Voi ce ati face ?

Voi ce ati face ? | Autor: catale

Link direct la acest mesaj

Tatal copilului meu vrea ca fetita "noastra", care are aproape cinci ani, sa-si cunoasca surioara care abia s-a nascut. Pentru ca s-a gandit el ca "asa e bine". De surioara nu am aflat de la el decat dupa ce s-a nascut. In realitate, am aflat cu mult timp inainte, de la mama lui, care mi-a zis sa nu-i spun ex-ului ca stiu.

In mod normal, ar trebui sa nu am nimic impotriva, dar...
De la divort, de acum patru ani, el o vede de cel mult doua ori pe an, aproximativ o ora, pentru ca e "grabit mereu, are treaba". Ultima oara a vazut-o in ianuarie, la ziua unui prieten comun, timp de zece minute, iar inainte de asta a mai vazut-o in vara anului trecut, de ziua ei. Cu tot cu primele luni din viata ei, a vazut-o, toate orele si minutele adunate, cel mult o saptamana.Daca afla intamplator ca fata e bolnava, nu suna niciodata sa vada cum se mai simte. Isi aduce aminte la cateva saptamani sa intrebe si el ce mai face. In ultimul an, de nenumarate ori a spus, din proprie intitativa, ca vrea sa o ia si el pe fata, ba intr-un weekend, ba intr-un concediu, insa au ramas doar vorbe. Cu alocatia, dupa multe chinuri, am reusit sa-l determin sa imi dea bani, insa in fiecare luna trebuie sa-i dau cateva telefoane sa-i "amintesc".

Din punctul ei de vedere... Acum doua veri, a fost extrem de sensibila la subiectul "tata" si plangea in fiecare zi ca vrea si ea sa vina tatal ei la ea, sa-l iubeasca. Nu cred ca asocia "tata" cu figura lui, dar vedea mereu in parc tatici cu copiii lor. Incepuse la un moment dat sa planga ca vrea sa vina si taticul ei sa o ia de la cresa... Deci era ceva ce vedea in jurul ei, nu are notiunea de "tata". In perioada aceea m-am rugat si m-am milogit de el sa vina s-o vada sau s-o ia de la cresa, fara sa reusesc sa il "induplec". Dupa vreo trei luni, s-a linistit. Acum, fata spune doar "parintii mei" si, daca o intrebi cine sunt parintii ei, spune "mama, bunica si bunicul". La ultima lor intalnire, de ziua ei, s-a bucurat sa-l vada, i-a sarit in brate. Dupa acea zi, nu a vorbit niciodata despre el. La sarbatorile de iarna, ex-ul mi-a cerut (!) sa-l sun intr-una din zilele de Craciun, sa vorbeasca si el cu fata. L-am sunat, dar ea n-a vrut sa vorbeasca cu el, dupa cateva secunde i-a zis ca se duce la joaca. Revin la scurta intalnire din ianuarie, cand am fost cu ea la ziua unui prieten comun, ca sa va spun reactia ei. Am aflat cand eram deja in masina ca va veni si el cu actuala nevasta, asa ca m-am hotarat sa nu ma intorc din drum, sa trec cateva minute pe la petrecere, sa las cadoul. I-am spus pe drum fetei ca s-ar putea ca acolo sa vina si tatal ei, iar ea a zis clar ca nu vrea sa-l vada. De cand am ajuns acolo a vrut sa plecam si a fost destul de agitata, mai mult din cauza oboselii, era seara. Cand a "aterizat" si el, copilul statea pe scaun cu fata spre usa. Cand a vazut ca el se indreapta spre ea, s-a intors cu capul in directie opusa. Tatal a incercat s-o indrepta cu fata spre el, iar ea a tipat cat a putut de tare "gataaaa", apoi s-a ridicat in picioare si mai agitata si a inceput sa urle sa plecam, asa ca am plecat.

Ultima oara cand fata a pomenit de el a fost la inceputul lunii, cand m-a pus sa-i povestesc cum m-am casatorit "cand eram mai tanara". Am incercat sa-i explic pentru prima oara ca ne-am iubit, ne-am casatorit si asa a aparut si ea... Apoi i-am zis ca nu ne-am mai inteles si am divortat si fiecare sta la el acasa. M-a interupt din ce tot ii povesteam eu si a zis "Cand o sa fiu mare, nu vreau sa ma casatoresc si sa fac copii". Asa ca am incercat sa-i spun ca e frumos totusi sa te casatoresti si sa ai copii, ca eu sunt foarte fericita ca o am pe ea, ca o sa se indragosteasca si ea de cineva, etc. Replica ei: " Taci ! Nu vreau sa mai vorbim despre problema asta !"

Asa ca... voi ce ati face ?

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns marius spune:

Ufff... eu as face ceea ce fata mea mi-ar spune sa fac. Pur si simplu in aceste cazuri cred ca dorinta fetei ar deveni regula pentru mine. Ea stie daca vrea, daca poate, daca isi doreste. Doar timpul aseaza aceste relatii sub o forma sau alta. Si mai trebuie sa acceptam faptul ca in functie de cum ne raportam asa primim de la viata de la oameni si nu in ultima instanta de la proprii copii.
In concluzie mi-as expune opinia dar as respecta dorinta copilului 100%.

Marius Pernes
www.marius.rdsor.ro / Mai multe...
Pagina legislativa

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns tlaura spune:

Bineinteles ca as respecta dorinta copilului! Ea a suferit si sufera foarte mult din cauza tatalui ei, se simte ranita si tradata de acesta; tu trebuie sa fi cea care sa nu o dezamageasca; nu o poti obliga sa faca ceea ce nu doreste!


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Gabi_K spune:

depinde ce scrie in sentinta de divort si cat de mult tine ex s-o vada pe fetita. (al meu m-ar da in judecata daca n-as lasa copiii la el, chit ca ei nu vor sa mearga:( )

Gabi+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)
poze


Totul despre alaptat!


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns catale spune:

Ok, sa spunem ca merg pe ceea ce va dori ea. Asta imi spune inima, dar ratiunea combinata cu inima imi spune altceva... Cum ii explic ca tatal ei e recasatorit si ca are un copil, care e sora ei vitrega, si cum o intreb daca vrea sa mearga cu el, la el acasa impreuna, sa-si cunoasca surioara ? Incerc sa-mi imaginez ce cuvinte voi folosi, cum voi formula... si nu-mi iese. Cu siguranta va urma un tir de intrebari. Ce e aia recasatorit ? Ce e aia sora vitrega ?

S-ar putea ca ea sa vrea sa se duca, pentru ca ii plac foarte mult bebelusii. Acum insa ma gandesc la efectele asupra ei, in cazul in care el o va lua doar o data sau de doua ori, dupa care iar va uita de ea. Va suferi si mai mult. Ii va ramane in minte imaginea/ideea ca tatal ei sta in alta casa si mai are un copil pe care il iubeste sau pur si simplu va ramane cu imaginea unei familii formate din mama+tata+copil, ceva ce isi doreste fara sa inteleaga prea bine cum e familia asta. (Nu stiu daca va face toate aceste legaturi acum, dar peste vreo doi ani, cu siguranta va intelege exact.) In afara de fratele meu, la care vede acest tip de familie, am atras fara sa vreau in jurul meu parinti singuri. Pentru ea, e mai "normal" sa vada doar pe mama sau doar pe tata cu copilul/copiii, insa atunci cand mergem la unchiul ei acasa spune ca si-ar dori si ea sa fie seara ca la el acasa. Adica mama, tata si copiii care stau seara impreuna, se joaca, vorbesc... Inconstient, simte ca ii lipseste ceva. Si numai simplul fapt ca timpul unui parinte singur pentru copil e diminuat, pentru ca sarcinile si responsabilitatile nu se impart la doi. Oricum, ceea ce ii lipseste ei nu ii pot oferi eu si nu pot compensa decat partial.

Gabi, in cazul meu chiar nu conteaza ce scrie in hotarare. Nu cred ca s-ar deranja sa ma dea in judecata pentru a obtine drept de vizita stabilit prin hotarare judecatoreasca. Oricum, in hotarare nu scrie decat ca imi e incredintata mie spre crestere si educare, punct, nimic despre dreptul la vizita. Divortul nostru a durat doua minute.

Inclin sa cred ca a spus ca vrea s-o ia la el in vizita doar ca sa fie cu constiinta impacata. Nu stiu cum ii voi explica fetei, insa nu o voi face si nu o voi intreba pana in clipa in care el nu va spune foarte ferm ca intr-adevar vine s-o ia. Desi imi doresc sa aiba o relatie normala cu tatal ei, sper intr-un fel sa ramana doar vorbe, nu mi-a demonstrat cu nimic ca il intereseaza copilul. De altfel, la ultima discutie avuta cu el, a abordat problema asa: "Ce, ai vazut tu ca am murit si n-am avut grija de ea ?" I-am zis ca fata are curand 5 ani si ca abia daca il cunoaste si n-a mai spus nimic.

Oricum, va trebui, in cazul in care aceasta situatie va deveni reala si va coincide cu dorinta fetei, sa-mi calc pe suflet si o fac pentru ea, insa sa stiu ca intr-adevar va aparea o relatie cu el si ca asa ea va fi fericita, dar am multe indoieli. Si nu stiu oricum cum va judeca fata cand va creste mare si va intelege sau va afla cumva. Pentru ca proaspata mamica era o prietena comuna foarte "apropiata", a fost motivul divortului si isi facea concediul impreuna cu ex-ul la mare, care pentr mine era in "delegatie", cand fata avea doar zece zile. Si au urmat multe scene. Dar cine stie... Poate acum amandurora li s-au trezit sentimentele paterne. Poate mai degraba ei, din unicul motiv ca e femeie.

Deocamdata, discutia cu el pe tema asta s-a amanat, pentru ca amandoua avem varicela. Acum doua saptamani varicela nu era inca confirmata, insa sa nu credeti ca el a mai sunat de atunci, sa vada intr-adevar ce are copilul. Insa am timp sa "rumeg" problema...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Gabi_K spune:

pai daca in sentinta nu ai nici o obligatie, atunci vorbeste cu el sa va lase in pace si sa-si vada de noua familie.
Multa sanatate, sper sa scapati repede de varicela!!!

Gabi+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)
poze


Totul despre alaptat!


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns mariaanna spune:

E foarte greu pentru un copil de 5 ani sa inteleaga ce s-a intamplat cu voi, de ce nu mai sunteti impreuna...
In mintea ei , parinti sunt cei acre o ingrijesc, cei pe care ii are aproape.Pe de alta parte, ar vrea sa-l aiba si ea pe tatal ei ,asa cum ii vede pe alti copii.In capul ei o o mare contradictie:va vrea pe amandoi alaturi, dar il si respinge pe tatal ei, ca o pedeapsa, desi il iubeste, sau il doreste langa ea.Cunosc cazul unei fetite de 10 ani, in aceeasi situatie.Nici acum nu vrea sa inteleaga despartirea parintilor.Intr-un fel, are dreptate.Ce vina are copilul ca parintii nu se mai iubesc?El ii vrea pe amandoi...Dar cum sa impaci si capra si varza?

Mariaanna
cand vine BB?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns catale spune:

Multumesc pentru parerile voastre.

Imi puteti spune cum sa abordez problema cu ea, de unde sa incep, cum sa ii explic cum e cu noua familie ? Din experienta voastra, a celor care ati trecut prin situatia asta, sau a prietenilor...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Gabi_K spune:

mie mi-a spus psihologul la care mergeam cu fiica mea, sa incerc sa-i explic divortul prin poveste cu personaje asemanatoare familiei noastre. Am avut noroc ca Lili e innebunita dupa tractoare, si in apropierea gradinitei tot vedeam un "minitractor" portocaliu, in fata scolii lui Robert era unul galben... deci tractorasul portocaliu era frate cu cel galben, unul la gradi,unul la scoala, si tractorul mare rosu era mama lor, iar tata-tractor era in alta parte si nu mai statea cu ei... deci asa am incercat sa explic fetei cum e la tractoare si ceva asemanatpr e si la noi. Deci incearca sa-i spui tot asa prin poveste cu ursuleti sau iepurasi de exemplu, ca tati a plecat de acasa, tati are sotie noua si bebe.

Gabi+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)
poze


Totul despre alaptat!


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns incognito spune:

Fetita ta e mica.Eu,una,as tine-o departe.Nu as incarca copilul cu atitea explicatii.Mai ales ca relatia cu tatal a fost una de ocazie.Cel putin nu acum i-as acorda atitea explicatii,i-as da vreme sa mai creasca.Iar apoi daca isi va exprima dorinta sa-si cunoasca sora vitrega,cunoscind toate datele problemei...nu m-as opune.Pentru ca firesc,ea trebuie sa-si formeze si parerea personala si abia apoi va sintetiza si va alege ceeea ce crede de cuviinta si ceea ce poate-sa dezvolte o relatie cu sora vitrega si noua familie a tatalui....
Una peste alta,mai pe scurt,eu nu as da copilul in asemenea scop-sa-si cunoasca surioara pentru ca asa s-a gindit el,tatal,ca este mai bine.Dar de ce nu s-a gindit sa fie mai putin grabit si cu mai putina treaba pina acum si sa acorde copilului din prima casnicie atentia pe care o merita?
I-as ura sanatate multa lui,sotiei si copilului si pe mine,deocamdata sa ma lase in pace,inclusiv pe cea mica.Ei,ce sa-ti spun,tocmai acum incearca veleitati paternale la maxim!Iarta-ma te rog,dar mie mi-e ciuda tare peste cei ce se trezesc ca vezi Doamne sint parinti,asa peste noapte!Si atunci cind era imperios necesar sa fie,au dat bir cu fugitii!
Ai grija de voi,va pup,

Incognito

mami de Ioan si Ioana-06.01.2003

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns t.erinula spune:

foarte tare m-a impresionat relatarea ta ! imi pare asa de rau pt suferinta fetitei !
dc as fi in locul tau,nu as lasa fetita in vizita la tata acum,la varsta asta,doar pt a-si cunoaste sora vitrega ! este evident de ce ! (povestea ta vorbeste de la sine ) .are toata viata inainte sa-si cunoasca sora vitrega .si asa fetita ta sufera cumplit,cumplit !

Mergi la inceput