Viata in Japonia,rpin ochii mei Acest mesaj a fost trimis de
devylla
pe data de 10/04/2008 la 07:10
.:. 1610 vizionari
.. Exista 21 raspunsuri la acest anunt
Pentru ca de la o vreme toata lumea bloguieste,am zis sa intru si io in rand cu lumea si sa scriu balivernele cu pitici pe creier ce-mi ies pe degetute batandu-se singure in taste. Si pentru ca imi place sa ma plagiez singura...pentru ca am deschis in alta parte,pe-un alt site...acelasi blog...am sa dau copy/paste aici. Si daca se intreaba cineva...de ce naibi scriu pe doua site-uri,pai cum de ce? Am dragi mie 3 "saituri" mari si late.
1.desprecopii-pentru ca de cand am devenit membru,am devenit nevasta si mama si-am descoperit Japonia si comunitatea romanilor. 2.pentru ca fara desprecopii,nu s-ar fi format cel de-al doilea site pe care il frecventez si pe care postez blogul,japonika. 3. insa nu cel din urma,site-ul pe care imi postez capodoperele fotografice...treklens...sau jos la semnatura.
Asadar,nah am blog...ca jurnal nu mai e la moda ;) Ca pantalonii "pana" pe care nu pot sa-i inghit
Asadar...uite-ma la 20 ani maritata...fiind sigura de reusita si increzatoare in dragostea nostra. Am ateriazat pe Kansai intr-o dimineata de septembrie...cand plecasem din tara era vreme buna,calda...seara de-o bluzita cu maneca lunga. Cand am iesit din incinta aeroportului...m-a izbit un aer umed,lipicios si-o caldura de-mi taia respiratia...efectiv nu puteam respira.Aerul nu-mi ajungea si nu-mi puteam inchipui cum traiesc japonezii. Oi iubi eu marea si oceanul...da' ce te faci cand nu ai aer?Mai bine lipsa si-n loc un munte si ceva zapada. Primele trei luni au fost groaznice.Nu tu servici,nu cunostinte,nu prieteni,nu cunosteam zona...stateam in casa ca o leguma.Imi amintesc ca si cum ar fi fost un vis...un vis urat. Stateam in fata calculatorului si pufaiam tigari.Ma simteam inutila,nu puteam comunica...simteam ca nu voi invata niciodata limba...deabia reusisem sa retin cateva cuvinte.Insa insuficiente in dorinta mea arzatoare de-a ma face inteleasa. Nici sotului nu ii puteam explica pe indelete ce simt,cum ma simt...nici el nu putea intelege si asta a fost motivul nenumaratelor certuri de inceput de canicie. Apoi treptat,am invatat sa vorbesc,sa scriu cat de cat...am reusit sa comunic,sa ma fac inteleasa...de acum mi se replica cam des:"urusai" Urusai zici?Ahhh,ce bine imi pare....pai cat n-am fost eu in stare sa te pun la punct.Na' acum...sa intelegi:) Noroc ca am barbat bun...
Acum nu-mi mai vad capul de treburi...job-ul ma omoara,bebelina cere atentie si iata ca iar gasesc aceste cateva clipe cand pot sa stau si sa-mi scriu gandurile alb pe negru nu cu tusul si stiloul din fildes....cu tastatura. Offf,multam Cristopheru' ca te-ai gandit la sanatatea mea si ai inventat smecheria asta cu care pot sa bat in voie cu buricele degetelor.
De cand ma stiu nu imi place sa ma plimb prin magazine.Stiu ca fugeam de mama cand eram copil,ma cauta sa ma plimbe prin magazine,ma punea sa o astept in fata blocului iar eu fugeam...preferam sa-mi vad de joaca,de prietene si alte ale copilariei. Am ramas cu acelasi obicei si ca adult.Nu-mi place sa ma plimb prin magazine...stiu nu-i deloc "feminim".Ei si?Oricum nu incerc sa fac pe doamna fina si rafinata :)(vorba olgutei) Nu inteleg ideea de "hai sa ne mai uitam ce haine mai sunt"...Pai nu le-am vazut si acu' o luna?Ce poate fi diferit?De ce sa ma plimb printre rafturi cu haine cand n-am nevoie?
Singurele dati cand calc in magazine sunt atunci cand am nevoie sa cumpar ceva...cand nu,nu ma convingi pentru nimic in lume.Si nush cum se face...insa imi gasesc cele mai nepotrivite zile de-a merge in Mall:Duminicile in zile ploioase. Ce face tot japonezu' duminica in zi ploioasa?Cum nu sti...se duce in Mall,cu mic cu mare...cu bunici,strabunici....cu copii mari,mai mici...bebelusi,caruturi,genti...scutece...cozi la toaleta...
Umbla buimaci de colo colo...fara un rost anume,rasfoiesc toate rafturile fara a avea de gand sa cumpere ceva...trag basini,ragaie...se scobesc in nas...copii urla,mamele sunt prea preocupate sa vorbeasca la telefon...sau sa miroasa niste parfumuri mult prea dulci.Tatii se fac ca nu vad...ca nu aud...se fac disparuti intr-un Game Center,unde isi cheltuiesc toate moneziile pe jocuri de noroc sau Ufo...in incercarea disperata de-a castiga...se mai aciuiesc si cativa copii uitandu-se cu gura cascata cand barbatul urla ca-n jungla cand a reusit sa prinda un maimutoi...si se intoarce victorios la nevasta-sa cu iminatia de animal din plus...cu un aer superior,razandu-i ochii in cap si vrand sa demonstreze cine e masculul.
Batranii obositi de-atata zgomot si agitatie se aseaza pe cate-o banca in fata televizoarelor si privesc in nestire...gandindu-se probabil la tinerete,la vremuri mai bune...sau alti adorm de cum se aseaza...si sunt uitati acolo si apoi recuperati pe seara cand taticii,mamicile si copii se readuna si hotarasc ca este cazul sa se intoarca acasa dupa o zi petrecuta in magazin.
Si uite-asa zeci de familii,se inghesuiesc in Mall,de nu ai loc sa treci,sa respiri.Daca te trezesti ca iti este foame...cu toate ca sunt zeci de restaurante...trebuie sa stai cel putin 30 minute numai sa intri,si altele 30 ca sa iti si vina comanda. Si exact atunci,ma gasesc ca vreau in magazine...cand fiecare pas e numarat.De-am zis ca varianta cea mai confortabila,fara mirosuri neplacute....fara aglomeratie,direct din fotoliu...cumparaturile pe net.
Cand eram in tara,ma trezeam destul de devreme...pe la 6-6:30 dimineata si-mi placea sa ascult un radio sau sa ma uit la televizor pana sa ies pe usa. Ei...daca in prima perioada in Japonia mi-a lipsit ceva...a fost televizorul dimineata si ziarul pe care il citeam in statia de tramvai. De la o vreme insa am descoperit un post de televiziune care prezinta in fiecare dimineata horoscopul.Cum pana acuma n-am vazut la japonezi asa ceva...ei sunt cu grupele de sange...sau horoscopul chinezesc...apropo io as fi soarece...nush ce insemnatate are asta...dar sa revenim la oile noastre. Asadar,horoscopul...fericire mare pe capul meu in fiecare dimineata. Cand ma trezesc nu-mi mai ajunge timpul.Chiar daca m-as trezi si cu o ora mai devreme degeaba. Pana fac cafeaua,ma spal pe ochi,ma impiedic de-o jucarie alunec si ajung la un pas de-a-mi rupe gatul...schimb bebelina,imbrac bebelina...pun bebelina la masa,pregatesc mancare pentru bebelina...imi pun cafeaua racita de mult intr-o cana...pe care o beau neagra(contrar obiceiului meu...pentru ca mie imi place cafeaua dulce,insa de atatea ori am uitat sa pun zaharul incat am ajuns s-o beau fara) si in sfarsit ma asez pe scaun cu fardurile pregatite,cafeaua rece si lingurita pregatita pentru a multumii bebelina deja isterizata ca nu ma misc indeajuns de repede. Dupa ce a ras un casron plin cu orez si banana,se joaca multumita molfaind o jucarie in gura.Acum e timpul sa imi mai pun nisicava maclavais pe fata...sa ma fac frumoasa...ca asa m-a invatat mama,sa nu calc nearanjata afara pe usa.Acuma nush cu cat ma ajuta pudra aia...insa asta e o alta problema de discutat. Asadar...iata-ma inainte de orele 8 ale diminetii,cu ceasca la gura,un ochi pe bebelina,un ochi la televizor(ptiu si nu-s shise inca :D) in mana dreapta periuta de la rimel.Pun jos ceasca...duc periuta imbibata bine in solutia neagra pe geana stanga(pentru ca mama natura nu s-a gandit ca mi-ar sta si mie cu gene lungi si dese...cand sa clipesc o data sa lesine lumea in jurul meu....ma ajut in zadar...ca tot nu pica nimeni...cu chestia asta nemaipomenita...inventata de nush cine?chiar,cine o fi inventat rimelu'?sa fi fost un barbat?) si pac apare horoscopul la telembizor.Bai,jur ca in fiecare dimineata ma gaseste cu periuta pe geana stanga...orisicum as incerca sa fie altfel...tot asa se intampla. Iar mult asteptatul horoscop se termina in 30 secunde...asa de amageala...oricum nu cred ca se uita nici un japonez.Pun pariu ca doar noi zpacitii astia de gaijini ne benoclam la atat asteptatul horoscop.
Scufita rosie s-a ratacit...o gasiti prin Japonia.
Banuiesc ca toata lumea cunoaste povestea. Imi placea sa mi-o povesteasca mama sau tata...mama era ceva mai "artistica" si nu ma speria asa tare,tata in schimb mi-o trantea direct fara menajamente:"A venit lupu' si-a papat scufita." Cred ca fiecare dintre noi,fetite sau nu,ne-am imaginat ca fiind o scufita,intr-o rochita draguta rosie si-un batic asortat la tinuta,de brat atarnand cosul cu merinde pus de mama,zburdand prin padure...in drum spre bunica. Cel putin eu m-am vazut pe-o carare prin padure...insa niciodata nu m-am gandit ca imaginatia mea are sa devina o realitate.
Ma duc ieri foarte entuziasmata de reinceperea cursurilor de japoneza in oras.Bineinteles ca i-au si bebelina dupa mine,doar sunt o mamica mandra de odrasla si vreau sa fie laudata si admirata. Alerg de nebuna pe strazi,cu carutul in viteza...Erika pare sa se distreze teribil,cum vantul ii trece prin cele cateva suvite.Ma bag in fata lumii,ii calc nu pe picioare,in picioare,dau din coate...ma zbat...ca sa ajung la timp.Si ajung...raspuflu usurata,inca 3 minute,la al doilea nivel al cladirii.Eliberez bebelina din centurile carutului care efectiv imi sare in brate.Si iata-ma eroina pe scari cu copilu' pe-un brat,si-o geanta mare,plina cu scutece,haine de schimb,biberoane,jucarii si altele in mana,iar pe celalat brat carutul si geanta mea. Ajung la etaj juma' traind,gafaind de zor...mama lor de institutii publice de oras uitat de lume...de ce nu faceti ba lifturi??? Intru in camera...dornica sa-mi regasesc vechii colegi si profesorii,si-am un mare soc.In prima faza fac cunostinta cu un miros acru,patrunzator...ceva intre carne vie si lemn putred...si arunc un ochi in sala....nimeni cunoscut,trei sferturi din banci umplute cu niste oameni mici de statura,negrii si cu niste fete de infractori de zici ca acum au iesit din puscarie.Zambesc cu-n colt de gura,nu's rasista...insa nici fetele dubioase nu-mi plac. Nici macar profesoarele mele nu mai sunt,regasesc insa cativa dintre asistenti si ceva profesori pe care ii vazusem in treacat anul trecut.Macar atat,decat nimic. O alta mare dezamagire a fost ca dupa test,ne-au impartit in doua clase...iar nivelul de data aceasta e mult mai scazut...adicalea cei 13 negri mititei nu stiu bine nici sa se prezinte...apai sa-mi irosesc eu acum in fiecare joi 2 ore din timpul meu pretios?:) Si pentru ca deja deviez de la subiect...sa revenim la scufita noastra. Vroiam sa spun defapt ca una din asistente care ma stia de cand eram insarcinata,de cum am intrat in incapere nu a ostenit sa tot imi laude progenitura. As fi cu obrazul gros sa zic ca nu-mi face placere...ei cum??? Insa dupa cum zicea si-al meu sotz..."Am inceput sa ma obisnuiesc...",iata m-am cam obisnuit sa o tot laude lumea pe Erika. Intotdeauna nu comnteaza unde,in magazine,la coada de la super,in Mall,in parc,pe strada,la plimbare...oriunde,oricum,oricine...se opreste si rosteste aceleasi replici... "Kawaiii ne(ce draguta!!!)" "Sugoiii(nemaipomenit)" "Me ga okii desu ne(ce ochi mari are)" "Hafu mitai(zici ca este jumatate strain)" Pai cum zici bre?Nu vezi ca eu o plimb?Ca apoi sa spuna"Okaasan to nitemasu ne!(va seamana)" Din nou,pentru ca am obrazul fin,imi face placere cand este laudata si cand sunt laudata.Insa deja se cam sare calu'...si-ajungem la scufita in padure. Va amintiti?
"Vai bunico,dar de ce ai ochii asa mari?" " Me ga okii ne(ce ochi mari are)"
"Vai bunico,dar de ce ai gura asa mare?" "Guchi kawaii ne,okii ne,shaburi zembu hairu(Ce gurita draguta are,vai ce mare e,intra toata suzeta)"
Vai bunico,dar de ce ai mainile asa mari?" "Tee ga okii,iubi ga nagai neee!!!(Ce maini mari are,vaii si ce degete lungi)"
SA mai spun?
Incep sa fiu dezamagita,nu vreau sa fiu scufita rosie.Ca strain in Japonia,traiesti pe viu cam multe povesti...ce sa mai spun de cei inalti...cred ca se simt un fel de Guliver. Insa cu toate acestea....japonezii sunt mult mai primitori decat cei 13 negri mititei din clasa de curs :)
Nu obisnuiesc sa mint...rar,doar sa scap dintr-o situatie dificila.Insa de cele mai multe ori,prefer adevarul in locul unei minciuni...altfel cred ca la ce fel de personalitate am as cam incurca itele si m-as da de gol.Asa ca mai bine de la bun inceput nu incerc sa induc lumea in eroare. Sunt persoane care isi fac din asta un scop,mint cu atata nonsalanta si entuziasm de juri ca tot ce povestesc este adevarat. O cunostinta de-a mamei...istorisea niste intamplari mai ceva ca-n filmele de actiune si alea cu Clanul Soprano.Imi amintesc ca-mi povestea cum ar fi plecat prin munti,dupa conuri cu o prietena...totul se petrecea in Elvetia,si cum ar fi ramas peste noapte ratacite intr-o pestera.Noroc mare insa cu prietena care avea telefon mobil si-a sunat la politie si-au fost SALVATE cu un elicoper.Acuma care ai bre semnal in munti?Sau o fi vreo retea mai puternica prin Elvetia si nu stiu eu. Apoi...probabil impinsa de gelozie...povestea ca are un nepotel de 3 ani...si diverse chestii imaginate...de deja ma cuprinsese mila...defapt persoanele astea le consider bonlave.Nu-si pot accepta viata cu bune cu rele si atunci fac apel la imaginatie,la povesti mincinoase pentru a uimi pe cei din jur. In Japonia nu stiu cat se minte,insa stiu sigur ca se poarta fel de fel de masti...si fete! Am o tipa la munca foarte sigura pe ea si la obiect.Cum mai rara gasesti persoane pe meleagurile nipone,ti le tranteste direct in nas fara aluzii si fara scuze...pac exact ce gandeste.Bai,asa draga imi e...asa cum mi le zice si firea ei de-a fi...are viata nene. In schimb soacra mea...tocmai am avut acum cateva zile o dezamagire...o vedeam cum se dragaleste cu Erika...cum ii zambeste,cum o priveste cu atat drag...si-o intreb,o intrebare fireasca dupa parerea mea :"Ei,cum e dragostea de nepot?"...la care ea...se rusineaza toata...si ma intreaba :"Dragoste???" II zic,pai da...ce vrei sa-mi zici ca n-o iubesti? Mi-a raspuns ca da...la fel de rusinata... Cred ca soarca mea intra in categoria de japoneza tipica...neabatuta de la cultura.Intotdeauna este foarte politicoasa,foloseste termeni dificili si pentru un strain greu de inteles.Se apleaca de-o suta de ori,multumeste de-o mie...si foloseste replica de onegaishimasu mult prea des. Cu mine se poarta altfel in schimb,este mai deschisa,mai destinsa...si nu cu un vocabular batut in cuie. Si de aici toata remarca mea....si aluzia catre poza. Si cate astfel de persoane n-am intalnit...de aceea nu pot spune ca am prietene.Am cunostinte...pentru ca greu pot prinde incredere...cand stiu ca sunt atat de ascunse. Eu stiu ca vine din vechea cultura...ca japonezii sunt atat de diferiti in gandire.Intotdeauna se pun mai prejos decat interlocutorul,numai in vorbire...caci in ganduri totul este diferit. Si toate astea sunt pentru ei forme de respect.Pentru ce atata prefacatorie? Saptamana trecuta am avut o discutie cu soacra mea,sotul si o colega de servici...Soarca mea se laudase unei alte persoane de ce nepoata nemaipomenita are...normal e bunica,se lauda!Sotul...ii spune ca a gresit...ca "nu se face,nu se cuvine"..."nu spui despre sine ceva de bine"...Nuu,nu se cuvine!?Atunci am intervenit eu...si-am zis ca este absolut normal...cu replica ca in Romania orice bunica ar fi reactionat la fel.Ca sa intre in discutie si colega...si sa imi explice pentru a nush cata oara...ca in Japonia...nu te lauzi,nu spui nimic despre sine ca o lauda...nicidecum,cand esti complimentat refuzi complimetul cu mult respect...adresand vorbe frumoase catre interlocutor. Ei uite asta ma enerveaza la culme...asta e prefacatorie pe fata...NU POT!Nu pot sa fiu asa si cu asta basta!Daca am acceptat multe,am inteles altele...am reusit sa ma adaptez unei noi culturi...chestia asta nu o voi face. Eu cand sunt complimentata raspund cu multumesc...si cand nu sunt in apele mele,pot fi luata de obraznica "Esti draguta!" "Nu-i asa!" vine replica mea. Uneori ma simt obosita...obosita sa ii inteleg...insa si asta face parte din existenta mea aici.
....de flori. Imi plac florile la nebunie.Stiu ca si mamei ii placeau.Aveam pe balcon in jaluzele petunii si Regina noptii....bai fenomenal miroseau seara,cand vara stateam cu usa de la balcon deschisa.Era o placere pur si simplu sa stai si sa astepi ca adierea vantului sa aduca mireasma de regina.Uneori cand adormeam pe canapea...si-n somn le simteam parfumul,asa ceva de vis Cand venea primavara...in curtile din jurul blocului...sau in alte gradini...era o explozie de culoare...narcise albe si galbene,ghiocei,lalele mari si rosii,liliac...ehee,cate babe nu m-au alergat pentru ca le-amfurat din flori...le adunam si i le duceam mandra mamei...nu ma certa prea tare,doar asa sa nu isi zica ca nu m-a dojenit.Lua buchetul de flori si-l punea intr-o vaza pe masa din sufragerie.Le privea cu drag si se bucura de pata aceea de culoare. Apai cam de multe ori am furat flori si cam multe babe m-au alergat...mi-am trait copilaria din plin.Am facut numai rele. Si acum admir florile...imi plac tare mult. Daaa...asa de mult incat le omor pe toate. De cand am venit aici...si-am vazut cat de frumos stiu sa amenajeze japonezii pe strazi,in fata caselor,oriunde....sa amenajeze florile asa frumos,sa imbine sortimente si culori...este o placere sa te tot plimbi.Mama obisnuia sa zica ca asa de mici sunt casele si asa de inguste strazile cu gramajoare de flori in fata portilor de zici ca-i un oras dintr-o poveste. Si cred ca am fost la florarie de n ori cumparand ghiveche cu petunii,lalele,narcise,zambile si multe altele...care au murit pe rand.Sunt o ucigasa...nu sunt in stare bai frate sa am grija de ele,nooo....sunt ceva de groaza...cred ca am speriat toata strada....numa' mie mi se intampla...dupa cateva saptamani mor toate si petunii si lalele si narcise...TOT fara exceptii,ca nu cumva sa avem dubii...acum au ramas in ghivece niste lalele de anul trecut...care au doar frunze...si alea uscate la varfuri,un ghivechi cu zambile....culmea...a facut si-un fir de zambila...cu flori mai mult moarte...cu un fel de mov spalacit.. Aveam si doua Amarilis...au inflorit imediat dupa ce le-am cumparat.Ceva de vis,superbe...cu flori mari cat palma,aveam unul rosu si unu' alb.De atunci nici gand sa mai infloreasca...ala alb s-a sinuchis...a zis ca la mine in casa nu-i de trait,nici macar frunze nu mai face...ala rosu s-a gandit sa-mi faca o placere si sa-mi daruiasca trei frunze,dintre care doua sunt ingalbenite la pamant. Am vrut edera...si-am luat un pui...am zis ca il fac eu mare...si-o sa se intinda de nu o sa mai am loc prin casa...daaaa...s-a intins atat de mult ca si acum patrez ghiveciul gol...cu pamantul uscat de mult. Sunt o ucigasa in serie...nu sunt in stare sa am nici o floare. Singurele care supravietuiesc...de ma mir si eu...sunt o Violeta de Parma,despre care se zice ca este atat de greu de intretinut si o alta planta careia ii merge nemaipomenit de bine...si nici nu cere atata apa.Incredibil...
Nenea Donald's...Mc Donald's n-a stat bine cu bibilica cand s-a gandit ca tare bine i-ar prinde o afacere....o afacere cu burgeri.Pai cum pana mea de vanator faci tu fast-food cu burgeri?Si nu-ti intocsici doar neamu'....esti "darnic" si dai la tot globu'...ca sa ne fie intr-un ceas bun,sa ne faci dependenti si nu altceva. Noroc ca nu m-am tampit definitiv...inca mai am cativa neoroni...au renascut de cand ma facusi bruneta la loc... MARE NOROC...pai cum....in timp ce infuleca Erika castronul cu SUPA DE LEGUME,proaspat gatita de moa...io faceam planuri mari cu taica-su...alt denaturat....unde sa mancam de pranz...ca deh,cum sunt o gospodina desavarsita...sambata in amiaza mare n-aveam nimic in bucatarie de halit...decat niste resturi de paine intr-un coltz din dulap si cevca branza prin frigider care insa avea o culoare tare dubioasa...noroc ca pentru fii-mea ma aprovizionez naibi... Asadar...ce gandi neuronu' meu?Da da,doar el...ceilalti trei erau in pauza...gandi ca ar fi tare "Sanatos" si delicios sa mergem la "Mac Donaldo". Dai si imbraca-te,pregateste bebelina,pregateste bagaje,pregateste baniii,pregateste-TE,totu' pe fuga...rapid si in viteza...pac tac...sa ajungem inainte de pranz,ca altfel iese cu baiate pe la cozi pe burgeri si cartofi pai.Si reusim,culmea noroc chior,gasim si loc de parcare...adicalea totu' de-a gata...intram furtunos in restaurant(hmmm,sau fast-food?)...alta bafta de-ncepator...nu "ieste" bre nici coada.Hai ca am pus-o,papam burgeri acusica. Si iote ca dam comanda de neam prost...doua portii de burgeri si nu oricum...ca tot sunt la moda acuma...MEGA...MEGA MAC plus doua perechi de cartofi prajiti masura LLL si pe langa asta si doua Cola mari mari mari Ca niste porci...bine naibi ca invatam copilu' sa manance sanatos...ca noi suntem pe alta planeta. Si iata-ne cum infulecam din burgeri nostri IMENSI...ne manjim pe bot cu branza si ketchup...si ca niste domni ce suntem ne stergem cu dosul palmii...ce mai...de rasu' plansu'. Dupa ce devoram tot din fata...suntem impliniti,satui si satisfacuti de reusita. Adicalea nici oamenii aia imensi ce apar prin filme in cate-un fast-food(chiar n-ati observat ca intotdeauna trebe' sa fie un nenea dasta maaare pe-un scaun intr-un fast-food?...daca nu,data aviatoare priviti cu atentie prin jurul vostru ) nu nea-u intrecut pana acum. Atentie:Sa nu faceti ca noi.
Cand nu-ti poti coordona bine gandurile in actiuni...
Duminica am facut o gafa cat Casa poporului...o ditamai tampenia...o gresela idioata...o idiotenie...si cum imi aduc aminte ma apuca un sentiment de vinovatie groaznic. Ajungem in parcare la un magazin mare...imbarc mogalneata in carut,pun centurile de rigoare,ii plasez un ursuletz in brate sa fie cuminte si ascultatoare si ma grabesc spre intrare....in drum spre usa...langa o masina vad un scaun cu rotile...acela pentru invalizi...nu gandesc nimic in acele clipe...imi continui drumul spre lift. Ajung,apas pe buton si astept,carutul il plasez in dreapta mea...sa nu deranjez ceilalti oameni...eram inca singura. In spatele meu se aude un zgomot de roti...ma gandesc ca posibil sa fie alt carut cu un bebelin si din relex ma dau mai spre dreapta sa fac loc.Cand ma uit peste umar...era scaunul cu rotile...si in el....un baiat palid...de vreo 20 ani...cu privirea stinsa si trista...imbracat modest si exprem de politicos.Am gandit ca viata este nedreapta...numai privindu-l si realizand de la cate lucruri este privat pentru simplu fapt ca nu se poate deplasa decat cu ajutorul acelor rotile... S-a asezat intr-un colt,rezervat...sa nu i se simta prezenta si sa nu care cumva sa deranjeze pe cineva...inca asteptam liftul cand o alta familie si-a facut aparitie...multi...doi copii mari de vreo 3-4 ani care au fost imediat plasati in caruturi puse la dispozitie de catre magazin...parintii si bunicii.Bunica impreuna cu unul din copii in carut...s-a strecurat sfios in fata baiatului...el a lasat privirea in jos necontenit...N-am rezistat,nu am rezistat....indignarea mi se urcase pana la omulet si era gata gata sa iasa intr-un puhoi de cuvinte...ce sigur aveau sa jigneasca pe cei din jur....si totusi n-am rezistat sa nu-mi scape printre dinti cateva cuvinte...fir'ar...ce nerusinare,am spus... Priveam bunica ce era cu spatele catre mine...si probabil daca m-ar fi vazut...s-ar fi speriat...am condamnat-o pentru fapta ei...pentru faptul ca degeaba ajunsese bunica...cand face astfel de fapte. A venit liftul....de atata indignare si vrand neaparat sa ii dau o lectie acestei doamne in varsta...am intrat val vartej in lift...sperand pe undeva...sa isi de-a seama de greseala...intuind ca sigur va intra ea plus tot neamu' in fata baiatului.Si cum stau bine cu intuitia....din pacate asa a fost....au intrat puhoi si-au ocupat trei sferturi din spatiul liftului....pentru o clipa baiatul si-a ridicat privirea si vazand ca nu are loc...a cazut din nou cu ea in pamant.L-am invitat inauntru....inghesuindu-ma pe mine si carutul intr-un colt....al meu ma privea nedumerit...de greseala mea...ma intreba din priviri ce fac...pai cum ce fac???N-ai vazut ce familie de nesimtiti au intrat in fata baiatului???fara sa realizez ca defapt...prin faptele mele...eu dadeam impersia de egoism si fara bun simt. Ca sa fie tacamul complet...am coborat din lift tot inaintea baiatulul...nestiind ca va cobori la acelasi etaj...m-am simtit ca naiba...ce am vrut sa fac...si ce a iesit. O intamplare nefericita...nu vreau sa ma gandesc ce o fi crezand baiatul...
Cele mai recente articole desprecopii.com:
Posted 10/04/08 @ 08:30
, imi place f mult blogul tau!
