sant pregatita pentru 2 ani de maternitate
Raspunsuri - Pagina 2
iileana spune:
Din experienta mea de veterana in ale CIC-ului (acasa cu BB aproape 2 ani, fara bunici, cu un tatic "speriat de bombe" care s-a multumit cu planul doi la vremea aia si, in plus, aveam (si am) o maaare reticenta la ideea de bona) pot spune ca am remarcat ca momentele propice pentru aparitia unui pui de depresie sint:
1. in jurul virstei de un an, cind BB-ul porneste impleticit dar ferm la explorarea in amanunt a locuintei, ceea ce inseamna ca nu mai poate fi scapat din ochi nici macar o secunda si, in plus, ca trebuie sa renunti la imaginea de locuinta-de-oameni-normali-la-cap si sa te obisnuiesti cu cea de casa care tocmai a explodat
2. iarna, cind perioada de plimbarica (parc, magazine) se reduce dramatic, din cauza frigului.
Bebito, la tine perioadele astea tocmai s-au suprapus...asa ca fii tare!
Ar fi minunat daca ai gasi un ajutor ca sa te poti "elibera" din cind in cind vreo doua ore, sa mai ai timp si de sufletul tau, sa-ti poti "incarca bateriile". Pe de alta parte, te poti incuraja cu gindul ca puiutul creste, etapele se succed rapid si fascinant, miine nu o sa mai ai grijile pe care le ai azi (e adevarat ca o sa ai altele, de alt tip, dar hai sa nu ne gindim la asta, nu?). Si ca merita profitat de perioada asta in care legatura dintre voi e mai strinsa decit va fi oricind in viata...
Si tot din experienta iti pot spune ca acum (la un an si jumatate de cind m-am intors la servici iar puiutzul s-a dus la gradi) imi amintesc de acei ani ca o perioada minunata, calda si interesanta, am uitat cu desavirsire fazele de 
, si ma consider norocoasa ca am putut sa-mi permit luxul de a sta cu el doi ani...
Acuma, sigur ca depinde si de temperamentul mamei, de virsta ei, de situatie, in fine, sint multe variabile de luat in calcul.
Iti doresc succes, sint sigura ca decizia pe care o vei lua va fi cea mai buna pentru voi!
ANDREEABANICA spune:
Te inteleg foarte bine;Bubulina mea nu are decat 5luni si jumatate,si sincera sa fiu imi vine foarte greu sa o vad in brate la alt cineva.De cand am nascut-o am inteles de ce catelele maraie cand se apropie cineva de puiutii lor.Imi vine foarte greu sa stau fara sa stiu ce face si de aceea de cand am nascut-o a fost non-stop langa mine.Este adevarat ca la un moment dat iti vine sa fugi,dar ce sa-ti zic incearca si tu sa mai rezisti pana la 2ani si apoi poate gasesti o cresa buna si incerci sa-l lasi pe micut(pentru inceput o ora si daca merge bine maresti treptat timpul),daca din toate rudele nu ai pe cine alege!
Eu asa voi face.
Andreea Banica
renisor spune:
fetita mea are 19luni si pot sa zic ca am crescut-o doar singura.M-a ajutat si sotul meu cind nu era beat.E foarte greu,am cazut din depresie in depresie.si-n plus stau si intr-o tara straina,fara prieteni si familie.
Incearca sa iei contact cit mai mult cu alti oameni ,cauta-ti o prietena ( de preferat sa aiba si ea un bebe).
Aveam si eu tendinta de a ma izola si sa pling toata ziua in casa,dar nu e bine.
Acum am citeva prietene pe aici,ies cu fetita mea,facem diverse activitati si parca e altfel acum.
Inainte o consideram uneori pe fetita mea ca pe o povara si nu puteam sa fac nimic de ea.Dar acum vad cu alti ochi.O vad ca pe o partenera .Putem face multe impreuna si povara nu mai e atit de grea.
Trebuie sa mai ai putina rabdare pina mai creste si atunci vei putea si comunica cu ingerasul tau.
toate cele bune
renata & vanessa
http://community.webshots.com/user/bizau
danitin spune:
O iubesc foarte mult pe Lori dar inainte de a o avea am fost o femeie extrem de activa, de exemplu chiar in ziua in care am nascut am mers la serviciu, am stat de dimineata pana la ora 17,30 apoi am mers acasa, am mancat, am facut dus si ... direct la maternitate, ca bebe se saturase de stat si s/au rupt membranele. Pentru mine statul acasa a fost un cosmar, cu toate ca taticul ajuta extrem de mult iar mama mea dadea o mana substantiala de ajutor. Ajunsesem sa arat ca o fantoma foarte nervoasa, asta daca exista fantome depresive. Cand bebe a implinit 6 luni m/am intors la lucru si acum jonglez cu doua servicii, casa curata, stat cu bebe dar am noroc: mama mea sta mult cu fetita, sotul e in stare sa/i faca baie singur si sa o hraneasca, soacra apare si ea cand am mai multa nevoie iar comnatul si cumnata abia asteapta sa fie solicitati. Plus vecinii de l parter care zic ca vor sa faca practica pentru momentul in care vor deveni si ei parinti. In cel mai rau caz bebe vine cu mine la serviciu si se intelege bine cu toata lumea pana cand mamica reintra in drepturi. Suna frumos? Asa si este dar cu tot ajutorul tot sunt uneori foarte obosita. prefer insa ca bebe sa aiba o mamica frumoasa, rabdatoare si care poate rezolva orice problema decat o martira care sufera langa el dupa chestiile frumoase din viata pe care le/a pierdut.