Cei, mai, pudici,, sau, care, au, de, adresat, intrebari, cu, un, caracter, mai, intim,, pot, folosi, fara, retineri, adresa, mea, de, e-mail., Raspunsurile, vor, sosi, pe, aceeasi, cale,, asigurand, astfel, deplina, confidentialitate, a, dialogului., Am, rugamintea, insa, a, folosi, de, preferinta, forumul,, o, intrebare, si, un, raspuns, public, pot, fi, utile, unui, numar, sporit, de, utilizatori., Si, mai, am, rugamintea, a, parcurge, raspunsurile, deja, existente, in, topic, inainte, de, postarea, unei, noi, intrebari,, de, asa, natura, incat, sa, incercam, evitarea, post-urilor, repetitive,, referitoare, la, acelasi, subiect.Pentru, simplificarea, cautarii, si, evitarea, redundantei, intrebarilor, (care, apar, si, in, cadrul, raspunsurilor, aferente),, voi, sterge, , intrebarile, al, caror, raspuns, se, gaseste, in, topic.Deci, daca, ati, postat, o, intrebare, si, nu, o, mai, gasiti,, inseamna, ca, raspunsul, trebuie, sa, existe, undeva, mai, jos..., Daca, intrebarea, persista, in, forma, initiala,, inseamna, ca, inca, nu, i, s-a, raspuns...Teo,, aka, <Arian>*****************************Dr., Teo, Leonte, a, acceptat, rolul, de, colaborator, 'online', pe, site-ul, www.desprecopii.com, -, ocazie, care, ne, da, prilejul, sa, ii, multumim, public, pentru, timpul,, pasiunea, si, interesul, afectat, acestei, comunitati.Pentru, a, usura, schimbul, util, de, informatii, -iata, citeva, reguli, care, trebuiesc, respectate, de, utilizatorii, care, solicita, consultanta, online.1., Cititi, cu, atentie, intrebarile, si, raspunsurile, existente, in, topic., Dr., Leonte, nu, va, raspunde, intrebarilor, asemanatoare.2., Nu, 'bombardati', cu, intrebari!, Doctorul, nostru, are, un, timp, limitat, afectat, acestei, comunitati., Daca, vi, s-a, raspuns, odata, -, se, va, acorda, prioritate, altei, peroane.3., Nu, uitati, ca, Dr., Leonte, isi, petrece, timpul, (si, banii), stand, online, cu, noi., Nu, primeste, nici, un, ban, de, la, noi, -, asa, ca, are, urmatoarele, drepturi:, -, sa, selecteze, intrebarile, -, sa, amine, raspunsurile, -, sa, ignore, unele, intrebari.4., Va, rugam, fara, referiri, personale, sau, atacuri., Acest, lucru, duce, automat, la, blocarea, IP-ului, si, incapacitatea, de, a, mai, viziona, acest, site.va, multumim, pentru, intelegere, !, [flo][dc]*********************************2., [gravi][gravi]">
555-OB-GYN
arian Dam drumul din nou cabinetului de ginecologie de la coltul strazii... Bateti si vi se va deschide [:)] Postati aici intrebarile sau comentariile din domeniul obstetricii si ginecologiei adresate lui <arian>. Alte mesaje, in functie de continut, vor fi mutate in radacina "Clinicii Virtuale" sau vor fi sterse. Intrebarile (si evident si raspunsurile) vor aparea incepand de la pagina 17 a prezentului topic. Cei mai pudici, sau care au de adresat intrebari cu un caracter mai intim, pot folosi fara retineri adresa mea de e-mail. Raspunsurile vor sosi pe aceeasi cale, asigurand astfel deplina confidentialitate a dialogului. Am rugamintea insa a folosi de preferinta forumul, o intrebare si un raspuns public pot fi utile unui numar sporit de utilizatori. Si mai am rugamintea a parcurge raspunsurile deja existente in topic inainte de postarea unei noi intrebari, de asa natura incat sa incercam evitarea post-urilor repetitive, referitoare la acelasi subiect. Pentru simplificarea cautarii si evitarea redundantei intrebarilor (care apar si in cadrul raspunsurilor aferente), voi sterge intrebarile al caror raspuns se gaseste in topic. Deci daca ati postat o intrebare si nu o mai gasiti, inseamna ca raspunsul trebuie sa existe undeva mai jos... Daca intrebarea persista in forma initiala, inseamna ca inca nu i s-a raspuns... Teo, aka <Arian> ***************************** Dr. Teo Leonte a acceptat rolul de colaborator 'online' pe site-ul www.desprecopii.com - ocazie care ne da prilejul sa ii multumim public pentru timpul, pasiunea si interesul afectat acestei comunitati. Pentru a usura schimbul util de informatii -iata citeva reguli care trebuiesc respectate de utilizatorii care solicita consultanta online. 1. Cititi cu atentie intrebarile si raspunsurile existente in topic. Dr. Leonte nu va raspunde intrebarilor asemanatoare. 2. Nu 'bombardati' cu intrebari! Doctorul nostru are un timp limitat afectat acestei comunitati. Daca vi s-a raspuns odata - se va acorda prioritate altei peroane. 3. Nu uitati ca Dr. Leonte isi petrece timpul (si banii) stand online cu noi. Nu primeste nici un ban de la noi - asa ca are urmatoarele drepturi: - sa selecteze intrebarile - sa amine raspunsurile - sa ignore unele intrebari. 4. Va rugam fara referiri personale sau atacuri. Acest lucru duce automat la blocarea IP-ului si incapacitatea de a mai viziona acest site. va multumim pentru intelegere ! [flo] [dc] ********************************* 2. [gravi][gravi]
arian
quote:
Originally posted by carmenutza
Buna Nimeni( ciudat user ti-ai ales)..vreau sa te intreb daca 1.in cazul in care copilul are circulara de cordon laxa este contraindicata nastrea normala sau daca nu ce masuri se iau? 2. Ce contraindictii exista ptr. folosirea anesteziei epidurale? Eu am tahicardie.....este ok epidurala in cazul asta?! Multumesc mult! carmen
1. daca circulara e simpla si e laxa, nasterea poate decurge pe cai naturale cu precautii speciale din partea obstetricianului. Deci da, exista posibilitatea unei nasteri aproape normale (fara efecte negative importante pt fat sau mama); 2. epidurala are multiple contraindicatii. tahicardia (supraventriculara, banuiesc) NU se numara printre acestea. Deci da, puteti fi anesteziata in acest fel.
arian
quote:
Originally posted by lacramioara t
Buna Nimeni. As avea si eu o intrebare. La aprox.2 ani dupa ce am nascut mi-au aparut in zona abdomenului,mai exact foarte aproape de operatia cezariana dureri ce seamana cu o febra musculara.Durerile sunt mai accentuate atunci cand stranut sau tusesc.Chiar azi dimineata cand m-am ridicat din pat mi-am palpat burta si am simtit mici "galme"in acea zona care mai sunt si dureroase.Dupa descriere ce crezi ca ar putea fi?De mers la medic nici vorba pana acum,am sperat ca cedeaza dar..... Multumesc mult,Lacra.
Din cele descrise de tine ma duce gandul la o eventratie. Desi incizia (taietura) la piele este orizontala, muschii au fost separati pe mijloc vertical, pt a se ajunge la uterul gravid in cadrul cezarienei. Evident, ulterior au fost apropiati si fixati cu cateva fire. E perfect posibil ca pe linia de mijloc a abdomenului, deasupra locului unde e cicatricea la piele, sa apara puncte slabe prin care intestinele au tendinta sa proemine in afara in conditiile ce determina cresterea presiunii in interiorul abdomenului (tuse, stranut, ridicarea unei greutati, defecatie, etc). Atunci cand intestinul reuseste sa treaca de bariera musculara si proemina sub piele (asa cum inteleg ca se cam petrece in cazul tau), avem de-a face cu o EVENTRATIE. Este un fel de hernie care se produce ca urmare a reducerii rezistentei mecanice a peretelui abdominal in urma unei interventii chirurgicale. Sfatul meu ar fi sa mergeti totusi la un ginecolog sau chirurg, mai ales daca "galmele" au inceput a fi dureroase. Mai pot fi si alte situatii ce determina astfel de "galme", cum ar fi granuloamele date de firele de sutura. O examinare directa din partea unui chirurg sau ginecolog va lamuri problema in cateva minute! Fara teama, situatiile descrise sunt de-a dreptul banale dpdv medical, chiar daca pt tine sunt extrem de ingrijoratoare. Tocmai pt propria protectie (inclusiv psihica), mergi la doctor!!!
arian
quote:
Originally posted by angiVa
Draga Nimeni, as avea si eu o intrebare , mai ciudata ce-i drept, dar la care caut raspuns (de la specialisti)de 3 ani de zile incoace... Intai descriu situatia din ultimii 3 ani: De la prima sarcina oprita in evolutie(in sept. 2000, la 16 saptamani), sarcina molara embrionata, dupa chiuretaj am ramas cu un VSH marit (36 in stare obisnuita, 28 dupa tratament cu antibiotice - facute in acest interval de timp, pe care le-am urmat dupa o rezectie si dupa un furuncul incizat ). Am facut toate probele inflamatorii(ASLO, proteina C reactiva, fibrinogen, anticorpi antinucleari,factor reumatoid,urocultura, toti anticorpii de gen toxoplasmoza, rubeola, cmv, ...), care-s OK, mai putin acest VSH, in plus am facut si radiografii, singura din care a reiesit focar de infectie a fost cea maxilara, drept urmare am facut rezectia, dar la 3 saptamani de la rezectie VSH-ul tot 28 este...Tot de 3 ani in urma, de dupa chestia cu sarcina mi s-a declansat si tiroidita autoimuna... care e sub tratament in prezent. Imi pun tot felul de intrebari deoarece inainte de sarcina oprita in evolutie, VSH-ul meu era normal (6), iar acum nu-si mai revine la normal, indiferent de tratament si mai ales foarte ciudat este ca nu mi s-a gasit clar un focar de infectie. In sfatsit intrebarea: ce legatura poate avea acea sarcina/chiuretaj cu VSH-ul acesta care ma dispera???? Si mai ales in ce mod poate influenta acesta o noua sarcina???? (anul trecut am mai avut o sarcina oprita in evolutie, la 8 saptamani). Ce alte investigatii ar mai fi de facut in acest sens ??? Oare sa existe vre-o legatura intre tiroidita autoimuna si VSH???? (dr. endocrinolog a exclus aceasta, eu inca n-am exclus-o ca explicatie, deoarece ac. problema provine din aceeasi perioada). Poate reusesti sa ma luminezi intr-o oarecare masura, caci nu mai stiu ce sa cred, si cum sa ma investighez, ca sa pot fi linistita ca e totul OK inainte de o noua sarcina. Multumesc anticipat, si scuze daca am depasit domeniul de obstretica-ginecologie. angi
Valorile crescute ale VSH (viteza de sedimentare a hematiilor) sunt in principiu expresia existentei unui focar infectios vechi. Nu exista relatie directa intre VSH-ul mare si sarcina molara partiala pe care ai avut-o, sau cu intreruperea ulterioara a cursului unei sarcini (inteleg) normale. De asemenea, din deductie logica si NU din stiinta sigura, nu vad de ce ar creste VSH in tiroidita Hashimoto; din moment ce si endocrinologul este de aceeasi parere, tind sa cred ca nu ma insel. Cum sunt ginecolog si prin urmare am uneori "idei putine, dar fixe", imi pun problema existentei unei infectii genitale cu Chlamidii. Sunt infectii trenante, cronice, nu neaparat simptomatice (adica nu e neaparata nevoie sa doara). Din impresionanta lista de investigatii pe care mi-o prezinti, nu reusesc sa identific nici una care sa se refere la acest aspect. Repet, e probabil un punct de vedere ingust, dar zic eu ca merita investigat. Daca se exclude o afectare genitala chlamidiana si orice alta forma de boala in domeniul ginecologic, poti purcede la o noua sarcina chiar si cu VSH-ul crescut. O supraveghere atenta a sarcinii, efectuata de medicul de familie in stransa colaborare cu ginecologul, endocrinologul si eventual hematologul poate avea drept consecinta un nou-nascut perfect normal si o mamica (si eventual tatic) fericita. Regret sincer, dar alta idee nu-mi vine in momentul de fata (spun asta pt ca am vazut ca ai scris "toti anticorpii de gen toxoplasmoza, rubeola, cmv, ...", unde "..." poate insemna si anticorpi anti-chlamidia...)
arian
quote:
Originally posted by Helen
Salut nimeni, Sigur intrebarile ar fi bine sa fie scurte si la obiect, de aceea o sa pun 2 intrebari: 1. Din experienta ta, dupa cate luni de incercari (sustinute) ar trebui sa ne impacientam daca nu ramanem insarcinate? (acum un an am ramas insarcinata din prima luna de incercari dar am pierdut sarcina la 10 saptamani, iar anterior am luat pilule contaceptive aproape 7 ani - Microginon); am 29 de ani. 2. Cat de mare este riscul unei a 2-a sarcini dupa o sarcina oprita in evolutie, pana la urma din motive necunoscute?( am facut analize si in afara de anticorpi cu titru destul de mare la toxoplasmoza, restul a fost ok) PS: Despre metoda simpto-termica ce parere ai? Evolutia graficului pote fi corelata si cu activitatea hormonala?...adica daca graficul este ok. este sigur ca si valorile hormonilor sunt bune? (scuze am zis ca pun 2 intrebari dar am pus 3) Iti multumesc anticipat! Helen
1. teoretic infertilitatea cuplului se defineste drept neaparitia sarcinii in conditiile unei activitati sexuale normale, in absenta mijloacelor contraceptive, timp de 3 ani. Evident, in conditiile in care contactul este in moid voit "programat" a avea loc in perioada fertila, timpul de asteptare trebuie redus corespunzator. Cum nu exista oficial o opinie comuna din acest punct de vedere, as spune ca dupa 6 luni de esecuri ar trebui consultat un sexolog. Poate fi pur si simplu un defect de tehnica. Daca nu se gaseste explicatia in tehnica necorespunzatoare, intra in scena ginecologul, respectiv andrologul. Se testeaza in primul rand calitatea spermei (spermograma), ca si prezenta ciclurilor ovulatorii la femeie. Se trateaza vaginitele, cervicitele, metro-anexitele (la femeie), uretritele, prstatitele, veziculitele la barbat. Daca totul e ok pana aici, se trece la testul Kuhner, care pune in contact sperma cu glera (secretia) cervicala a femeii. Unele femei dezvolta reactii imune la sperma propriilor barbati. Daca si pana aici totul e ok, treburile se complica, fiind necesare investigatii multiple (radiologice, ecografice, hormonale) ale femeii. 2. Din moment ce cauza avortului spontan initial nu a putut fi stabilita, este imposibil a se preciza care e riscul unei repetari a aceluiasi fenomen. Este ca si cum ai cere unui bucatar sa-ti spuna care e sansa de a ti se taia maioneza, in conditiile in care ti s-a mai intamplat o data, dar nu stii din ce cauza. Oricum, toxoplasmoza ESTE cauza de avort spontan. Prin urmare, ea trebuie tratata si vindecata definitiv inaintea unei noi conceptii (sarcini). 3. Graficul menotermic (curba temperaturii bazale pe parcursul ciclului menstrual) este DETERMINAT de evolutia hormonilor sexuali feminini pe parcursul ciclului. Din pacate paralelismul intre cele doua elemente (hormoni si temperatura bazala) nu este perfect. Mai mult, erorile ce pot aparea cu mare usurinta in determinarea temperaturii bazale, afectiunile intercurente care influenteaza temperatura corpului (stari febrile si subfebrile) pot da indicatii cu totul si cu totul diferite de realitatea hormonala. Laboratorul ramane singura metoda indubitabila in stabilirea evolutiei nivelurilor hormonale.
arian
quote:
Originally posted by Mede
Buna nimeni, Eu icerc doar de doua luni sa raman insarcinata dar problema mea nu este asta deoarece cred ca trebuie sa mai am rabdare. PROBLEMA este ca de aproape 4 ani, de cand am suferit un atac de panica, am ramas foarte sensibila la cel mai mic stres si drept urmare foarte des iau cate o jumatate de Diazepam/zi (deci cam 5mg)- de obicei in prima parte a zilei, si imi este teama ca ar influenta sarcina. Medicii la care am fost au spus ca nu provoaca probleme, iar doza este f mica. Am 30 de ani si timp sa imi revin definitiv (daca se va intampla vreo data) simt ca nu prea mai am! In rest ma simt foarte bine! Deci, este periculos Diazepamul in timpul sarcini?..si de Paracetamol mai doream sa intreb? Medea
Atat Diazepamul, cat si Paracetamolul, NU sunt contraindicate in sarcina, in conditiile in care sunt administrate de necesitate, in doza normala terapeutica, pe timp limitat. Diazepamul pe care ti-l administrezi zilnic nu cred ca este o solutie nici pt starea ta psihica, nici nu este benefic pt o eventuala sarcina. Chiar daca doza este intr-adevar foarte mica, administrarea ei zilnica poate avea efecte neprevazute asupra dezvoltarii sistemului nervos al fatului. Este foarte probabil ca nimic rau nu se va intampla, dar eu unul daca as fi gravid (hehe...) as inceta administrarea a la long a oricarui medicament psihotrop. Ocazional, cand simti ca ai nevoie neaparata, poti lua o pilula-doua de diazepam pt 2-3-4 zile... Dar in rest, m-as abtine. Nici un producator de diazepam si echivalente nu garanteaza lipsa totala de nocivitate a medicamentului asupra sarcinii. Atata vreme cat ei nu isi asuma responsabilitatea (materiala, de fapt), ai tu curajul sa ti-o asumi, pe riscul propriului tau copil?! Ma indoiesc... Acelasi lucru pt Paracetamol. Acesta e hepatotoxic si mai are si actiuni negative asupra sangelui. Daca racesti o data poti urma un tratament de cateva zile cu dozele uzuale (eternul 3/zi), dar NU pe parcursul intregii sarcini! Subliniez ca cele de mai sus sunt opinii pur personale, nesustinute de date din literatura de specialitate sau altele asemenea. Eu sunt fricos din fire si consider intotdeauna ca "paza buna trece primejdia rea". De aici sugestiile de mai sus.
arian
quote:
Originally posted by ariadne
Buna nimeni, Indraznesc si eu sa pun cateva intrebari, sper ca temerile mele sa fie neintemeiate totusi. Deci, din luna martie menstruatia a inceput sa se lase asteptata, in fiecare luna a intarziat ( uneori pana la 36 zile) si cantitatea a fost din ce in ce mai redusa. De altfel ( nu as utea spune cu exactitate cand se intampla) transpir extrem in cursul noptii , numai in jurul bustului si al gatului. Plus o stare permanenta de nervozitate si disconfort. Poate fi un inceput de menopauza la varsta de 35 ani?( alt termen nu cunosc, probabil lipsa ovulatiei)? Este aceasta o problema de sanatate? Multumesc anticipat ari&celine
Menopauza precoce este posibila si chiar probabila in cazul descris. Daca apar si asa-numitele "bufeuri" (valuri de caldura care apar si dispar brusc, urmate de transpiratii mai mult sau mai putin abundente - valuri de caldura ce nu au legatura cu aerul conditionat sau cu temperatura de afara, bineinteles), usoare tremuraturi ale extremitatilor ce dureaza cateva zeci de secunde, eventual tulburari mictionale (urinezi des, dar nu ustura; te trezesti noapte de noapte pt a urina) ai si alte semne ale unei monopauze precoce. Daca sanii obisnuiau sa se umfle si chiar sa doara inainte de menstruatie si acum nu se mai intampla asta ai iar un semn suplimentar. Oricum, toate cele de mai sus sunt pure supozitii. Oligo- si hipomenoreea (menstruatiile rare si respectiv in cantitate redusa) pot avea o multitudine de cauze. Daca sanii, dimpotriva, s-au mai intarit si chiar la exprimarea (stoarcerea) mameloanelor apare un lichid albicios, s-ar putea sa fie vorba de tulburari hormonale nelegate de hormonii sexuali propriu-zisi. Ideea de baza este ca in acest caz e absolut necesara o investigatie clinica (adica sa te vada un ginecolog) completata de dozari ale hormonilor sexuali si a celor de comanda sexuala de la nivelul hipofizei. Oricum ai lua-o si oricare ar fi cauza celor mai sus descrise, ele reprezinta in mod evident o problema de sanatate. Nu este considerat normal ca o femeie de 35 ani sa prezinte astfel de manifestari!
arian
quote:
Originally posted by Tia
Suna ciudat acest nume Nimeni, dar mi se pare tare sugestiv. Ce bine ca existi... dar nu in sens literar! Am citit raspunsul tau dat Victoriei despre foliculii restanti. Am parcurs toata explicatia si pentru mine a fost extraordinar ca am putut sa integ mai bine acest complex proces al ovulatiei. Eu si sotul meu ne chinuim de ceva vreme sa avem un bebe si nu am reusit pana acum. Am facut toate analizele obisnuite de sange + secretie + spermograma + dozari hormonale. Aici vine intrebarea. Toate au iesit in limitele normale, cum a spus medicul, numai FSH-ul e cam mare (28.1 in ziua 21). Te rog mult, poti sa-mi explici si mie care este rolul acestui hormon? As vrea tare mult sa inteleg in ce masura aceasta valoare afecteaza puterea noastra de a avea un bebe. Multumesc mult si un raspuns e bine venit oricand ai timp! [recevere]
Faptul ca FSH-ul e ceva mai mare in ziua 21 nu are prea mare importanta. Valorile "normale" in medicina sunt orientative, exista mari variatii de la un individ la altul, ba chiar la acelasi individ intre momente diferite ale vietii sale (de ex FSH poate fi normal in ziua 21 in cadrul unui ciclu, dar ceva mai mare decat normalul in cadrul ciclului urmator, la aceeasi persoana). FSH sau hormonul de stimulare foliculara este o substanta eliberata de hipofiza (o mica glanda din cap) si care are, in ceea ce te intereseaza pe tine, rolul de a stimula cresterea si maturarea foliculilor ovarieni (dupa cum ii spune si numele), si prin aceasta stimularea secretiei foliculare de estrogeni. Problema se pune in modul urmator: intre secretia ovariana de estrogeni si secretia hipofizara de FSH exista o relatie de feed-back negativ. Adica o secretie scazuta de estrogeni determina o concentratie redusa a acestora in sange; sangele ajunge, evident, si la hipofiza; aceasta sesizeaza nivelul scazut al estrogenilor circulanti si isi intensifica secretia de FSH; FSH-ul se varsa tot in sange, prin care ajunge la ovar, unde determina cresterea secretiei de estrogeni. Si de aici circuitul se reia in sens invers: estrogeni multi - concentratie mare in sange - hipofiza reduce secretia de FSH - ovarul isi reduce secretia de estrogeni. Concluzia: un nivel sanguin crescut al FSH poate trada o insufucienta secretorie ovariana in ceea ce priveste estrogenii (deci acestia vor fi in concentratie scazuta in sange). Daca estrogenii au valori normale in sange, dar FSH e putin crescut peste maximul considerat normal, poate fi vorba de o particularitate individuala si nu ridica nici un fel de probleme. Fiind vorba de o valoare crescuta numai in dozarea din ziua 21, sunt aproape sigur ca aceasta este cazul de fata (particularitate individuala nepatogena).
arian
quote:
Originally posted by Adela P
Draga nimeni, cu n mic...;) as vrea sa te intreb ce metode anticonceptionale ar exista care sa fie responsabilitatea partii masculine in afara de prezervative si vasectomy? M-am cam saturat sa fie "totul" pe capul meu, sa mai transfer un pic si la barbatu-miu.....[duel] Thanks[dus] Adela
Am vesti proaste pt tine: in afara celor mentionate in propriul tau mesaj, nu exista metode contraceptive acceptabil de sigure aplicabile partii masculine. Banuiesc ca ai auzit de coitus interruptus (adica extragerea penisului din vagin imediat inaintea ejacularii) dar rata esecurilor, chiar in cazul totalei cooperari si bunavointe a partenerului, este semnificativa. Ar mai exista metoda lui Onan, care obisnuia sa se masturbeze inaintea coitului (contactului sexual) propriu-zis, reducand astfel numarul spermatozoizilor disponibili; cred ca orice comentariu pe aceasta tema este de prisos... Dar, de fapt, nu inteleg de ce nu te tenteaza un DIU (dispozitiv intrauterin - sterilet mai in clar) sau, si mai modern, un SIU (sistem intrauterin - un sterilet imbibat cu un hormon ce se elibereaza in uter si asigura o protectie echivalenta cu cea data de sterilizarea chirurgicala a femeii). Astfel de aparate se insera foarte simplu, nu deranjeaza si pot fi mentinute multi ani (in general cam 5).
arian
quote:
Originally posted by maryam
[hopsieu]...este normal ca dupa 1 an si sase luni in care nu am avut menstruatie(perioada de sarcina si alaptare) , menstruatia sa tina de doua saptamani? Maryam
Este frecvent intalnita situatia in care prima menstruatie dupa perioada alaptarii sa fie mai abundenta si prelungita in timp, dar doua saptamani este deja mult prea mult. Sunt o multime de cauze care pot determina o menoragie (menstruatie prelungita), fapt pt care te sfatuiesc sa te duci la un ginecolog in vederea unui examen direct. Se poate intampla sa ai o endometrita hemoragica (inflamatie a mucoasei uterine care duce la sangerare), care se trateaza foarte usor in fazele incipiente si semnificativ mai greu daca o lasi sa evolueze (infectia se extinde in peretele uterin). Dar, repet, pot exista alte 1001 cauze ale acestei sangerari. Mergi la ginecolog, nu e normal sa pierzi sange 2 saptamani non-stop. Daca sangerarea e importanta, imi imaginez ca esti acum si anemica, deci va trebui instituit un tratament si in acest sens.
arian
quote:
Originally posted by Emilia
Bine ai venit! Pe mine m-ar tenta un SIU, dar nu stiu de unde sa fac rost de el. Apoi stiu deja doua persoane care au avut probleme (rana pe col) de la DIU. SIU este mai sigur? Acum iau anticonceptionale, dar pana cand! imi spun tot eu. Poti "nimeni" sa dai mai multe amanunte despre DIU, SIU? Care este probabilitatea de a avea probleme dupa ele? La cat timp trebuie schimbate? Eventuale marci? Etc... Si chiar nu doare??? Multumesc !
SIU este un sterilet a carui tija este facuta dintr-un material spongios special imbibat cu un progestativ (ceva in genul progesteronului). Acesta elimina hormonul in cantitati foarte mici, dar fiind eliberate local, absolut suficiente pt a impiedica instalarea unei sarcini. Efectele generale ale progestativelor sunt astfel minimizate, iar eficacitatea este f apropiata de cea a sterilizarii feminine chirurgicale (adica atunci cand se leaga trompele). Sincer, singurul SIU despre care stiu ca se comercializeaza in RO se numeste MIRENA si e produs de firma germana Schering. Costa cca 5 milioane de lei si NU se gaseste in farmacii. Se distribuie pe baza de comanda facuta de ginecologul ce urmeaza a-l monta (a-l introduce in cavitatea uterina). Se pastreaza intrauterin 5 ani. Problemele legate de instalarea unui DIU sau SIU sunt similare. Daca nu au existat accidente (care sunt rare, dar posibile) la instalare, pot aparea diferite forme de endometrita, inclusiv hemoragica (inflamatia mucoasei uterine), cervicite (mai ales endocervicite, datorita firului care se lasa pt viitoarea extractie din cavitate a DIU/SIU), inclusiv erozive (adica "rani pe col"). Durerea, senzatia de corp strain sunt rare. Infectiile uterine repetate apar insa ceva mai frecvent (datorita firului ce strabate canalul cervical). Ulterior pot aparea probleme legate de extragerea DIU/SIU, atunci cand acesta ajunge a fi inglobat in endometru (in cazurile cand a fost lasat in uter mult mai mult decat perioada prescrisa), sau cand firul nu mai este accesibil (prea scurt taiat, DIU instalat initial incorect ascensioneaza ulterior in cavitatea uterina, etc). O mentiune speciala pt SIU: datorita progestativului eliberat, menstruatia se reduce cantitativ si posibil si ca durata. Exista cazuri cand ea dispare cu desavarsire. Daca pacienta nu e deranjata de acest aspect dpdv psihic, totul e OK chiar si in aceasta situatie. In principiu durata de pastrare intracavitara unui DIU este de cca 5 ani. Au aparut in ulima vreme o multime de sterilete produse prin China pe care scrie ca pot fi mentinute 8 ani... Eu unul consider aceasta o aberatie si spun pacientelor sa-l extraga la 4 ani (ceea ce ma asigura cumva ca-l vor extrage totusi pana se implinesc 5 ani...LOL). In a da nume de marci nu ma hazardez, sunt atatea produse de acest tip fabricate, cum se spune "pe vapor", incat numai in momentul in care am steriletul in mana imi pot da cu parerea asupra calitatii lui. Oricum, ca regula de baza, eu m-as feri de cele chinezesti in primul rand. Sunt pur si simplu ordinare. De asemenea, nu-mi plac cele pe care scrie "made in EEC"... Care parte a EEC, numai Dumnezeu, sau mai degraba Allah stie (cred ca-s facute prin Turcia). Cele marcate "Copper T - MAde in USA" si au patentul inscris pe eticheta sunt preferatele mele. Din pacate nu se prea mai gasesc. De durut doare doar un piculet... Daca esti mai sensibila, se poate face, pe langa anestezia locala, si o preanestezie generala (masura exagerata pt inserarea unui simplu sterilet, dar posibila). In astfel de conditii, chiar ca nu mai doare deloc.
arian
quote:
Originally posted by camisv
Pentru ca incercam de 1 an si jumatate sa avem un copil am ajuns si la analize hormonale, din care reiese ca am o insuficienta hormonala. ziua 14 FSH=6.5 (v.n. 7.5-20 mlUI/ml) LH=10 (v.n. 12-82mUI/ml) estadiol=145 (v.n. 153-237 pg/ml) ziua 21 prolactina=396 (v.n. 66-460 mUI/ml) estadiol=52 (v.n. 48-172 pg/ml) progesteron=4.5 (v.n. 7.66-25.6 ng/ml) Intrebarea mea este: valorile scazute din ziua 14 inseamna lipsa ovulatiei sau ar putea fi o ovulatie tarzie (eu avand un ciclu neregulat intre 27-35 zile) Nu am ajuns inca la medicul meu pentru interpretare si de cand am rezultatul analizelor imi pun tot felul de intrebari. Multumesc!
Hai sa lamurim mai intai cum evolueaza lucrurile dpdv al hormonilor sexuali, in mod normal. Presupunem un ciclu genital "standard" de 28 zile. In organismul femeii exista 3 niveluri ierarhice de control al ciclurilor hormonale sexuale: 1. directorul = hipotalamusul, care da ordine sefilor de sectie (parti ale hipofizei). Ordinele esentiale in cazul de fata sunt reprezentate de hormoni numiti FSH-RH (hormon de eliberare a FSH) si LH-RH (hormonul de eliberare a LH). Numele spune clar ce rol are fiecare. 2. seful de sectie = hipofiza, care da ordine maistrilor (ovarelor). Ordinele plecate de la acest nivel sunt hormonii numiti FSH (hormon stimulator al foliculilor) si LH (hormon luteotrop, adica de formare si stimulare a corpului galben). 3. maistrii = ovarele, care transmit ordinele primite muncitorilor (foliculii ovarieni, eventual corpul galben). Hipotalamusul elibereaza la inceputul ciclului cantitati din ce in ce mai mari de FSH-LH, care comanda la nivel hipofizar cresterea sintezei de FSH. FSH-ul creste deci in permanenta in cursul primelor 14 zile ale ciclului si determina o dezvoltare progresiva a unora dintre foliculii ovarieni. Stimularea foliculilor de catre FSH are drept urmare productia de estrogeni, cel mai important in afara sarcinii fiind estradiolul (E2 - nu e unul din E-urile din alimente! - LOL). Prin urmare si nivelurile estradiolului in sange cresc progresiv in primele 14 zile. Intre cele trei etaje mentionate exista legaturi de control invers (feed-back). Feed-back-ul poate fi negativ (cresterea unui hormon sintetizat la un nivel inferior determina scaderea sintezei hormonului de la nivelul superior ce stimuleaza secretia primului) sau pozitiv (cresterea unui hormon de nivel inferior determina cresterea sintezei altui hormon de nivel superior). Intre E2 si FSH exista o relatie de feed-back negativ: cresterea E2 determina scaderea FSH, si invers. Intre FSH si E2 pe de o parte si LH pe de alta parte exista o relatie de feed-back pozitiv: cresterea FSH si E2 determina la o anumita concentratie descarcarea brusca a unei cantitati mari de LH - asa-numitul "varf de LH (LH peak)". Varful de LH are loc intr-un ciclu de 28 de zile cu pana la 24-48 ore inaintea ovulatiei, adica in ziua 12-13. De fapt, se pare ca el este responsabil de producerea ovulatiei in sine. Ovulatia intr-un astfel de ciclu se va produce in ziua 14. In urma ovulatiei, foliculul care a ovulat se transforma intr-un nou tip de "muncitor" ovarian, corpul galben. Desi valorile LH scad mult dupa varful mentionat, ele raman ridicate dupa ziua 14 si stimuleaza formarea si ulterior functionarea (secretia) corpului galben. Acesta "stie" sa sintetizeze doi hormoni sexuali: estrogeni (sub comanda FSH) si progesteron (sub comanda LH). Deci din ziua 14, estrogenii isi mentin un nivel ridicat in sange, si in plus apare un al doilea hormon, progesteronul (P), ce creste rapid si se mentine la valori aproximativ constante, inalte, pana aproape de sfarsitul ciclului. Dupa aproximativ 11 zle de "munca", corpul galben oboseste si inceteaza repede a mai functiona. Nivelurile estrogenilor si progesteronului scad rapid pana aproape de 0 (zero). Lipsa acestor hormoni determina paritia menstruatiei. Si totul se ia de la capat (plictisitoare viata are ovarul asta, nu?). Etapele prin care trece aparatul genital dpdv hormonal sunt deci doua: 1. faza foliculara (zilele 1-14), in care se dezvolta foliculii si creste progresiv nivelul E2, P fiind aproape nul; FSH e de asemenea la niveluri inalte (datorita rolului sau), iar LH este redus cantitativ; 2. faza luteala (zilele 15-28), in care se dezvolta si functioneaza corpul galben; E2 atinge valori inalte, la fel ca si P. FSH si LH incep sa scada, datorita valorilor ridicate ale E2 si P (feed-back negativ). Toti hormonii scad dramatic in concentratie in ultimele 3-4 zile ale ciclului. In principiu, lungirea unui ciclu se produce in marea majoritate a cazurilor pe seama fazei foliculare, care e mai lunga prin intarzierea ovulatiei. In astfel de conditii, ovulatia se produce cu 14 zile inaintea urmatoarei menstruatii. Deci daca la tine menstruatia apare la 35 zile, se poate presupune ca ovulatia (daca a avut loc - exista si cicluri anovulatorii) se produce in ziua 35-14= 21 a ciclului. Observ valori usor scazute atat ale FSH, cat si E2 in ziua 14. Aceasta ma duce cu gandul la un oarecare "hipogonadism hipogonadotrop", adica secretie insuficienta de E2 datorita unei insuficiente stimulari foliculare prin cantitati prea scazute de FSH. Prin urmare, "buba" e sau in hipofiza, care secreta prea putin FSH, desi i se ordona sa secrete mai mult, sau in hipotalamus, care secreta prea putin FSH-LH, si deci nu da o comanda suficient de "ferma" hipofizei. Asta poate insemna utilitatea folosirii anumitor inductori de ovulatie, cu actiune inalta, in cazul in care la tine se diagnosticheaza cicluri anovulatorii. Valorile farte mici ale P in ziua 21 sunt cele mai problematice. Aceasta inseamna fie ca ovulatia nu s-a produs INCA (dar posibil sa se produca chiar ulterior recoltarii sangelui, vezi calculul de mai sus pt ciclul de 35 zile), fie ca ovulatia nu s-a produs si nici nu se va produce. Daca ciclul in care ai facut dozarile a durat 35 sau mai multe zile, e posibil ca el sa fi fost totusi ovulator, dar cu o faza foliculara mult prelungita. Daca ciclul a durat mai putin de 35 zile, a fost sigur anovulator. In context, valorile mici ale LH in ziua 14 nu spun prea multe pt un ciclu care a durat mai mult de 35 zile: daca faza ta foliculara a fost mult prelungita, este posibil ca LH-ul sa fi crescut undeva prin ziua 19-20. Daca ciclul a fost insa de 27-30 zile, valorile LH sunt mult prea mici si sunt inca o dovada a absentei ovulatiei. Nu stiu daca nu te-am incurcat mai mult cu toate explicatiile astea, dar pe viitor vei putea sa-ti faci singura interpretarea rezultatelor dozarilor hormonale. De data asta ti-am dat si pestele, dar te-am invatat si sa pescuiesti. Datile viitoare vei putea pescui singura :) Evident, asta nu inseamna ca alte intrebari din parte-ti nu ar fi binevenite!...
arian
quote:
Originally posted by ariel_7000
draga nimeni, stiu ca esti asaltat de intrebari, dar indraznesc sa aplez si eu la sfatul tau. am nascut la inceputul lunii aprilie, iar medicul meu ginecolog mi-a dat "verde" pt a reincepe viata sexuala, numai ca el a plecat din tara pt mai mult timp si eu am uitat sa-l intreb cum sa ma protejez in perioada cat alaptez.m-ar interesa o metoda sigura, deoarece o noua sarcina iese din discutie acum. ce pilule trebuie sa iau? stiu ca sunt monohormonale (progesteron), adr nu cunosc nici o denumire comerciala. foitele contraceptive sunt sigure in aceasta perioada? nu afecteaza alaptarea?ce alte spermicide mai pot fi folosite? mentionez ca nu am nici o afectiune cronica, decat o rana de col congenitala, motiv pt care nu pot (si nu vreau)sa utlizez steriletul. multumesc mult, in speranta ca ma poti "lumina" si pe mine. ariel
"Rana de col congenitala" nu exista!!! Probabil ginecologul tau ti-a dat o explicatie mult simplificata a starii colului tau uterin, iar ceea ce-mi scrii este perceptia ta asupra celor spuse de el. Oricum, retinem ca exista o "rana pe col", cu alte cuvinte sau o cervicita cronica eroziva sau o ectropie cervicala. In aceste conditii nu ti-as indica nici sterilet, nici spermicide, nici foite contraceptive. Toate presupun o agresiune mecanica sau chimica asupra unei leziuni cervicale preexistente, deci nu pot fi benefice, ci dimpotriva. Bineinteles, in primul si in primul rand ti-as recomanda sa faci un control ginecologic urmat de investigatiile locale ce se vor impune si de tratamentul adecvat starii colului tau. O noua sarcina este foarte putin probabila atata timp cat alaptezi, dar departe de a fi exclusa. Eu te-as sfatui ca, cel putin pana la reintoarcerea ginecologului tau, sa iei ZILNIC LA ACEEASI ORA cate un comprimat de Linestrenol. Foloseste preparatul romanesc, Orgametrilul olandez nu stiu din ce motive mentioneaza drept contraindicatie de administrare alaptarea (desi contine acelasi hormon, in aceeasi cantitate). Subliniez inca o data LA ACEEASI ORA, e foarte important. Daca intarzii administrarea cu mai mult de 3 ore, efectul protector poate fi compromis. In acest caz foloseste alta metoda contraceptiva pentru urmatoarele 2 zile (prezervativ). Pilulele sa iau in continuu, fara pauze, chiar daca apar mici sangerari vaginale. Atata vreme cat alaptezi si respecti indicatiile de mai sus, protectia este de 100%. Cand se intoarce ginecologul tau, intreaba-l de contraceptive injectabile pur progesteronice, acestea se injecteaza o data la 3 luni. Depinde de experienta lui cu un anumit produs ceea ce iti va recomanda. Dar deocamdata rezuma-te la pilulele mentionate. Daca apar dureri de cap (este posibil), ia un analgezic obinuit. Cefaleea va disparea dupa un timp de administrare a linestrenolului.
arian
quote:
Originally posted by Mariaa
Buna. Interesant,intrigant dar si pertinent...multumiri pentru timpul "rupt" pentru acordarea raspunsurilor. Datele problemei la noi sunt urmatoarele: Ultima spermograma :17.04.2003 6,5 mil/ml vitalitate 1h=70% mobilitate 1h=60 % mobilitate 4h=30% forme tipice = 36% diagnostic:normosemie,oligoastenozoospermie pornind de la cripto-terato-astenozoospermie in anul 2000 a evoluat pana la valorile mai sus notate. La mine:avort spontan (1999),toxoplamoza (rezolvata),uter septat incomplet(operat),CMV-in curs de negativizare (IgM -neconcludent);ovare functionale,uter infantil si fibromatos (este destul de discutabila treaba asta...).Analize hormonale in regula. O parere pur si simplu...Ce sanse de reusita sunt la o inseminare artificiala cu datele de mai sus ?! Sanatate maxima,Maria.
Sanse de reusita pt inseminare artificiala ar fi, chiar daca starea spermei sotului nu este de invidiat si nici status-ul sanatatii tale nu este prea fericit. Eu imi pun insa o cu totul si cu totul alta problema: chiar daca inseminarea are loc si oul nideaza (se cuibareste in mucoasa uterina), deci sarcina se obtine... care sunt sansele de a mentine aceasta sarcina pana la atingerea viabilitatii fetale??? Pe un uter malformat operat, cu hipoplazie uterina si cu fibromatoza pe deasupra, am mari rezerve cu privire la viitorul unei eventuale sarcini! Nu vreau sa te intristez sau sa te dezamagesc, o apreciere pertinenta poate face numai medicul tau curant, dupa investigatii multiple. Este insa o problema care trebuie ridicata de la bun inceput, pt ca inseminarea artificiala costa o groaza de bani, iar bucuria unei sarcini obtinute pe aceasta cale se poate transforma in cateva clipe in cosmar... Te rog tine-ma la curent cu rezultatele investigatiilor si aprecierea finala, OK?
arian
quote:
Originally posted by michandro
Draga nimeni (sau Teo!?), Am intrat de curand in acest "club" al aspirantelor. Asa ca lispa de informatii e mare! Am multe intrebari de pus, insa acum o sa pun numai una. Ce inseamna ciclul trifazic? Care sunt efectele/consecintele unui ciclu trifazic? Este un lucru rau? (De fapt sunt mai multe intrebari - nu numai una. Scuze!!). Te intreb acest lucru pentru ca dr. meu a zis ca ciclul a fost trifazic. In mare am inteles ce inseamna (cele 3 etape/platouri de temperatura), dar am nevoie de mai multe informatii. Poti vedea un grafic am meu (singurul complet - pentru luna trecuta) pe pagina personala. (Nota: la dr. am fost cu un grafic "curat", fara interpretarile acelui site). Multumesc mult, [pup] Mihaela
Sincer sa fiu, nu stiu ce a vrut doctorul tau sa spuna cu "ciclul trifazic". Un ciclu normal (ovulator) este bifazic. Unul anovulator va fi monofazic. De unde a treia "faza", nu stiu. Chiar si pe graficul respectiv, eu vad doua domenii de temperatura bazala, nu trei. Si pt ca tot veni vorba de grafic, in opinia mea ovulatia nu a avut loc in data marcata cu linia verticala rosie, ci in ziua ulterioara ei notata cu "4". Inapoi la faze. Este drept ca atunci cand ne referim la ciclul endometrial (modificarile ciclice pe care le sufera mucoasa uterina - endometrul), fiecare faza mentionata mai sus se imparte in cate doua sub-faze, astfel incat avem pe rand faza descuamativa (sau menstruala), faza de crestere, faza de maturare si faza de involutie. Asta ca sa lamuresc mica confuzie strecurata in raspunsul unui alt participant la forum adresat tie pe aceasta tema. Aici ne referim insa la fazele curbei menotermice (graficul care reprezinta evolutia temperaturii bazale in lungul ciclului genital). Acesta nu poate fi decat bifazic (normal) sau monofazic (tradand un ciclu anovulator). In clinica se "omite" uneori faza involutiva a ciclului endometrial, ea neavand semnificatie clinica deosebita. Poate de aici exprimarea, oarecum defectuoasa dpdv pur stiintific, a medicului tau, care te-a lasat nelamurita. Inapoi la grafic, eu vad acolo un ciclu ovulator cu o faza foliculara prelungita, de cca 20 zile (fata de 14+/-3 cat e normalul), evidentiind probabil o insuficienta foliculara sau de stimul hipofizar. Atata vreme cat ovulezi, totul este OK. Nu are importanta ca o faci in ziua 14 sau in ziua 20... Bineinteles, are importanta pt stabilirea perioadei fertile. Din momentul ovulatiei mai esti fertila maxim 72 ore.
arian
quote:
Originally posted by Tia
buna nimeni, eu sunt fata cu FSH-ul mare. am citit raspunsul tau, este extraordinar ca te avem printre noi, uite asa mai aflu cauzele problemelor mele. Ma obraznicesc si te mai intreb ceva legat tot de acest subiect. Mi-ai spus ca insuficienta secretiei estrogenilor intensifica secretia de FSH. Ce ar putea provoca aceasta insuficienta? Poate fi o cauza a stresului? Sau a alimentatiei? De unde poate proveni? Multumesc inca o data si o zi (seara) buna! [recevere]
Nu e nici urma de obraznicie in a cere explicatii suplimentare! Cu atat mai mult cu cat intrebarea pusa e cat se poate de naturala, in urma celor spuse de mine. Ma bucur ca ai ridicat problema asta! In general e vorba de un raspuns insuficient al ovarului la stimulul FSH. Cauza nu e certa. Inflamatiile locale sunt frecvent implicate (anexite - ovarite). Alteori pur si simplu asa functioneaza ovarul femeii respective, fara vreun motiv anume (termenul de "normal" e foarte larg in medicina). Stressul influenteaza indubitabil functiile ovariene (aceasta axplica sarcinile frecvente rezultate in urma violurilor - ovulatie spontana de stress). Alimentatia interfereaza numai ocazional (la noi) secretia estrogenica; trebuie sa fii subiect al unei malnutritii severe pt a aparea tulburari functionale ovariene. Sunt multe medicamente care interfereaza cu ciclurile functionale genitale. Sunt boli metabolice (diabetul de ex) si endocrine (hiper/hipotiroidia, de ex) care pot avea efecte negative asupra raspunsului ovarian la secretia de FSH. Cu alte cuvinte, este foarte greu si adesea imposibil a se preciza cauza unei astfel de manifestari. Ea se corecteaza pur si simplu, in functie de caz, sau prin suplimentare estrogenica, sau prin administrare de hormoni similari FSH-ului. Oricum, nu iti face mari probleme din cele spuse de mine, a fost o opinie la distanta care are multiple sanse a fi eronata. Iar o situatie ca aceasta este relativ usor corectabila. Stai linistita, deci.
arian
quote:
Originally posted by alinuche
buna nimeni, daca ai timp, poti sa ma lamuresti si pe mine cum e cu listeria? am facut aceasta analiza si mi-a iesit rezultatul AC Listeria = 1/320. Medicul ginecolog mi-a zis sa o repet, si daca creste imi da ampicilina. Momentan nu stiu daca sunt insarcinata, dar ma straduiesc sa raman [grasa]. daca as ramane insarcinata, pot duce sarcina pana la capat, si pot avea un bb sanatos? mersi mult alinuche
Listerioza este o boala infectioasa determinata de un microb (un bacil) care in general,la femeia fara alte tare, nu are manifestari zgomotoase sau periculoase. Aceasta o face sa treaca adesea neobservata de bolnava, manifestarile clinice, minore de cele mai multe ori (stare generala nu tocmai buna, febra, eventual diaree, tuse, etc) aparand de multe ori de-abia dupa debutul sarcinii, odata cu reducerea imunitatii materne, specifica starii de gestatie. Problema majora o constituie faptul ca germenul patogen poate trece la fat atat prin placenta, cat si ascensionand prin caile genitale. Produsul de conceptie afectat in timpul sarcinii este de obicei compromis, listerioza fiind una din cauzele importante ale avortului spontan habitual (adica repetat). Daca infectarea fatului se face doar la nastere, exista riscul major al unei meningite sau pneumonii listeriozice a acestuia, cu efecte posibil letale, mai ales daca diagnosticul si tratamentul nu sunt facute de urgenta. Cu alte cuvinte, asocierea listerioza-sarcina NU este de bun augur sub nici o forma. Intai trateaza COMPLET listerioza, apoi gandeste-te sa ramai gravida. Te sfatuiesc sa te feresti de sarcina pana cand problema listeriozei este definitiv si SIGUR transata (recurenta, adica reimbolnavirea, este frecventa in listerioza). Pe langa ampicilina, eu as sugera si introducerea unei doze bune de gentamicina... mai ales in conditiile in care iti doresti sa ai un copil. Iar daca totusi ramai gravida pe listerioza activa, penicilina (sau eritromicina, daca nu suporti penicilina) in doze masive sunt, dupa mine, solutia optima. Succes si... ai grija!
arian
quote:
Originally posted by angiVa Din sfera de ginecologie, o singura problemutza apare uneori: candidoza, pe care o tratez atunci cand reapare si e deranjanta, la sfatul medicului ginecolog, bineinteles. Iti multumesc foarte mult pentru explicatiile pe care mi le-ai oferit, esti o persoana deosebita![flo] angi
Recurenta (reaparitia) candidozei vaginale este cea mai buna dovada a unui tratament incomplet sau incorect efectuat. Este drept, aparitia candidozei vaginale este facilitata de tratamentele cu antibiotice, dar oricum "samanta" trebuie sa existe pt a avea de unde "rasari" ciuperca. Nu cred ca e cazul sa mentionez aici drept alta cauza a recurentei candidozei vaginale contactul sexual cu alt partener (posibil purtator al ciupercii), sau contactul sotului/prietenului cu alta partenera (posibil bolnava). Aceasta NU este o referire specifica cazului de fata, ci este o explicatie destinata tuturor celor ce citesc acest raspuns si pot fi inclusi in situatia descrisa!!! Prin urmare, nu exista motive de ofensa din partea nimanui, vreau sa fiu bine inteles: nu acuz pe nimeni si nu sugerez existenta faptelor descrise (insist pe acest aspect pt ca am experiente neplacute cu interpretari date de paciente/parteneri explicatiilor privind originea/recurenta bolii). Angi, trimite-mi pe e-mail continutul integral al buletinului de analiza a secretiei vaginale si-ti voi returna pe aceeasi cale toate detaliile tratamentului pe care trebuie sa-l urmezi intr-o prima faza (vor fi probabil 2-3 sau chiar mai multe faze). Intre timp, lamureste-ti partenerul ca trebuie neaparat sa urmeze un tratament in paralel cu tine, chiar daca nu exista nici un semn de infectie la nivelul organelor lui genitale! Inarmeaza-te si tu, si pe el, cu rabdare, se poate ca eradicarea ciupercii sa ia mult timp, rabdare si ceva efort. Dar iti garantez ca va fi incununata de succes. Este de departe preferabil sa scapi de candidoza inaintea sarcinii, majoritatea medicamentelor utilizate in tratament fiind contraindicate pe parcursul starii de gestatie. Astept rezultatul de laborator solicitat.
arian
quote:
Originally posted by lili
Draga nimeni, povestea mea a fost trista: desi imi doresc enorm copii, am pierdut 2 sarcini in 23 saptamani si una in 11 saptamani. Prima sarcina am pierdut-o in decembrie 2000 ( era fetita si a mai trait putin dupa , eu nu am vazut-o)cea de-a doua am pierdut-o in iulie 2002 la 11 saptamani ( sangerare, CMV pozitiv, ou usor hipoton )a treia am pierdut-o in martie 2003 ( era baietel, perfect sanatos, am mers la spital pentru control, nu ma deranja mai nimic , luam duvadilan, no-spa si utrogestan, cand am ajuns la eco aveam dilatatie de 2 cm si col scurtat 1,5 cm capul copilului era angajat...) am simtit ca inebunesc, totul era OK cu o saptamana inainte.Mi s-a facut cerclaj la cald dar dupa o zi mi s-au rupt membranele... De fiecare data am facut tate analizele necesare ( in sataman 7 si sapamana 20 , plus eco la Olimp si alte eco lunare la dr. ginecolog)Toate cunostiintele mele spuneau ca am innebunit facand sute de analize ... si totusi s-a intamplat .. Ultimul diagnostic a fost col incompetent.. Ce sanse as avea acum sa am totusi copii? Ce riscuri ar implica cerclajul? Sunt intrebari la care nu-mi pot raspunde... Iti multumesc ..Lili
Povestea ta este de-a dreptul dramatica, nu pur si simplu trista. Imi pare sincer rau de cele intamplate, dar acum sa incercam sa privim inainte! Daca diagnosticul final si cert este cel de incompetenta cervicala, ai sanse bune de a duce la bun sfarsit o sarcina normala. Subliniez exprimarea "sarcina NORMALA". Se va face un cerclaj ("la rece", de data aceasta) la 12 saptamani sau cand va considera ginecologul tau ca este mai nimerit, apoi vei fi tratata tokolitic (impotriva oricaror contractii uterine) si vei fi supusa unui regim de viata foarte restrictiv: eforturi zero absolut, perioade prelungite de repaus la orizontala in pat (pe masura ce sarcina va inainta va trebui sa extinzi aceste perioade, astfel incat in ultimul trimestru s-ar putea sa stai mai toata vremea in pat). Evitarea oricarei afectiuni intercurente (pana si efortul de tuse poate fi periculos) si grija maxima la igiena vaginala (infectiile vaginale pot determina "slabirea" membranelor chiar in dreptul colului) si la dieta (care trebuie sa fie completa dpdv al continutului in proteine, lipide, glucide, minerale, vitamine, dar nu mult hipercalorica, datorita starii de inactivitate fizica in care te vei gasi - cu alte cuvinte, mananca bine, dar de asa natura incat sa nu te ingrasi). Mult succes si te rog tine-ma la curent cu mersul lucrurilor!
arian
quote:
Originally posted by mitzura
nimeni, indraznesc si eu cu cateva intrebari scurte: Am pierdut acum o luna o sarcina de sapte saptamani, obtinuta dupa 8 luni de incercari, (prima mea sarcina, fara sa am avorturi in antecedente). Desi am intrebat despre cauze medicii n-au stiut sa ma lamureasca si au spus ca n-are rost sa-mi fac prea multe probleme ca se intampla. La vreo 4 zile dupa chiuretaj am aflat ca am Rh negativ si sotul pozitiv, dar deja era prea tarziu pentru imunoglobulina antiD (care oricum nu era de gasit). Din acest punct incep nelamuririle: doctorul meu, precum si altii din spital pe care i-am intrebat mi-au spus ca sarcina era prea mica ca sa apara anticorpi si pot sa stau linistita. Pe de alta parte, am citit prin carti de medicina, si pe Internet, ca exista totusi posibilitatea sa apara anticorpi si la o sarcina de 7 saptamani. Intrebarile ar fi: 1. Care este parerea ta asupra acestui lucru - pot sau nu pot sa apara anticorpi la o sarcina (prima!) de sapte saptamani si asta sa puna in pericol sarcinile urmatoare? 2. Poate incompatibilitatea Rh sa determine avortul spontan? 3. Chiar e nevoie sa astept sase luni inainte sa incerc sa raman din nou gravida, avand in vedere ca nu am avut complicatii dupa avort si chiuretaj (sangerare minima dupa) si analizele de sange si de urina au iesit foarte bune (doar la toxoplasma astept inca rezultatul)?
Ca sa intelegi raspunsurile mele, intai putina teorie. Sistemul Rh (de la Rhessus - o maimuta folosita pe scara larga ca animal de laborator) este un sistem de antigene ce caracterizeaza hematiile (globulele rosii din sange). El este similar sistemului AB0 pe care il cunoaste toata lumea (grupele sanguine: 0I, AII, BIII, ABIV). Antigenele sunt niste puncte pe suprafata hematiilor care au o anumita configuratie imuna. In sistemul Rh, aceste antigene pot exista sau pot fi absente. Cei care AU antigenele Rh pe hematii sunt notati Rh+, cai care nu le au sunt Rh-. Sistemul imun uman se apara de antigenele pe care nu le cunoaste prin sinteza unor molecule numite anticorpi. Acestia sunt SPECIFICI unui anumit tip de antigen. Cu alte cuvinte, un anticorp anti-Rh se va fixa pe suprafata unui antigen Rh, dar nu pe suprafata altui antigen, sa spunem de grup 0I. Anticorpii sunt insa produsi NUMAI impotriva acelor antigene care NU apartin organismului respectiv. Deci: un individ Rh+ avand antigene Rh in propriul organism NU va sintetiza niciodata anticorpi anti-Rh. Un individ Rh-, dimpotriva, POATE sintetiza anticorpi anti-Rh. Am scris POATE pt ca acesti anticorpi nu se gasesc oricum, din nastere in sange. Ei incep a fi produsi numai dupa un prim contact cu antigenul. Un individ Rh- care nu intra niciodata in contact cu antigenul Rh NU va produce niciodata anticorpi anti-Rh. Situatia in care un individ Rh- a fost adus in contact cu antigenul Rh si a inceput a produce anticorpi anti-Rh se numeste izoimunizare Rh. Din doi parinti, unul Rh+ si unul Rh-, pot rezulta fie numai copii Rh+, fie sunt sanse 50% sa fie Rh+ si 50% Rh- (chestie de genetica, dominanta si homo- sau heterozigotism, nu mai intru in detalii). Oricum, o femeie Rh- care este insarcinata in urma contactului cu un barbat Rh+ are mari sanse sa poarte in uter un fat Rh+. Daca mama a fost izoimunizata Rh, deci produce anticorpi anti-Rh, acestia pot trece la fat si ii ataca si ii distrug hematiile (care poarta antigenul Rh). Apare suferinta fetala de diferite grade, care poate varia de la o simpla anemie neonatala la leziuni fetale severe sau chiar avort sau nastere prematura. Mama poate fi izoimunizata in doua feluri: ca urmare a unei sarcini sau in afara sarcinii. In timpul sarcinii se produc mici schimburi sanguine intre fat si mama; o cantitate mai mare de sange fetal trece in circulatia materna in urma unui avort sau in timpul nasterii chiar normale; daca cantitatea de sange fetal transferata mamei este suficient de mare, se poate produce izoimunizarea materna. In afara sarcinii, izoimunizarea femeii se poate produce (mai ales la noi) accidental, daca i se administreaza la nevoie sange Rh+ (in urma unui accident rutier, de exemplu). In principiu deci, o femeie Rh- neizoimunizata Rh NU va avea probleme cu prima sarcina Rh+, transferul de sange de la fat la mama fiind neglijabil pe parcursul sarcinii. Dar daca izoimunizarea se produce la nastere sau prin avort, urmatoarele sarcini vor avea de suferit. De aceea in saptamana 28 de sarcina si in primele 3 zile dupa nastere, ca si dupa avort, femeilor Rh- li se administreaza asa-numitul "vaccin anti-Rh", de fapt anticorpi anti-Rh care distrug hematiile fetale trecute in circulatia materna inainte ca acestea sa stimuleze sistemul imun matern si sa produca izoimunizarea. Acum raspunsurile la intrebarile tale: 1. izoimunizarea Rh poate aparea INDISCUTABIL la o sarcina de 7 saptamani intrerupta prin avort. Spun "indiscutabil" pt ca hematiile fetale purtatoare de antigen Rh sunt deja produse din saptamana 4 de viata intrauterina. Cantitatea de hematii fetale existente insa la 7 saptamani este atat de mica incat sansele ca ea sa poata determina stimularea sistemului imun matern sunt foarte mici. Deci raspunsul la prima intrebare: poate aparea izoimunizare Rh dupa un avort la 7 saptamani, dar probabilitatea e foarte mica (sigur sub 5%). 2. dupa cum am aratat in partea de "teorie", da, incompatibilitatea feto-materna in sistemul Rh poate duce la avort spontan. Aceasta se intampla insa numai in cazul cand mama este izoimunizata deja anterior sarcinii si titrurile (concentratiile) anticorpilor anti-Rh materni sunt foarte mari. Este improbabil ca avortul tau la 7 saptamani a fost determinat de o astfel de cauza. Din moment ce imi spui ca sarcina a fost obtinuta cu greutate, dupa 8 luni de incercari, inclin sa cred ca oul nu a fost calitativ dpdv genetic si asta a determinat expulzarea lui. 3. da, este necesar sa astepti macar 6 luni dupa un avort completat cu un chiuretaj uterin, mai ales in conditiile unei incompatibilitati feto-materne in sistemul Rh. Nu ar fi rau sa-ti faci testul Coombs in acest timp (test ce evidentiaza prezenta sau absenta anticorpilor anti-Rh), mai ales ca nu ai facut "vaccinul" dupa avort. Astfel vei sti precis daca ai fost sau nu izoimunizata Rh. Daca testul iese pozitiv, atunci ai fost izoimunizata si trebuie sa se purceada la dozarea titrului anticorpilor.
arian
quote:
Originally posted by VASIA
Buna...nimeni!Intrebarea mea ti se va parea probabil mai putin ...serioasa.Oricum ptr.mine este importanta.(fiecare cu probleme lui)Am nascut de 5 luni si jumatate (5 dec) prin cezariana.Am inceput sa merg la aerobic dar evit sa fac abdomene.Ginecologul meu mi-a spus ca pot sa incep sa fac dupa 6 luni,dar,sincer, eu ma cam tem.Nu stiu in ce a constat exact operatia si nu pot sa-mi dau seama de riscuri.(taietura exterioara e orizontala) Imi tot imaginezi ca cedeaza cusatura(ma refer la cea interioara).Crezi ca e periculos?Voi putea sa fac vreodata exercitii fizice fara absolut nici un risc???? Iti multumesc ptr.faptul ca ai rabdare sa ne asculti si sa ne raspunzi(mai ales) la intrebari.O zi super,super sa ai!!!! Cristina si bb Rares
Taietura de la piele, orizontala, nu are nimic de-a face cu ce s-a facut mai departe, in interior. Daca faci aerobic, probabil vi s-a spus ca muschii de pe mijlocul abdomenului, dispusi vertical, se numesc drept abdominali. Ei sunt separati exact pe milocul abomenului de un sant vertical (care trece prin buric). Aceasta este "linia alba". Dreptii abdominali NU au fost taiati, ci despartititi unul de celalalt (cel stang de cel drept) la nivelul liniei albe. La sfarsit au fost adusi din nou unul langa celalalt si fixati cu cateva fire. Linia alba se reface singura foarte repede si in general foarte bine, fiind alcatuita natural numai din tesut conjunctiv (cam ca cicatricile). Daca anatomia peretelui anterior abdominal a fost corect refacuta in finalul operatiei, la 6 luni de la cezariana poti s-o imiti si pe Nadia Comaneci la Montreal... Nu stiu daca vei lua tot nota 10, dar merita sa incerci :) Eu iti doresc succes si distractie placuta la aerobic!
arian
quote:
Originally posted by cristinar
SUNT INSARCINATA IN 4LUNI SI JUMATATE.AU INCEPUT SA-MI APARA PE GAMBE VASE DE SANGE SPARTE(APAR ASA CA IN MANUNCHI).MENTIONEZ CA M-AM INGRASAT 4 KG.CE MA SFATUIESTI SA FAC? MULTUMESC, CRISTINA
Nu stiu greutatea initiala (inainte de sarcina) si inaltimea ta, ca sa pot aprecia cu exactitate cresterea in greutate de care imi vorbesti. Pentru o persoana obisnuita, ea pare normala. Aparitia vaselor respective nu se datoreaza deci cresterii exagerate in greutate. Aspectul descris tradeaza o fragilitate capilara (a vaselor mici) exagerata, poate. Dar poate aparea si in conditiile in care nu respecti o serie de conditii marunte, dar importante intr-o sarcina: renunta la incaltamintea cu tocuri inalte, evita pozitiile ortostatice (adica in picioare) si in sezut (pe scaun). Incearca sa stai mai mult timp in pat, cu picioarele la orizontala. Acest ultim aspect ar putea ajuta, dar nu foarte mult, la 4 luni si jumatate uterul nu este inca destul de mare pt a apasa pe venele mari din abdomen (conditie in care pot aparea si semnele mentionate). Ar fi bine de consultat un internist, o eventuala fragilitate vasculara exagerata a vaselor de suprafata poate fi macar ameliorata cu tratamente ce tin de domeniul lor. Ii spui internistului, daca nu observa singur, ca esti gravida. Se poate sa-ti dea sa faci niste teste de sange si de fragilitate vasculara (test Rumpel-Leed). Iti va prescrie probabil un tratament topic (local - ceva unguente). Daca iti da si pilule de luat pe gura, mergi cu reteta la un ginecolog sa te asigure ca respectivele medicamente nu sunt contraindicate in sarcina. Sau scrie-mi din nou si, daca nu stiu medicamentele respective, ma interesez si-ti spun. Oricum, ceea ce se intampla nu este motiv de mare ingrijorare. Un control totusi nu strica, nu? Paza buna trece primejdia rea.
arian
quote:
Originally posted by tumpi
Draga nimeni, ma bucur ca existi si ne mai luminezi si pe noi cu privire la unele nelamuriri. Problema mea se pare ca este furisitul de virus care se denumeste ca fiind Chlamydia. Eu de 5 ani nu ma protejez de nici un fel, iar de 3 ani tot umblu pe la medici fara nici un rezultat.In februarie am mers la un dr. care mi-a dat mai multe analize de facut, printre care si ureeaphlasma si chlamydia.Prima data au iesit ambele pozitive.Am urmat tratament cu wilprafen.Am repetat analizele care au fost ureeaphlasma:Negativ, chlamydia: Pozitiv. Am facut iarasi tratament cu un alt antibiotic dar rezultatul a fost tot Pozitiv. Nu stiu ce sa mai fac, care este parerea ta? Multumesc anticipat pt. raspuns Ioana
In primul rand Chlamydiile nu sunt virusuri. Se aseamana cu ele, ce-i drept, prin faptul ca se dezvolta intracelular. Dar asta-i alta poveste, nu intram in detalii neimportante pt tine. Eu as incepe tratamentul cu Doxiciclina capsule de 100mg, cate una la 12 ore, timp de 10 zile (doua cutii). Stiu ca-i neplacut (greturi), dar e tratamentul de prima intentie. In paralel un antiinflamator ieftin, sa zicem Indometacin supozitoare, tot cate unul la 12 ore, 6 zile (doua cutii). Si as mai stimula putin si imunitatea organismului cu Polidin 10 fiole, administrate cate doua pe zi intr-o singura injectie (adica intr-o seringa se trag doua fiole si se injecteaza cu o singura intepatura); asta inseamna 5 intepaturi in 5 zile successive (Polidinul nu doare!). Dupa cele 10 zile de tratament (Doxi dureaza cel mai mult), as reface testul la Chlamydii. Daca este in continuare pozitiv, trecem la etapa a doua de tratament. Inteleg ca ti-a fost administrat deja Wilprafen. Asta-i o forma de josamicina, foarte eficienta din experienta mea pe chlamidiazele genitale. Eu as repeta tratamentul. Si din asta as face tot 2/zi, tot timp de 10 zile, ca si in cazul Doxiciclinei. Asociat cu Refen retard, cate 1 capsula/zi, toate cele 10 zile. Repetarea testului. Daca si acum iese pozitiv, chiar ca nu mai stiu ce sa zic... Oricum, pe parcursul terapiei, fara contact sexual, pt a evita o reinfectare, caci in cazul asta nu avem cum sa ajungem la nici un rezultat. Tine-ma la curent, OK?
arian
quote:
Originally posted by dienuca
Drag nimeni, datorita tie si a ceea ce faci tu aici am aflat o sumedenie de lucruri interesante. Nu te deranjez decat cu o intrebare, care s-ar putea sa ti se para prosteasca, dar pentur mine inseamna foarte mult: sunt in a 8-a saptamana. Noi avem un catel. Majoritatea persoanelor ne-au spus ca TREBUIE sa dam cainele. Din punctul tau de vedere, al unui medic ginecolog, ce ne sfatuiesti sa facem? Cum poate influenta prezenta unui caine evolutia sarcinii? Dar dupa nastere? De fapt sunt mai multe. Sorry. Merci mult Diana
Si eu am catel (ma rog, vorba vine "catel"... e ditamai dulaul de vreo 45kg...) si am fost pana acum trei luni la doi pasi de a avea un copil. Am trecut prin acelasi "asalt" din partea intregii familii. Nu te lasa impresionata de astfel de presiuni, dar ia masuri suplimentare de precautie. In timpul sarcinii, mai nimic special. Atentie la igiena personala in relatie cu cainele. In rest, tineti-l deparazitat intern si extern ca de obicei si, bineinteles, cu toate vaccinurile la zi. In apropierea termenului, stabiliti care va fi camera copilului, goliti-o si curatati-o in mare amanuntime. Sa nu ramana fir de par de caine pe acolo. Si apoi nu mai permiteti accesul catelului in respectivul spatiu. Elementul esential este insa intretinerea cainelui: administrati-i cele mai bune antihelmintice (pilule contra viermilor) la intervale mult mai scurte decat cele prescrise de producator. Eu folosesc Drontal Plus 1 tableta pt fiecare 10 kg greutate corporeala a cainelui, data le fiecare 3 luni. Tu poti sa-i dai chiar la 2 luni, nu sunt toxice. Evident, si deparazitare externa. Nu cu pulberi administrate pe intreaga suprafata a blanii (copilul va pune mana pe caine, apoi o va bafa in gura... ma indoiesc ca iti doresti sa inghito otrava pt pureci si capuse). Eu folosesc Frontline solutie, cea care se aplica pe o zona mica de piele, intre omoplatii cainelui. Il administrezi (doza corespunzatoare greutatii cainelui tau) la fiecare 4 saptamani, NU la o luna-doua cum scrie prospectul. Cainele nu trebuie spalat/udat minim 2 zile inainte si dupa aplicarea Frontline. Functie de rasa cainelui, trebuie tuns, spalat si/sau periat foarte des (macar zilnic), afara din casa si nu in prezenta celui mic. Cand se apropie momentul aducerii celui mic acasa, contactati-ma din nou ca sa va explic tehnica de evitare a eventualei gelozii din partea cainelui. Respectand o igiena stricta (spalarea parchetului/gresiei cu o substanta dezinfectanta zilnic, aspirat cu rigurozitate macar de doua ori pe saptamana, indepartarea vaslor pt mancarea cainelui imediat dupa mesele acestuia, etc.), nu veti avea probleme si cei doi vor deveni cei mai buni prieteni posibili.
arian
quote:
Originally posted by Arhistefy
Am 36 de ani si imi doresc foarte mult un copil. Trebuie sa iau anumite masuri sau sa fiu mai precauta in anumite privinte cat priveste sarcina avand in vedere varsta mea? Arhistefy
Prin definitie, primipara (femeia la prima nastere) peste 32 ani, ca si orice sarcina peste 37 ani sunt considerata automat "sarcini cu risc crescut". Nu te agita inca, lasa-ma sa-ti explic. Aparatul genital feminin intra intr-un proces de imbatranire foarte rapida deosebit de precoce. La 30 ani sunt deja evidente microscopic si functional semne de batranete, de "oboseala". De fapt, cu asta s-a ocupat teza mea de doctorat. Sau, mai bine zis, a ajuns sa se ocupe, dupa ce am constatat cu oarecare stupoare importanta fenomenelor in discutie. Capacitatile functionale ale tuturor segmentelor aparatului genital feminin se reduc simtitor dupa 30 ani. Ovarul nu mai are acelasi dinamism functional, foliculii pe cale de maturare nu mai secreta cu atata eficienta estrogeni, apar din ce in ce mai multe cicluri anovulatorii, corpul galben format in urma ovulatiei este si el mai "lenes". Toate acestea duc pe de o parte la instalarea mai dificila a sarcinii, iar pe de alta parte la mentinerea ei cu eforturi suplimentare fata de un organism mai tanar. Nu ma intelege gresit, la 36 ani esti inca tanara, esti probabil frumoasa, atragatoare pentru sexul opus si in plus ai marele avantaj al maturitatii in gandire. Eu vorbesc strict de niste organe ascunse undeva in burtica ta. Acum continui: tuba uterina isi pierde din mobilitate, devine mai rigida, incepe sa se ingusteze si isi reduce secretia. Asta face mai ingreuneaza si mai mult fecundatia si face mai frecvente sarcinile extrauterine. Corpul uterin se fibrozeaza, isi pierde elasticitatea si isi diminueaza contractilitatea, pot apare chiar noduli fibromatosi (fibroame uterine) care evolueaza exploziv in cursul sarcinii si la randul lor pot influenta negativ cuibarirea oului, dezvoltarea ulterioara a embrionului si fatului si finalmente pot genera probleme in timpul nasterii. Colul uterin se fibrozeaza la randul sau si devine mai dificil de dilatat ingeunand si mai mult nasterea. Dar aspectul cel mai important este reducerea semnificativa a calitatii genetice a ovocitului (incorect numit in mod surent ovul) pus in libertate prin ovulatie. Ouale "defecte" genetic apar mult mai frecvent la varste peste 37 ani, de unde si rata relativ mai mare a avorturilor spontane in luni mici la aceste gravide. De facut nu ai ce face, natura isi urmeaza cursul. Tot ce poti intreprinde este sa te supui mult mai frecvent la examene ginecologice si investigatii paraclinice (ecografii repetate) si de laborator. Sa urmezi cu strictete eventualele tratamente de sustinere a sarcinii ce-ti vor fi prescrise de ginecolog si sa te autourmaresti in permanenta privind regimul de viata (eviti eforturile, dae eviti si ingrasarea, iti notezi datele importante: ulima menstruatie, primele miscari fetale, numarul, frecventa si durata eventualelor contractii uterine ce pot apare pe parcursul sarcinii, etc. Alimetatie completa, eventual cu suplimente minerale si vitaminice. Cheia o reprezinta controalele ginecologice cat mai dese, la un specialist care sa nu te fugareasca pentru ca te vede a suta oara, ci sa o ia de la un capat si pana la celelalt la fiecare examinare. Nu astepta sa fii invitata, insista sau du-te singura la astfel de controale macar de doua ori in primul trimestru, macar lunar in cel de-al doilea si apoi la 2-3 saptamani in cel de-al treilea. Curaj, speranta si fruntea sus!!! O graviduta la 36 ani e cea mai implinita femeie din lume!!! Tine-ma la curent cu mersul lucrurilor, OK? Succes si... la treaba!!! [:)]
arian
quote:
Originally posted by Helen
Draga nimeni, In primul rand vreau sa iti multumesc mult de tot ptr. raspuns dar am doua nelamuriri: 1. ce ai vrut sa spui prin ,, defect de tehnica'' in cazul cand nu ramai insarcinata 2. ce inseamna de fapt ,,vindecarea completa a toxoplasmozei'' - eu am avut initial IGg=26.14 iar dupa tratamentul cu Sumamed a scazut la 10.2 - d-na Doctor de la Infectiaose a spus ca totul este bine daca dupa tratament, titrul anticorpilor este descrescator...iar acest rezultat a spus ca este Ok si pot ramane insarcinata fara probleme. In afara de asta, este adevarat ca anticorpii in cazul Toxoplasmozei nu confera imunitate? Recidiva bolii este la fel de grava? Si o alta intrebare: daca anul trecut am ramas insarcinata( este adevarat ca am pierdut-o)chiar este posibil ca spermograma sotului sa nu iasa bine?( sotul nu a suferit de nici o boala intre timp). PS: Daca ai timp, poti sa te uiti si pe garficele mele de la pagina personala si sa imi spui o parere?! Ar putea fi o problema ca eu in perioada ovulatiei am un mucus cervical apos si nu de gen albus de ou? Inca o data iti multumesc anticipat! Helen
Prin "defect de tehnica" m-am referit la tehnica propriu-zisa a copulatiei ( a actului sexual propriu zis). Oricat de ciudat sau hilar (pt unii) ar putea parea, sunt enorm de multe situatii in care un cuplu nu poate procrea datorita lipsei de experienta sexuala sau unor proaste deprinderi in ceea ce priveste actul sexual. Cei doi, evident, nu-si dau seama ca gresesc in ceea ce fac si mai ales in modul in care fac ceea ce fac, deci nici o sansa de autocorectare. De aceea ti-am sugerat un consult sexologic. Asta-i pur si simplu o discutie cu rol educativ. Da, reducerea CONSTANTA a titrurilor anticorpilor e semn de vindecare a toxoplasmozei. Faptul ca ai facut o singura dozare in urma tratamentului nu inseamna ca nu a aparut o recidiva, sau ca aceea a fost o consecinta de scurta durata a terpiei aplicate. Mai fa dozari macar o data si daca titrurile aticorpilor au scazut si mai mult decat ultima valoare inseamna ca intr-adevar situatia e buna. Din moment ce titrul anticorpilor e in scadere marcata dupa vindecare, e evident ca o imbolnavire cu Toxoplasma nu confera imunitate ulterioara la boala!!! Recidiva poate imbraca orice forma, de la mai usoara la mai grava... E o noua imbolnavire, de fapt. O spermograma nesatisfacatoare nu e necesar a fi consecinta vreunei boli a barbatului in cauza. Elemente simple precum tutunul, alcoolul, stress-ul, suprasolicitarea fizica si psihica, boli febriel (nu ale aparatului urogenital), lipsa unor vitamine dina limentatie, chiar si imbracamintea necorespunzatoare (pantaloni prea stramti sau prea caldurosi) pot determina modificari negative ale spermogramei. Ca sa nu mai vorbim de varsta. Acum un an sotul era in mod sigur 365 zile mai tanar... Deci spermograma trebuie repetata! M-am uitat pe curbele tale menotermice ("graficele" tale) si constat cu placere ca toate ciclurile urmarite au fost ovulatorii, cu faza luteala suficient de lunga (deci corpul galben "lucreaza" bine) si cu o lungime a ciclului constanta (30-32 zile), ceea ce-ti permite aprecierea cu o buna precizie a perioadei fertile chiar fara a folosi metoda termometrica. In perioada ovulatiei in mod normal mucusul cervical este mai apos, tocmai pt a permite o mai buna permeabilitate a spermatozoizilor. El se ingroasa ulterior, pt a asigura o mai buna inchidere a cavitatii uterine si a proteja mai eficient eventualul ou. Oricum, urmarirea aspectului mucusului cervical a cazut in desuetitudine in ultimii ani, de cand dozarea hormonala a devenit o investigatie de laborator larg accesibila. Aspectul mucusului era util inainte vreme in aprecierea nivelurilor hormonilor sexuali. Deci, la treaba! Spermograma noua, dozare noua a anticorpilor anti-toxoplasma si informare pe forum, OK? Succes, grabeste-te, timpul trece! [:)]
arian
quote:
Originally posted by crinuta
Draga nimeni, anul trecut mi-a iesit prolactina ridicata. Ce ma sfatuiesti sa fac? Este o regula sa nu am ovulatie cu prolactina ridicata? Eu credeam ca am, luandu-ma dupa temperatura si celelalte semne. Care e parerea ta? Crinuta
Sincer, nu stiu cand a aparut mesajul tau in thread. L-am observat abia acum, de aceea raspunsul nu e dispus in ordinea cronologica a primirii intrebarilor, ca in cazul celorlalte. Depinde cat de ridicata a iesit prolactina. Daca valoarea dozata este putin peste maximul marcat drept normal, se poate sa nu fie de fapt nici o problema. Variatiile individuale pot depasi uneori valorile considerate in general normale. Daca prolactina este semnificativ crescuta si totusi ai menstruatii, o modalitate simpla de a vedea daca acestea sunt ovulatorii este masurarea temperaturii bazale zilnic, cu obtinerea asa-numitei curbe menotermice. Daca temperatura bazala creste (in absenta vreunei boli cu subfebrilitate sau febrilitate) la un moment dat cu mai mult de 0,2°C si se mentine ridicata mai mult de o saptamana, se poate spune ca ciclul respectiv a fost ovulator. Oricum, valori ridicate ale prolactinei (PRL) necesita investigatii suplimentare. O radiografie de sa turceasca (adica o radiografie de craniu facut din profil) si o vizita la endocrinolog sunt foarte indicate. Hipersecretia de prolactina poate deveni in timp o problema majora, asa ca nu mai amana si mergi la un servicu de endocrinologie.
arian
quote:
Originally posted by gio
Multumesc mult ca mi-ai raspuns anterior si scuze ca te mai deranjez cu inca ceva. Dr mi-a dat Polyginax ovule 1 la 2 zile cu toate ca nu am nici o infectie ci doar o flora mai "cu de toate" (la cultura din col nu a iesit nimic) Pb e ca pe prospect scrie ca nu se administreaza in timpul sarcinii. Dr mi le-a dat pt ca e probabil sa nasc mai devreme si sa nu se infectez bb cu ceva (am 31 sapt acum). Iar vaccinul antitetanos la 35 sapt la dr de fam e bine sa-l fac? Nu afecteaza sarcina? Multumesc anticipat, nu multi ar face ceea ce faci tu.
Doctorul tau a procedat corect. Este adevarat ca Polygynax-ul nu se administreaza in sarcina, in sensul ca nu se trateaza candidoze vaginale sau vaginite mixte cu acest medicament in cursul trimestrelor I si II. Dar este chiar indicat a fi administrat imediat inaintea nasterii (in ultimele doua saptamani de gestatie). Din moment ce medicul tau are convingerea ca nasterea va veni mai devreme de 40 saptamani, respectiv in urmatoarele 2-3 saptamani, atitudinea lui este chiar laudabila (preventiva). Vaccinul antitetanic nu numai ca e bine sa il faci, dar, mai mult este OBLIGATORIU !!! Cred ca iti dai seama ca, din moment ce legea prevede obligativitatea acestui vaccin, el nu are nici un efect negativ asupra starii fatului. Nu stiu de unde a scos medicul tau de familie saptamana 35 drept data a vaccinarii, eu stiam ca trebuie administrat in trimestrul II. S-or fi schimbat prevederile, trebuie sa ii dau crezare medicului de familie, el saracul trebuie sa citeasca toate "noutatile" pe care le emite ministerul de indata ce apar.
arian
quote:
Originally posted by ilenya
Draga..nimeni.., Culme e ca , cu toate ca adresez intrebarea catre...nimeni..., sper sa primesc un raspuns! Pb mea e urmatoare: acum un an am suferit o ovariectomie pe dreapta, medicul spunindu-mi ca din pacate a trebuit sa scoata TOT ovarul (din cauza unui chist). Dupa citeva luni facind o echo transvagin. la un alt medic, acesta mi-a spus ca am un pic de tesut acolo si ca sunt sanse ca acesta sa se refaca daca rezectia a fost buna si nu a fost afectat sistemul de vene, capilare (nu stiu cum le-a numit)care sa hraneasca tesutul. Ceva similar cu refacerea tesutului hepatic. Am mai fost si la alti medici: unii vad un rest ovarian, altii chiar sustin ca am facut ceva chisti pe el, altii nu vad NIMIC! Pina la urma eu ce sa mai cred? In teorie exista posibilit. refacerii tesutului ovarian? Daca da, banuiesc ca nu mai are de unde sa contina si outze pt ca, cu ele te nasti, asa e? 2) Acele teste de ovulatie (Predictor test) daca ies pozitive iti spun cu siguranta ca vei ovula, adica se va desprinde foliculul si va elibera ovulul? Multumesc pt timpul acordat problemelor mele si iti doresc numai bine! Ilenya
Medicul care te-a operat e singurul care stie ce a facut. Daca ti-a spus ca ti-a scos TOT ovarul, asa a facut. Probabil a fost un chirurg pedant si priceput si s-a straduit sa mentina integritatea arcadelor vasculare paraovariene (vasele care asigura sangele pt ovar, dar care au legatura si cu tuba uterina). Prin eco transvaginal probabil s-a procedat si la o investigatie Doppler-ecografica, care a vizualizat circulatia sangelui prin arcadele vasculare mentionate. Altfel, este practic imposibil sa precizezi ecografic, indiferent de calitatea aparatului si experienta examinatorului, prezenta unui rest de tesut ovarian. Oricum, chiar daca chirurgul a fost nevoit sa lase pe loc un fragment de ovar, daca acesta este mai mic decat 1/8 din volumul initial al ovarului nu are sanse de functionare. Tesutul ovarian nu se reface de la sine. Chiar daca in locul fostului ovar s-a format o aglomerare de tesut, e aproape sigur ca aceasta este de fapt tesut conjunctiv (un fel de cicatrice in interior). Femeia se naste cu un anumit numar de foliculi ovarieni (aglomerari celulare centrate de celula ce va deveni ovocit fecundabil). Acest numar SCADE in fiecare luna, pt ca un numar de foliculi incep a se matura in cadrul ciclului ovarian, apoi unul ovuleaza iar ceilalti involueaza si dispar. Foliculi noi NU se creeaza! Deci un ovar odata scos, scos ramane, nu se mai poate reface! Dar nu inteleg de ce te pasioneaza atat de tare starea acestui rest ovarian (daca intr-adevar exista)? Ovarul celalalt nu este inca pe loc? Daca da, tu esti in continuare fertila, aproape la fel de fertila ca inainte de operatie. E o idee gresita aceea ca, daca ti s-a extirpat un ovar, fertilitatea ta a scazut la jumatate! Nu e nicidecum asa! In fiecare luna, UNUL din ovare elibereaza UN ovocit pt fecundatie. Deci chiar daca ramai cu un singur ovar, acesta isi poate face treaba cat se poate de bine! Va "lucra" el singur, dar va lucra in fiecare luna (ore suplimentare - LOL). Prin urmare, toate ciclurile tale pot fi ovulatorii. "Predictor Test"-urile aparute de curand NU iti garanteaza ovulatia. Practic acel "aparatel" e o lupa pe care se depune ceva saliva. Dupa uscare, privesti prin lupa la aspectul materialului solid rezultat prin uscare. In preziua ovulatiei nivelul estrogenilor este foarte ridicat, ceea ce face sarurile din saliva sa precipite sub forma unei frunze de feriga. Imaginea aceasta indica faptul ca s-a produs maturarea foliculara in mod indirect, prin evidentierea nivelului crescut de estrogeni. Dar un nivel optim de estrogeni nu implica absolut neaparat faptul ca ovulatia va avea loc. Prin urmare "Predictor Test" e o modalitate facila de a indica perioada PRESUPUS sau POTENTIAL fertila a femeii, nu o garantie a ovulatiei.
arian
quote:
Originally posted by crinuta
Nimeni, cu cat trebuie sa creasc temperatura dupa ovulatie? Daca creste si se mentine minimum 10,. 11 zile ridicata, este asta o garantie ca ovulatia a avut loc, sau nu? Crinuta
Temperatura BAZALA creste dupa ovulatie cu CEL PUTIN 0,2°C si se mentine asa CEL PUTIN 7 zile. In mod normal, asa cum spui tu, platoul hipertermic dureaza 10-11 zile. Deci cresterea temperaturii bazale cu cel putin 0,2°C si mentinerea ridicata cel putin 7 zile e un semn cert al ovulatiei. Atentie insa, metoda termometrica este foarte sensibila la erori de masuratoare! Mai mult, afectiuni intercurente chiar banale subfebrile sau febrile (o gripa, un abces dentar, o amigdalita, de ex) pot determina cresterea temperaturii bazale si pot duce la falsa concluzie a unei ovulatii altfel inexistente.
arian
quote:
Originally posted by anis
Multumesc frumos "nimeni" pentru raspunsurile date pana acum..... Indraznesc o intrebare , ca completare la tot ce am spus pana acum. Spermograma sotului ..cu diagnosticul ASTENOSPERMIE...(mobilitate scazuta( A : 12% , B 28%....valoarea normala A+B min 50%)....rezultatul ei are vre-o legatura cu stresul? sau pur si simplu rezultatul indica valorea reala fara influenta unui alt factor? Sansele de vindecare care sunt, in cazul in care factorul stres ,datorita muncii lui are un rol important??? Problema mea era..ti-am scris problema mai pe larg pe mail...era ca foliculul s-a spart luna asta...asta ar fi singura problema pana acum..mi s-a sugerat stimularea pentru a ramane insarcinata.... Cunoscand cele doua date....si in principal a sotului..care sunt sansele de reusita?? Mii de multumiri [pup] AniS
Iti raspund tinand cont si de cele scrise in mail-ul pe care mi l-ai trimis. In primul rand nu ai inteles bine: ultimul tau ciclu NU a fost ovulator. Valorile prea mari ale FSH si valorile foarte mici ale estradiolului (E2) in ziua 14 evidentiaza ca foliculul NU s-a maturat complet si s-a spart inainte de atingerea stadiului final de dezvoltare. Confirmarea a ceea ce spun aici o vei avea in urma dozarilor din ziua 21, cand vei vedea ca progesteronul (P) va fi in cantitati foarte mici, pt ca corpul galben nu s-a format. Acesta este dealtfel si motivul pt care medicul ti-a propus un tratament de stimulare a ovulatiei aplicabil la inceputul ciclului urmator. Daca ai fi ovulat spontan, tratamentul de inducere a ovulatiei ar fi fost absurd! Este corecta decizia lui, chiar daca nu ai inca rezulatele dozarilor hormonale din ziua 21. Spermograma sotului nu sta stralucit de bine, dar nici foarte rau. Astenospermia poate constitui o problema serioasa, mai ales in conditiile in care numai 30% din spermatozoizi au morfologie normala. La o privire superficiala am putea considera ca densitatea mare a spermatozoizilor ar putea compensa aceste minusuri (din 1001 mosnegi care alearga maratonul tot ai sansa sa se gaseasca unul care sa treaca linia de sosire). Dar problema se pune oarecum altfel: densitatea spermatozoizilor va scadea masiv dupa primul contact sexual. Ramane de vazut cat de rapid poate sa-si refaca "stocul", pt ca dupa stimulare, in perioada fertila va trebui sa utilizati fiecare zi disponibila (ovocitul e fecundabil maxim 72 ore de la ovulatie), adica sa aveti multiple contacte. Astenospermia se poate datora si stressului, asa cum presupui. In legatura cu ceea ce tu numesti "verificarea instalatiei" (LOL), cred ca ai retinut gresit: ti s-a propus mai faci o instilatie utero-tubara, probabil. Asta e o metoda de a repermeabiliza tubele uterine, infundate din varii motive. Se utilizeaza o seringa gigantica metalica cu ajutorul careia se introduce via vagin si canalul cervical o mixtura de antibiotic si antiinflamator, cu o oarecare presiune. Lichidul sub presiune trece prin cavitatea uterina, patrunde (si desfunda) trompele si finalmente se varsa in cavitatea peritoneala. Dar inainte de a purcede la instilatii trebuie probata existenta unei obstructii tubare. Asa ca in prealabil ar trebui facuta o investigatie radiologica numita histerosalpingografie. E similara instilatiei, dar se introduce o substanta de contrast radiologic in locul solutiei mentionate. Apoi se fac niste radiografii seriate. Sansele de a ramane insarcinata dupa prima tura de stimulare a ovultiei sunt rezervate in primul rand datorita spermei sotului. Dar nu va intristati, va veni si vremea ta!!! :)
arian
quote:
Originally posted by DanaRosu
Scumpete, io am lipsit ceva vreme de pe forum, si chiar nu stiu despre ce e vorba deci nu stiu cine ce are cu tine si nici viceversa... mie chiar mi-a facut placere sa citesc astea 6 pagini de mesaje... ce sa-ti zic... tine-o tot asa... Stai sa primesc rezultatele de la ultima lama si poate ma iau si io de tine... in sensul ca ma agat pentru un sfat... la precedenta consultatie doctorita mi-a spus ca e ultimul tratament pe care mi-l poate da... Succes! Dana And, yes, I am a blonde!
Apelativul "scumpete" nu mi-a mai fost adresat de vreo 20 ani... daca nu ati fi fost maritata si nu ati fi fost o potentiala pacienta virtuala, v-as fi pupat pt asta!!! :)) OK, rezultatele ultimei lame si numele medicamentelor cu care ati fost tratata pana acum trimiteti-mi-le pe mail-ul personal. Orice forma de vaginita sau cervico-vaginita ati avea, se poate trata.
arian
quote:
Originally posted by maryam
N-as vrea sa para ca un abuz , dar mai am o intrebare: stiu ca exista niste pastile (pastila de a doua zi) , as vrea sa stiu insa cum si mai ales la cat timp dupa contact pot fi administrate si mai ales ca procent , cat de sigura este "metoda" ca si metoda de contraceptie ?De cate ori se pot lua/luna ?Cu multumiri , din nou... Maryam
ABUZ ?!?! Banuiesc ca a vrut sa fie o gluma, nu? Da, exista pastile de "contraceptie de urgenta", cunoscute si drept "pilula de a doua zi" (next day pill) care contin o cantitate relativ mare dintr-un progestativ (o substanta cu actiuni similare progesteronului). La noi exista in comert la un pret mai mult decat accesibil Postinor-2 produs de Richter-Gedeon (unguri). Cutia contine 2 pilule cu levonorgestrel, un progestativ larg utilizat in pilulele anticonceptionale. Prima pilula trebuie luata cat mai devreme dupa contactul sexual, dar NU MAI TARZIU de 72 ore (3 zile). Cea de-a doua pilula trebuie luata la EXACT 12 ore dupa prima. Subliniez importanta intervalului de 12 ore dintre cele doua pilule, care are importanta covarsitoare in eficienta tratamentului. Eficienta este discutabila din doua motive: 1. metoda este una de urgenta, deci nu poate da siguranta unei contraceptii non-stop; cu cat se iau mai repede dupa contact cele doua pilule, cu atat protectia impotriva unei sarcini este mai mare; nu stiu stiu sigur, dar PARCA am citit intr-un prospect pt medici scos de cei de la Richter ca daca prima pilula e luata la mai putin de 12 ore de la contact eficienta este de peste 99%. 2. Eu am experienta neplacuta cu produsele hormonale de la Richter; este drept, in aceasta experienta nu se include Postinor-ul, dar prin extrapolare (care nu-i intotdeauna binevenita) am rezerve fata de aceste pilule. In legatura cu numarul de "accidente" pe care le poti avea pe parcursul unui ciclu menstrual, din cate imi amintesc, in acelasi prospect scria ca Postinor-ul poate fi administrat de pana la 3 ori (e vorba de 3 ori a cate 2 pilule). Eu, fiind mai conservator, te-as sfatui sa nu depasesti doua administrari in cadrul aceluiasi ciclu.
arian
quote:
Originally posted by crinuta
Draga nimeni, in primul rand iti multumesc pt. raspunsurile tale. Apoi, in ceea ce priveste prolactina, am facut analiza acum un an si din ce imi amintesc eu era destul de ridicata. De atunci imi urmaresc temperatura, si in fiecare luna creste cu 0.3- 0.5 si se mentine asa minimum 10 zile, dar sunt si luni cand se mentine 12, 13. Ceea ce am observat eu este ca ciclul mi s-a lungit putin, a ajuns in ultima vreme cam de 33 de zile, inainte media fiind 31, 30. Se intampla cam de 3,4 ori pe an si fie de 28 de zile. De cateva luni( mai putin luna asta), am observat ca temperatura crste mai tarziu, in jurul zilei 20, si atunci eu fac un calcul si stiu cand va apare menstruatia. Chiar daca temperatura creste mai tarziu, se mentine ridicata tot atatea zile. Luna asta insa a scazut in ziua a 16 la 36.5, iar din a 16-a zi a atins plafonul de 36.9. La mine temp. 36.9 in perioada luteala este cea mai mica. Cam asta. Eu voi repeta analia zilele urmatoare si, daca nu te deranjez prea tare iti voi spune rezultatul. In orice caz, sunt foarte impresionata de toate explicatiile pe care le oferi in acest site. Multumesc Crinuta
Din cele scrise de tine reiese cat se poate de clar ca ciclurile tale sunt toate ovulatorii. Mai mult, faza secretorie (luteala) este suficient de lunga, temperatura creste bine, deci corpul galben functioneaza normal. Probabil rezultatul primei prolactinemii facute a fost eronat, este foarte bine ca te-ai decis sa repeti analiza! Astept vesti in continuare (atunci cand vor fi disponibile noutati)!
arian
quote:
Originally posted by ghemotoc
Draga nimeni, am si eu o problema . Dupa ce am luat aproape 3 ani Diane35 am intrerupt (pt ca ne dorim un bebe)numai ca deja am o intarziere de 30 de zile si nimic .Inainte de a incepe sa iau Diane nu am avut probleme de genul asta. Am fost la medic si mi-a spus ca se mai intampla dupa ce intrerupi pilulele, si sa mai astept .Asta era acum 1 sapt.Urmatoarea programare o am la inceputul lui iunie . Ce-as putea face in situatia asta ? Multumesc .
In primul rand, nu inteleg care a fost factorul ce a determinat alegerea lui Diane35 ca anticonceptional de durata. A fost prescris de dermatolog sau endocrinolog? Nu am absolut nimic importiva lui Diane35, dimpotriva sunt incantat de el, dar este un contraceptiv cu o cantitate mare de estrogeni si destinat in special femeilor cu probleme de tip androgenic (acnee, seboree, alopecii, etc). Este perfect adevarat ca dupa administrarea non-stop a unui contraceptiv oral combinat, la intreruperea acestuia pot aparea tulburari de ciclu menstrual. Practic, pe parcursul administrarii contraceptivului, ocarul este blocat, nu functioneaza. Uneori poate dura ceva timp pana cand porneste din nou si atinge parametrii functionali optimi (ca o masina care a stat parcata multa vreme: cand motorul e rece, porneste mai greu, si apoi nici nu "trage" prea bine pana la completa incalzire). Eu zic sa astepti pana la cca 40-42 zile, apoi sa-ti consulti ginecologul. Acesta s-ar putea sa decida stimularea unei menstruatii prin administrare de Linestrenol sau Medroxiprogesteron pt 10 zile. Dupa o astfel de menstruatie stimulata, in general ovarul "o ia din loc", adica menstruatiile incep sa apara in mod spontan. Nu fi ingrijorata (dar nici nu ignora complet problema!!!), situatii ca cea prin care treci tu acum se intalnesc destul de frecvent.
arian
quote:
Originally posted by iuliana
Ma alatur si eu celorlalte fete cu o intrebare (de fapt mai multe) :)), asa ca sa nu fiu mai prejos :))), cu toate ca as fi preferat sa nu fie cazul. 1. din testul Papanicolau facut in sapt 6 de sarcina a reiesit ca am o vaginita, dupa care mi s-a prescirs gel clotrimazol timp de 7 zile. La urmatorul control rezultatul a fost ca de fapt nu mai e vaginita ci yeast infection si mi s-a prescris din nou clotrimazol, dar de data asta pilule. Yeast infection nu a trecut si din nou am trecut la gel clotrimazol pentru 7 zile. Rezultatul...infectia e tot acolo. Mentionez ca nu am nici un simtom specific inafara de secretia respectiva si ca tratamentul medicamentos mi s-a administrat in lunile 3-5 de sarcina (contacte sexuale pe perioada de sarcina nu am avut[bang]-de frica si mai mult ca sigur ca e si o cauza hormonala....e normal???...deci nu se pune problema unei reinfectari, cu toate ca sotului meu nu i s-a prescris tratament...ni s-a spus ca nu e necesar). Intrebarea: 1) daca intentionez sa nasc normal, este obligatoriu sa mai fac tratament pina la vindecare (asta daca se vindeca!!!) si daca da, mai exista si alt medicament indicat in timpul sarcinii? 2) am "auzit" (cu toate ca dr. m-a asigurat ca nu e periculos pentru sarcina tratamentul cu clotrimazol) ca in primul trimestru de sarcina nu se administreaza nici un tratament medicamentos, deci.....e posibil sa fi afectat cumva fatul (sint in 30 sapt) 2. La fiecare vizita medicala, dr imi masoara fundul uterului prin palpare si aproape de fiecare data imi tot spune ca dimensiunile (in cm) ar trebui sa corespunda nr. de saptamini si ca la mine nu e asa (sint ceva mai mici cu 1-2 cm). Mentionez ca inafara de yeast infection sint perfect sanatoasa si ca la ultimele 2 echografii (morfologica la 20 de saptamini si inca una la 28 de spatamini - sugerata pentru a se vedea dezvoltarea normala a fatului din cauza ca in sapt 8 am avut HCG ridicat - aproape de nivelul superior pentru cele 8 saptamini de sarcina, lucru care o "alarmase" pe dr.), rezultatele sint ca fatul e normal, activ, greutate normala samd. Intrebarea: ar trebui sa ma alarmez referitor la dimensiunile uterului, sau lucrul acesta difera de la o gravida la alta? Exista niste statistici, norme, in care ar trebui sa ma incadrez.? Precizez ca aici nu ti se da aproape nici o informatie suplimentara. Policy-ul lor ii obliga la asta, ceea ce ma face sa ma stresez (sper sa fie degeaba). Multumesc anticipat pentru raspunsuri si pentru efort! Sa stii ca cineva SUS "vede" :)).
1. "Yeast infection" nu e altceva decat infectie cu levuri (ciuperci). De departe cea mai frecventa infectie de acest gen e cea cu Candida albicans, de unde denumirea de "candidoza vaginala". In sarcina tratamentul acestor infectii nu poate fi facut decat topic (adica local, in vagin). Administrarea de antimicotice in sarcina este interzisa. Ma uimeste faptul ca medicul tau ti-a prescris Clotrimazol pe parcursul sarcinii. Eu nu as fi facut asta nici in ruptul capului... Dar din moment ce nu exista vreun semn de suferinta fetala (dupa cum inteleg din cele scrise de tine), se pare ca totul e OK. Oricum, infectia NU se va vindeca atata timp cat nu ii este administrat un tratament adecvat si sotului; la primul contact te va reinfecta. El, evident, poate sa ia si pilule, dar trebuie sa urmeze in paralel si un tratament (usor) local. Inca ceva: chiar cu tratarea sotului, este posibil ca infectia vaginala sa nu poata fi stinsa exclusiv prin tratament local (aplicat tie). Sarcina favorizeaza dezvoltarea levurilor si mai mult, se pare ca tulpina de Candida prezenta la tine este una rezistenta la medicamentele uzuale. Nu e insa o mare problema, poti duce sarcina la termen si poti naste fara absolut nici o problema chiar cu o usoara vaginita candidozica. 2. o diferenta de 2 cm in inaltimea fundului uterin sau a circumferintei abdominale nu este nicidecum senificativa!!! Nu stiu cine ti-a bagat teama asta in cap, dar fa bine si scoate-o de acolo!!! Gandeste-te si tu: o femeie mai inalta va avea un fund uterin situat mai sus decat una scunda si marunta! Un fat mai mare va impunge fundul uterului mai in sus decat unul mic! Doar nu toti copiii se nasc cu aceeasi lungime si greutate!!! Nu exista standarde fixe in chestiunea asta, sunt niste repere ORIENTATIVE ce trebuie urmarite. Atunci cand exista diferente majore intre aceste repere si situatia constatata este cazul de investigatii suplimentare. Si pt ca ai intrebat: dimensiunile uterului (apreciate prin doua masuratori: inaltimea fundului uterin de la simfiza pubiana si circumferinta abdominala in dreptul ombilicului) sunt determinate, in afara de factorii constitutionali ai gravidei (cat de inalta e, cat de grasa e, ce tip constitutional are: picnic, atletic, longilin), si de factori ce tin de sarcina propriu zisa (acestia sunt cei de interes, de fapt): marimea fatului, eventual numarul fetilor si cantitatea de lichid amniotic. Toate acestea sunt variabile in limite foarte largi ale normalitatii. Deci daca ecografiile au evidentiat un fat normal si o cantitate optima de lichid amniotic, n-ai motive de ingrijorare.
arian
quote:
Originally posted by Oana_B
Draga nimeni, Mie mi-a dat doctorul o pastila unica FLAGYL ER 750mg, pentru ca a descoperit o infectie cand mi-a facut testul PAP. Am citit despre acest medicament pe internet ca are in compozitie Metronidazol. Eu nu am inteles prea bine explicatiile doctorului dar te rog frumos sa imi spui ce fel de infectie crezi tu ca ar putea sa fi fost? Este posibil ca acea infectie sa mai apara sau acea unica pastila este suficienta? Si mai am o intrebare: am inceput sa iau acid folic si am citit despre el ca se ia pentru a nu avea copilul anumite afectiuni, spune-mi te rog, cu ce ma ajuta acest medicament in conceptie, eu nefiind inca gravida? Multumesc anticipat, Oana_B
Flagyl-ul ESTE Metronidazol, nu mai contine nimic altceva. Daca ti-a dat sa iei o singura pastila o singura data, atunci germenul descoperit este de fapt un microorganism flagelat (arata la microscop ca un mormoloc sau... spermatozoid) numit Trichomonas vaginalis. Trichomoniaza vaginala (boala determinata de piticul cu coada) este foarte frecventa, cel putin in RO. Iar ceea ce ti s-a recomandat tie este tratamentul de unica doza, foarte utilizat in momentul de fata. Din pacate, in RO au aparut "piticei" de-astia care nu mai vor sa moara dupa tratamentul de unica doza, deci s-ar putea sa fie nevoie de o etapa suplimentara de tratament daca lama de control va evidentia persistenta agentului patogen. Sotul/partenerul trebuie si el tratat, in mod identic. Mai mult, o terapie concomitenta locala (niste spalaturi vaginale urmate de introducerea unor ovule vaginale sau aplicarea unei creme in vagin) ar fi binevenita. Eu o asociez intotdeauna terapiei generale (pastilelor luate pe gura). Inca o precizare: in ziua in care iei Flagyl-ul si 3 zile dupa nu ai voie sa pui gura pe alcool (nici macar o gura de bere, nimic!!!). Acidul folic nu este necesar numai copilului in formare. El intervine in multe procese necesare multiplicarii celulelor, in afara sarcinii. Dezvoltarea foliculilor ovarieni in vederea ovulatiei, maturarea lor si maturarea celulei germinative au toate nevoie de ac. folic. Deci substanta asta te poate ajuta in conceptie, in mod indirect. Daca dr. a asociat si un preparat cu fier, e posibil sa-ti fi identificat o anemie... Oricum, ia acidul ala folic, rau nu iti face!
arian
quote:
Originally posted by dana d
Draga NIMENI, m-am abtinut 8 pagini sa nu particip si eu la asaltul la care esti supus, mai ales ca intrebarea mea este mai mult ipotetica si deloc urgenta, dar nu mai rezist tentatiei asa ca ii dau drumul in eter si vezi tu daca merita raspuns. In urma cu aproape 4 saptamani am facut a doua cezariana la varsta de 35 ani si 10 luni. Inainte sa intru in operatie medicul a venit la mine si m-a intrebat daca vreau sa-mi lege trompele. Nu eram hotarata, mi se parea o masura prea drastica, mi-era teama de alte urmari, ma gandeam ca nu merita sa fac asa ceva tinanad cont ca eu raman foarte greu gravida, am ramas doar de doua ori in viata si atunci dupa monitorizarea ovulatiei. Totusi in momentul ala nu-mi inchipuiam ca voi mai dori un copil si sunt total impotriva avortului, asa ca am acceptat dupa ce m-am lamurit ca nu exista nici un fel de urmari neplacute. Am intrat in sala de operatie si dupa ce m-am urcat pe masa am facut tahicardie- 160 batai/ min.(eu nu simteam nimic dar anestazista parea putin speriata), mi s-a facut anestezie generala, m-am trezit in timp ce eram cusuta si am simtit mari dureri, aveam si tubul in gat, simteam ca nu pot sa respir, am intrat in panica, anestezista s-a alarmat cand a vazut ca sunt treaza si simt si tot il indemna pe doctor sa "umble mai incet ca sunt treaza". Mai tarziu am aflat ca operatia mea a durat o ora si 45 min, eu stiind ca o cezariana dureaza mai putin de o ora. Intrebat cum a decurs operatia doctorul a spus ca " a fost o cezariana mai sangeroasa dar ca pana la urma totul a mers bine". Am si eu doua intrebari: ce crezi ca s-a intamplat in timpul operatiei? Chiar daca nu mai conteaza sunt foarte curioasa sa aflu ce s-a intamplat cu mine,si mai am o nedumerire dar mi-e cam jena sa o exprim... daca nu indraznesc sa intreb la controlul de 6 saptamani poate imi fac curaj aici. A doua intrebare: Legarea trompelor poate fi reversibila? Deja regret decizia luata, nu mai sunt atat de sigura ca nu voi mai vrea un copil daca fizic as mai fi apta. Crezi ca as mai fi apta dupa doua cezariene si la 36+2= 38 ani? Trebuie sa-ti mai spun ca m-am refacut foarte repede dupa ambele cezariene iar doctora mea mi-a spus ca sunt foarte buna de facut copii. Scuza-ma ca am scris asa mult si te fac sa pierzi mult timp citind, dar nu stiu ce era important si ce nu pentru a-ti face o idee cat mai exacta. Iti multumesc anticipat, Dana.
Incep cu sfarsitul: NICIODATA nu este pierdere de timp a asculta ce are de spus o pacienta. Extrapoland, niciodata nu e pierdere de timp a citi ce scrie o pacienta virtuala. Dimpotiva, cu cat mai multe detalii primesc, cu atat imi pot forma o parere mai bine conturata si posibil mai apropiata de adevar... Aproape doua ore pt o cezariana este intr-adevar un record... negativ. In mod normal, in spitalul bucurestean unde am lucrat eu, o cezariana dura rareori mai mult de 30 min "de la piele la piele" (adica din momentul inciziei initiale la piele pana la inceperea suturii pielii la sfarsitul operatiei). Ce pot spune? Ca anestezistul a dormit el in loc sa te adoarma pe tine? Ca s-a facut undeva o eroare si s-a "ciupit" sau chiar taiat un vas de sange? Nu stiu, nu am cum sti. Daca nu ti s-a spus nimic de genul "placenta acreta" sau similar, trebuie sa fi fost un defect de tehnica. Se mai intampla, doctorii sunt si ei oameni, deci supusi greselii. Slava domnului ca respectivul a stiut a-si repara greseala (daca ea a existat). Ligatura tubara sau "legarea trompelor" cum ii spui tu este menita a fi un proces ireversibil. Exista diferite tehnici de realizare a acestei ligaturi, unele din ele presupunand, mai mult decat simpla strangulare a tubei cu un fir, si sectionarea trompei respective (oricat ar parea de ciudat, s-au descris numeroase cazuri in care trompele legate si nesectionate s-au repermeabilizat spontan!). Tehnicile cu sectionare sunt cele mai utilizate. Exista posibiltatea repermeabilizarii tubelor, dar doar prin microchirurgie tubara, tehnica ce a cam fost abandonata de cand s-a impus fertilizarea in vitro, si ale carei rezultate nu sunt niciodata garantate (mentinerea infertilitatii, sarcini extrauterine, etc). Deci daca tot vrei sa ramai din nou gravida te-as sfatui sa te orientezi spre fertilizarea in vitro, nu spre repermeabilizarea trompelor... Ideea a maxim doua cezariene a fost abandonata. Deci poate fi permisa o noua sarcina dupa doua cezariene, dar la 38 ani vei fi automat o gravida cu risc crescut, nu numai datorita reducerii calitative a tesuturilor uterin, tubar, ovarian, cat si datorita calitaatii genetice a ovocitelor, care lasa de dorit dupa 37 ani. Daca ai deja doi copii sanatosi, opinia mea (pur personala!!!) ar fi sa lasi lucrurile asa cum sunt. "Marea taina a existentei umane nu consta in a trai, ci in a sti pentru ce traiesti!..." - Dostoievski
arian
quote:
Originally posted by Helen
Draga nimeni, Nu as vrea sa te bombardez cu prea multe intrebari dar daca tot esti atat de amabil si te deranjezi neconditionat ptr. noi cele care ne dorim atat de mult un copil… o sa indraznesc sa te mai intreb ceva,...ceva ce ma roade de cand am pierdut sarcina de care tot vorbeam….(la 10 sapt.) Am ramas insarcinata la cateva zile dupa ce am ajuns la mare si apoi am mai stat 2 saptamani, timp in care am facut plaja in fiecae zi intre orele 10-13.30 si bineinteles am intrat in apa (deci tot de la cald la rece) – desi era jumatatea lunii iulie … Deci, as fi putut pierde sarcina de la radiatiile ultraviolete si/sau asa zisele socuri termice – petrecute in primele doua saptamani de sarcina ?! Dupa ce am pierdut sarcina s-a vehiculat aceasta ipoteza atat de medicul ginecolog cat si de medicul de familie, cu atat mai mult cu cat toxoplasmoza nu a putut fi clar considerata cauza, deoarece ptr. Igm a lipsit reactivul iar valoarea anticorpilor IGg=26.14 nu cred ca poate spune ceva in acest sens…. (Singurele aspecte care mi-ar spune ca toxoplasmoza ar fi de vina sunt disparitia in urma tratamentului a unor simptome inexplicabile pana atunci, si posibile de la aceasta boala si anume: tulburari de vedere destul de frecvente - dar totul ok. in urma controaleor oftalmologice - si aparitia in doua randuri a unor ganglioni sub brat..dar toate inainte cu vre-o jum. de an, de a ramane insarcinata) Stiu ca este un fapt consumat dar daca as sti cauzele as fi mult mai linistita ..cu atat mai mult cu cat imi ajunge nelinistea din prezent legata de faptul ca inca nu am ramas insarcinata (este a 4-a luna de incercari – dupa cum ai spus si tu din grafice – toate cicluri ovulatorii) Inca o data iti multumesc ! Helen
Din moment ce toxoplasmoza a fost in mod cert exclusa ca factor al avortului, bineinteles ca pot fi considerate drept potentiale cauze variatiile termice la care ti-ai supus organismul, la care probabil s-au mai adaugat si oboseala inerenta din timpul unui concediu la mare, si eforturile depuse (sporturi de plaja, trante, inot, etc)... Patru luni de incercari fara efect nu sunt motiv de disperare! Cere-i totusi sotului sa faca o spermograma, dupa un asemenea "program" s-ar putea ca testiculele lui sa fi intrat intr-o mica greva... O sarcina pierduta din motive oarecum inexplicabile si un efort mai deosebit in obtinerea uneia noi nu reprezinta neaparat semne ale unei afectiuni. Astfel de lucruri se intampla mult mai des decat iti poti inchipui, asa ca... mult curaj si, ce sa spun... perseverenta (nu stiu daca sotul va fi foarte satisfacut de ultima urare, dar... asta-i!) [:)] "Marea taina a existentei umane nu consta in a trai, ci in a sti pentru ce traiesti!..." - Dostoievski
arian
quote:
Originally posted by mitzura
Draga nimeni, Iti multumesc pentru raspunsuri (eu sunt cu Rh-ul negativ, mai stii?, si cu teoria despre Rh de la inceput). Ma gandeam ce interesant e, cum se poate naste increderea intr-un om fara sa-l fi vazut vreodata fata in fata, si cum nu reusesti sa ai incredere intr-un om pe care il cunosti de mult timp si il vezi mereu. Mi-ar placea sa merg la un medic ca tine, caruia sa pot sa-i pun orice intrebare fara sa ma simt repezita. Am inteles raspunsurile tale, dar se pare ca raspunsurile nasc de obicei alte intrebari, asa ca incerc inca o data: -am inteles din ce ai spus tu, ca e posibil ca oul sa nu fi fost de calitate, avand in vedere ca am incercat opt luni inainte sa raman gravida. De ce daca incerci mai mult sunt sanse mai mari sa apara un ou cu defect genetic? -stresul psihic poate determina calitatea oului? Intreb asta pentru ca am obtinut sarcina intr-o perioada de foarte mare stres emotional pentru amandoi, stres care din pacate n-a disparut nici acum si va mai continua probabil (probleme de sanatate grave in familie). -de ce unii medici spun ca sunt suficiente si 3 luni de pauza inaintea obtinerii unei noi sarcini dupa un avort cu chiuretaj? Imi pare rau ca insist pe tema asta, dar cred ca cel mai greu de suportat in toata povestea asta cu avortul meu a fost faptul ca trebuie acum sa astept sase luni. Am 29 de ani. Nu pot sa nu ma gandesc (intr-o maniera care sigur nu-mi aduce nimic bun, dar nu ma pot abtine), ca vor trece iarasi cateva luni probabil pana sa obtin o noua sarcina (avand in vedere stresul actual) si daca se va intampla iar sa o pierd, va trebui sa astept din nou sase luni, si uite asa imi trece viata. (Exagerez acum). Poti sa-mi spui ceva care sa-mi aduca o raza de speranta? Iti multumesc de pe acum pentru raspunsuri.
Opt luni de incercari pot insemna in primul rand ovocite nu tocmai calitative, care chiar fecundate de spermatozoizi "buni" dau nastere unui ou neviabil, eliminat printr-o menstruatie mai abundenta (asa-numitul avort menstrual); deci cele opt luni de incercari sunt din acest punct de vedere efectul, nu cauza lipsei instalarii sarcinii. Opt luni de incercari mai pot insemna si extenuare fizica a aparatului genital masculin, cu reducerea numarului, calitatii, mobilitatii si vitalitatii spermatozoizilor; de aici fie lipsa fecundatiei, fie din nou un avort menstrual; in acest caz cele opt luni de incercari sunt cauza lipsei sarcinii. Stressul psihic poate influenta fecunditatea femeii, ca si capacitatea de fecundatie a barbatului. Calitatea celulelor germinale (spermatozoidul si ovulul) depinde intr-o oarecare masura de stabilitatea si echilibrul psiho-emotional. Sunt o multime de exemple in acest sens, dar eu iti voi da doua: in timpul razboaielor natalitatea creste, drept raspuns la stressul psihic permanent la care sunt supuse femeile (bombardamente, pericol iminent, etc); violurile se complica adesea cu aparitia unei sarcini, datorita declansarii unei ovulatii spontane in momentele de stress emotional extrem din timpul infractiunii. Refacerea completa a endometrului (mucoasei uterine, care va gazdui viitorul ou) ia ceva timp. Chiar daca el se reface in buna masura chiar pe parcursul primei luni dupa chiuretaj, refacerea este departe a fi completa si uniforma. Spre deosebire de o menstruatie normala, in care stratul bazal al endometrului ramane intact (adica stratul aflat in direct contact cu muschiul uterin - miometrul) si asigura dezvoltarea optima, uniforma a stratului superficial (cel care se elimina prin menstruatie), in cadrul unui chiuretaj uterin e indeparteaza si mare parte a acestui strat endometrial bazal. Refacerea lui pe toata suprafata cavitatii uterine ia timp semnificativ mai mult decat formarea stratului superficial. Trei luni dupa un chiuretaj pot fi sufucuente in refacerea completa a endometrului, dar nu intotdeauna, si nu la toate pacientele (deci intervalul de refacere depinde de modul cum a fost efectuat chiuretajul - mai mult sau mai putin abraziv - si de "materialul" clientei). Pentru a fi SIGUR de un endometru complet refacut este bine sa astepti cca 6 luni pana la o noua sarcina. "Marea taina a existentei umane nu consta in a trai, ci in a sti pentru ce traiesti!..." - Dostoievski
arian
quote:
Originally posted by anis
Draga Nimeni, Merci frumos pentru raspuns..desi m-a intristat un pic..incerc sa-mi adun puterile si sa imi incarc bateriile pentru ca trebuie sa am rabdare... Nu m-am exprimat eu corect..pentru ca nu imi aduceam aminte termenul medical....era vorba de HSG.... Eu am facut-o undeva prin toamna-iarna trecuta, si vroiam sa stiu daca e necesar sau trebuie ca HSG,sa o fac din nou acum? Am sa revin cu noutati..si astept si raspunsul pe mail... Merci frumos ...si [pup] AniS
Repetarea unei HSG (HisteroSalpingoGrafie - metoda radiologica prin care se injecteaza prin canalul cervical in cavitatea uterina si de aici in trompe o substanta de radioopaca si apoi se efectureaza o radigrafie a regiunii, ce va permite astfel vizualizarea cavitatii uterine si a canalului din trompe) este utila numai in conditiile in care o precedenta HSG nu a fost concludenta sau a evidentiat aspecte patologice (tube infundate, cavitate uterina deformata sau total/partial impermeabila, etc) si s-au efectuat tratamente cu rol corector, sau se doreste observarea evolutiei naturale a unui aspect patologic. Altfel, noua imagine va fi identica primeia si nu aduce nici o informatie noua... HSG poate avea si un efect secundar terapeutic: prin introducerea substantei de contrast cu presiune se pot desfunda niste trompe infundate si astfel, chiar in absenta unui tratament, noua imagine poate aduce surpriza unei permeabilizari tubare chiar totale! Cu alte cuvinte, daca medicul tau curant (ginecolog) decide ca ar fi nevoie de o noua HSG, te sfatuiesc sa-i urmezi sfatul, chiar daca, sunt de acord, metoda in sine nu este foarte placuta din punctul de vedere al pacientei... Nu inteleg ce anume din raspunsul meu precedent te-a intristat... tristetea nu-si are locul in lupta pentru o sarcina! Aici trebuie sa se regaseasca doar dragostea, vointa, taria si increderea! Pe mail nu prea mai am ce-ti raspunde... am mentionat la inceputul precedentului meu mesaj catre tine postat in acest topic ca el se bazeaza si pe datele pe care mi le-ai oferit prin mail... Daca este ceva ce am omis, te rog atrage-mi atentia, eu chiar nu imi dau seama! "Marea taina a existentei umane nu consta in a trai, ci in a sti pentru ce traiesti!..." - Dostoievski
arian
quote:
Originally posted by andreea-ana
Draga nimeni, Te deranjez si eu cu o