cand mami pateste ceva ....copilul sufera!

dragele mele, asta vara am fost luata cu salvarea... o lovitura la cap, urmata de lesin, si alte cele...nimic grav insa, doar o sperietura zdravana atat eu cat si copilul si toata lumea...mai mare a fost.."trauma mea" o noapte la spitalul municipal din Constantza unde nu doresc nici dusmanilor sa ajunga acolo...
insa...copilul meu (de 4 ani)a fost forte afectat. Ceea ce vreau eu sa mentionez aici, este faptul ca nu trebuie sa neglijam copilul, chiar daca noi suntem...lovitii.
o mama luata cu salvarea, sau o mama pe care copilul o vede pe patul de spital, nu ii face bine, se inchide in el automat, se inbolnaveste, are cosmaruri, trebuie tratata problema serios...mama este "universul copilului"...
ceea ce am facut noi, am intrat (dupa o saptamana) din plin in mintea lui, usurel, stand de vorba, sa scoatem shocul...a fost greu, nu recunostea ca se speriase de fapt...s-a ascuns bine, dar formele lui de manifestare au dat de inteles ca e shocat(smiorcaiala, nu statea singur, nu manca ca inainte, nimic nu facea ca inainte, somn agitat, plans in somn, etc.) ... si s-a rezolvat miraculos.Increderea lui in mine era 0..ceea ce e grav...
Dupa "discutie" incet incet a scapat de acel comportamental lui care deja era stressant...dar nu ne-am dat seama de la inceput...si colac peste pupaza, chiar eu eram inca in shoc si lovita la cap cum eram m-am comportat cam prosteste cu el, saracutzul....in final, am incercat sa-mi revizui in primul rand comportamentul si sa repun relatia mea cu el pe roate....se mai intampla si asa ceva, dar nu e de gluma.
aveti grija, si mai multa grija de copii,
Trebuie asigurat ca nu e nimic, totul e ok (chiar daca 50% nu e)
totul trebuie discutat la nivelul lui de intelegere.
Si...orice patiti sau in ce loc, la spitalul municipal Constantza sa nu mergeti!!!!!!!!!!!


cam asta este, multa bucurie si noroc.any

Gabbriela spune:

bine ca sunteti ok acuma.. pitic mic si multumim de sfat .. bine de stiut

Sanatate si numai bine

---

Pentru Barbye - una dintre noi! Trebuie sa ajuti!
Tine aripioara asta, voinice

---

Nicole mami lui www.babiesonline.com/babies/j/julianleonardo/" target="_blank">Julian
www.dotphoto.com/go.asp?l=gabbriela&p=gabbriela" target="_blank">1, 2, 3, 4, 5, 6, 7
Never discourage anyone...who continually makes progress, no matter how slow. - Plato

anca_emanuel spune:

Any mare dreptate ai..si nu este nevoie nici macar sa ajungi la spital. Eu in urma unui accident am umblat cu un "suport" in zona gatului timp de 2 luni. A fost ingrozit. De multe ori il scoteam ca sa se linisteasca...si acum daca il vede ii vine sa planga.

Cel mai bine ar fi sa fie tinuti departe de aceste scene insa de multe iori este imposibil. Apoi trebuie vorbit foarte mult cu ei, asa cum ati facut si voi, casa inteleaga ca nu este nimic grav, desi in capsorul lor se macina mai mult decat credem.

multa sanatate tie si copilului

speel spune:

FOARTE BUN SUBIECTUL !!!!!!!!!!!!!!
Eu as incepe chiar cu atitudinea multor mamici de a plinge sau vaita in fata copiilor.Si am intanit si situatii cind erau la misto,asta vis-a vis de copilasii mici.Cred ca este complet distructiva atitudinea aceasta fata de copil,noi parintii reprezentam pilonul si suportul lor emotional.
Si acum sa fiu complet on topic,am avut un accident de masina serios,in masina eu,baietelul meu care avea 6 ani atunci si sotul meu.Din cei aflati in autoturism,eu am iesit ceva mai botita,fracturi la ambele picioare si alte citeva lovituri.primul gind dupa impact a fost sa-mi scot baiatul din masina,am fortat portiera mea,am iesit si am scos baiatul.abia cind am vazut ca e intreg am realizat ca aveam cutite in picioare si m-am asezat pe trotuar in asteptarea ambulantei.puiul meu in stare de soc,tot incerca sa ma imbratiseze si sa-mi spuna ca vine doctorul acum si n-o sa ma mai doara.imi era numai groaza ca voi ajunge in spital si ce o sa faca el seara cind v-a merge la culcare.Serban e baiatul meu din prima casatorie,era prima data cind venise in olanda,nu stia pe nimeni,era complet debusolat acolo pe asfalt linga mine.Ce ar fi fost sa-mi dau drumul la vaicareli si lacrimi pe care ce-i drept abia mi le puteam tine.L-as fi terminat si pe el.
Acum aproape doi ani m-am imbolnavit dupa ce am nascut al doilea baiat.serban nici macar n-a stiut unde sunt exact.i-am spus ca merg in vacanta,eu de fapt eram in spital in stare foarte grava.Nu mai puteam merge,ma ducea sotul in brate ,copilul stia insa ca de la frig ma dor picioarele si de asta nu pot merge.Eu de fapt aveam 39 de kilograme si efectiv nu ma puteam tine pe picioarele mele.
Acum un an am avut un preinfarct cu soc hemoragic.Eram numai cu mezinul acasa,singele gilgaia din gura si eu eram disperata sa sterg mai repede singele ca nu cumva serban sa vada cind vine de la scoala casa plina de singe si sa se sperie.Ala mic macar era mic si dormea de amiaza.
Cam horror relatarile mele,insa mesajul e ca atit cit mi-a stat mie in putinta am incercat sa-mi acopar durerile si bolile in fata copiilor mei,pentru nimic in lume nu i-as face partasi la suferintele mele.
Cu respect
Dana

roxana1974 spune:

Dana, baietii tai sunt norocosi cu asa o mama curajoasa

Intr-adevar bun subiectul, am avut ce invata. Parintii sunt baza copilului in lumea asta.

va
Roxa

---

No, vidiazni!

any spune:

va multumesc, fetelor,
asa este, noi, oamenii, maturi fiind, ne dezechilibram emotional la durerea celor din jurul nostru, ce sa mai zicem de acesti micuti???
Oricat de grijulii si atenti suntem, viata are si astfel de momente,cel mai important este cum le depasim atat noi, dar mai ales cum ii ajutam pe ei sa le depaseasca.
numai bine va doresc si sper sa existe in lume cat mai multe astfel de evenimente....


cine are ochi sa auda, cine are urechi, sa vada...

giulia71 spune:

Dana!

Sa auzim de bine ;)

any spune:

dana, inteleg cat de greu a fost,esti cu mult mai puternica decat mine, cred ca orice mama incearca cat de cat sa ascunda o lacrima, o durere. e destul de greu dar pentru mine e cel mai ok. pt. copii nostrii.Daca crezi ca mai ai tu insuti nevoie sa vorbesti despre trauma ta, te ascultam, e bine sa vorbesti, sa scoti amintirile acestea,cu cat vorbesti mai mult despre ele, cu atat mai repede ies din mintea ta, dispar, sau cel putin capata alte dimensiuni, vor fi mai putin dureroase.
cu drag, sunt alaturi de tine, Any.


cine are ochi sa auda, cine are urechi, sa vada...

mihaela amalia spune:

Intr-adevar un copil sufera in astfel de situatii...
La mine numai cat ma lovesc putin si zic "Au" fetita mea si apare imediat langa mine speriata si vrea sa pupe ca sa treca mai repede...
Dar sa mai patesc doamne fereste ceva mai grav....Nici nu vreau sa imi inchipui prin ce va trece micuta mea...

---

"Nu-ti fie teama ca vei muri, ci ca nu ai inceput sa traiesti."

speel spune:

Any,ma ierti te rog ca am dat atitea amanunte pe subiectul tau.abia dupa ce am citit postarea ta ultima,am realizat ca nu era necesar sa vin cu frinturi din viata mea pentru a demonstra cit de puternica sunt eu.Pentru ca nu-s deloc.Daca in ceea ce ma priveste pot sa-mi tin firea,in momentul in care unul din baieti pateste ceva,ma pierd tare de tot.si asta nu e bine deloc,atunci ei au cel mai mult nevoie de mine,ar trebui sa fiu mai tare,sa vad de ei in momentele acelea.
ma rog,sunt complet off-topic.Scuze inca o data ca ti-am invadat subiectul,n-a fost cu intentia de a scoate ceva in evidenta.Ma ierti?

any spune:

Draga... nu as avea de ce sa te iert..of Doamne, iar am fost inteleasa gresit...
in sfarsit, bine ca esti BINE, copii tai sunt si mai bine...te salut.
Nu am avut draga mea niciodata impresia ca-mi invadai subiecul...of...chiar nu mai stiu ce cuvinte sa folosesc pe forum sa nu fiu inteleasa gresit...se mai intampla.
Dar tu ma ierti?? am rascolit in tine amintiri dureroase...

cine are ochi sa auda, cine are urechi, sa vada...