De ce se umilesc unele femei ?

De ce se umilesc unele femei ? | Autor: axia

Link direct la acest mesaj

Ok, ma pregatesc psihic pentru rosii si caramizi in cap......
Dar nu ma pot abtine.

De ce naiba se umilesc unele femei pana la limita de jos a suportabilului uman ???? (Mult sub limita mea personala, dar hai sa zicem ca-s eu mai a drakului)

Situatii gen :
-il astept de ani de zile sa divorteze si nici gand nu are
-sunt nevasta inselata si in loc sa-i crep kapul nenorocitului, incep sa-mi fac procese de constiinta ca "m-am si l-am neglijat" undeva intre Pampers si zacusca de toamna
-urla, zbiara eventual ma si pocneste, iar eu ma gandesc ca l-am provocat....

Si altele care nu-mi vin acum in minte, dar pe care le-am vazut in viata reala, sau le-am citit aici, sau mi le-a povestit o amica...

Care sunt resorturile care ii imping pe unii oameni sa se umileasca atat de rau, sau care ii opresc sa se razvrateasca si sa se ia de piept cu viata/cu EL/ cu sine....

Chiar sincer nu inteleg si am fost, mereu, foarte sincer curioasa sa inteleg lucrurile astea,
Sunt eu culmea intolerantei daca nu concep iertarea dupa inselaciune, ca nu concep sa fiu a 5-a roata, sau "cealalta" cum au fost elegant si generic numite amantele aici pe forum ?

Andreea, mama lu' Tiberiu
Micul Print

Uita-ti intotdeauna dusmanii - Nimic nu-i enerveaza mai mult.

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns artar spune:

Fiecare intrebare a ta are un singur raspuns: speranta. Speranta ca se schimba,ca se intoarce,ca-si lasa nevasta si o face pe "cealalta" nevasta! Uneori sperantele sunt indeplinite, de cele mai multe ori nu sunt...Fiecare rezista cat poate in functie de o mie si unul de motive pana cand intervine ceva sau cineva prin intermediul caruia se produce ruptura...Si atunci o iau de la capat si vad ca dracu nu e asa de negru si se pot descurca si fara barbatul de care erau dependente psihic, material etc si abia atunci sunt pe picioarele lor si orice zi e mai buna decat cea care a trecut pt ca le indeparteaza de acea perioada a vietii lor cand au fost tratate asa cum ai scris tu...

Sunt si multe cazuri in care femeile recidiveaza, cand il primesc inapoi pe barbat, sub diferite motive, cel principal fiind frica de singuratate sau cand isi gasesc pe cineva care are exact aceleasi "calitati" ca si fostul...Aici nu mai am ce comenta...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns axia spune:

Este o posibila explicatie, s-ar putea sa zici bine.

Eu am fost educata ca oamenii nu se schimba si trebuie luati asa cum sunt....daca poti, daca nu iti vezi de drum.

Frica de singuratate a femeii este - intr-o mare masura - o problema de educatie in Romania. Femeile au fost crescute in ideea ca trebuie sa-si poarte crucea si totusi.....

Andreea, mama lu' Tiberiu
Micul Print

Uita-ti intotdeauna dusmanii - Nimic nu-i enerveaza mai mult.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns artar spune:

Ai dreptate ca au fost crescute sa-si poarte crucea...Sunt unele care insa isi merita si soarta...Am vazut de unde ti-a venit ideea si de aia spun ce spun...Prostia se plateste scump indiferent ca traiesti in Romania sau nu!!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns nume spune:

Eu cred ca e vorba de motivatii diferte si probabil ca e mai nuantat:

Pentru prima situatie cred ca e vorba de un oarecare confort afectiv ori de alt fel. Ca pozitie nu cred ca e vorba de umilinta ci mai de graba de curaj si incredere in sine. Doar ca pe masura ce trece timpul intervine o depreciere a respectului de sine care se transforma in disperare. De vina pentru chestia asta cred ca e el...

In a doua situatie cred ca de cele mai multe ori e real ca s-a si l-a neglijat. Nu zic ca nu poate fi o greseala de abordare, da` in situatia asta in care ea greseste judecand asa, oricum o sa calce stramb in continuare...tot drumul... Cred c-ar trebui sa tinem cont ca oamenii nu sunt creati sa fie monogami. Educatia, experienta, modelul parental etc ii pot face sa fie daca intregul lor ``itinerariu``ii conduce spre concluzia ca asa e mai bine.

In a treia situatie e vorba de inertie si lipsa increderii in sine. Care uneori, din motive obiective, e justificata. Nu ca nu s-ar putea redresa...

...Exista si relatii bolnavicioase in care ei de fapt ii place sa fie tratata urat si sa considere ca asa merita...

parerea mea
nume

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns nume spune:

...Stau si ma gandesc ca un rol important il au si dogmele de tot felul, insusite in lipsa interpretarii sau ca justificare de-a dreptul...

...mai poate fi un comportament care a adus un beneficiu la un moment dat(nu neaparat de la persoana careia se adreseaza) si e cultivat ca atare...asta e trist...

E un subiect interesant

nume

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns axia spune:

quote:
Originally posted by artar

Ai dreptate ca au fost crescute sa-si poarte crucea...Sunt unele care insa isi merita si soarta...Am vazut de unde ti-a venit ideea si de aia spun ce spun...Prostia se plateste scump indiferent ca traiesti in Romania sau nu!!



Ideea mi-a venit mai demult, dar recunosc ca azi nu m-am mai putut abtine

Andreea, mama lu' Tiberiu
Micul Print

Uita-ti intotdeauna dusmanii - Nimic nu-i enerveaza mai mult.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns axia spune:

nume daca iei situatiile una cate una, cele pe care eu le-am ales ca exemple, sunt diferite intre ele si in mod sigur motivatiile (explicatiile) sunt deasemeni fundamental diferite.
Ideea mea este ca dincolo de orice posibila explicatie, unele persoane aleg sa se abandoneze pe sine si sa se afunde intr-o stare de fapt care te impinge la umilinta....inevitabil.
Asta e ceea ce ma uimeste cand citesc/aud povesti din astea.

Sigur, fiecare are impresia ca nu s-ar lasa tarat intr-o relatie dezavantajoasa, ca sa o numesc asa, dar nu stii niciodata. Si daca totusi ti s-a intamplat, oare care e punctul in care spui : STOP. Am o singura viata de trait si imi apartine, nu are nimeni dreptul sa isi bata joc de ea. Ce se intampla cu unii de rateaza momentul ala si se afunda tot mai tare......

Cred ca sunt intr-o pasa intrebatoare azi

Andreea, mama lu' Tiberiu
Micul Print

Uita-ti intotdeauna dusmanii - Nimic nu-i enerveaza mai mult.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns nume spune:

Axia,

umilinta care nu e de natura sa provoace mila, compasiune e considerata, de cele mai multe ori, virtute. Oamenii instruiti sunt in general oarecum umili, adica simpli si sinceri in relatiile lor cu ceilalti pentru ca sunt siguri pe ei si pentru ca nu sunt interesati sa stabileasca un raport de superioritate cu nimeni. Oricum asocierea cu o conotatie pozitiva nu cred ca-si are locul aici.

In orice familie, cred eu, se stabileste in timp un raport de coordonare/subordonare. De obicei incepe o lupta in procesul asta. Ar fi de preferat sa nu se simta si sa nu existe victime. Dar exista. Pentru ca nu toti oamenii sunt gata sa accepte ca au puncte slabe, ca li se fac concesii. Nu sunt gata sa-si asume raportul. Asazisul invins arata printr-un comportament submisiv ca si-a asumat pozitia. Dar nu pentru mult timp, lupta incepe din nou...si tot asa.

Mai sunt si ideile preconcepute ca ``principiile sanatoase``( si voit rigide)nu pot fi incalcate...si din principiu nu poti sa te pleci in fata partenerului, tre` sa aperi nu stiu ce idei aberante care au venit din generatie in generatie si la care de altfel nu te-ai gandit vreodata.

Alta categorie sunt oamenii atat de nesiguri pe ei insisi incat vor sa fie permanent sefi, indiferent de resursele pe care le au, sunt frustrati de propria nesiguranta si devin abuzivi numai ca sa-si depaseasca frustrarile, sa dovedeasca ceva; cui?, pai cui e mai apropiat si ii permite...In mod normal asta ar trebui sa se rezolve prin comunicare, da ei nu pot, ca nu pot sa constientizeze de unde le vin dracii, nu pot sa proceseze informatia ca ei nu sunt in regula. De cele mai multe ori sotiile simt, intuiesc cum sta treaba si atunci, paradoxal, sunt submisive din...mila.

Cred ca femeile spun ``stop`` cand obosesc de atata lupta, de atata lipsa de comunicare, de prostia (uite c-am spus-o)sotului intr-un final.

parerea mea
nume

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns nume spune:

...imi tot vin idei...
Cu cat ma gandesc mai bine mi se cristalizeaza ideea ca umilitii sunt adevaratii luptatori in relatiile astea...Nu in raport cu restul lumii, dar in relatie ei sunt sefii...pt.ca intr-un fel sau altul si-au creat un mecanism de aparare, un fel de diplomatie trista si fara obiect.
In mod sigur atunci cand li se ia valul de pe ochi, cand vad ca nu au parte de apreciere sau un alt fel de beneficiu, renunta si merg mai departe.
Poate gresesc
nume
P.S, scuze pt. betia de semne de punctuatie din postul meu precedent.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns axia spune:

Nu cred ca se pune problema unui punct de vedere gresit in acest subiect. Sunt pur si simplu puncte de vedere.

Si uite, sincera sa fiu, nu am gandit niciodata lucrurile din perspectiva asta. Adica, sa vad nuanta de curaj si de putere din spatele cedarilor...

Insa, raman (inca) la parerea ca a confunda compromisul necesar intr-o relatie cu cedarile fara sfarsit este o greseala. Compromisul inseamna fara indoiala sa lasi de la tine, pentru a te intalni la mijloc. Chiar sa faci tot pasul catre celalalt in chestiuni punctuale, care sunt importante pentru el, iar tu nu mori daca le accepti. Dar de aici si pana la la lasa de la tine pana ajungi sa lasi din tine si sa mori incet pe dinauntru mi se pare cale lunga.

Eu ma recunosc a fi in extrema cealalta. Nu prea pot sa iert si nu prea tolerez tradarea si minciuna. Si nu pot avea incredere in cineva care minte (chiar daca o minte pe alta) nimeni nu-mi garanteaza ca nu urmez si eu......ca nu m-am nascut cu scutire.

Andreea, mama lu' Tiberiu
Micul Print

Uita-ti intotdeauna dusmanii - Nimic nu-i enerveaza mai mult.

Mergi la inceput