Psihologia copilului

Raspunsuri - Pagina 5

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Laura B spune:

Carmen, multumesc mult de raspuns.
Intre timp am citit ce probleme au si alte mamici, si mi s-a mai ivit o nelamurire: incepand de la ce varsta o sa ma pot intelege cu copilul? Acum e clar ca tocmai a intrat in etapa cea mai dificila pentru noi,in care ea exploreaza si in acelasi timp se opune regulilor. Pentru ea o fi amuzant si o joaca, pentru noi nu e mereu asa.
Am citit pe undeva ca mare parte din personalitatea copilului este innascuta. Totusi, o putem influenta si noi, parintii? De exemplu, Diana mi se pare foarte incapatanata si insistenta. Sigur ca in anumite situatii asta poate fi un lucru bun, insa sigur nu e mereu! Ca acum, cand de multe ori e aproape imposibil sa ne luptam cu ea. De-asta ma intereseaza mult raspunsul la intrebarea de mai sus: cand va intelege ca anumite lucruri "nu e voie sa le faca"?

Mari, si Diana e tare speriata cand apar prin apropiere alte persoane decat noi, parintii. Sa-ti spun cum reactioneaza: la plimbare e prietenoasa, zambeste ca raspuns la zambetul oamenilor, vrea sa mearga si sa atinga alti copii, pare ca e sociabila. Cand mergem insa in vizita sau primim noi prieteni in vizita (ceea ce nu se intampla foarte des, totusi), incepe si plange, plange, plange, se ascunde dupa mine sau la mine in brate, si incerca sa ma traga in alta camera. Am adoptat tactica urmatoare: spunem din start prietenilor sa nu o bage in seama. Cand fata vede ca nimeni nu-i da atentie, incepe sa-si iteasca capul de dupa perete sau mobila si sa analizeze necunoscutii. Pana la urma, dupa ceva timp, isi ia curaj sa iasa singura ca sa vada mai bine, iar in final ajunge sa se agate ea de persoanele de care la inceput i-a fost teama.

Laura
http://photos.yahoo.com/laura00ro

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns palmyrah2002 spune:

quote:
Originally posted by karmen

Palmyrah2002,
Copilul tau vede ca de fiecare data cand face acest gest are un impact puternic (e ceva important pentru voi si se face "caz" pe seama asta}. Ai incercat sa-l ignori? Sa te prefaci ca nici n-ai observat ca el a facut asta? Daca si asta ai incercat si nu a avut efect, atunci ma dau batuta.
Carmen



Da Carmen,de cel putin 1 luna il ignor.Pe bune.Il las sa o opreasca,apoi dupa ce pleaca de acolo si nu ma vede ii dau drumul ,fara ca el sa stie.M-am resemnat si imi pun speranta ca va gasi alta ocupatie mai interesanta cit de repede.
Multumesc!Cristina si Mihnea

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns sorana spune:

Multumesc frumos Carmen.
Mai avem muuult pana la 5 ani. Cognitiv pare ok (culca "broasca" si hraneste papusa, aduce obiecte, "citeste" pagina cu pagina, recunoaste persoane in poza, deseneaza pooopa (copac) intr-un stil propriu ), ma gandeam ca poate nu vorbim suficient cu ea sau obtine tot ce vrea aratand cu degetul (deci n-are rost sa vorbeasca) ..... sau pur si simplu nu are nimic sa ne spuna .

Multumim.
sorana



Monica si Sorana

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ENYA spune:

Draga Karmen,

Doream de mult un subiect ca acesta pe forum.

Intr-unul din raspunsurile tale date Danzei, vorbeai de "complexul lui Oedip", care, daca nu se rezolva (si cum se poate rezolva ?), poate avea urmari mai tirziu...

M-a pus pe ginduri acest lucru.

Vladi, baiatul meu are aproape 4 ani. Imi cresc copilul singura, cu ajutorul mamei.Nu isi cunoaste tatal, iar in viata lui nu exista prezente masculine. Doar feminine...eu, mama, prietenele mele, etc. Are un bunic (tatal meu) dar il putem vedea destul de rar.
Ce trebuie sa fac ? Sa presupunem ca in continuare voi fi tot singura, astfel incit nu voi putea sa-i ofer prezenta / reperul masculin de care are nevoie. Cum pot preintimpina repercursiunile negative de mai tirziu ?

Multumesc pentru raspuns.

Amalia si Vladi

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns karmen spune:

Enya,
Asta e in teorie: ca la 3-4 ani copilul pentru a-si stabili identitatea sexuala (sexul psihologic) se identifica mai intai cu parintele de acelasi sex. Ori in anumite conditii de absenta tatalui copilul "se poate" identifica cu parintele de acelasi sex, si poate nutri sentimente (dupa Freud, poate apare o dorinta sexuala primara)fata de parintele de sex opus, si atunci devine foarte "mamos" pana mai tarziu, dependent de mama.
In mod normal se rezolva acest complex prin refularea dorintelor sexuale, asta pana la pubertate. Deci, se rezolva de la sine de multe ori.
In cazuri psihopatologice unde apar tulburari de comportament, de identitate sexuala, de relationare cu sexul opus, de adaptare scolara, etc. se face referire in mod curent la perioada oedipiana, daca a lipsit tatal din "scena" in acea perioada.
Dar sunt atatea familii monoparentale in care copiii nu manifesta astfel de tulburari. Deci, pana la urma depinde de copil cum traieste el aceasta situatie, cum o interpreteaza.
Singura modalitate in care se poate preveni este ca la aceasta varsta si mai tarziu copilul sa nu fie "subjugat" excesiv de dragostea din partea parintelui singur (sa-l iubeasca cat 2), sa lase copilul sa fie cat mai independent, adica sa aiba o relatie sanatoasa si echilibrata cu copilul.
Cu drag.

Carmen

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns karmen spune:

Laura B,
O parte din raspunsul la intrebarea ta l-am mai dat in intrebarile de mai sus, dar poate n-a fost destul de clar.
Incepand de la 2 ani, copilul incepe sa inteleaga regulile si interdictiile care i se impun de catre adult. De aceasta el manifesta initial o opozitie constienta fata de indeplinirea acestor reguli, se arata ostil fata de adult, dar pana la 3 ani copilul reuseste sa interiorizeze cateva dintre interdictii, adica "ne intelegem cu el cat de cat" actioneaza de la sine in directia dorita, nu trebuie sa-i repetam mereu cum sa faca. Dar procesul este lung si poate dura pana la varsta scolara, pentru ca el doreste in fiecare clipa sa descopere lumea si tot ce este nou il atrage, dar apar la fiecare pas noi interdictii, asa ca ii trebuie ceva timp ca sa le cunoasca si sa le interiorizeze.

quote:
Am citit pe undeva ca mare parte din personalitatea copilului este innascuta. Totusi, o putem influenta si noi, parintii?

Ceea ce este innascut din cadrul personalitatii este temperamentul: unii sunt mai lenti, altii mai rapizi, unii sunt nerabdatori din fire, altii mai cumpatati, etc. Doar anumite particularitati au o cauza genetica. Dar personalitatea in ansamblul ei inseamna mult mai mult, ea se definitiveaza in adolescenta. Factori deosebit de importanti in formarea personalitatii sunt mediul si educatia. Cum se spune in popor "cei 7 ani de acasa" reprezinta o educatie primara, elementara data de parinti, cu care copilul se prezinta in viata. Normele, valorile dupa care el isi conduce comportamentul sunt cele promovate de parinti si apoi de gradinita. De aceea copilul vede in parintii lui 2 modele de comportament pe care el incerca sa le imite.
In concluzie, educatia este foarte importanta.

Carmen

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Laura B spune:

Carmen,

M-am exprimat eu gresit: ma gandeam la "temperament"; si inteleg ca asta este innascut, insa poate fi intr-o oarecare masura tinut in frau de educatie.

Mi-era teama ca mai avem multisor de luptat pana sa ne intelegem cu Diana, si speram (prin absurd) ca tu sa-mi spui ca se poate si mai repede.
Deja ma gandesc ca e posibil ca nici adolescenta sa nu fie foarte lina...
Pai, nu ne ramane decat sa asteptam cu nerabdare sa devina adult!

Glumesc, desigur. Deja simt o oarece tristete cand vad cat de de repede creste!


Inca o data, iti multumesc!

Laura
http://photos.yahoo.com/laura00ro

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ymellda spune:

Draga Carmen, te bombardez si eu cu intrebari:

Andra are 2 ani si 5 luni si este un copil foarte neastamparat, iute si, bineinteles, in perioada de refuzare a tot ceea ce mie mi s-ar parea corect si normal. Insa, am o alta problema pe care sincer nu stiu sa o rezolv. De la 1 an si 8 luni, fiind vara si foarte cald (august anul trecut), i-am scos pampersul si Andra s-a obisnuit extrem de repede si fara nici un efort din partea mea sa ceara olita. Se mai intamplau accidente, dar asa, unul la sapatamana, poate chiar mai putin. Este un copil curat, in general nu-i place sa fie murdara pe manute, pe fata sau pe hainute. Imediat vine sa o schimb. Insa, de vreo luna, din motive pe care nu le-am putut identifica inca (dar perseverez), Andra face pipi pe ea. Parca nici nu o intereseaza, abia dupa ce face spune "Nu-i nimic" si "Schimba-ma". Si asta de 4 - 5 ori pe zi, ceea ce nu mi se pare deloc normal. Am vorbit cu pediatra, i-am facut analizele care au iedit OK, in afara de giardia. Pediatra mi-a spus sa stau linistita, sa ii explic, sa caut motivatia etc. O caut eu de vreo luna, sunt calma, etc. dar simt ca moooor. Trebuie sa spal mai ceva ca la un bebelus. A, apropo, ea noaptea nu mai face pipi de la un an si, sincer, s-a dezvatat singura si de asta, eu nu am obligat-o si nici nu am intervenit cu nimic. Fiind cald, doar, am lasat-o fara pampers. Chiar eram pregatita sufleteste pentru luni de chin si... cand colo ... Andrei nu-i place sa stea uda si cred ca asta a determinat-o sa nu faca in pat. In schimb acum, e jale mare. Sta acasa dimineata cu o doamna mai in varsta, am discutat si cu ea, tanti nu o cearta, nu o bate, este mai mult ca o bunicuta, deci modificari de mediu inainte de a incepe ea sa faca pipi nu am avut.

Te-am innebunit, gata. Multumesc anticipat pentru sfaturi.


Alina si Andra !!!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Adela spune:

Teribila varsta de 2 ani!
Am sa fiu scurta: cum sa lupt cu incapatanarea ei? Cum sa procedez? Concret: cand vreau sa mergem acasa din parc refuza pur si simplu! Intai am procedat asa: am inceput sa-i spun din timp ca mai stam putin si plecam... dar la plecare: scandal si plansete! Uf!
Apoi. Am incercat sa n-o mai pregatesc. Cand trebuia sa mergem: o luam pe sus si o puneam in carut. Scandal cat casa si asa!
Parca ceilalti copii din parc nu fac scandal... Numai ea, nu se mai satura!!!!
Nu mai spun ca totul e : NU! (nu-mancare, nu-imbracat!) Si daca insist cat de putin, urla!
Cum sa procedez sa fie bine pentru ea si eu sa scap fara peri albi?
Multumesc.

~~Adela&Julia

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns MariaM spune:

Buna Carmen,

eee..aceiasi teribila varsta de 2 ani si 7 luni ...

Am o mare intrebare :

De ce este asa zgubilitic al meu baiat????


mai ales cand se intalneste cu alti baietei de varsta lui...zici ca au foc la popou...:))

este normal sa fie asa...
de ce nu sunt la fel de cumintzei ca fetitzele???

Metoda care functioneaza cu Vlad este ::))

Cand vrea sa faca o prostie...si stie asta..dar oricum..o face...eu nu-i interzic sa o faca...chiar il incurajez...iar el...se uita cu ochii mari la mine...si face exact invers...adica sta cuminte ...:))si functioneaza perfect...

Ex:..vrea sa sara din pat...pe jos...iar eu...ii spun..sari vlad..sari mama...ea sa vad..si el...poc..se lasa jos pe pat si coboara normal...

in concluzie...face exact invers decat ii ceri la varsta asta...:))

DAR FAC BINE prin metoda asta care momentan functioneaza????



Maria&Vladut

Mergi la inceput