emigrarea sufletului
Raspunsuri - Pagina 4
Dana Claudia spune:
PENTRU RICHARD
Daca esti intr-adevar ROMAN nu iti trece dorul oricat de rau ar fi in tara ta! Si nu e vorba de patriotism, care pe tine te face sa razi, (nu inteleg de ce in general romanii se feresc de acest cuvant "patriotism" in timp ce altii sunt mandrii sa il rosteasca) ci pur si simplu de faptul ca o bucatica de suflet va ramane mereu in tara din care ai plecat. Nu neg existenta mizeriei si a lipsei de respect spun doar ca acestea nu sunt suficiente ca sa te faca sa nu iti mai doresti sa mergi in tara ta.
Dana C.
Krissias spune:
Atit de frumos a inceput Amalia povestea ei si atit de urit da cu tifla rici ,incit nu ma pot abtine sa nu intervin.Este adevarat ca toti cei care am avut ocazia sa plecam pt.mult tinjita viata mai buna,in parte ne-am atins scopul (ori nu)dar nu asta este important ci DORUL DE ACASA care pune stapinire pe noi cei care nu am uitat de unde am plecat.
De unde scoti tu Richard chestia cu rudele bogate ,venite in Romania?Sint o groaza de romani care sint acolo si au facut averi cu bani furati si flutura paraii pe care ii arunca la nunti ,in timp ce alti romani deabea traiesc cu o amarita de pensie de nici50$.Este gunoi la plaja,sint gropi in asfalt,sint cersetori?Ei si ce!Unde ,in ce loc din lume nu sint si uscaturi .Unde merge totul ca pe roate?Si de fapt nu asta ne intereseaza .Stim ce-i rau in tara noastra dar la fel de bine stim ca bucuria unica a sarbatorilor,mirosul dumnezeiesc de sarmale,cozonac si minunatele Colinde o s-o simtim numai ACASA.
Icearca si abtine-te de la rautati si lasa-i pe cei care inca mai simt Romaneste sa-si poata descarca sufletul.
Krissias si Alex
Brotacel spune:
Oare de ce are dreptul cineva sa taie aripile minunate ale unui vis ?
Stim cu totii cum a fost acolo, cum este si cum va fi, dar noua ne este dor de caldura amintirilor noastre. Noua ne este dor de mirosul de cozonac facut de mama sau bunica, ne este dor de zilele de sarbatoare īn care eu ( de exemplu mergeam sa joc fotbal cu tata).
Nici bunica nu mai treiesti si nici tata, dar totusi īmi este dor de ei, un dor dureros.
Asa este si cu Romania, si de Romania īmi este dor. Romania mea, din copilaria mea a murit de mult, dar va rog nu loviti visul si nostalgia oamenilor.
Pentru unii pot parea chestii ieftine de taraba, pentru altii sīnt pietre nestemate aceste gīnduri.Lasasti sufletul sa calatoreasca unde vrea si unde se simte bine.Gīndul bun la fel ca si dragostea nu costa bani si se gaseste īn cantitati mari la tot pasul, dar se īntīmpla (de mult prea multe ori sa nu avem ochi pentru asta)
ani35 spune:
Eiii,rici...ai citit bine titlul?? Calatoriile sufletului!!!
dyana spune:
quote:
Originally posted by Krissias
Atit de frumos a inceput Amalia povestea ei si atit de urit da cu tifla rici ,incit nu ma pot abtine sa nu intervin.Este adevarat ca toti cei care am avut ocazia sa plecam pt.mult tinjita viata mai buna,in parte ne-am atins scopul (ori nu)dar nu asta este important ci DORUL DE ACASA care pune stapinire pe noi cei care nu am uitat de unde am plecat.
De unde scoti tu Richard chestia cu rudele bogate ,venite in Romania?Sint o groaza de romani care sint acolo si au facut averi cu bani furati si flutura paraii pe care ii arunca la nunti ,in timp ce alti romani deabea traiesc cu o amarita de pensie de nici50$.Este gunoi la plaja,sint gropi in asfalt,sint cersetori?Ei si ce!Unde ,in ce loc din lume nu sint si uscaturi .Unde merge totul ca pe roate?Si de fapt nu asta ne intereseaza .Stim ce-i rau in tara noastra dar la fel de bine stim ca bucuria unica a sarbatorilor,mirosul dumnezeiesc de sarmale,cozonac si minunatele Colinde o s-o simtim numai ACASA.
Icearca si abtine-te de la rautati si lasa-i pe cei care inca mai simt Romaneste sa-si poata descarca sufletul.
Krissias si Alex
Semnez si eu aici.
dayen spune:
Am citit si recitit emotile voastre si le-am regasit ca sint..s-au au fost si ale mele.
In primi mei ani aici,imi era dor,de tot ...de tuate srazile ce ma duceau spre casa mea...de aerul cel respiram,de salcia pletuasa de la colzul blocului..de toate,si credeti-ma,aveam in mine dorinta caci in momentul cind voi calca din nuo pe pamintul Rominesc.."VOI INGENUCHEA SI_L VOI SARUTA"caci tare i-am mai dus dorul!dar n-a fost asa!
Cu cit ma apropiam mai mult de vama cu atit eram mai emotionata,trcusera 5 ani...dar pentru mine trcuse o vesnicie!
Cind am intrat in vama si vamesul ma intraba pe un ton foarte arogant"pe unde ati umblat duamna toti acesti ani?"....mi-a spulberat tuata fericire reintuarceri mele ACASA in tara mea...si atunci am ingenuncheat duar in sufletul meu!De atunci au mai trcut inca 5 ani si in toti acesti ani casa mea a devenit AiCi,"si as vrea sa ma intorc de tot...dar nu indraznesc" Oare fac bine.....?
Ajutazi-ma cu un sfat,opinii....va multumesc!
super-lia spune:
Imi aduc aminte cand am plecat pentru prima data din tara. Eram foarte bucuroasa. Cu o saptamana inainte de a pleca m-am dus si mi-am vizitat parintii si le-am comunicat ca am sa plec in Anglia pentru o vreme indelungata.
"Serios?"- ma intrebat tatal meu nevenindu-i sa creada.
"Vorbesc foarte serios. Am sa plec de astazi intr-o saptamana."
"Pai tata ... eu ce sa-ti spun ... mult noroc si drum bun".
Desi eram plecata din satul natal de 10 ani casa parintilor mei era locul unde ma simteam ca acasa. Era locul unde reveneam si ma reculegeam, imi umpleam sufletul cu dragostea parintilor mei , cu aerul curat si tare de padure, linistea diminetilor si serilor ... era locul unde imi reincarcam bateriile pentru a merge mai departe.
Eram casatorita de cativa ani si aveam apartamentul nostru dar nu ma simteam ca fiind "acasa". Poate faptul ca nu aveam copii ... poate faptul ca nu imi iubeam sotul asa cum ar fi normal sa-l iubesc???... cine stie...
Inainte de a pleca din casa parinteasca am mers incet prin fiecare camera si mi-am adus aminte de multele si nenumarate fericite momente ale copilariei mele. Am ingenuncheat in "camera cea buna" si m-am rugat luindu-mi in acelasi timp la revedere de la casa.
Am rugat-o pe mama sa vina cu doua zile inainte de plecarea mea si sa ma ajute.
Intr-un timp foarte scurt a trebuit sa-mi las toate treburile terminate , sa fac cumparaturi si sa impachetez. Aveam o pisica cu un motan care urma sa mearga la tara. Ma priveau tristi cum imi pregatesc plecarea. Mama era atat de surprinsa caci ca si mine nu realiza ca in curand am sa plec.
Totul a fost gata si la ora trei eram in statia de tren in drum spre Bucuresti.
Eram insotiti de mama soacra si mama mea.
Trenul este tras la peron. Ma uit la mama mea si vad cum lacrimi mari ii alunecau pe obraji. M-i se rupe inima stiind ca va trebui sa ma despart de ea . O imbratisez si incerc sa spun spun ceva sa o amuz dar ea imi mangaia parul si fatza si nu spunea decat "Puiul lui mama drag... ai grija de tine"....
M-am urcat in tren si am plans pana la prima statie ...apoi am incercat sa ma imbarbatez singura si sa ma gandesc ca de acolo poate ii voi putea ajuta pe cei de acasa mult mai mult decat daca as sta in Romania.
Nu eram chiar un pui de lele in Romania. Incercasem sa fac tot felul de afaceri si am avut perioade cand mai bune cand mai rele. Bineinteles ca nu puteam face totul legal si intotdeauna trebuia sa stai cu frica in san de controalele sanipidului, politiei economice, camere de munca ... etc... Spaga era la ea acasa ... si bineinteles si stresul... o duceam destul de bine dar era munca ca la balamuc si intotdeauna eram cu economia in frunte. Nu cumparam nimic care nu ne era neaparat necesar...ne zgarceam la un suc daca ne era sete ...nu cumparam muschi de porc ca era prea scump... si tot asa...
Drumul cu autocarul a fost lung. Nu aveam in buzunar decat 600 de dolari si aia erau imprumutati (ca toti banii care i-am avut noi i-am dat pe viza, bilete, drumuri la bucuresti, cumparaturi ... etc) asa ca am avut pachet la noi si am mancat din punga noastra.
Am oprit undeva in Germania pentru un scurt popas si am ramas impresionata de curatenia din toalete , si din restaurant. Totul lucea. M-am uitat cu jind la cafeaua aburinda si la dulciurile care erau in magazin si am plecat mai departe. In apropierea autocarului se facuse o roata mare la "alba-neagra". Doi tipi care probabil isi faceau veacul pe acolo au pus un ziar pe trotuar si au inceput jocul . Alti doi sau trei tipi( care erau cu ei )tot sareau cu banul la mijloc si puneau sutele de mii ba castigand ... ba pierzand ... dar de cele mai multe ori castigau ... unul din turisti care statea in fata mea il vad ca scoate banii avand intentia sa parieze. Il trag usor de maneca si ii fac un semn usor sa-si puna banii inapoi in buzunar. Ma asculta . Dar un altul se parleste si pierde o mare parte din bani. L-am vazut cum isi dadea pumni in cap dupa ce-i cu alba neagra au plecat . Isi facusera planul.... Sa mentionez ca erau romani....
In sfarsit.. dis-de-dimineata ajungem in Londra...Eu eram cu nasul lipit de geamul autocarului si priveam imprejurimile. Marea majoritate a caselor sunt lipite una de alta, doua case care impart peretele de la mijloc, spatii verzi in fata caselor, flori si foarte foarte curat. Nu am vazut nici o hartiuta pe marginea drumului.
In statie ne asteapta prietenul sotului meu. Tuns scurt si cu niste ochelari mici pe nas era total schimbat ... dar era bucuros sa ne vada. Ne-a luat cu masina si mai intai am cauta hotelul la care aveam cazare pentru patru nopti dar nu l-am gasit. Strazile intortocheate ... asa ca am mers la prietenul nostru acasa sa facem un dus si sa mancam.
Locuia intr-un apartament de doua camera (dormitor-sufragerie-bucatarie-baie) el cu sotia lui si o catelusa simpatica care ne-a latrat putin iar apoi a inceput sa faca hatza-hatza pe picoarele noastre dearece era in calduri.
Nu am reusit sa o vedem pe sotia lui deoarece era la munca asa ca am plecat in jur de ora doua la hotel insotiti de un alt tovaras (tot roman) care stia exact unde este hotelul.
Timp de cinci zile am hoinarit orasul in sus si in jos la picior ca nu ne induram sa platim 1.50 pounti pe un bilet sau 4.50 pentru o cartela de metro pe o zi intraga. Am intrat pentru prima data intr-un supermarket si am cumparat si noi ce am gasit mai ieftin (de fapt preturile erau c-am ca la noi in Ro. deoarece supermarketul era in centrul orasului si era scump)si am mers la hotel si am mancat. A fost bine (eram obisnuit cu putin) asa ca nu ne-am plans ca nu am mers la restaurante sau discoteci ... dar in schimb ne-am plimbat in niste parcuri superbe unde animalele veneau si iti mancau din palma. Veveritele erau foarte nostime topaind si fugind repede repede ... mancand ce avea-i in palma si apoi tusti inapoi in copaci.
Ne-am pozat cu toate.
Dimineata in parc lumea alerga, facea gimnastica , isi plimba cateii si toata lumea zambea. Nu-mi venea sa cred ca de la : "Ba! I-a vezi ca ma calci pe deget si poate iti dau una dupa ceafa!" am ajuns la "It`s OK...I am sorry!..." chiar daca era vina mea...
Londra era imensa (aveam sa aflu mai tarziu) si cu o arhitectura deosebita.
Cele cinci zile au trecut repede iar noi eram nerabdatori sa ne gasim ceva de munca. Nici eu nici sotul meu nu stiam engleza si bineinteles ca eram cu viza de turist deci fara drept de munca.
Am revazut-o si pe sotia prietenului nostru cand ne-am intors de la hotel , care era insarcinata in sapte luni. Ne-au spus ca putem sa stam la ei pana ne gasim de munca si ne gasim o casa. Am fost foarte multumiti si ne-am inteles destul de bine pentru cele cateva saptamani.
Sotul meu isi gaseste de munca in cateva saptamani dar temporar cate o zi pe ici, cate o zi pe colo, in constructii la demolari.
Eu incerc sa-mi gasesc ceva pe la hoteluri care sunt multe si foarte impunatoare caci imi era si jena sa ma duc sa intreb daca au ceva de munca.
Intre timp mai cunoastem ceva romani care stateau ilegal pe teritoriul Angliei . Locuiau cam 25 de persoane intr-o casa presupun eu cu trei dormitoare si un living-room. Mancau la un loc, beau la un loc, si nimeni nu facea curat ... mizerie mare ... ma duc sa folosesc baia si am renuntat.... prietenul nostru ne spune ca majoritaea baietilor se duc si uda peretii casei si florile din gradina decat sa mearga si sa faca curat. In bucatarie printre oale cu mancare unul din ei o face pe frizerul si il tunde pe altul. Par peste tot... brrrr....
O fata Corina se ofera sa mearga cu mine sa ma ajute sa-mi gasesc de munca pe la hoteluri.
Ne intalnim a doua zi si batem strazile intrand si intreband de munca. Nu gasim nimic concret.
O intreb de cand este cu Gelu. Imi spune ca sunt impreuna de trei ani de zile.
"Sunteti casatoriti?"
"Aaaa ... nu .... nu cred ca vrea sa ma ia de nevasta..."
" Pai cum asa ..?"
" Ei fata ... am luat bataie de la el ... nu se poarta frumos cu mine... ma scoala in fiecare dimineata sa-i fac pachet si sa-i pregatesc micul dejun... daca nu vreau stiu ca o incasez".
Nu stiu ce sa zic asa ca tac si mergem mai departe. Iar ea redeschide subiectul.
"El spune ca atunci cand se intoarce in Romania vrea sa aiba o nevasta care sa fie PROASTA si taica-su SA AIBA OI MULTE.... Dar tata e sarac si nu are oi asa ca nu cred ca o sa ma ia de nevasta" Nu cred ca isi da seama de ce spune si ma abtin sa nu rad. Auzi la ea ... indeplineste prima conditie ( mai mult decat este necesar-dupa parerea mea) dar nu o indeplineste pe cea de-a doua....
Asta a fost prima si ultima zi cand am vazut-o ... la cat era de bleguta nu aveam nici o sansa sa-mi gasesc de munca cu ajutorul ei.
Am mai fost trimisa si de altcineva la un hotel cu lectia invata:
"Good morning! My name is ... and I have an apointment with Mrs...."
Pe naiba cand am ajuns in hotel am uitat tot nici "hello" nu mai stiam sa spun. Am iesit din hotel transpirata toata si plina de frustrari. Am inceput sa plang ... ma simtisem atat de prost ... chiar daca domnisoarele au fost foarte amabile si mi-au dat un formular sa-l completez ... dar ce naiba sa scriu cand eu nu stiam nici o buche de engleza.
Aveau sa fie zile grele pentru mine...
mamica fericita a unui baietel!
Oana_B spune:
Mamica fericita a unui baietel sa vii si cu urmarea ca tare le zici frumos. M-a impresionat faza cu mama ta, saraca numai ea stia ce e in sufletul ei.
ici si bine ai venit la 
,
Oana_B
moto spune:
Draga super lia ,mamica fericita a unui baietel,de ce te-ai oprit aici vrem sa continui povestea,mai ales daca are un final fericit.Astept ca nerabdare.Delia si bb-ul Sebastian
super-lia spune:
ma bucur ca va plac povestile mele.... asta e un inceput pentru mine... si daca baietelul meu o sa fie cuminte am sa am timp sa scriu...
Sotia prietenului nostru- Nora -care este de nationalitate turca lucra ca asistenta sociala la o firma asa ca vorbeste cu seful ei si fiind in sezonul de vacanta si in lipsa de personal ma angajeaza bineinteles pe un fals nr. de munca (am uitat cum se numeste in Anglia) si asa incep calatoriile mele dintr-un colt in altul al orasului in special cu autobuzul . Cel mai mult imi placea sa stau la etaj ... era fascinant sa privesc orasul de sus si era si mai liber.
Intre timp am facut rost de un manual "Engleza pentru incepatori" si am renuntat sa mai vad orasul am inceput sa invat engleza.
Mergeam in fiecare zi la pacienti acasa. In special persoane in varsta imobilizate la pat. Conditiile de lucru erau execelente iar mie intotdeauna mi-a placut sa ajut oamenii si daca mai iesea si un ban era numai bine. Pacientii m-au placut si la terminarea sezonului de vacanta nu vroiau sa ma schimbe ...fetele de la agentie sau simtit amenintate asa ca m-au eliminat fara prea multe explicatii. Nu aveam nici o putere sau dau cu pumnul in masa iar motivul concedierii a fost ca nu sunt de nationalitate turca si directorul agentiei nu vrea sa fac parte din firma.
Alt esec (daca il pot numi asa) mai ales ca imi placea slujba , eram buna , si pacientii ma placeau... dar asta e viata ... un sut in f*nd un pas inainte.
Dar toata aceasta experienta m-a ajutat sa-mi gasesc o gazda foarte convenabila. Mama viitoarei noastre gazde era in ultima faza avand cancer. Am avut cateva ore de lucru pentru ea si cand m-a vazut i-a spus fetei ei ca sunt un Inger si ultima ora chiar nu ma lasat sa fac nimic doar ma rugat sa stau pe scaun cat mai aproape de ea sa ma vada. Imi era mila de ea si incercam sa ma port cat mai normal si am vorbit despre familia mea si despre familia ei. Deja ma descucam binisor in engleza.
Am auzit de la Nora ca a murit si m-am dus sa-mi prezint condoleantele mele familiei. Atunci ei mi-au propus sa-mi inchirieze etajul superior al casei compus dintr-o bucatarie baie si dormitor . Pretul era convenabil asa ca am acceptat fara sa ezit. Ei au fost primii care m-au botezat - Lia - numele meu fiind mult prea greu pentru ei de pronuntat.
Intr-o zi sotul meu a venit de la munca cu adresa unui hotel si mi-a spus sa merg acolo. Era in centrul Londrei hotel foarte frumos , hotel de cinci stele. Mi-au spus sa ma intorc luni si singurul lucru care trebuia sa-l am cu mine :pantofi negricu botul inchis.
M-am prezentat luni la prima ora. Mary -sefa noastra ma da pe mana unei rusoaice care stia tot atata engleza cat stiam si eu cand am ajuns in Londra. Am incercat sa port o conversatie cu ea in drum spre vestiar dar nu am reusit. La iesire din lift aud scumpa noatra limba romaneasca vorbita cu ardoare de trei fete. Le salut in romaneste si ele sar repede pe mine "Ura... esti romanca de-a noastra... de ce te-a dat cu nashpalica asta de rusoica?.... hai cu noi inapoi sa te dea cu una din noi la munca..."
Fete de gasca si de comitet.
Mariana era de prin partea ardealului cu un accent ardelenesc si tare mult mi-a placut de ea. Cu simtul umorului si sufletista. Ea era prietena buna cu Tantza care era de prin Bacau si lucrau la actualul hotel impreuna de cativa ani buni.
Dana- a fost prietena mea cea mai buna ... mi-a fost mila de ea si am compatimit-o caci la cateva zile dupa ce a ajuns in Londra mama ei a murit. De multe ori avea lacrimi in ochi cand vorbea de ea... dar era o fetita tare , cu pofta de munca si corecta.
Lili era din Focsani si era un pic mai retrasa. Am auzit tot felul de barfe pe seama ei dar nu mi-am facut niciodata nici o parere personala despre ea.
La hotel prima zi mi sa parut usoara (normal ca mai mult am stat si m-am uitat). Mariana mi-a aratat cum se fac paturile , cum se spala baia, cum se aseaza fiecare lucru la loculul lui , cum se da cu aspiratorul... si aveam eu sa zic ... floare la ureche... dar nu avea sa fie asa.
N-i se dadea pe zi in jur de 24-25 de camere. De obicei cam 15 se eliberau , deci plecau clientii si camera se curata impecabil iar celelalte erau "stay" si doar mergeam si schimbam prosoapele, lenjeria, dadeam un pic cu aspiratorul , curatam baia ...Paturile erau cele care ne omorau ca trebuiau trase in mijlocul camerii ca sa se aspire sub pat si ridicarea salteleor pentru a baga cearceafurile si patura sub saltea ca patul sa fie perfect intins.
Dupa doua saptamani nu-mi mai simteam nici mainile, nici picioarele , nici spatele si ma trezeam in fiecare dimineata la patru si ajungeam acasa la cinci sau chiar mai tarziu.
De fapt nu-mi prea pasa la ce ora ma intorceam acasa caci sotul venea la ora opt asa ca mai stateam la o cafea si o barfa cu fetele.
Ce imi aduc aminte despre hotel este ca tot timpul eram intoarse inapoi de housekeepera... ba ca hartia la wc nu are coltul cum trebuie , ba ca a gasit un fir de par pe podea, ba ca nu am sters bine gresia din baie ... ca m-i se facuse lehamite...
hai ca ma duc la culcare acum ... sa-mi spuneti de vreti sa va mai povestesc...
mamica fericita a unui baietel!