Clipe din trairile sufletelor noastre ...(2)

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 12

alma spune:

Brenda, eu m-am impacat cu gandul ca nu va mai fi nimic, dar sentimentele nu le pot sterge cu una, cu doua. Noi am avut un grup de prieteni comuni, mai este si-acum, el nu prea mai iese cu ei, iar eu ma intalnesc o data, de doua ori pe luna. Am fost si aseara si nu prea-mi face bine sa vad aceleasi perechi, aceleasi locuri prin care mergeam impreuna, insa eu singura, fara el, dar cu o prietena pe care am luat-o in grup. Poate ar trebui sa nu-i mai vad, dar ma simt bine cu ei, in alta parte nu mi-ar placea sa merg.
Am gresit cu mesajele, stiu. Am urmat impulsul de moment si ce ma enerveaza e ca nu-mi aduc aminte decat de lucrurile bune.
Tipul cu care ma mai vad e ok pe ansamblu, numai ca s-a intamplat prea devreme, desi au trecut aproape 5 ani de la divort. Definitiv am rupt legaturile cu ex acum 1 an.
Au fost 12 ani, poate din cauza asta mi-e atat de greu s-o iau de la capat.

http://community.webshots.com/user/freediaro

alma spune:

Kuki, ceea ce am apreciat mereu la el, e ca nu avea treaba cu femeile. Nu din cauza infidelitatii am divortat. Nu ma mira ca a ales o pustoaica (cu care e de mai bine de 6 luni si au intentii de casatorie). Ii e teama ca o femeie matura il poate duce cu zaharelul, il poate manipula, desi e un tip puternic, pe cand o pustoaica e usor de controlat, din punctul lui de vedere.

http://community.webshots.com/user/freediaro

Alyssa spune:

quote:
Originally posted by alma

El e cuplat acum cu o pustoaica de 16 ani

Scuze ca ma bag si eu... dar este legal??... 16 ani... e doar un copil!!! Nu ma bag la diferenta de virsta ci la faptul ca ea este un copil!!!

brendamitran spune:

Pai e problema lui daca e legal sau nu! Ce o priveste pe Alma? Sau pe noi?
Alma...exista o contradictie in ce spui....ori te simti bine in grupul respectiv,ori nu...si ultima varianta cred ca e cea mai reala.
Eu am renuntat cu timpul la toti prietenii comuni,sau...eu stiu? unii poate au renuntat ei la mine,nu stiu,dar e mult mai bine.

BRENDA

"COPIII SUNT MAINILE CU CARE NE PRINDEM DE RAI"
http://community.webshots.com/user/brendamitran

KUKI spune:

Pai bineinteles ca nu e legal. Dar Alma, totusi...poate are 18 ani si nu 16.
Ex-ul meu dupa divort a gasit de cuviinta sa se refugieze in bratele unei studente de 20 de ani. Cred ca simt nevoia sa-si arate ca sunt inca tineri,atragatori, poate chiar ca pot sa domine o femeie asa cum poate nu prea mai reuseau cu nevasta de care tocmai au scapat.

galinarodica spune:

Mai fetelorn pe la 35-40 de anu, unii mai devreme altii mai tarziu intra in criza. Si atunci se afiseaza cu fete tinere ca sa-si demonstrze in primul rand lor insile ca sunt inca virili, in putere si inca mai fac furori....De aia si Iri (ce alint stupid) umbla cu matza ceia lesinata in loc sa gaseasca o femeie matura, stilata, care sa aiba aceleasi gusturi si idei de viatza ca el. Numai in bravada asta uita ca mai au si responsabilitati, ca au si obigatii fata de partenera de viatza cu care au pornit la drum si care i-a sprijinit de atatea ori. De cele mai multe ori regreta atunci cand criza a trecut si au revenit cu picioarele pe pamant, dar din pacate tot de atatea ori pana se trezesc ei e deja prea TARZIU.

She spune:

quote:
Originally posted by galinarodica

Ma uitam mai devreme pe statistica subiectukui si am constata ca desi nu suntem decat vreo 4 persoane care scriem aici cu privirea arunca o gramada ca subiectul a fost accesat de vreo 2 mii si ceva de ori, hai ca om mai fi citit si noi fara sa deschidem da prea sunt multe accesari asa ca mai sunt persoane in suferinta dar ma intreb de ce n-or avea curajul sa si scrie si sa-si spuna oful sa se mai descarce si sa se simta langa prieteni nevazuti care nu dau cu piatra ci ofera un umar numa' bun de sprijinit....

Ina

Una din cei de la statistici, ies din dulap..
Bineinteles ca ma recunosc, in special in unele posturi.Si bineinteles ca as avea milioane de lucruri de spus.Dar..uite, scriu acum, niste baliverne, oi vedea ce iese cu timpul.
Mi-au ramas niste senzatii in urma unor trairi generate de divorturi, despartiri, incercari esuate.Concluzii.Una extraordinara este autocunoasterea.Nu ca asta ar rezolva totul , din contra, este doar un inceput, ha, partea grea vine dupa.Dupa ce ai idee, cit de cit, de cine esti si ce vrei si mai ales, ce-ti face BINE, trebuie sa ai curajul sa te folosesti de ceea ce ai descoperit.Si asta, my ladys..se pare ca e cam greu, hmm, obisnuite cu o anume atitudine, obicei, viata, rutina, miros,culoare, etc, brusc, cumva sa iei alta cale.Poate ca nu sint coerenta sau poate ca nu pot fi mai coerenta de atita, dar mi-au "murit" niste mituri..am "plins" cumva vazindu-le ducindu-se de ripa, mituri in datorita carora am pornit in viata si care insemnau baza plecarii mele in viata.Nu e usor sa simti ca multe treburi in care ai crezut brusc par sa fie false, neadevarate..hmm, dar, altele noi se nasc, ale tale proprii, creeate de experienta-ti personala amestecata cu lacrimi si zimbete in fata neputintei.Ca de ex, mit (al meu).."e bine sa fim un pic diferiti, eu colerica, el linistit, ca asa pot fi eu si ne putem completa".
Gresit(pt mine..nu merge..Trebuie sa fim la fel.Musai.
Am dat-o in altele.Sa revin la subiect.Hm,..spunea cineva la inceput aici despre dorul de a ce a fost ci nu dupa personajul principal.Cit de mult inteleg (un nick care incepe cu M parca).Obiceiuri, rutine familiare, atit de placute care-ti intretin siguranta de a aprtine cuiva, sau macar iluzia ca o faci.Intr-o emisiune la tv un psiholog a pus o intrebare unei femei incorsetate de dualismul neputintei:"regreti ca te face nefericita sau regreti ca nu este ce-ti doresti?"
Hm..interesanta intrebare mi s-a parut atunci.Mi-am raspuns si eu:"regret ca nu este ceea ce imi doresc, caci de aceea ma face nefericita, regret si sufar pt ceea ce NU este el sau ce ar putea sa fie".
Sint si eu singura.si trecuta cu 2 ani peste 35.Nu am invatat inca sa folosesc emoticoanele, dar ma prind repede, inchipuiti-va ca zimbesc cumva asa..linistit cind scriu aiurelile astea.
Ma aflu in deplina autocunoastere si nu tot ce gasesc si descopar imi da multumire de sine.ma feresc de prea multa autocritica incercind sa pastrez distanta fara de mine ca sa ma vad si observ mai bine sub lupa asta, ca pe o insecta minuscula.
Idealista si incapatinata,am sa cred mereu in institutia familiei dar aceasta institutie, daca nu merge, nu-mi va strica si nu-mi va darima "Eu-l", si asa am ajuns la citeva despartiri.
Cred ca trebuie, o data pt totdeauna sa invat Dumnezeului sa traiesc numai eu cu mine..si sa nu ma mai astept ca schimbarile vietii in bine sa vina de la altcineva.Hm..
promit sa fiu mai coerenta data viitoare.
Va imbratisez cu mare drag.

brendamitran spune:

quote:
Originally posted by She

quote:
Originally posted by galinarodica

Ma uitam mai devreme pe statistica subiectukui si am constata ca desi nu suntem decat vreo 4 persoane care scriem aici cu privirea arunca o gramada ca subiectul a fost accesat de vreo 2 mii si ceva de ori, hai ca om mai fi citit si noi fara sa deschidem da prea sunt multe accesari asa ca mai sunt persoane in suferinta dar ma intreb de ce n-or avea curajul sa si scrie si sa-si spuna oful sa se mai descarce si sa se simta langa prieteni nevazuti care nu dau cu piatra ci ofera un umar numa' bun de sprijinit....

Ina

Una din cei de la statistici, ies din dulap..
Bineinteles ca ma recunosc, in special in unele posturi.Si bineinteles ca as avea milioane de lucruri de spus.Dar..uite, scriu acum, niste baliverne, oi vedea ce iese cu timpul.
Mi-au ramas niste senzatii in urma unor trairi generate de divorturi, despartiri, incercari esuate.Concluzii.Una extraordinara este autocunoasterea.Nu ca asta ar rezolva totul , din contra, este doar un inceput, ha, partea grea vine dupa.Dupa ce ai idee, cit de cit, de cine esti si ce vrei si mai ales, ce-ti face BINE, trebuie sa ai curajul sa te folosesti de ceea ce ai descoperit.Si asta, my ladys..se pare ca e cam greu, hmm, obisnuite cu o anume atitudine, obicei, viata, rutina, miros,culoare, etc, brusc, cumva sa iei alta cale.Poate ca nu sint coerenta sau poate ca nu pot fi mai coerenta de atita, dar mi-au "murit" niste mituri..am "plins" cumva vazindu-le ducindu-se de ripa, mituri in datorita carora am pornit in viata si care insemnau baza plecarii mele in viata.Nu e usor sa simti ca multe treburi in care ai crezut brusc par sa fie false, neadevarate..hmm, dar, altele noi se nasc, ale tale proprii, creeate de experienta-ti personala amestecata cu lacrimi si zimbete in fata neputintei.Ca de ex, mit (al meu).."e bine sa fim un pic diferiti, eu colerica, el linistit, ca asa pot fi eu si ne putem completa".
Gresit(pt mine..nu merge..Trebuie sa fim la fel.Musai.
Am dat-o in altele.Sa revin la subiect.Hm,..spunea cineva la inceput aici despre dorul de a ce a fost ci nu dupa personajul principal.Cit de mult inteleg (un nick care incepe cu M parca).Obiceiuri, rutine familiare, atit de placute care-ti intretin siguranta de a aprtine cuiva, sau macar iluzia ca o faci.Intr-o emisiune la tv un psiholog a pus o intrebare unei femei incorsetate de dualismul neputintei:"regreti ca te face nefericita sau regreti ca nu este ce-ti doresti?"
Hm..interesanta intrebare mi s-a parut atunci.Mi-am raspuns si eu:"regret ca nu este ceea ce imi doresc, caci de aceea ma face nefericita, regret si sufar pt ceea ce NU este el sau ce ar putea sa fie".
Sint si eu singura.si trecuta cu 2 ani peste 35.Nu am invatat inca sa folosesc emoticoanele, dar ma prind repede, inchipuiti-va ca zimbesc cumva asa..linistit cind scriu aiurelile astea.
Ma aflu in deplina autocunoastere si nu tot ce gasesc si descopar imi da multumire de sine.ma feresc de prea multa autocritica incercind sa pastrez distanta fara de mine ca sa ma vad si observ mai bine sub lupa asta, ca pe o insecta minuscula.
Idealista si incapatinata,am sa cred mereu in institutia familiei dar aceasta institutie, daca nu merge, nu-mi va strica si nu-mi va darima "Eu-l", si asa am ajuns la citeva despartiri.
Cred ca trebuie, o data pt totdeauna sa invat Dumnezeului sa traiesc numai eu cu mine..si sa nu ma mai astept ca schimbarile vietii in bine sa vina de la altcineva.Hm..
promit sa fiu mai coerenta data viitoare.
Va imbratisez cu mare drag.

Wow! Nu stiu cit de incoerenta ai fost,dar eu te-am inteles perfect(si sint convinsa ca si ceilalti)....
Cit adevar graiesti......poate ca,daca as fi avut clipa de nebunie (sau eu stiu? de luciditate?) sa mai fac pasul,as fi ajuns si eu la mai multe despartiri.....
Intrebarea mi se pare absolut timpita:"regreti ca nu este ce-ti doresti?"....Si daca nu este de ce mama naibii sa regret? Am timp sa regret? Sau sa-l las in plata Domnului si sa-mi vad de viata mea? In ceea ce ma priveste cine are regrete? Nu este ceea ce-mi doresc,nu mai trebuie sa fim impreuna,sau.....intrebarea potrivita ar fi fost:"daca nu este ceea ce-mi doresc ce Dumnezeu cautam impreuna?"

In alta ordine de idei,bine ai venit printre noi..

BRENDA

"COPIII SUNT MAINILE CU CARE NE PRINDEM DE RAI"
http://community.webshots.com/user/brendamitran

She spune:

Merci pt urare..
Pai tocmai...nu este oare, pe cit de timpita intrebarea, pe atit de necesara?hai sa o punem cu totii( ea a fost pusa indirect in topicuri, de fapt , toata discutia se refera la intrebarea asta, as zice).In perioada aceea de "tranzitie" sa zicem, cind de la cercul de familie hotarim sa trecem la singuratate pt liniste si pt un mai bine, in perioada aceea deci, avem nevoie sa ne spunem, zic eu.."de ce mi-e greu?pt cum se poarta cu mine sau pt faptul ca nu este ce am crezut?".Si iremediabil vine raspunsul:pt ca nu este ce mi-am dorit." Sau:"regret si sint trista nu pt ca se poarta neaparat urit ci pt ca nu corespunde idealului meu"..ceva de genul asta..Si cind cineva nu corespunde idealului nostru, ma mai intreb:vina, a cui este?Si daca iubim, ne indragostim de cineva cu care nu ne potrivim,vina este a lor?sau a noastra?
si uite asa...si tot asa..
Citind si recunoscind o gramada de trairi, ma duc cu gindul la faptul ca de fapt cu totii sintem niste fiinte egoiste si ca nu putem iubi neconditionat.Si bineinteles ca atunci cind incepem sa suferim, primul instinct, uman de altfel, este sa indreptam atentia asupra celui de linga noi.Mi-a fost dat sa am o legatura extrem de puternica si incarcata de o oarecare energie pozitiva numai ca deosebirile de reactie(atentie, reactie, nu caracter), ne-a dus la multa tristete si durere in timp ce se lupta puternic sa facem ceva pt noi.Mult timp mi-a luat sa inteleg ca la un moment dat va trebui sa accept faptul ca e posibil, impotriva sentimentelor puternice de iubire, doi oameni nu se pot intelege in armonie.Si ca trebuie sa invat sa respect asta cumva si mai ales, cum am zis, sa o accept!
Nu stiu daca are de a face cu ceva maturizare au ba, dar conflictul exista pt ca stim ca pt ceva bun si real trebuie sa lupti si ma intreb, cit trebuie sa lupti?unde este limita? Se spune ca trebuie luptat pina in momentul in care te trezesti ca se cere o schimbare enorma a propriei personalitati si a principiilor, deja atunci ceva nu este in regula.dar daca schimbarile astea aduc armonia si linistea linga fiinta iubita, se merita?
Si eu ma mai zbat cu demonii, sau asa cum le numesc ."nalucile" trecutului, sentimentul acela de apartenenta, ceva personal care era numai al meu..al nostru ca si familie.Si parca spunea cineva ca pt asta trebuie sa fie doi.Singura, nu pot.Trebuiesc doi in barca vietii care sa aiba acelasi plan de naufragiu, altfel exista riscul sa te scufunzi si fiecare supravietuieste cumva dar nu unul linga altul.In unele cupluri se intimpla ca numai unul sa aiba un plan, partenerul sta si priveste si cred ca este mult mai dureros decit atunci cind amindoi se lupta dar fiecare in felul sau(ca si povestea amicului nostru de "durere" de gen masculin(am uitat nickul).
Se spune ca timpul rezolva totul si ca sterge orice durere.Eu nu mai cred in nici in "mitul" asta.Cred ca trebuie invatat sa traiesti cu nalucile dupa tine si sa le gasesti un loc cald in inima.
In perioada de dupa divort imediat aveam senzatia unei vaduve, a unei inmormintari.Si refuzam sa merg la "groapa" si sa pling.era ce am decis sa fac si voiam cu orice pret mai departe. Dupa o lunga perioada am realizat ca era necesar sa ( metaforic vorbind) sa-mi imbrac" rochia" neagra, sa merg la mormintul a ceea ce fusese, sa stau acolo pe scaunel si sa pling....pur si simplu, sa accept ca s-a dus.ca o parte din dorintele si visele mele au cam luat o lovitura si ca probabil handicapul va fi permanent dar oare nu se poate trai cu CALITATE avind si o mina de lemn? Am vazut la diferite emisiuni documentare cum oameni nascuti fara picioare sau fara miini fac sporturi si conduc masini si calitatea vietii lor este poate cu mult mai ridicata decit a vietii mele cind eram singura in doi si sufeream.deci se poate.Poate ca asta trebuie invatat, nu stiu..sa inveti sa traiesti cumva..altfel si ca poate fi chiar mai bine dar trebuie sa inveti sa o faci?
Cred ca daca dram drumul nalucilor in friu, si unei lacrimi sa curga cind ele apar, incetul cu incetul vor dispare.De la sine.

Sint o optimista in sensul ca voi crede mereu in comuniunea dintre doua suflete si ma mai chinui sa nu dau voie trecutului sa afecteze prezentul, si reusesc de la un timp dar la ce stau mai prost deocamdata este ca de fiecare data trebuie sa vad ceva inainte, nu pot trai aici si acum si sa ma multumesc cu ACUM, si asta nu e bine.Creerul ne joaca faste ciudate ducindu-ne deja de la inceput pe drumul unei dorinte sadite inconstient si il urmam, indiferent ca e bine sau nu pt ca e usor sa crezi in ce-ti doresti chiar daca nu exista.Nu vezi lipsa, vezi ce vrei si imbraca deja forme si culori.
mai ales cind treci printr-o depresie, separare, tristete..este mai usor sa cazi prada imaginatiei generate de dorinte.
nalucile trecutului au si ele un scop:sa putem vedea in fata, nu?Numai ca nu trebuiesc estompate ci lassate liber cumva fara frica.

KUKI spune:

Draga She, nu stiu de unde ai aparut, dar bine ai facut ca te-ai hotarat sa ne scrii.
E clar ca te macina si pe tine aceleasi zeci de intrebari si "lupte interne" si undeva ai mare dreptate. Partea buna din toata introspectia asta e autocunoasterea. Partea proasta apare atunci cand nu ti-e clar incotro sa canalizezi autocunoasterea asta.
Mai avem de cugetat...

Bine ai venit.