Copilasi de mai 2003 (36)

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 2

Criss75 spune:

Despre nastrusnicul meu, nascut pe 11 mai 2003, as putea sa scriu mult mult de tot, vreau sa incep prin a scrie povestea nasterii baietelului meu, Marius Alexandru.
Alex a venit intr-un moment in care deja renuntasem la ideea de a mai avea propriul meu copil si ma gandeam ca singura solutie ar fi adoptia. Dupa ce timp de mai multi ani nu am reusit sa raman insarcinata, m-am hotarat sa merg la medic sa vad despre ce este vorba. Dumnezeu mi-a scos in cale un medic si un om de exceptie care m-a ajutat foarte mult si pe care cred ca l-am stresat la fel de mult. In fine, mi-a facut o ecografie si niste analize care mi-au iesit bune, a zis ca totul e in regula si putem sa ne apucam de treaba. Incepusem sa sper. Dar au trecut cateva luni si nimic. M-am prezentat din nou la cabinet, de aceasta data mi-a cerut sa fac alte analize, niste probe hormonale. Aceste analize le-am facut in iunie-iulie 2002, trei dintre ele trebuiau facute intre zilele 3 si 5 a ciclului, celelalte intre zilele 21-25 cred, nu mai stiu exact, urmand sa ma prezint la cabinet cu rezultatele dupa 1 septembrie, deoarece doctorul meu era in concediu in luna august. Mi-am facut programare si pe 7 m-am prezentat cu rezultatele, dar eu deja eram graviduta, insa nu stiam. Intotdeauna am avut un ciclu neregulat si se intampla sa imi vina si la 2 sau 3 luni.
Deci, doctorul a vazut rezultatele analizelor, mi-a spus ca sunt in regula, ca testosteronul este putin ridicat si cam atat, dar inainte de a-mi da vreun tratament, trebuie sa imi reglez menstruatia , asa ca mi-a spus sa iau Diane 35 timp de 6 luni, dupa care sa merg din nou la control. Eu nu i-am spus ca iarasi mi-a intarziat ciclul, ca sigur s-ar fi uitat atunci la ecograf si ar fi vazut bebeul. Buuuun, m-am dus eu frumusel acasa, mi-am procurat Dianele pentru 3 luni si am asteptat prima zi a ciclului, sa incep tratamentul. Si am tot asteptat eu pana cand s-a facut 1 noiembrie si la mine ultima menstruatie fusese in iulie. Sun la policlinica sa-mi fac programare si sunt anuntata ca doctorul meu intre timp si-a deschis propriul cabinet dar doamna draguta care mi-a raspuns la telefon n-a vrut sa-mi dea numarul de la cabinet. Mi-a spus ca au alt ginecolog, la fel de bun ca si al meu si sa ma programez la el. Am zis "nu, eu pe doctorul Gliga il vreau". Si la insistentele mele, pana la urma mi-a dat numarul de la cabinet. Am sunat fericita dar mi s-a spus ca numai pe 21 noiembrie pot fi programata.
Nici prin gand nu imi trecea ca in burtica mea creste un bebe. Pe masura ce se apropia momentul vizitei la cabinet, eram tot mai stresata. Imi imaginam ca am vreun fibrom, sau cine stie ce minune.
Si vine in sfrarsit si ziua de 21 noiembrie. Ii spun doctorului ca nu am reusit sa incep tratamentul pentru ca pur si simplu nu mi-a venit ciclul din iulie. A zis " poate e sarcina". Eu, foarte hotarata"nu cred". A zis "pai haideti sa vedem".
M-am intins frumusel pe pat, ecograful avea doua monitoare, unul la care se uita doctorul si altul la care se uita pacienta. Si se uita cateva secunde,eu am vazut acolo ceva dar haba n-aveam ce trebuie sa vad. Si zambeste, si se uita la mine,si exclama "hm, e sarcina! are 14-15 saptamani, vedeti cum ii bate inimioara, aici e coloana vertebrala, aici capsorul". Dar eu n-am mai vazut nimic, am inceput evident sa plang, doamne cat am asteptat sa mi se intample o asa minune!
Medicul a facut o poza bebeului meu, si se vedea atat de bine tot corpul copilasului meu, dupa care mi-a spus sa nu fac nici un fel de efort, sa stau cat mai cuminte pentru ca placenta este jos inserata, si daca nu apare nici o problema, ne vedem peste o luna.
Insa, dupa trei saptamani, eram la birou, tocmai ma intorsesem de la banca, cand am simtit niste dureri sau contractii, ce or fi fost. Am intrat in panica, nu stiam ce se intampla, norocul meu a fost ca se intampla intr-o zi de luni, cand medicul meu avea program la cabinet. M-am dus repede acasa, am facut un dus, apoi ata la cabinet.
Doctorul m-a consultat, si am vazut in ochii lui ca era ingrijorat. Mi-a zis "dimineata la 8 ne intalnim la clinica, si daca vreti sa pastrati sarcina, va tin acolo pana nasteti". Mi-era groaza, incepusem sa ma gandesc cate zile voi avea de petrecut internata in spital, totusi eram dispusa sa fac orice, numai sa nu pierd copilul. A doua zi am facut intocmai cum mi s-a spus, m-am prezentat la clinica. Din fericire am ramas doar doua saptamani, se apropiau sarbatorile de iarna si medicul m-a lasat sa plec acasa cu promisiunea ca o sa stau cuminte in pat, si daca apare o problema cat de mica, durere, sangerare, etc, il sun la orice ora din zi sau noapte.
Am plecat acasa, din fericire n-a fost nici o problema, dar si eu am stat cuminte in pat, doamne cat am mai putut sa dorm in perioada aceea! In 6 ianuarie m-am prezentat la cintrol si doctorul mi-a spus ca voi avea un baietel. Am fost foarte fericita, desi intotdeauna am visat sa am o fetita. Dupa putin timp am inceput sa am probleme cu tensiunea, care era foarte mare. In februarie, alta internare, pentru ca medicul era foarte ingrijorat din pricina tensiunii ridicate si imi tot spunea ca e pericol de preeclampsie. Am mai stat 10 zile in spital. Mi-am facut alte analize, am fost la cardiolog, mi-am facut chiar si un examen de fund de ochi. Toate erau in regula, si tensiunea nu vroia sa scada, era 160/100. Medicul era disperat, in 21 aprilie din nou internare dar mi-a spus atunci ca nu ma mai lasa acasa decat cu bebe in brate.
In seara zilei de 10 mai, stateam in pat in salon si ma gandeam ca ar trebui sa sting lumina si sa ma culc. Abia ma mai puteam misca, eram imensa, ma dureau toate oasele, toate partile corpului. Ma dau jos din pat cu greu, nu apuc sa fac doi pasi, ca simt cum pijamaua mea se uda, doamne mi s-au rupt membranele! Ma duc la camera asistentelor si le spun speriata ce se intampla. "Stai linistita, oricum pana dimineata nu nasti, hai sa te pregatim si apoi mergem sus la sala de nasteri".
M-am dus rapid la dus, eram fericita, emotionata si speriata in acelasi timp. Ma miram doar ca nu ma doare nimic, asteptam cu nerabdare sa treaca orele mai repede, sa pot sa-mi tin puiul in brate. Pe la 23 ajung si eu in sala de nastere, medicul de garda vine, ma consulta, monitorizeaza bataile cordului fetal, dupa care imi spune sa stau linistita in camera de alaturi, si sa astept sa incerc eventual sa dorm putin. Intretimp o asistenta il suna pe doctorul meu, care spune ca va veni dimineata la prima ora, deoarece era la o nunta.
Abia dupa ora 2 am inceput sa simt dureri, dar erau suportabile, insa spre dimineata au inceput sa fie din ce in ce mai puternice. Apare si doctorul pe la 8, in momentul in care l-am vazut intrand pe usa am rasuflat usurata. Pe tot parcursul sarcinii mi-a fost teama ca n-o sa vina la nastere, desi mi-a promis. Ma gandeam daca apare ceva neprevazut, daca n-o sa fie in localitate, ce se va intampla cu mine? Aveam mare incredere in el, si el m-a sprijinit, m-a ajutat foarte mult si m-a incurajat tot timpul. In fine, ma consulta, deja durerile era destul de puternice. Continua sa ma incurajeze, spune " ce contractii bune aveti", ma gandeam in sinea mea, sigur, sunt foarte bune, numai de n-ar tine mult. Dupa o ora ma consulta din nou, apoi o cheama pe doctorita care era de garda, sa ma consulte si ea, apoi il aud ca ii spune ca cea mai buna solutie ar fi operatia cezariana. Apoi cere sa se pregateasca sala de operatii si sa ma pregateasca si pe mine. Am simtit o oarecare teama, dar si usurare in acelasi timp. "sa vedeti ce mandrete de flacau scoatem in cateva minute".
Vine anestezista, imi face injectia si dupa cateva minute nu mai simt nici urma de durere, dar nici corpul nu mi-l mai simt. Apoi am inchis ochii pentru cateva minute, si o aud pe anestezista, care statea la capul meu. "Acum scoate copilul, e mare, e sanatos, e baietel". Lacrimile imi curg pe obraji, fara sa le pot stapani. Am devenit mamica unui baietel de 3.800 g, si 53 cm lungime, nascut cu apgar 9, in cateva minute o asistente vine cu el, spalat, infasat sa mi-l arate, in timp ce doctorul inca ma cosea. Doamne ce senzatie! L-am prins de manuta, mi-am atins copilasul! Nimic nu mai conta in acel moment, nici cei 8 ani de asteptare, nici lunile de spitalizare, nici durerea, nimic. Eram cea mai fericita femeie din lume.
A fost greu, dar a meritat din plin. As lua-o oricand de la capat din nou.
Tuturor mamicilor sau aspirantelor le doresc mult succes, sa aiba incredere ca vor reusi cu ajutorul lui Dumnezeu si al unui medic bun, ca si al meu.

As mai avea de povestit, dar Alex e somnoros si trebuie sa-l culc.
Pupici, Alex si Cristina.

ange spune:

Criss75,frumos! Chiar ca seamana cu povestea fetitei mele
Sa-ti traiasca si sa te bucure toata viata.
Povestea merita sa o pui la "Nasterea pe glob" si de ce nu sa o trimiti administratorilor sa o puna pe prima pagina.E tare frumoasa povestea ta!

ange,mamica de 2 ori

foto
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=12366" target="_blank">povestea Maiei
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=16811" target="_blank">povestea lui Robert

ange spune:

Daiopri,da si Maia mea face febra asa din senin!!! Facea cam 2 zile si apoi nu avea nici macar un nasuc infundat.Sa nu fie vre-un virus ceva.Asteapta si tu 3 zile si daca nu-i scade fuguta la medic.Dar stii tu mai bine.
Sanatate maxima va doresc.

Dana d,stiu iubita ca tu ai deschis subectuEu am ajuns la voi dupa ce am nascut.Avea Robert 2 luni cred.Wow ce trece timpul!!!
Ma gandeam ca poate va cunosteti (unele dintre voi) din timpul sarcinii deasta am spus ca suntem pe aici de aproape 4 ani

korina,imi pare rau ca nu am avut timp astazi sa vorbim pe messenger.Dimineata am fost la cumparaturi apoi am trebaluit toata ziua.Sunt singura si plus de asta Maia e racita.
Dar vorbim noi

ange,mamica de 2 ori

foto
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=12366" target="_blank">povestea Maiei
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=16811" target="_blank">povestea lui Robert

Criss75 spune:

Ange, iti multumesc, si tie sa iti traiasca copilasii, sa fie sanatosi si sa te bucuri de ei. Fiecare copil e o minune si de fapt fiecare poveste despre nasterea unui copil e la fel de frumoasa. Mai ales cand acel copil e dorit din tot sufletul.

Daiopri, eu cred ca ar trebui sa mergi la medic. Poate sa nu fie nimic grav, doar o viroza dar e mai bine sa stii.
Poate ca eu cam exagerez, uneori cred ca o exasperez pe doctorita de familie, dar daca ceva nu imi place la bebe, ma prezint rapid la cabinet. De fapt anul trecut in ianuarie am avut o perioada cand Alex n-a vrut sa manance aproape nimic, eram disperata, ma gandeam ca poate are ceva grav, i-am facut toate analizele posibile, si pediatrul mi-a spus ca e perfect sanatos, n-am de ce sa-mi fac griji. Anul acesta in ianuarie aceeasi poveste, am repetat analizele, din nou toate perfecte, totusi cu mancatul stam tare prost.

pupici, Alex si Cristina

http://pg.photos.yahoo.com/ph/br_cristina30/album?.dir=7ba2&.src=ph&store=&prodid=&.done=http%3a//photos.yahoo.com/ph//my_photos

Criss75 spune:

Dana, sa-ti traiasca fetitele, sunt tare dragalase.
Si eu mi-am dorit mereu o fetita, dar in final, cu chiu cu vai am facut o mandrete de baiat

http://pg.photos.yahoo.com/ph/br_cristina30/album?.dir=7ba2&.src=ph&store=&prodid=&.done=http%3a//photos.yahoo.com/ph//my_photos

Aalina spune:

Criss foarte frumoasa povestea. V-am vazut si pozele. Sa cresteti mari.

Dana_d ce mare s-a facut Ilinca.

Daiopri multa sanatate!

Fetelor eu sunt obosita de nu mai pot. Nu stiti ceva metode de odihna? :))))
In alta ordine de idei am copilul acasa ceea ce e tare bine. Insa in prima zi cand vine parca e pe turbo, nu doarme nu mananca cred ca de incantare ca sta cu noi. Offf ce dor imi e de perioada cand toata ziua ne jucam.
Va pup

ange spune:

quote:
Originally posted by Aalina

Fetelor eu sunt obosita de nu mai pot. Nu stiti ceva metode de odihna? :))))

Aalina, somn!

ange,mamica de 2 ori

foto
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=12366" target="_blank">povestea Maiei
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=16811" target="_blank">povestea lui Robert

Criss75 spune:

ALINA, multumesc, cred ca fiecare poveste e foarte frumoasa si unica in felul ei. Ca si copiii nostri, de altfel, toti sunt minunati.
Si toti ne fac sa ne simtim fericite si implinite.

dana d spune:

Criss, povestea ta seamana foarte mult cu a mea la primul copil. Idem nu ramaneam gravida, idem aveam ciclu si la 2,3,4.. chiar 6 luni. Si tot asa nu imi gaseau nici o hiba si asta ma exaspera pentru ca eu vroiam sa fiu deja gravida nu sa stam sa facem tratamente. Pana la urma, cu ajutorul lui Dumnezeu (asta sigur pentru ca m-am rugat cu lacrimi in ochi), m-am trezit gravida tocmai cand m-am dus sa fac o histerosalpinografie, sau cum s-o fi numind. Nu-mi venea sa cred ca sunt aproape in 3 luni pentru ca lipsa ciclului nu mai insemna nimic la mine. Totul a decurs perfect si am facut o mandrete de fata de aproape 4,5 kg.
Nu fi necajita ca nu ai avut fata, a fost greu pana "s-a desfundat canalul" , acum o sa vezi ca vine si fata, trebuie numai sa vrei si sa faci ce trebuie....(daca nu stii iti spun eu).

Ange, din pacate am descoperit Dc cam dupa Anul Nou 2003, mi-am facu curaj mai greu sa deschid un subiect, abia dupa ce am vazut fetele din aprilie ca incinsesera o discutie pe multe pagini. Intamplator, mai degraba acolo ar fi locul meu pentru ca Ilinca a trebuit scoasa mai repede de la cutiuta, din pacate. Totusi, eu aici m-am simtit si ma simt ca "acasa" si ca intr-o familie.
Va pup pentru asta pe toate si mereu ma gandesc cu groaza ca odata si odata se va stinge discutia asta si prietenia noastra. Nu prea vad cum ar putea sa dainuie inca peste ani..... pana cand? Pana cand se vor duce la scoala? la liceu? sau pana cand vom fi bunici?

www.babiesonline.com/babies/i/ilincuta" target="_blank">poze cu Ilinca
pozele noastre