emigrarea sufletului

Am plecat din tara intr-o toamna tirzie in '99 frumoasa
cum numai in Ro poate fi, plina de culoare si miresme.
Ma incurajam singura spunindu-mi ca trebuie sa fiu calma
si sa ma comport ca si cum as pleca intr-o scurta calatorie
din care sigur ma voi intoarce.
Abia ajunsa in avion ca deja incepuse sa ma cuprinda o
frica nebuna ca n-am sa pot uita niciodata de unde am
plecat si pe cei pe care i-am lasat, ca o sa mor de dor
fara sa mai aflu vreodata daca am facut bine sau nu
ca ne-am hotarit sa incepem o noua viata...
Afara ploua si mie-mi parea ca toata lumea plinge odata
cu mine, iar dorul incepea sa se tranforme aprope intr-o
durere fizica, surda. Aceasta senzatie nu poate fi descrisa
in cuvinte, caci ele sint prea sarace ca sa poata exprima
ceea ce simteam atunci...
Acum parca s-a mai atenuat, dar inca ma mai doare fiecare
anotimp petrecut departe de Ro, fiecare toamna aramie si
zgomotoasa cu castane cazute pe alei, fiecare primavara cu
ghiocei si martisoare si iernile cu miros de cozonaci si
atmosfera de sarbatoare cum numai acasa poate fi ...

Mi-a placut Montrealul atunci cind am ajuns in plina vara indiana
(fenomen unic in Am de nord) invaluit intr-o lumina aurie
(poate din cauza frunzelor ingalbenite de artar mi se parea asa)
c-un cer albastru clar si-un soare stralucitor ce te orbea.
As mai putea scrie vrute si nevrute dar cred ca e mai bine
sa ma opresc si sa mai las pe altii sa povesteasca depre
emigrarea sufletului ...

ralu spune:

Pacat ca nu ai continuat povestea. Ai scris asa frumos.....

Multa sanatate!

Ralu-mamica Ioanei

irinai spune:

Ai scris foarte frumos. Mai spune-ne...

Maruca spune:

De ce te-ai oprit din povestit? eu una astept cu nerabdare sa ne mai scrii, sa ne spui daca acolo ti-ai gasit alinare pentru dorul ce te durea si cum s-a adaptat sufletul tau la aceasta emigrare.

Numai bine, de-aici din Bucuresti, unde acum, la mijloc de aprilie, e foarte frig si se mai zburleste cite-un fulg pe ici - colo...

Gabi

Cristina spune:

Mai scrie, please

Andra28 spune:

Ai talent de povestitoare. mai scrie-ne......... te rugam!!

Andra

Bogdana spune:

Imi place subiectul.
Haideti sa va povestesc si eu
despre sentimentele pe care le-am incercat in momentul
plecarii din tara.
Totul a fost bine si frumos pina cind m-am vazut in
avion.
O avalansa de sentimente imi rascolea sufletul: tristete si bucurie ,
frica si speranta, duiosie si dragoste imensa pentru
cei pe care ii lasam acasa.
In momentul decolarii am simtit ca-mi fuge pamintul de
sub piciore, iar clipa cind avionul s-a desprins de
pamintul iubit care se numeste RO am simtit ca s-a rupt
ceva in mine ca o parte din inima mea a ramas linga
cei dragi pe care-i paraseam.
Atunci m-a cuprins o duiosie imensa fata de tara asta
mica si frumoasa hulita de toti ,
in care m-am nascut si in care am trait cele mai
frumoase clipe din viata mea .
Va pup

olimpia spune:

Andra tare frumos povestesti!
Mai scrie-ne te rugam!!!!

n/a spune:

Nu cred ca voi mai povesti.
Asta ar insemna sa intru prea mult in amanunte, as incepe sa retraiesc toate nelinistile mele de atunci si credeti-ma ca nu-mi fac deloc bine. Am invatat intre timp sa-mi protejez cit pot de bine sufletul de privirile indiscrete ale celor care nu stiu decit sa loveasca cu vorbe. Am inceput demult sa nu mai am regrete, sa nu-mi mai rascolesc amintirile.
Atit imi mai permit citeodata, sa visez si sa sper...
va

Andra28 spune:

Am recitit cu drag cele doua descrieri si m-a cuprins un moment de filosofie, de nu va vine sa credeti..........
Adica ma intreb si eu de ce pot vorbi si povesti atat de frumos despre Romania doar persoanele care sunt departe de EA...., care atunci cand inca erau in tara, doreau cu ardoare sa o paraseasca?!?!
O sa radeti poate dar acesta este mult banalizatul "patriotism". N-ai cum sa-l simti decat atunci cand esti departe de Romania, atunci cand fiecare clipa masoara dorul de tara, de cei dragi.........de radacinile din care te tragi.
Va intrebati poate de ce fac atata pe desteapta cand se vede clar ca scriu din Romania. E adevarat ca sunt ACASA si pot scrie despre asta ptr. ca mi-au fost suficiente doar 6 saptamani in alta parte ca sa-mi pot da seama despre cele ce v-am spus.

Andra

TORIA spune:

Ce spui tu e adevarat dar ma gandesc ca toti au avut un tel in viata,eu am venit in Austria pentru ca sotul a fugit in 89 si eu am venit in 90,nu ma atras occidentul si ma-m obisnuit foarte greu acum avem doi copii si ma gandesc la viitorul lor,cu toate ca noi am renuntat la cetatenia romana si in 2 luni o primim pe cea austriaca in suflet ramanem tot ROMANII si cand vorbim de ROMANIA acolo e acasa pentru noi,asa ca eu cred ca pentru fiecare e cam greu sa fie departe de cei dragi lor,va doresc numai bine