Cu incredere, spre Canada... (partea I)
Raspunsuri - Pagina 16
Bogdana spune:
Multumesc mimitete pt raspuns. Asa e, ti-ai dat seama ca tintele(visele) nu mi le fac numai dupa asta.E mult profund.
"Cheltuielile unei case sint mult mai mari decit simpla comparatie chirie = ipoteca si cei care asa se hotarasc sa-si ia ei casa ar trebui sa-si faca temele mai in amanuntime..."
Cred ca informatia asta e f utila pt toti romanii care viseaza sa-si cumpere o casa.
Insa nu trebuie sa uitam ca America e tara turor posibilitatilor.
"Vorba aia sint asa de multi bani pe aici numai ca trebuie sa te apleci dupa ei"(asta am auzit-o si eu la un party de la un roman destul de bogat venit de mult timp aici)
Numai bine!
Bogdana spune:
Mai sint citeva puncte importante la reteta
-sa ai bani din Ro pt o perioada de citeva luni ca sa nu fii nevoit sa accepti orice job si sa ai timp sa cauti ceva convenabil
-sa ai ceva relatii pe aici sau eventual rude
-sa fie cineva aici care sa te recomande(un fel de de pila - recomandare)
-sa fii sanatos
-sa nu pice sectorul economic in care tocmai ti-ai facut specializarea
-sa-ti pui internet imediat ca sa poti intra pe forum
Simonna spune:
Mama, mama, ce bine v-ati distrat voi aici cit n-am reusit eu sa am acces la computer! N-am citit decit ultimele trei pagini azi, asa ca daca ce scriu eu s-a spus deja... pardon.
Ce mi-a placut teribil, dintre mesaje, a fost reteta Mihaelei pentru reusita. Incerc s-o disec un pic, cu exemple (si contra-exemple 
) concrete.
1. Cunoasterea limbii tarii in care emigrezi (in cazul nostru franceza SI engleza)
Foarte de acord. Si nu doar in domeniul in care lucrezi. Cu cit stii mai multe cuvinte, cu atit mai bine. Concret? Ieri seara, cind l-am dus pe fiu-meu la doctor si mi s-a comunicat ca are amigdalita. Si m-am trezit eu ca vreau sa intreb daca are si puroi in git si... n-am stiut cum. Nici acum nu stiu daca are sau nu, pentru ca, in cele din urma am intrebat-o pe doctorita daca copilul are "je ne sait pas le mot, mais, vous savez, des petits bouttons blancs sur les amigdales", iar aia a zis ca n-are buttonsi blanci, dar eu nu sint sigura daca a inteles sau nu ce era cu botonii mei, mai ales ca inseamna nasturi, dar ea tocmai se uitase dupa bubite de varicela si le zisese butoni :)
Ce sa mai zic de "leaga-ti sireturile", "nu te tavali pe jos ca te faci ca porcul de murdar" (cind sintem cu prieteni care nu vorbesc romaneste nu vorbim nici noi, nu?) sau de mine care am vrut sa explic, la serviciu, ca am calcat intr-o balta si mi-a intrat apa in papuci si n-am stiut sa zic balta... Ca am dat eu din miini si am explicat ce vreau si toata lumea a inteles... tine, daca esti intr-un mediu in care lumea accepta ca, emigrant fiind, nu stii sa zici toate alea-alea.
Contra exemplu? Fosta mea sefa vorbeste o franceza infernala, infernala, n-are decit infinitiv si persoana a doua plural, indiferent cui se adreseaza si despre ce vorbeste, plus citeva fraze pe care le rosteste cu un accent care te face sa te urci pe pereti, parca da cu zapada artificiala pe geam... Si traieste. Bine merci. Dar e nascuta aici. Anglofona. A nimerit intr-o companie unde n-a avut nevoie de franceza si e ok, sefa. Tot la noi in companie exista un tinar, are 25 de ani, nu se poate plinge ca n-a avut conditii sa invete, are colegiu, ceea ce aici nu e putin lucru, si nu stie boaba de engleza. Adica pricepe, dar mai mult de Hi n-ar zice nici sa-l tai. Si se descurca si el. Dar e quebecois. Si a avut noroc de o slujba in care nu se cere bilingvismul cu orice pret.
Mie, emigranta, mi s-a cerut din start, inca de la interviul telefonic, sa vorbesc in ambele limbi. Sa dovedesc ca sint "bilingual", asta fiind o conditie fara de care nu ma angajau. Or fi si emigranti carora nu li s-a cerut asta. Dar la slujbe scrie clar daca nu "bilingvism obligatoriu", atunci macar "bilingvism - un atuu".
Concluzia? Orice cuvint in plus este o achizitie, chiar daca inveti "loggs crashing" (nu stiu cu citi de g :) ) cum am invatat eu in seara asta uitindu-ma la Regele Leu impreuna cu odrasla bolnava de amigdalita.
2. O buna doza de optimism si incredere in puterile proprii (a nu se confunda cu ideea gresita ca romanii sint cei mai destepti)
Optimismul de acasa si cel de aici, as zice eu, sint diferite. Pe masura ce trece timpul si nimeni nu raspunde la CV-uri, simti ca o iei la vale, oricit ai fi tu de increzator in propriile puteri si oricit de dispus sa speli vase (asta se cheama aici plonjeur, m-a luminat si pe mine o amica la scurt timp dupa ce am venit, ca ma uitam pe ziare si nu pricepeam de ce se cauta asa in draci "plonjorii" :)) ) Nu vreau sa detaliez, capitolul asta depinde de persoana, de oameni, de fortele lor, de noroc. Am prieteni care in Ro ar fi darimat muntii, si aveau si atuurile necesare pentru asta, iar dupa sase luni de trimis CV-uri degeaba in Ca si-au luat lumea in cap si au plecat in State. Am prieteni care au prins un job la banda, a lipsit supraveghetorul intr-o zi, i-au luat locul ad-hoc, ca n-avea cine altcineva si, intr-o luna, avea pe mina toate sectia. Mica sectia, dar se cheama ca nu mai era la banda si i se dublase salariul. Si nu ii ucidea optimismul, din contra, deja se gindeau ca poate cu o spaga isi vor recapata vechile joburi in Ro si ca, daca plodul vrea sa traiasca in alta tara, n-are decit, lor le-a ajuns.
Mai pot sa dau o suta de exemple. Despre mine e greu de spus, e mult prea personal si depinde de starea de spirit si de circumstante. Una peste alta, dupa ce am vazut ca optimismul de acasa nu se potriveste mereu cu cel din tirgul Montrealului, mi-am spus ca, de terminam facultatea pe vremea Impuscatului, ma trimitea cine stie unde, cit mai departe de casa, sa schimb cinci trenuri si trei autobuze ca sa o vad pe mama, ma obliga sa stau acolo trei ani, poate o viata, intr-o garsoniera confort II, si mai faceam si citi copii voia el, nu citi credeam eu. Asa, sint intr-un oras minunat, cu o mie de fete si vieti, stau intr-un apartament care imi place (e drept ca e chiria maricica, dar eu am ales asa), jobul imi place, copilul meu e fericit aici, nu simte nici un fel de restrictii "impuse" de situatia financiara ci doar cele stabilite de parinti, si, in plus, ma bucur la maxim de fericirea mea canadeza, sa nu rideti de mine, ARUNC la gunoi TOATE ambalajele, ma rog, le reciclez, le sortez, cum o fi, dar NU le mai tin in casa pentru ca "poate o sa-mi trebuiasca la gogonele sau, o data, nu se stie cind".
3. Sa fii gata psihologic sa-ti fie mai greu la inceput, uneori mai greu decit ai dus-o in Ro.
Uneori MULT mai greu. Asa e. Uneori iti vine sa te dai cu capul de pereti, ti se pare ca nu mai e nici o iesire si greseala vietii tale e ca te-ai urcat in blestematul de avion cu directia Canada. Si pe urma trece. Cum povestea si Dana, te scoli la 4 dimineata si imparti ziare. N-ai facut asta niciodata. Cit rezisti? Cit e nevoie? Sau pina te lasa balamalele? Speli vase, desi ai avut mereu unghiile date cu oja... Stiu oameni care au plecat inapoi in Ro. Si bine au facut. Pentru ei. N-aveau nervi pentru asta, e clar ca emigrarea nu e pentru toata lumea. Nu zic ca e pentru mine, sau pentru Mihaela, sau pentru Ira si nu e pentru x, y, sau z. Zic ca Mihaela are dreptate, trebuie sa fii pregatit pentru rau, sa-ti fie clar ca pretul "bilelui copilului" s-ar putea sa fie platit cu degeraturi la destele de la picioare in timp ce dai zapada, muncind la negru, prin cartierele mai rasarite. Din fericire, cazurile cu degeraturi la picioare sint rare. Pina la urma, cu ceva sacrificii, lucrurile se aseaza. Poate nu asa cum ai visat, poate in alta directie, dar se aseaza. Asta imi arata amicii, prietenii, cunostintele la care ma uit. Oamenii se descurca in cele din urma, se reorienteaza profesional, mai taie din pretentii, mofturi, nas, dorinte si merg inainte.
Mie, una, imi vine sa ma urc in primul avion de Europa - ca de-acolo oi gasi eu unul in directia Bucuresti - macar o data pe zi, din diverse motive. Ba ca imi maimutareste seful accentul, ba ca mi se pare ca era mai usor de platit intretinerea in Ro decit chiria aici, ba ca mi-e dor rau-rau-rau de mama, ba ca fiu-meu n-a auzit colinde adevarate, cintate pe ulite, in viata lui.
De ce nu ma urc? Pai... pentru ca imi place aici. Chiar imi place. Cineva imi reprosa ca e roz tare Montrealul meu si viata mea aici. Nu e roz. E ca o patura neagra, pe care sint buline roz care isi schimba dimensiunea. De la mic-mic pina devin tangentiale. Cind sint tangentiale, e super, e minunat, toate imi merg struna. Cind sint mici-mici? Nu sint niciodata toate deodata mici-mici. MA uit spre zona unde sint mai maricele - in traducere libera asta inseamna Copilul Atomic si tot ce ii pot oferi aici si stiu sigur ca in Ro nu pot - si vad partea plina a paharului. Cind nu imi iese, pling. Si pe urma o iau de la inceput, incerc sa maresc diametrul bulinelor mele roz, cum pot si eu.
4. Sa fii gata sa muncesti in alt domeniu decit ala in care te-ai scolit in Ro, sa fii pregatit sa ai nevoie sa te recalifici.
Just. M-am recalificat. 99%. Am profitat de putinul pe care il stiam in noul domeniu, de celebrul networking - executat la magazin de o vecina, care m-a prezentat, intre doua verze si-un borcan de muraturi celei ce avea sa ma sune dupa 2 luni de cind ma vazuse prima si singura data, ca sa imi spuna ca e un post la ea in firma, crede ca am potential, sint in stare sa ma recalific din mers, stind si 12 ore pe zi la serviciu? Si am facut-o.
Nu-i obligatoriu sa te recalifici din mers, poti sa o faci facind scoala, dupa ce ai trimis CV-uri de nebun si nu ti-a raspuns nimeni la ele. Ce-i rau e ca poti sa te recalifici prin scoala degeaba... tot nu ai job la nivelul tau. Si atunci te recalifici sub nivelul tau, si astepti, cum spune Mihaela la punctul 5 "conditii economice prielnice pt meseria ta". Punct pe care nu il comentez pentru ca tine de mersul economiei, nu de tine.
6. O buna doza de noroc.
Hihihi! Asta da conditie, Mihaela! Eu care n-am cistigat nici 5 lei la Loz in Plic!!!
Despre asta pot sa dezbat zile in sir si sa dau exemple... cu circa. De noroc si nenoroc.
Ce mi se pare mie noroc? Ca am un copil sanatos, vesel si usor de multumit. Si da Doamne sa ramina asa. Ca am un sot care ma sustine in ceea ce fac.. si ce nu fac :). Ca mama nu plinge la telefon (cum mai fac alte mame) implorindu-ma sa ma intorc in Ro. Si ca cei din Ro sint sanatosi si ei. Ca cei mai multi dintre prietenii nostri din Ro sint plecati si ei te miri pe unde, asa ca ne amintim cu drag chefurile cu ei, nu regretam ca nu le traim acum. Ca avem si aici prieteni, si inca prieteni buni, citiva veniti din Ro, cei mai multi cunoscuti aici. Ca leafa mea (care este sub media pe economie) ajunge sa traim toti trei fara sa ne luam de la gura si fara sa traim in frig, in cine stie ce grota (si ma mai dau si vreo 60 de kilometri pe zi cu masina la serviciu si ma doare la sapte metri cit costa benzina!).
Ce mi se pare nenoroc? Pai... s-ar fi putut sa nu ma nimeresc in acelasi timp si in acelasi magazin cu (acum) amica mea care m-a ajutat sa imi gasesc jobul. As mai putea sa scriu aici multe care sa inceapa tot cu conditionalul trecut, asa ca n-are sens. Nenoroc acum ar fi sa dea firma la care lucrez faliment. Dar parca poti sa stii...?!! Orice sut in fund e un pas inainte, poate ar fi noroc, nu nenoroc. (Uite, faptul ca pot sa gindesc asa, e noroc).
7. Armonie in familie (este foarte greu sa emigrezi singur)
Sensibil subiect... Cui ii da mina sa recunoasca inainte de a pleca din Ro ca nu sta bine la capitolul asta? Ce este cert, tot din ce-am vazut in jurul meu, este ca emigrarea nu te ajuta sa consolidezi, darmite sa re-consolidezi o relatie! E ca atunci cind lucrurile nu merg bine si te apuci sa mai faci un copil, in speranta ca o sa iti refaca relatia cu consortul/consoarta. Si iese, daca nu fix pe dos, atunci inca ceva pe care trebuie sa ii duci dupa tine toata viata...
Si-acum exemple: El si ea, cu copilul. In Ro erau enervant de pupaciosi, nu ieseau nici la minus 15 grade unul fara altul, nici macar la colt dupa piine. Juma de an de Canada... Bomba, adio si n-am cuvinte, s-au despartit. Cel care a fost parasit, cu copil cu tot, a suferit ca un ciine luni in sir. Acum s-a adunat. Isi vede de viata lui, copilul e si el bine, uite ca supravietuiesc si fara jumatatea care si-a luat cimpii de greu ce ii era. Alt exemplu. Tot el, ea si copilul. Unul face o cadere psihica, ii e greu, i se pare ca nimic nu ii iese. Nici celalat nu sta cu mult mai bine, asa ca nu reuseste sa il sprijine, isi ia copilul si pleaca. Pina la urma, separat, amindoi isi gasesc o cale. Slujbe, prieteni, case, chiar amoruri. Dar ceva nu merge bine. Si se impaca, depasind lunile de cosmar in care s-au insultat la telefon si cele in care nu si-au vorbit decit despre copil. Alt exemplu: El, ea si copilul. Nu s-au certat aproape niciodata pina au venit in Canada. Nici acum nu se cearta, dar strigau intr-una la copil si bombaneau mereu pe la colturi. Pina cind s-au uitat mai bine la exemplele de mai sus, au culcat copilul devreme, au turnat o palinca din rezerva strategica, au plins pe pozele din Ro, s-au iubit si au disecat viata lor pina in zori. A doua zi, el s-a trezit si a dus copilul sa se joace in vecini, ca mureau de somn, cind s-a trezit si ea i-a adus cafeaua, obicei care se pierduse undeva, pe drum, intre Romania si Canada, iar de atunci face cafeaua in fiecare zi, chiar daca ar mai putea dormi o ora... S-ar putea sa incepa iar sa tipe la copil, cind se ridica tonul exista o parola secreta, ringul trebuie parasit pina la calmarea spiritelor. O fi buna metoda, n-o fi? In orice caz se poate aplica si in Ro. Iar toate cele trei situatii exista in orice tara din lume, nu doar in Ca sau Ro.
8. Sa ai suportul moral al familiei din Ro (sa nu te simti "vinovat" ca ai plecat).
O, da... Pentru asta trebuie sa pregatesti din timp pe toata lumea... Sa-ti cunosti familia, sa ii vinzi ideea emigrarii cum stii mai bine, e sigur ca n-ai nevoie de plinsete la telefon, numai asta nu-ti lipseste cind tu nu stii unde e cel mai apropiat magazin unde se gaseste piine...
Cel mai sigur mod de a le cistiga suportul este sa faci un sacrificiu financiar si sa aduci pe careva aici, cit mai repede. La noi a fost cite unul din fiecare parte, acum, de unde multi se jurau ca nu pun piciorul aici daca noi am gasit de cuviinta sa-i abandonam, abia asteapta sa vina incoace!
9. Sa stii sa te prezinti la interviu (nu are nimic de a face cu calitatile profesionale)
Nu sint specialista si, in plus, eu am trecut de interviu, miine merg la munca si se apropie miezul noptii. Asa ca, la capitolul asta, poate e cineva tare in resurse umane etc si explica mai bine ca mine.
10. Sa fii impacat cu ideea de a iti vedea parintii si restul familiei rar.
Contrazic. Nu cred ca poti sa te impaci cu ideea asta. Cred ca poti s-o suporti doar. Si depinde de tine cum o faci. Eu imi frec miinile deja cind ma gindesc cum o sa vina mama aici anul viitor si plec cu colegul in Cuba... 
Promit ca le aduc ghirlande... Sau poate in Cuba nu e cu ghirlande?! Va spun anul viitor. :)
No (pina ma asimileaza quebecoasii, eu tot ardeleanca ramin!), acestea fiind zise, sa ma combata cine are rabdare sa citeasca pina la capat :)) 
Cu drag,
Simonna
Laura _Oprescu spune:
eu citesc pana la capat ce scrii tu ,mandro, ca taaaaaare frumos glasuiesti...eu sper sa redevii ziarista candva ca ai darul relatarii...fetele, Simona zice bine ce zice..va urez mai mult noroc ca mie in Canada...pupici
Adela P spune:
Simonna iar Bogdana ai fost tare la faza cu "sa-ti pui internet imediat ca sa poti intra pe forum"
Adela
http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Adela%20P
Ira spune:
Hello,
Bogdana, m-am speriat putin cand ai pus ca conditie esentiala
sa ai relatii in Montreal, recomandari sau rude...
Adica noi, daca nu cunoastem pe NIMENI,
ar trebui sa ramanem acasa?
Va rog sa-mi detaliati putin ideea asta, daca se poate.
Irina si Sofia cea jucausa
Ira spune:
Pentru Simonna,
in primul rand ii urez sanatate baietelului tau
si apoi
bine ai venit pe acest subiect!!!
Tu de cat timp esti stabilita in Canada?
Iti multumesc ca ai dezvoltat in maniera ta personala
ceeace a scris Mihaela
m-a incantat si ajutat foarte mult.
Sa stii ca eu citesc fiecare cuvant cu atentie
asa ca nu vei scrie niciodata degeaba.
O sa-ti raspund mai detaliat, dar acuma nu am timp,
tre' sa ma duc la datorie!
fericire la toata lumea,
Irina si Sofia cea jucausa
mimitete spune:
In asteptarea raspunsului lui Bogdana o sa incerc sa raspund eu la cit de importante sint relatiile,rudele.
Nu cred ca sint esentiale caci eu cred ca marea majoritate a imigrantilor si-au gasit de lucru fara ele, DAR AJUTA FOARTE MULT si cu cit e situatia economica mai grea (ca acum) cu ATIT AJUTA MAI MULT.
O sa incerc sa explic ca relatiile/recomandarile nu sint aceleasi pe care le stiam noi din Ro, nu te angajeaza nimeni NUMAI pt ca esti referat de cineva din interiorul firmei dar ajuta. De ce ?
Pt. ca dintr-o data CV-ul tau ajunge direct in miinile celui care angajeaza (managerul) si nu se pierde in maldarul de CV-uri de pe biroul celui de la resurse umane care le triaza primul. Daca CV-ul tau nu-i suna bine primului, nu mai ajunge la cel care e cel mai important. Chiar daca CV-ul nu e foarte bun, daca candidatul e prezentat verbal de cel care te refera (ca e muncitor, entuziast ....) atunci ai sanse mari sa fii chemat la interviu, sanse pe care nu le-ai fi avut fara asta (un CV prost este eliminat in primele minute de lectura).
Odata chemat la interviu, restul e in miinile tale. Eu zic ca de aici incolo recomandarea nu mai cintareste mai deloc decit daca la sfirsit ezita intre tine si un altul. Daca tu nu te prezinti bine la interviu, nimeni nu va face presiuni asupra managerului ca sa te angajeze, caci nu-si risca nimeni situatia lui in firma, pur si simplu asa nu se face.
Spuneam la un moment dat ca nu toate posturile sint afisate si publicate. Asa e, poti sa afli de un post prin rude/cunoscuti si sa aplici direct sau sa-l rogi pe respectivul sa-ti duca CV-ul caci ajunge mai "repede" :-) si mai "sigur".
O zi buna,
Mihaela
khristin spune:
A propos de ceea ce intrebai tu Ira …daca nu ai recomandari sau cunostinte ar trebui sa ramai acasa? Nimic mai fals…E adevarat ca atunci cand nimeni nu-ti remarca resumé-ul incepi sa o iei la vale un pic, e adevarat cum spunea cineva mai sus….nu e decat putin “low self-esteem”, dar atunci ar trebui sa-ti pui urmatoarele intrebari: 1. Ce are resumé-ul meu de nu atrage atentia (si aici putem face subiect separat la cate sunt de spus…daca este bine redactat….ma refer la cuvinte cheie si cat de bine stii sa te caracterizezi in cuvinte putine, ca din 200-300 sa-ti fie selectat trebuie musai sa atragi atentia cu ceva – nu in ultimul rand cu calitati profesionale), 2. Meseria mea se cauta, sau ar trebui fie sa ma re-orientez, fie sa mai fac cursuri suplimentare???? - la care cu siguranta ajuta (Canadienii se uita muuuuuuuuult la diplome, chiar si la cele din RO….- chiar daca ati auzit altceva- le dovedesti astfel ca esti “willing to learn”, cuvinte care le produc o adevarata placere sublima…J si daca esti persoana de care ai nevoie te vor angaja fara sa stea prea mult pe ganduri (in paranteza fie spus mai putin platit decat un nativ….dar mai conteaza?!) 3. Trebuie sa fii constient ca aici competitia se face cu nativi si emigranti (iar aici language fluency atarna greu de tot, pt. ca nu va sta nimeni dupa tine si sa te mai si plateasca sa-ti scotocesti mintea infierbantata dupa nu stiu ce cuvant uitat).4. Cu cat te prezinti la mai multe interview-uri cu atat mai bine pt. ca vei sti exact ce se cere (personal am fost la vreo 50 interviewuri “numai”, slujba am obtinut-o prin efort personal, fara cunostinte, pile – e adevarat ca facusem in paralel un voluntariat la o scoala care a cazut tare bine)….de la atitudine, pana la imbracaminte (care cu cat e mai stricta cu atat mai bine) 5. Chestia ca rade seful de accentual tau….hai sa fim seriosi aici ca doar e plina Canada de emigranti si au tot auzit ei tot felul de accente de la indiene, asiatice samd….) Da, e adevarat ca “bilingualism” este un mare atu in majoritatea joburilor…si iarasi perfect adevarat ca sefii nu stiu decat limba lor (pai altfel ar mai angaja emigranti?!). Cazul este perfect valabil si la noi in firma, unde persoanele cunoscatoare de franceza sunt eu si inca o emigranta. Cred ca foarte mult atarna atitudinea pe care o ai, cat de flexibil esti si la cate te incumeti sa tragi…De asemenea marea diferenta intre Canada si Romania este “job-hunting-ul” in sine…pentru ca nu stii cum sa te prezinti la un interview….si mai ales cum sa redactezi resumé (se stie prea bine ca in RO pana ce nu pui varsta si starea civila n-ai scris nimic acolo, pe cand aici tocmai astea trebuie sa le elimini din start…sunt considerate “illegal matters” pe care nu trebuie sa le mentionezi….personal mi se pare un pic de superficialitate in asta….pt. ca la interview oricum te vor vedea!!!! (si ghici varsta….sic!). E normal sa fii putin timorat si de aici pleaca multe…atitudinea de optimism mi se pare una potrivita aici (depinde si de caracterul fiecaruia), dar decat sa te vaicaresti intr-una mai bine pui osul la munca si faci ceva constructiv, nu? Ca pe vremea comunismului nostru ca si aici e capitalism mascat de cel mai al dracu’ communism….nah ca am spus-o si pe asta….ma opresc aici ca m-am lungit cam mult si am inceput programul.
Cristina
dcm spune:
urmaresc de mai mult timp aceasta discutie si ca una care a trecut prin procesul asta (e drept nu in Canada, desi era cit pe ce) incerc sa imi dau si eu cu parerea.
asa cum au scris deja mimitete si khristin, scrisorile de recomandare nu trebuie echivalate in nici un caz cu pilele (= nepotism = spaga = orice alta posibilitate de sarit in fata fara merit) din Ro. in general, scrisorile de recomandare sint un fel de garantie a meritelor profesionale si personale ale aplicantului din partea unei persoane care are cunostinta de ele. o semnatura pe o astfel de scrisoare inseamna foarte mult aici (mai ales in anumite domenii), pentru ca in cazul in care realitatea contrazice textul scrisorii, moralitatea semnatarului este pusa si ea in discutie si eventuale recomandari ulterioare complet ignorate. din cauza asta se intimpla uneori ca o cerere de astfel de scrisoare sa fie refuzata, tocmai pentru ca persoana respectiva nu e confortabila cu a garanta cu numele lui pentru petent.
in alta ordine de idei, ira poti sa incerci de pe acum sa iti faci un resume (dupa standardele de aici, asa cum scria khristin) si folosind internetul sa incepi sa prospectezi piata pentru job-uri. in felul asta poti capata leads importante pentru future employers.
ps. mimitete am descoperit intre timp (intimplator!) ca noi doua am fost colege de liceu. numele tau nu imi spune nimic, dar e posibil sa te stiu din vedere. (sper ca nu ma insel!)