Mic si necajit

Dupa o lunga perioada in care doar v-am ascultat, m-am hotarat sa va cer sfatul. Raul la cei trei ani si jumatate era pana acum un copil vesel si jucaus. De cateva zile(nici nu stiu cate - sunt atat de stresata!) plange din orice si pare atat de necajit ca nu mai stim ce sa-i facem. I se termina apa din cana si in loc sa mai ceara plange. Seara il punem in patut si dupa zece minute il auzim ca plange - de fapt ii curg lacrimile si ofteaza, nu plange cu zgomot.Il intrebam ce are si ne spune ca e suparat, fara sa ne spuna de ce. Plange dupa tata la 5 min. dupa ce nu-l mai vede, sau uneori si cind iesim afara si tata ramine in casa.
Am incercat sa-l inveselim prin toate mijloacele, petrecem cu el mult timp, am incercat sa-l intrebam ce se intampla prin toate mijloacele.
Ne-am gandit ca e ceva de la gradinita, dar el a umblat la cresa un an, iar acum din septembrie e la gradinita si pina acum nu au fost probleme. E adevarat ca de cand e in aceasta stare ne spune ca nu vrea sa mearga la gradi.
A mai trecut cineva prin asa ceva?

roxy spune:

draga Kitty poate e totusi devina ceva la gradinita,o fi tipat educatoarea la el ,l-o fi certat sau s-a certat cu vreun copil .Ei l-a varsta asta pun totul la suflet si fiecare lucru capata o importanta mult mai mare decat ne putem noi inchipui.
Al tau macar poti sa te gandesti la gradinita ca ar putea fi cauza,dar ce sa-ti spun despre baietelul meu Cristi care are 2 anisori jumatate ,ca de cateva saptamani se sperie din senin .El nu merge la gradinit a,nu sta cu alte persoane decat cu mine toata ziua pana seara cand vine si sotul de la servici si cu toate astea este foarte sperios,el care nu era asa.Nu tipa nimeni la el ,nu-l bate nimeni ,nu a patit doamne pazeste nimic din care sa se fi speriat ,si totusi se perie daca suna ceasul ,cu toate ca i-am explicat de sute de ori ca e ceasul si nu pateste nimic,pare ca a inteles pe moment si apoi iar se sperie.Se sperie daca suna la usa ,daca ii vorbesc din camera vecina si nu am vede ...
Iarta-ma ca m-am bagat peste subiectul tau dar poate gasim amandoua la fete solutii sa rezolvam aceste probleme care-i fac atat de tristi pe copilasii nostrii.
Roxy

huianur

albinutza spune:

Ma doare sufletul sa citesc asa ceva !
Eu cred ca gradinita este totusi cauza deoarece si fetita mea tot asa plange, mult mai des de cand merge la gradinita si din nimic, incearca sa se abtina si are glasul inecat de lacrimi.
Personal eu cred ca pina la 5 ani nu ar trebui chinuiti cu cresa si gradinita, atunci ar sti sa comunice mai bine cu ceilalti copii si cu educatoarele, ar sti sa se apere de ceilalti copii... in fine.. imi este mila de ei ca toata viata or sa se trezeasca asa dimineata...
Tare greu e sa nu ai nici un ajutor pe lume !
Pupici pe obrajorii inlacrimati !

anamaria spune:

A avut si Bogdan (2 ani si 5 luni, acum) asa o perioada, in septembrie / octombrie, pana s-a acomodat la cresa... plangea aproape isteric, nu puteam sa-l lamurim sau potolim in nici un fel! Ajunsesem la disperare, nu mai stiam ce sa-i facem... eu, care-l stiu totusi ca rezista foarte greu la oboseala, m-am gandit ca ar fi din cauza ca nu doarme suficient, ca in prima luna nu dormea aproape deloc la cresa!
In fine, mai mult sau mai putin la insistentele parintilor nostrii/ bunicii, si mai ales pt ca si noi eram foarte ingrijorati, am discutat cu un medic, care ne-a spus ca nu-i deloc normal ca un copil sa planga atat de des/tare/isteric din orice, foarte des (adica aproape tot timpul cat statea seara acasa, cu noi...), si ca cel mai bine este sa-l ducem la un psiholog de copii. Cum insa Dr asta era doar la Bucuresti, am zis sa asteptam inca vreo saptamana (leafa) si apoi sa mergem, in we. Gasisem si Dr respectiv, o cunostinta a unei cunostinte... lucra la o casa de copii, avea experienta, ne primea in we...
Insa intre timp, situatia s-a rezolvat de la sine, adica piciul a inceput sa se odihneasca cum trebuie la cresa, si acasa sa se comporte obisnuit, mai plange el, dar in nici un caz zilnic, fara motiv...
Dar eu zic ca, daca nu se linistesc puii vostrii, si nici nu reusiti sa gasiti cauza, cel mai bine ar fi sa mergeti cu ei la psiholog! Pe noi ne chemase pe toti 3, adica mama+tata+copil, cica e foarte important sa fim cu totii acolo... Va doresc numai bine si sa va linistiti cumva copilasii, saracutii!

daca dragoste nu e, nimic nu e!

angi_gemeni spune:

Ai incercat sa petreci mai mult timp cu el? Sa-l urmaresti? Dar, ai incercat sa vorbesti cu el? Pentru ca la 3 ani si jumatate, intelege, vorbeste... Daca este la gradinita, ai vorbit cu educatoarea lui? In clasa e la fel? Plange si acolo din orice, fara motiv? Sunt multe intrebari la care singura trebuie sa-ti raspunzi, fiind alaturi de copilul tau. Vorbeste si cu medicul vostru pediatru si, de-abia in ultima instanta, apeleaza la un psiholog...

DanaR spune:

Dragilor,

Am mai dat sfatul acesta si alta data,nu sunt experta dar mi s-a intamplat si mie: fiti foarte atente la ceea ce spun puii vostrii atunci cand se joaca, ei atunci isi spun toate of-urile. Al meu de exemplu a spus abia dupa un an de zile ca Ica - ingrijitoarea de la cresa l-a batut cu boata... Va dati seama copil la un an si 8 luni cat avea atunci... pentru ca am avut probleme de sanatate si nu l-am mai lasat la cresa... Oricum a spus ceea ce-l durea in timp ce se juca cu un obiect legat de cresa... un rucsacel cu care il duceam la cresa...
Deci sfatul meu... MARE ATENTIE LA CEEA CE SPUN CAND SE JOACA SI CRED CA NU SUNTETI ATENTI LA EI... Ei spun atunci si ce le place si ce ii doare...
Sau incercati sa desenati cu el... El sa spuna ce desenam si tu-mamico deseneaza ceea ce iti spune el. Mintea matura intelege mai bine ceea ce vrea el sa spuna ... Sau construiti din cuburi si din jucarii gradinita si scaunelele lor... unde sta fiecare... unde sta Doamna... Ce face doamna... etc...

Sper sa aflati cat mai repede cauza...

Va pup dulce... DanaR

Kitty spune:

Va multumesc pentru raspunsuri, am gasit in ele multe dintre gandurile care mi-au trecut prin cap de cand avem aceasta problema.
Adevarul e ca Raul e un copil foarte afectuos si sensibil si am mai avut odata o problema de genul acesta, cand era disperat ca nu-l iubim si ne intreba de zeci de ori intr-o zi daca il iubim. Binenteles ca il iubim foarte mult si ii si aratam si ii spunem tot mereu asta. Suntem foarte mult timp alaturi de el, nu avem cu cine sa-l lasam deloc si nici nu ne simtim bine daca nu e linga noi. Unii prieteni ne spun ca sintem exagerati si de aceea am ajuns sa ma gandesc ca poate noi il facem atat de sensibil. De exemplu acum mi-e teama ca am intrat intr-un cerc vicios: noi ii facem toate poftele pentru ca sa nu mai fie suparat si el devine un rasfatat.
Oricum se poate ca problema sa vina de la gradi, dar parca de ieri pana astazi e un pic mai vesel. Sa speram ca o sa trecem cu bine peste asta.
Pupici.