameni pentru ca nu se simt impliniti, desi le place ceea ce fac, dar nu se simt apreciati, eu nu pot sa ii tin. Vin si imi spun "da, tu esti super ok, mai e ok si cutare, dar majoritatea sunt niste nasoi" (evident, cu alte cuvinte, dar asta e concluzia....)
Si tot ei si vin si imi spun ca au invatat o lectie - ca nu e bine sa mori pe altarul nimanui, iar eu nu pot sa le spun altfel. Ca ei nu mai vor sa faca sacrificii pentru nici o firma. Si nu pot sa le spun altfel....
Cum pot eu sa le spun altfel, din moment ce si eu simt aproape la fel? Ca tot ce e mai important este familia si sanatatea si copiii, si intelegerea de acasa, si ca nimic nu compenseaza timpul, timpul pe care tu il furi de la copilul tau...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns A_Iulia spune:

Lexi_hope, fidelizarea angajatilor este o arta in ziua de azi.
Extrem de importanta pentru anumite pozitii, firme, etc. Dar totul se reduce la costuri: costul de inlocuire, indicatori de performanta, etc.

Exista domenii de activitate unde costurile de inlocuire sunt mici, si in functie de natura muncii, un nou angajat ajunge sa fie la fel de eficient ca unul cu experienta intr-un timp relativ scurt. In cazul acesta firmele nu mai acorda atentie si nici nu investesc in fidelizare.

Dar in fond...la rece...noi,angajatii, suntem o marfa. Vindem niste servicii pentru care suntem platiti. Cand nu ne mai convine sau am gasit ceva mai bun - plecam. La fel, fara sa multumim. Si nu in ultimul rand, in evaluarea unei oferte, pentru noi mediul de lucru si recunoasterea meritelor au un loc important - nu numai motivatia financiara conteaza.

Nu mai fi suparata ca e asa. Incearca sa judeci in parametri lor: marfa contra bani. Sau gaseste-ti tu un alt loc de munca...in care capitalul uman are recunoasterea pe care o doresti.


Adina + Olivia 04.03.2004

Mergi la inceput