Poate, ca, ceea, ce, fac, acum, nu, e, chiar, pe, placul, moderatorilor, si, , a, administratorului.In, urma, unor, rugaminti, de, a, continua, subiectul, am, cautat, subictul, dar, nu, l-am, gasit, pentru, ca, era, inchis.Cum, eu, aveam, paginile, in, pc., mi-am, permis, sa, le, copiez, si, sa, continuam, de, aici...nu, cred, ca, ar, fi, avut, sens, continuarea, fara, inceput.Va, multumesc, si, imi, cer, inca, o, data, scuze, pentru, initiativa.lilachIn, urma, cu, citeva, minute, a, fost, intrerupta, emisiune, de, la, televizor, pentru, a, anunta, ca, a, fost, un, atentat, terorist, intr-un, mall.Ieri, a, fost, intr-un, autobuz.Interesant, pe, aici, nu?!Action!!!!Din, cite, am, inteles, sint, iarasi, cel, putin, 15, raniti.ella&, laura,andrei,andraAstazi, este, 21.05., si, au, fost, citeva, persoane, care, au, indraznit, sa, se, uite, la, acest, subiect., Tot, respectul...insa, nici, una, pina, acum, nu, a, avut, nimic, de, spus.Interesant, sa, vezi, reactiile, oamenilor., , tinatacheNu, te, supara,, insa, ce, putem, sa, spunem, noi, de, la, mii, de, km, departare?, Si, daca, nu, scriem, nimic, nu, inseamna, ca, nu, ne, cutremura,, ca, nu, ne, punem, in, situatia, voastra,, ca, nu, ne, gandim, la, proprii, copii, care, ar, putea, fi, pusi, in, aceeasi, situatie..., Insa, e, greu, sa, exprimi, in, cuvinte, o, asemenea, oroare..., imi, pare, sincer, rau!, si, cuvintele, astea, ale, mele, mi, se, par, atat, de, false..., dar, le, las,, cu, tot, riscul, de, a, parea, banala...dyanaE, ingrozitor, ce, ne, spui, !Cuvintele, sunt, de, prisos...Imi, pare, rau, de, voi,, cei, din, Israel, care, trebuie, sa, traiti, cu, aceasta, teroare, si, in, acelasi, timp, si, de, palestinienii, care, nici, ei, nu, o, duc, mai, bine.qsarIn, sfarsit, mi-am, gasit, curajul, sa-ti, raspund..., Este, foarte, greu, pentru, mine, (si, cred, ca, pentru, majoritatea, forumistilor), sa-ti, sciu, cuvintele, potrivite..., daca, exista, cuvinte, potrivite, pentru, situatia, teribila, in, care, sunt, toti, locuitorii, (civili), din, oricare, zona, de, conflict.Imi, pare, tare, rau...Hai,, mai, insenineaza-te, putin..., Suntem, alaturi, de, tine., Chiar, si, in, "tacere".Q, (Gabriela)lilachVa, multumesc, ca, sinteti, alaturi, de, noi, si, aveti, dreptate, cind, spuneti, ca, si, palestinienii, sufera., Nu, stiu, daca, vreo, data, se, va, termina, cu, nebunia, asta.Va, inteleg, ca, va, este, f., greu, sa, vorbiti, despre, acest, lucru, nu, stiti, ce, sa, spuneti.Sa, vedem, si, zile, mai, bune.AndradaDraga, Ella,prietenii, mei, cei, mai, buni, la, serviciu, sint, un, evreu, si, o, musulmanca., Amindoi, cu, radacini, in, zona., Suferim, toti, trei, cind, atacurile, se, intimpla, si, intr-o, parte, si, in, alta., Si, n-am, cuvinte, sa-i, consolez, si, sa-i, imbarbatez, (amindoi, au, inca, rude, acolo)., Stiu, din, povestirile, lor, numai, a, mia, parte, sau, mai, putin, din, nelinistile, si, temerile, tale., Dar, iti, spun, si, tie, ca, si, lor,, ca, imi, pasa, ce, se, intimpla, si, sper, ca, intr-o, buna, si, sfinta, zi, crestinii, si, evreii, si, musulmanii, se, pot, respecta, si, iubi.Toate, cele, bune, pentru, tine, si, familia, ta,AndradaL’amore, che, move, il, sole, e, l’altre, stelle., DanteIubirea, misca, soarele, si, celelate, steleTangoDraga, Lilach,, eu, am, prieteni, foarte, buni, pe, pamantul, sfant!, Tot, ce, pot, sa, sa-ti, spun, este, ca, ma, tem, mereu, pentru, viata, si, pentru, fericirea, lor, (ei, fac, si, un, tratament, pentru, bb., In, rest,, toate, vorbele, si, dorintele, noastre, sau, ale, voastre,, de, acolo,, nu, au, nici, o, putere, in, fata, politicii.Sa, va, ocroteasca, Dumnezeu, si, sa, va, dea, putere!VictorialilachJoi, s-au, intilnit, prim, ministrii, intre, ei., Se, pare, ca, au, ajuns, la, niste, puncte, comune., Poate, se, vor, linisti, putin, spiritele, pe, aici?!iulia, grosmanlilach, tu, chiar, crezi, ca, o, sa, fie, pace, vreodata, ?, eu, nu,, si, nu, stiu, citi, din, kneset.daca, voiau, pace, o, faceau, cu, ani, in, urma.numai, eu, stiu, cum, face, inima, in, mine, pina, ajungem, seara, toti, acasa.sotul, meu, lucreaza, la, tel-hashomer, si, face, ruta, hadera-centru, zi, de, zi.tinatacheNu, ma, pricep, la, politica, si, nici, nu, prea, sunt, la, curent, cu, ce, se, intampla, acolo, la, nivel, inalt,, dar, va, urez, sa, fie, cat, mai, curand, pace,, sa, stati, so, voi, in, sfarsit, linistiti., Doamne, ajuta!lilachIulia, avea, dreptate.Eu, totusi, sper, in, zile, bune, cu, toate, ca, in, urma, cu, citeva, minute, a, fost, iarasi, un, atentat, terorist.In, Ierusalim, intr-un, autobuz.papadiebebiMembru, seniorRomania329, PostsPosted, -, 26/03/2003, :, 12:56:00, --------------------------------------------------------------------------------E, cineva, din, Israel?, ce-mi, puteti, spune, despre, viata, de, acolo..., Ce, sansa, are, o, mama, singura, cu, un, copil, FlorysMembru, senior416, MesajeTrimise, -, 26/03/2003, :, 13:07:41, --------------------------------------------------------------------------------CristianaL, locuieste, in, Israel, dar, acuma, e, in, Ro..., ptr., o, perioada, de, timp...Sper, sa-ti, scrie, ea, despre, ce, ai, nevoie.Numai, bine,Florentina"Sanatate, ca-i, mai, buna, decit, toate!Albumul:"http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=48&cid=473piatra, luniiMembru, maturDenmark234, MesajeTrimise, -, 26/03/2003, :, 14:32:10, --------------------------------------------------------------------------------Daca, tot, e, vorba, de, Israel, si, se, apropie, si, Pastele,ma, bag, si, eu, cu, o, intrebare-, cum, e, Invierea, la, Ierusalim,a, fost, cineva, acolo, in, perioada, aia?, bebiMembru, seniorRomania329, MesajeTrimise, -, 28/03/2003, :, 14:27:30, --------------------------------------------------------------------------------Eu, am, fost, in, Jerusalem, in, perioada, Pastelui., Din, pacate,, aveam, doar, 13ani, -, in, 1990-(, da,, nu, aveam, buletin,, dar, aveam, pasaport, individual), si, nu, am, pretuit, la, adevarata, valoare...Am, sa, mai, plec, anul, asta, in, septembrie...., Sper, sa, am, destui, bani...Ce, pot, sa, va, spun, este, ca, oamenii, de, acolo, merg, mai, departe, chiar, daca, la, fiecare, colt, de, strada, sta, cate, un, politist, inarmat, cu, de, toate., Duc, o, viata, linistita,dar, totusi, sunt, constienti, ca, pot, pleca, dimineata, si, poate, nu, se, mai, reintorc, acasa.Mi-a, placut, mult, viata, lor..., acolo, mi-ar, placea, sa, traiesc."Don't, look, back, in, anger!", iulia, grosmanMembru, juniorIsrael75, MesajeTrimise, -, 05/04/2003, :, 23:48:07, --------------------------------------------------------------------------------fetelor, eu, sint, din, israel.am, 34, de, ani,3copii(caci, asa, e, obiceiul, pe, aici)si, daca, vreti, sa, va, povestesc, spuneti, tot, ce, va, intereseaza., va, pup, pe, toate., tinatacheMembru, de, bazaGermany1232, MesajeTrimise, -, 06/04/2003, :, 14:56:33, --------------------------------------------------------------------------------Iulia,, pai, spune, tu, tot, ce-ti, trece, prin, minte, ca, suntem, multe, care, nu, stim, mai, nimic, despre, Israel,, dar, ne, intereseaza, lumea, asta, noua, (pt, mine)., Cum, e, asistenta, medicala,, cum, e, sa, cresti, 3, copii, in, Israel,, cum, e, atmosfera, la, servici, si, cum, sunt, relatiile, intre, colegi?, Uite, doar, cateva, intrebari., Desigur,, ceva, despre, turism,, cultura, ebraica,, Ierusalim, ..., ma, rog,, stii, tu, mai, multe., Asteptam!!, Te, pup., pa.pa.Cristina, iulia, grosmanMembru, juniorIsrael75, MesajeTrimise, -, 16/04/2003, :, 19:07:50, cristina,israelul, era, o, tara, care, inainte, de, intifada, o, ducea, bine, veneau, foarte, multi, straini,, hotelurile, erau, pline,economia, in, floare,, nu-ti, era, frica, sa, te, plimbi, pe, strada.in, ultimi, ani, cu, atitia, teroristi, nu, mai, ai, chef, de, nimic.lumea, isi, face, treburile, cu, ochii, in, 14.dar, nu, ne, plingem.ca, peste, tot, si, aici, daca, lucrezi, ai, tot, ce, vrei.noi, sintem, casatoriti, de, 13ani,sotul, meu, lucreaza, intr-un, institut, de, plasma, biologica, eu, sint, asistenta, avem, 3, copii, ,12ani,9, ani, si, bebe, de, 5, luni.pe, aici, majoritatea, au, de, la, 3, copii, in, sus.conditii, sint,soare,mare,tot, ce, vrei, cresc, ca, din, apa.la, servici, merg, de, 4-5, ori, pe, saptamina, .schimbul, e, de, 6, ore,in, rest, copii, imi, iau, timpulliber.lectii,ore, particulare,etc.in, israel, toti, sintem, o, <familie, mare>.nu, e, ca, in, germania, unde, oamenii, sint, reci.noi, avem, rude, in, offenbach, asa, ca, stiu, cum, e.la, policlinica, avem, multi, doctori, romani, care, au, invatat, in, romania, iar, cind, incepem, sa, vorbim, toti, romaneste, facem, o, mafie, romana.in, general, israelul, e, frumos,iti, trebuie, timp, sa-l, vizitezi, insa, merita., lilachMembru, seniorIsrael381, PostsPosted, -, 15/05/2003, :, 15:57:22, Cred, ca, nu, exista, oameni, care, nu, trec, prin, clipe, de, stres, insa, e, altceva, cind, le, ai, din, cind, in, cind, sau, le, ai, tot, timpul.Pe, meleagurile, unde, traim, avem, din, belsug, "action".Pe, undeva, pot, spune, ca, ne-am, acomodat, insa, sint, momente, cind, ne, vine, sa, ne, facem, bagajele, si, sa, plecam., Unde??!!Din, cite, puteti, intelege, traim, pe, "pamintul, sfint".Sa-ti, trimiti, copii, la, scoala, este, o, aventura, nu, stii, niciodata...lilachMembru, seniorIsrael381, MesajeTrimise, -, 18/05/2003, :, 17:26:15, --------------------------------------------------------------------------------Se, pare, ca, este, un, subiect, f.plictisitor.Din, pacate, azi, dimineata, cind, ne-am, trezit, primul, lucru, a, fost, ca, am, deschis, radioul..., atentat, terorist, intr-un, autobuz, in, Ierusalim.Inceput, de, saptamina, placut, tuturor...vilmaModeratorRomania1079, MesajeTrimise, -, 19/05/2003, :, 09:35:26, --------------------------------------------------------------------------------Nu, cred, ca, este, un, subiect, neinteresant, sau, plictisitor,, insa, poate, ca, ar, fi, mai, bine, daca, l-ai, muta, la, forumul, "Calatoriile, sufletului".Oricum,, banuiesc, ca, trebuie, sa, fii, un, fel, de, super-mama,, nici, nu-mi, pot, imagina, prin, ce, treci, zilnic.Numai, bine., jadeMembru, juniorRomania82, MesajeTrimise, -, 19/05/2003, :, 10:27:43, --------------------------------------------------------------------------------sigur, ca, nu, este, un, subiect, plictisitor!, cum, spune, si, Vilma,, nici, eu, nu-mi, pot, imagina, prin, ce, treci, in, fiecare, zi,, eu, una, chiar, cred, ca, mi-as, face, bagajele, si, as, pleca, ..., esti, o, curajoasa!cu, drag,mada, irisMembru, de, bazaGermany724, MesajeTrimise, -, 19/05/2003, :, 13:47:48, --------------------------------------------------------------------------------eu, una, te, inteleg, putin;, in, vara, lui, 2001, sotul, meu, a, petrecut, 3, luni, in, tel-aviv;, eu, eram, in, ro,, insarcinata, si, avind, grija, de, fetita, cea, mare,, pe, atunci, avea, aproape, 2, ani;, in, fiecare, dimineata, si, dupa-, masa, la, 16, ma, uitam, pe, cnn, ,, la, stiri;, am, avut, "parte", de, atentatul, de, la, discoteca, din, tel-aviv, si, de, cel, de, linga, ministerul, apararii;, m-am, intrebat, atunci, ce, as, simti, daca...dar, mi-am, alungat, gidnurile, rele,, si, nu, as, fi, refuzat, o, calatorie, in, israel, daca, eram, mai, in, 'forma';, in, vara, asta, s-ar, putea, sa, ma, ocup, iar, de, urmarirea, stirilor, din, israel...asa, ca, iti, doresc, multa, rabdare, si, tarie, si, mult, mult, norociris, lilachMembru, seniorIsrael381, MesajeTrimise, -, 19/05/2003, :, 16:03:53, --------------------------------------------------------------------------------quote:--------------------------------------------------------------------------------Originally, posted, by, vilmaNu, cred, ca, este, un, subiect, neinteresant, sau, plictisitor,, insa, poate, ca, ar, fi, mai, bine, daca, l-ai, muta, la, forumul, "Calatoriile, sufletului".Oricum,, banuiesc, ca, trebuie, sa, fii, un, fel, de, super-mama,, nici, nu-mi, pot, imagina, prin, ce, treci, zilnic.Numai, bine.--------------------------------------------------------------------------------Mersi, pentru, idee, si, pentru, ca, sinteti, alaturi, de, mine.Cum, pot, sa, mut, la, forumul, "CALATORIILE, SUFLETULUI"ella&, laura,andrei,andra, lilachMembru, seniorIsrael381, MesajeTrimise, -, 19/05/2003, :, 17:16:19, --------------------------------------------------------------------------------quote:--------------------------------------------------------------------------------Originally, posted, by, jadesigur, ca, nu, este, un, subiect, plictisitor!, cum, spune, si, Vilma,, nici, eu, nu-mi, pot, imagina, prin, ce, treci, in, fiecare, zi,, eu, una, chiar, cred, ca, mi-as, face, bagajele, si, as, pleca, ..., esti, o, curajoasa!cu, drag,mada--------------------------------------------------------------------------------este, unde, sa, plecamCine, ne, primeste, Nu, mai, sintem, chiar, asa, de, tineri.ella&, laura,andrei,andra, descintecModeratorRomania264, MesajeTrimise, -, 20/05/2003, :, 10:32:40, --------------------------------------------------------------------------------Draga, lilach,, eu, am, vazut, subiectul, tau, de, la, inceput,, cind, era, la, sugestii,, si, de, atunci,, in, fiecare, zi,, il, caut, sa, vad, ce, scrii, sau, ce, se, raspunde., Si, in, fiecare, zi, ma, gindesc, cum, trebuie, sa, fie, sa, cresti, copii, in, plina, "actiune"., Nu, am, raspuns, fiindca, nu, gaseam, cuvinte., Am, incercat, chiar, exercitii, de, imaginatie:, sa, inchid, ochii,, sa, ma, transpun, in, mama, care, esti, tu, si, isi, asteapta, copilul, de, la, scoala., Habar, nu, am, daca, trebuie, sa, fii, tare, sau, nu,, daca, ar, trebui, sa, pleci, sau, sa, ramai., Mie, imi, plac, oamenii, care, isi, implinesc, destinul,, care, incearca, sa, ramina, in, locul, pe, care, simt, al, lor,, oricit, de, greu, ar, fi., Spune, mai, multe, despre, viata, ta, acolo,, sint, sigura, ca, nu, doar, eu, as, vrea, sa, aflu., Cu, drag,D., tinatacheMembru, de, bazaGermany1232, MesajeTrimise, -, 20/05/2003, :, 10:48:47, --------------------------------------------------------------------------------Of,of,, nici, eu, nu, prea, am, cuvinte., Nici, nu-mi, vine, sa, ma, gandesc, prin, ce, trebuie, sa, treci, zilnic., Ai, 3, copii, din, care, aia, mica,, cel, putin,, e, o, dulceata., Si, cu, siguranta, si, cei, mari., Sa-ti, traiasca, si, sa, va, dea, Domnul, numai, bucurii!Cristina,, mamica, cu, burtica, lilachA-ti, fi, interesati, sa, stiti, mai, multe, despre, aceste, locuri?(poate, ca, nu),obiceiuri,sarbatori,,cum, sint, oamenii, de, pe, aici,ce, se, poate, vizita(nu, recomand, cel, putin, deocamdata),poate, chiar, si, fotografii."Un, sfirsit, e, un, inceput..."tinatacheSigur, ca, da,, insa, nu, stiu, ce, sa, te, intreb., Poate, cate, ceva, despre, obiceiuri, de, iarna,, ca, tot, vin, acusica...?Samsara7quote:--------------------------------------------------------------------------------Originally, posted, by, lilachA-ti, fi, interesati, sa, stiti, mai, multe, despre, aceste, locuri?(poate, ca, nu),obiceiuri,sarbatori,,cum, sint, oamenii, de, pe, aici,ce, se, poate, vizita(nu, recomand, cel, putin, deocamdata),poate, chiar, si, fotografii."Un, sfirsit, e, un, inceput..."ella&, laura,andrei,andra--------------------------------------------------------------------------------O,, da,, da,, da!, Eu, una, sunt, foarte, interesata,, nu, cunosc, pe, nimeni, de, acolo, dar, intotdeauna, m-a, atras, tot, ce, e, legat, de, Israel., Nu, imi, explic, de, ce,, dar, nu, e, doar, o, simpla, curiozitate!, Am, cautat, multe, pe, o, enciclopedie, multimedia,, dar, din, pacate, nu, pot, pune, intrebari, ca, intr-un, oracol,, trebuie, sa, ma, multumesc, cu, cateva, informatii.Oricum, m-am, pus, un, picut, la, punct, cu, istoria, statului, Israel., Dar, oamenii, cum, sunt?, Si, obiceiurile?, Si, sarbatorile?, Asadar, daca, poti, sa, ne, povestesti,, eu, una, sunt, numai, ochi, si, urechi, (vorba, vine, urechi)., Am, urmarit, la, TV, cateva, reportaje, despre, ce, se, intampla, acolo!, Sper, ca, lucrurile, se, vor, schimba, in, bine!, Dar, cand?, Atata, durere,, atatea, spaime,, nesiguranta....pana, cand??!Mihaela, &, RuxandralilachNu, s-au, inghesuit, prea, multi, ...dar, totusi, imi, permit, sa, incep, cu, putin, pentru, a, nu, va, ingreuna, prea, mult.Se, apropie, sarbatorile, de, anul, nou, "Ros, hasana", anul, religios, la, evrei, si, eu, personal, nu, stiu, in, ce, an, sintem, dar, o, clipa...intreb, copiii, ...sper, ca, au, invatat, la, scoala...din, pacate, imi, spun, ca, nu, au, habar, ,numai, la, scolile, religioase, se, invata...in, orice, caz, ceva, pe, la, 5700.Anul, asta, chiar, vor, cadea, de, ziua, lui, Laura, pe, 26.09.2003, dar, sint, si, ani, in, care, cade, cind, e, ziua, lui, Andra.Anul, nou, tine, 3, zile, si, se, maninca, mancaruri, dulci, nu, e, voie, sa, se, manince, mancaruri, acre., Se, maninca, la, masa, intinsa, cu, tot, tacimul, si, fiecare, isi, pune, in, gind, o, dorinta, care, doreste, sa, i, se, indeplineasca.Pe, masa, trebuie, sa, fie, neaparat, "hala"(este, ca, un, fel, de, cozonac)mere, si, miere, de, albine.Toata, lumea, ureaza, sa, fie, un, "an, nou, bun, si, dulce", dupa, care, se, maninca, mar, care, a, fost, indulcit, cu, miere.Se, maninca, sfecla, pentru, a, alunga, pe, toti, care, ne, urasc,, cap, de, peste...semnifica, sa, fi, la, frunte, si, nu, la, urma,, mar, de, granada.Aici, mancarurile, se, impart, pe, diferite, categorii,, ma, refer, ca, depinde, foarte, mult, de, unde, sint, veniti, fiecare.Dupa, cum, probabil, a-ti, auzit, aici, sint, cam, de, prin, toate, colturile, lumii.Asa, ca, fiecare, a, venit, cu, "bucataria", de, acasa.In, afara, de, asta, exista, cultura, askenazimilor, si, cultura, sfaradimilor.La, general, se, spune, ca, cei, care, provin, din, cultura, askenazita, sint, mai, culti, fiind, defapt, proveniti, din, , si, ei, sfarad, sint, proveniti, din, tarile, arabe, si, din, Africa...Adevarul, este, ca, au, o, mancare, tare, buna...La, citeva, zile, dupa, Ros, Hasana, se, sarbatoreste, Iom, Kippur, cind, se, iarta, toata, pacatele, si, se, tine, post, de, 24, de, ore...fara, nimic...nici, chiar, apa...cei, religiosi, sint, tot, timpul, acesta, in, sinagoga...cei, ce, numai, respecta, religia, la, iesirea, din, post, se, duc, la, sinagoga, si, se, roaga, dupa, care, vin, acasa, si, maninca...maninca."Un, sfirsit, e, un, inceput..."KatinkSpre, rusineam, mea, eu, habar, nu, aveam, de, acest, lucru, ,, ca, in, Israel, este, anul, 5700..., Iti, multumesc, frumos, ca, asa, ma, mai, culturalizez, si, euDe, ce, ai, scris, ca, "Anul, asta, chiar, vor, cadea, de, ziua, lui, Laura, pe, 26.09.2003, dar, sint, si, ani, in, care, cade, cind, e, ziua, lui, Andra",, adica, anul, are, mai, putine, zile?!KatinkTimpu-i, un, ac,, iar, noi, suntem, ata, din, el...lilachquote:--------------------------------------------------------------------------------Originally, posted, by, KatinkSpre, rusineam, mea, eu, habar, nu, aveam, de, acest, lucru, ,, ca, in, Israel, este, anul, 5700..., Iti, multumesc, frumos, ca, asa, ma, mai, culturalizez, si, euDe, ce, ai, scris, ca, "Anul, asta, chiar, vor, cadea, de, ziua, lui, Laura, pe, 26.09.2003, dar, sint, si, ani, in, care, cade, cind, e, ziua, lui, Andra",, adica, anul, are, mai, putine, zile?!KatinkTimpu-i, un, ac,, iar, noi, suntem, ata, din, el...--------------------------------------------------------------------------------Sint, ani, in, care, sint, mai, multe, zile, si, atunci, se, baga, o, luna, in, plus.Fetele, mele, de, exemplu, dupa, data, religioasa, sint, nascute, pe, aceeasi, data, adica, de, Iom, Kipur,, cu, toate, ca, in, mod, normal, este, diferenta, de, zile, dupa, calendarul, normal.Totusi, fiti, linistiti, toate, sint, considerate, aici, dupa, calendarul, normal, deci, sintem, in, 2003."Un, sfirsit, e, un, inceput..."osolitaEu, as, fi, curioasa, sa, stiu, mai, multe, despre, familiile, de, religiosi., Stiu, ca-mi, povestea, o, tipa, ca, fusese, in, excursie, in, Israel, si, a, avut, experiente, "urate", cu, religiosii, (barbati),, au, imbrancit-o, cand, ea, a, vrut, sa, intre, in, magazin, in, fata, lor, sau, chiar, au, imbrancit-o, in, autobuz, sa, le, cedeze, locul, pe, scaun.MaroxIarta-ma, daca, deschid, un, subiect, dureros,, dar, eu, ma, intreb, cum, puteti, duce, o, viata, normala, cu, toate, atentatele, astea., Am, citit, intr-un, "Paris, Match", despre, atentatul, recent, din, autobuz,, atitia, copii, morti, si, raniti,, e, cutremurator..., Cum, puteti, intra, intr-un, magazin, fara, sa, va, fie, frica,, cum, puteti, urca, intr-un, autobuz?, Din, cite, am, auzit, si, citit, majoritatea, atentatelor, se, petrec, la, Ierusalim,, asta, inseamna, ca, in, restul, tarii, oamenii, sint, mai, putin, amenintati?, Daca, iti, este, greu, sa, raspunzi,, ignora, intrebarile, mele.lilachquote:--------------------------------------------------------------------------------Originally, posted, by, osolitaEu, as, fi, curioasa, sa, stiu, mai, multe, despre, familiile, de, religiosi., Stiu, ca-mi, povestea, o, tipa, ca, fusese, in, excursie, in, Israel, si, a, avut, experiente, "urate", cu, religiosii, (barbati),, au, imbrancit-o, cand, ea, a, vrut, sa, intre, in, magazin, in, fata, lor, sau, chiar, au, imbrancit-o, in, autobuz, sa, le, cedeze, locul, pe, scaun.--------------------------------------------------------------------------------Prea, multe, date, nu, am, pot, sa, dau, despre, ei...sint, o, comunitate, inchisa, unde, nu, prea, poti, sa, patrunzi, de, dinafara.Am, locuit, insa, citeva, luni, chiar, la, ei, in, cartier, in, urma, cu, 13, ani, asa, ca, totusi, cite, ceva, am, observat.In, primul, rind, fetele, se, casatoresc, foarte, tinereceva, intre, 16-18, ani, la, general.Casatoria, este, aranjata, cu, mult, timp, inainte, de, parinti, sau, familie,, "tinerii", au, posibilitate, sa, se, intilneasca, doar, de, citeva, ori, si, atunci, trebuie, sa, fie, cineva, cu, ei,, nu, au, voie, singuri.Am, auzit, ca, sint, familii, unde, le, este, interzis, sa, se, intilneasca, inainte, de, casatorie.La, general, barbatul, este, cu, mult, mai, mare, decit, fata., Din, cite, am, auzit, la, casatorie, femeile, stau, separat, de, barbati, (la, barbati, se, cinta, dar, numai, tot, barbat, are, voie, sa, cinte).Dupa, casatorie, vin, unul, dupa, celalalt, copiii...asa, ca, pina, pe, la, 30, de, ani, ele, au, deja, cite, 6-8, copii., Sint, familii, de, religiosi, care, au, si, 15-17, copii.Femeile, religioase, sint, foarte, dragute...si, ca, fel, de, a, fi, si, foarte, amabile.Imi, aduc, aminte, ca, o, vecina, a, venit, la, mine, cind, ne-am, mutat, si, mi-a, spus, ca, orice, am, nevoie, sa, vin, la, ea, si, ma, ajuta.Barbatii, sint, aproape, tot, timpul, la, sinagoga, si, se, roaga, si, invata, in, Tora, si, in, Talmud.Ei, nu, au, voie, sa, vorbeasca, cu, o, femeie, straina,deci, daca, i, te, adresezi, ...te, ignora,, isi, indeasa, palaria, neagra, mai, tare, pe, cap, se, uita, in, jos, si, pleaca, mai, departe.Copiii, lor, sint, frumosi...la, 12, ani, fetele, intra, in, rindul, femeilor, si, baietii, la, 13, ani, intra, in, rindul, barbatilor.Daca, bine, imi, aduc, aminte, nu, au, voie, sa, taie, parul, la, copii, pina, la, virsta, de, 3, ani, si, daca, a-ti, obrsevat, baietii, au, niste, perciuni, foarte, lungi,si, "chipa"pe, cap.Le, este, interzis, sa-si, arate, ceva, din, corp, asa, ca, va, dati, seama, cum, se, pot, simti, pe, caldurile, astea, imbracati, cu, mineca, lunga, ,femeile, cu, ciorapi, sa, nu, li, se, vada, picioarele,nu, au, voie, decolteuri...Uitasem, sa, mentionez, ca, inainte, de, casatorie, femeile, trabuie, sa, mearga, la, "mickve", sa, se, purifice., Si, dupa, fiecare, ciclu, rebuie, sa, mearga, sa, fie, verificata, daca, e, "curata", si, poate, sa, intretina, relatii, cu, sotul.Am, sa, va, povestesc, o, patanie, de-a, noastra, cu, ei...Prima, data, cind, am, fost, in, USA, si, Canada, a, fost, in, urma, cu, 9, ani, si, am, fost, cu, Continental, Airlnes.L, a, plecare, totul, a, fost, o.k., La, intoarcere, a, fost, de, pomina...spre, norocul, nostru, erau, numai, israelieni...dar, acum, veti, stii, si, voi, ce, s-a, intimplat.Toata, lumea, se, urca, in, avion, si, se, aseaza, pe, locurile, indicate, pe, tichetele, de, imbarcare...pina, aici, totul, decurge, bine, insa, apar, "man, in, black", si, se, opresc, linga, locurile, pe, care, trebuie, sa, se, aseze, dar, spre, stupefactia, tuturor, incep, sa, faca, scandal, de, nu, se, intelegea, nimic...la, un, momendat, se, face, liniste...vorbea, pilotul...a, spus, sa, se, aseze, toata, lumea, pe, locul, lui...iarasi, vociferari...unul, dintre, ei, a, luat, cuvintul, si, a, spus, ca, ei, nu, pot, sa, se, aseze, linga, femei,daca, nu, sint, sotiile, lor...deci, trebuie, sa, se, faca, un, schimb, de, locuri, ..pe, ici, pe, colo...si, uite, asa, am, plecat, noi, cu, o, intirziere, de, 1, ora, si, 1/2, din, cauza, lor..."Un, sfirsit, e, un, inceput..."tinatachemultumim, frumos,, ella!, continua,, te, rugam,, e, f, interesant!Cristina,, mamica, cu, burtica"Un, sfirsit, e, un, inceput..."ella&com.">
"Pamintul Sfint"...si bune si rele (2)
lilach Poate ca ceea ce fac acum nu e chiar pe placul moderatorilor si a administratorului. In urma unor rugaminti de a continua subiectul am cautat subictul dar nu l-am gasit pentru ca era inchis.Cum eu aveam paginile in pc. mi-am permis sa le copiez si sa continuam de aici...nu cred ca ar fi avut sens continuarea fara inceput. Va multumesc si imi cer inca o data scuze pentru initiativa. lilach In urma cu citeva minute a fost intrerupta emisiune de la televizor pentru a anunta ca a fost un atentat terorist intr-un mall. Ieri a fost intr-un autobuz. Interesant pe aici nu?!Action!!!!Din cite am inteles sint iarasi cel putin 15 raniti. ella& laura,andrei,andra Astazi este 21.05. si au fost citeva persoane care au indraznit sa se uite la acest subiect. Tot respectul...insa nici una pina acum nu a avut nimic de spus.Interesant sa vezi reactiile oamenilor. tinatache Nu te supara, insa ce putem sa spunem noi de la mii de km departare? Si daca nu scriem nimic nu inseamna ca nu ne cutremura, ca nu ne punem in situatia voastra, ca nu ne gandim la proprii copii care ar putea fi pusi in aceeasi situatie... Insa e greu sa exprimi in cuvinte o asemenea oroare... imi pare sincer rau! si cuvintele astea ale mele mi se par atat de false... dar le las, cu tot riscul de a parea banala... dyana E ingrozitor ce ne spui ! Cuvintele sunt de prisos... Imi pare rau de voi, cei din Israel care trebuie sa traiti cu aceasta teroare si in acelasi timp si de palestinienii care nici ei nu o duc mai bine. qsar In sfarsit mi-am gasit curajul sa-ti raspund... Este foarte greu pentru mine (si cred ca pentru majoritatea forumistilor) sa-ti sciu cuvintele potrivite... daca exista cuvinte potrivite pentru situatia teribila in care sunt toti locuitorii (civili) din oricare zona de conflict. Imi pare tare rau... Hai, mai insenineaza-te putin... Suntem alaturi de tine. Chiar si in "tacere". Q (Gabriela) lilach Va multumesc ca sinteti alaturi de noi si aveti dreptate cind spuneti ca si palestinienii sufera. Nu stiu daca vreo data se va termina cu nebunia asta. Va inteleg ca va este f. greu sa vorbiti despre acest lucru nu stiti ce sa spuneti. Sa vedem si zile mai bune. Andrada Draga Ella, prietenii mei cei mai buni la serviciu sint un evreu si o musulmanca. Amindoi cu radacini in zona. Suferim toti trei cind atacurile se intimpla si intr-o parte si in alta. Si n-am cuvinte sa-i consolez si sa-i imbarbatez (amindoi au inca rude acolo). Stiu din povestirile lor numai a mia parte sau mai putin din nelinistile si temerile tale. Dar iti spun si tie ca si lor, ca imi pasa ce se intimpla si sper ca intr-o buna si sfinta zi crestinii si evreii si musulmanii se pot respecta si iubi. Toate cele bune pentru tine si familia ta, Andrada L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante Iubirea misca soarele si celelate stele Tango Draga Lilach, eu am prieteni foarte buni pe pamantul sfant! Tot ce pot sa sa-ti spun este ca ma tem mereu pentru viata si pentru fericirea lor (ei fac si un tratament pentru bb. In rest, toate vorbele si dorintele noastre sau ale voastre, de acolo, nu au nici o putere in fata politicii. Sa va ocroteasca Dumnezeu si sa va dea putere! Victoria lilach Joi s-au intilnit prim ministrii intre ei. Se pare ca au ajuns la niste puncte comune. Poate se vor linisti putin spiritele pe aici?! iulia grosman lilach tu chiar crezi ca o sa fie pace vreodata ? eu nu, si nu stiu citi din kneset.daca voiau pace o faceau cu ani in urma.numai eu stiu cum face inima in mine pina ajungem seara toti acasa.sotul meu lucreaza la tel-hashomer si face ruta hadera-centru zi de zi. tinatache Nu ma pricep la politica si nici nu prea sunt la curent cu ce se intampla acolo la nivel inalt, dar va urez sa fie cat mai curand pace, sa stati so voi in sfarsit linistiti. Doamne ajuta! lilach Iulia avea dreptate. Eu totusi sper in zile bune cu toate ca in urma cu citeva minute a fost iarasi un atentat terorist.In Ierusalim intr-un autobuz. papadie bebi Membru senior Romania 329 Posts Posted - 26/03/2003 : 12:56:00 -------------------------------------------------------------------------------- E cineva din Israel? ce-mi puteti spune despre viata de acolo... Ce sansa are o mama singura cu un copil Florys Membru senior 416 Mesaje Trimise - 26/03/2003 : 13:07:41 -------------------------------------------------------------------------------- CristianaL locuieste in Israel dar acuma e in Ro... ptr. o perioada de timp...Sper sa-ti scrie ea despre ce ai nevoie. Numai bine, Florentina "Sanatate ca-i mai buna decit toate! Albumul: "http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=48&cid=473 piatra lunii Membru matur Denmark 234 Mesaje Trimise - 26/03/2003 : 14:32:10 -------------------------------------------------------------------------------- Daca tot e vorba de Israel si se apropie si Pastele,ma bag si eu cu o intrebare- cum e Invierea la Ierusalim,a fost cineva acolo in perioada aia? bebi Membru senior Romania 329 Mesaje Trimise - 28/03/2003 : 14:27:30 -------------------------------------------------------------------------------- Eu am fost in Jerusalem in perioada Pastelui. Din pacate, aveam doar 13ani - in 1990-( da, nu aveam buletin, dar aveam pasaport individual) si nu am pretuit la adevarata valoare... Am sa mai plec anul asta in septembrie.... Sper sa am destui bani... Ce pot sa va spun este ca oamenii de acolo merg mai departe chiar daca la fiecare colt de strada sta cate un politist inarmat cu de toate. Duc o viata linistita,dar totusi sunt constienti ca pot pleca dimineata si poate nu se mai reintorc acasa. Mi-a placut mult viata lor... acolo mi-ar placea sa traiesc. "Don't look back in anger!" iulia grosman Membru junior Israel 75 Mesaje Trimise - 05/04/2003 : 23:48:07 -------------------------------------------------------------------------------- fetelor eu sint din israel.am 34 de ani,3copii(caci asa e obiceiul pe aici)si daca vreti sa va povestesc spuneti tot ce va intereseaza. va pup pe toate. tinatache Membru de baza Germany 1232 Mesaje Trimise - 06/04/2003 : 14:56:33 -------------------------------------------------------------------------------- Iulia, pai spune tu tot ce-ti trece prin minte ca suntem multe care nu stim mai nimic despre Israel, dar ne intereseaza lumea asta noua (pt mine). Cum e asistenta medicala, cum e sa cresti 3 copii in Israel, cum e atmosfera la servici si cum sunt relatiile intre colegi? Uite doar cateva intrebari. Desigur, ceva despre turism, cultura ebraica, Ierusalim ... ma rog, stii tu mai multe. Asteptam!! Te pup. pa.pa. Cristina iulia grosman Membru junior Israel 75 Mesaje Trimise - 16/04/2003 : 19:07:50 cristina,israelul era o tara care inainte de intifada o ducea bine veneau foarte multi straini, hotelurile erau pline,economia in floare, nu-ti era frica sa te plimbi pe strada.in ultimi ani cu atitia teroristi nu mai ai chef de nimic.lumea isi face treburile cu ochii in 14.dar nu ne plingem.ca peste tot si aici daca lucrezi ai tot ce vrei.noi sintem casatoriti de 13ani,sotul meu lucreaza intr-un institut de plasma biologica eu sint asistenta avem 3 copii ,12ani,9 ani si bebe de 5 luni.pe aici majoritatea au de la 3 copii in sus.conditii sint,soare,mare,tot ce vrei cresc ca din apa.la servici merg de 4-5 ori pe saptamina .schimbul e de 6 ore,in rest copii imi iau timpulliber.lectii,ore particulare,etc.in israel toti sintem o <familie mare>.nu e ca in germania unde oamenii sint reci.noi avem rude in offenbach asa ca stiu cum e.la policlinica avem multi doctori romani care au invatat in romania iar cind incepem sa vorbim toti romaneste facem o mafie romana.in general israelul e frumos,iti trebuie timp sa-l vizitezi insa merita. lilach Membru senior Israel 381 Posts Posted - 15/05/2003 : 15:57:22 Cred ca nu exista oameni care nu trec prin clipe de stres insa e altceva cind le ai din cind in cind sau le ai tot timpul.Pe meleagurile unde traim avem din belsug "action".Pe undeva pot spune ca ne-am acomodat insa sint momente cind ne vine sa ne facem bagajele si sa plecam. Unde??!!Din cite puteti intelege traim pe "pamintul sfint". Sa-ti trimiti copii la scoala este o aventura nu stii niciodata... lilach Membru senior Israel 381 Mesaje Trimise - 18/05/2003 : 17:26:15 -------------------------------------------------------------------------------- Se pare ca este un subiect f.plictisitor. Din pacate azi dimineata cind ne-am trezit primul lucru a fost ca am deschis radioul... atentat terorist intr-un autobuz in Ierusalim. Inceput de saptamina placut tuturor... vilma Moderator Romania 1079 Mesaje Trimise - 19/05/2003 : 09:35:26 -------------------------------------------------------------------------------- Nu cred ca este un subiect neinteresant sau plictisitor, insa poate ca ar fi mai bine daca l-ai muta la forumul "Calatoriile sufletului". Oricum, banuiesc ca trebuie sa fii un fel de super-mama, nici nu-mi pot imagina prin ce treci zilnic. Numai bine. jade Membru junior Romania 82 Mesaje Trimise - 19/05/2003 : 10:27:43 -------------------------------------------------------------------------------- sigur ca nu este un subiect plictisitor! cum spune si Vilma, nici eu nu-mi pot imagina prin ce treci in fiecare zi, eu una chiar cred ca mi-as face bagajele si as pleca ... esti o curajoasa! cu drag, mada iris Membru de baza Germany 724 Mesaje Trimise - 19/05/2003 : 13:47:48 -------------------------------------------------------------------------------- eu una te inteleg putin; in vara lui 2001 sotul meu a petrecut 3 luni in tel-aviv; eu eram in ro, insarcinata si avind grija de fetita cea mare, pe atunci avea aproape 2 ani; in fiecare dimineata si dupa- masa la 16 ma uitam pe cnn , la stiri; am avut "parte" de atentatul de la discoteca din tel-aviv si de cel de linga ministerul apararii; m-am intrebat atunci ce as simti daca...dar mi-am alungat gidnurile rele, si nu as fi refuzat o calatorie in israel daca eram mai in 'forma'; in vara asta s-ar putea sa ma ocup iar de urmarirea stirilor din israel...asa ca iti doresc multa rabdare si tarie si mult mult noroc iris lilach Membru senior Israel 381 Mesaje Trimise - 19/05/2003 : 16:03:53 -------------------------------------------------------------------------------- quote: -------------------------------------------------------------------------------- Originally posted by vilma Nu cred ca este un subiect neinteresant sau plictisitor, insa poate ca ar fi mai bine daca l-ai muta la forumul "Calatoriile sufletului". Oricum, banuiesc ca trebuie sa fii un fel de super-mama, nici nu-mi pot imagina prin ce treci zilnic. Numai bine. -------------------------------------------------------------------------------- Mersi pentru idee si pentru ca sinteti alaturi de mine. Cum pot sa mut la forumul "CALATORIILE SUFLETULUI" ella& laura,andrei,andra lilach Membru senior Israel 381 Mesaje Trimise - 19/05/2003 : 17:16:19 -------------------------------------------------------------------------------- quote: -------------------------------------------------------------------------------- Originally posted by jade sigur ca nu este un subiect plictisitor! cum spune si Vilma, nici eu nu-mi pot imagina prin ce treci in fiecare zi, eu una chiar cred ca mi-as face bagajele si as pleca ... esti o curajoasa! cu drag, mada -------------------------------------------------------------------------------- este unde sa plecamCine ne primeste Nu mai sintem chiar asa de tineri. ella& laura,andrei,andra descintec Moderator Romania 264 Mesaje Trimise - 20/05/2003 : 10:32:40 -------------------------------------------------------------------------------- Draga lilach, eu am vazut subiectul tau de la inceput, cind era la sugestii, si de atunci, in fiecare zi, il caut sa vad ce scrii sau ce se raspunde. Si in fiecare zi ma gindesc cum trebuie sa fie sa cresti copii in plina "actiune". Nu am raspuns fiindca nu gaseam cuvinte. Am incercat chiar exercitii de imaginatie: sa inchid ochii, sa ma transpun in mama care esti tu si isi asteapta copilul de la scoala. Habar nu am daca trebuie sa fii tare sau nu, daca ar trebui sa pleci sau sa ramai. Mie imi plac oamenii care isi implinesc destinul, care incearca sa ramina in locul pe care simt al lor, oricit de greu ar fi. Spune mai multe despre viata ta acolo, sint sigura ca nu doar eu as vrea sa aflu. Cu drag, D. tinatache Membru de baza Germany 1232 Mesaje Trimise - 20/05/2003 : 10:48:47 -------------------------------------------------------------------------------- Of,of, nici eu nu prea am cuvinte. Nici nu-mi vine sa ma gandesc prin ce trebuie sa treci zilnic. Ai 3 copii din care aia mica, cel putin, e o dulceata. Si cu siguranta si cei mari. Sa-ti traiasca si sa va dea Domnul numai bucurii! Cristina, mamica cu burtica lilach A-ti fi interesati sa stiti mai multe despre aceste locuri?(poate ca nu),obiceiuri,sarbatori,,cum sint oamenii de pe aici,ce se poate vizita(nu recomand cel putin deocamdata),poate chiar si fotografii. "Un sfirsit e un inceput..." tinatache Sigur ca da, insa nu stiu ce sa te intreb. Poate cate ceva despre obiceiuri de iarna, ca tot vin acusica...? Samsara7 quote: -------------------------------------------------------------------------------- Originally posted by lilach A-ti fi interesati sa stiti mai multe despre aceste locuri?(poate ca nu),obiceiuri,sarbatori,,cum sint oamenii de pe aici,ce se poate vizita(nu recomand cel putin deocamdata),poate chiar si fotografii. "Un sfirsit e un inceput..." ella& laura,andrei,andra -------------------------------------------------------------------------------- O, da, da, da! Eu una sunt foarte interesata, nu cunosc pe nimeni de acolo dar intotdeauna m-a atras tot ce e legat de Israel. Nu imi explic de ce, dar nu e doar o simpla curiozitate! Am cautat multe pe o enciclopedie multimedia, dar din pacate nu pot pune intrebari ca intr-un oracol, trebuie sa ma multumesc cu cateva informatii.Oricum m-am pus un picut la punct cu istoria statului Israel. Dar oamenii cum sunt? Si obiceiurile? Si sarbatorile? Asadar daca poti sa ne povestesti, eu una sunt numai ochi si urechi (vorba vine urechi). Am urmarit la TV cateva reportaje despre ce se intampla acolo! Sper ca lucrurile se vor schimba in bine! Dar cand? Atata durere, atatea spaime, nesiguranta....pana cand??! Mihaela & Ruxandra lilach Nu s-au inghesuit prea multi ...dar totusi imi permit sa incep cu putin pentru a nu va ingreuna prea mult. Se apropie sarbatorile de anul nou "Ros hasana" anul religios la evrei si eu personal nu stiu in ce an sintem dar o clipa...intreb copiii ...sper ca au invatat la scoala...din pacate imi spun ca nu au habar ,numai la scolile religioase se invata...in orice caz ceva pe la 5700.Anul asta chiar vor cadea de ziua lui Laura pe 26.09.2003 dar sint si ani in care cade cind e ziua lui Andra. Anul nou tine 3 zile si se maninca mancaruri dulci nu e voie sa se manince mancaruri acre. Se maninca la masa intinsa cu tot tacimul si fiecare isi pune in gind o dorinta care doreste sa i se indeplineasca. Pe masa trebuie sa fie neaparat "hala"(este ca un fel de cozonac)mere si miere de albine.Toata lumea ureaza sa fie un "an nou bun si dulce" dupa care se maninca mar care a fost indulcit cu miere. Se maninca sfecla pentru a alunga pe toti care ne urasc, cap de peste...semnifica sa fi la frunte si nu la urma, mar de granada. Aici mancarurile se impart pe diferite categorii, ma refer ca depinde foarte mult de unde sint veniti fiecare. Dupa cum probabil a-ti auzit aici sint cam de prin toate colturile lumii.Asa ca fiecare a venit cu "bucataria" de acasa. In afara de asta exista cultura askenazimilor si cultura sfaradimilor. La general se spune ca cei care provin din cultura askenazita sint mai culti fiind defapt proveniti din si ei sfarad sint proveniti din tarile arabe si din Africa... Adevarul este ca au o mancare tare buna... La citeva zile dupa Ros Hasana se sarbatoreste Iom Kippur cind se iarta toata pacatele si se tine post de 24 de ore...fara nimic...nici chiar apa...cei religiosi sint tot timpul acesta in sinagoga...cei ce numai respecta religia la iesirea din post se duc la sinagoga si se roaga dupa care vin acasa si maninca...maninca. "Un sfirsit e un inceput..." Katink Spre rusineam mea eu habar nu aveam de acest lucru , ca in Israel este anul 5700... Iti multumesc frumos ca asa ma mai culturalizez si eu De ce ai scris ca "Anul asta chiar vor cadea de ziua lui Laura pe 26.09.2003 dar sint si ani in care cade cind e ziua lui Andra", adica anul are mai putine zile?! Katink Timpu-i un ac, iar noi suntem ata din el... lilach quote: -------------------------------------------------------------------------------- Originally posted by Katink Spre rusineam mea eu habar nu aveam de acest lucru , ca in Israel este anul 5700... Iti multumesc frumos ca asa ma mai culturalizez si eu De ce ai scris ca "Anul asta chiar vor cadea de ziua lui Laura pe 26.09.2003 dar sint si ani in care cade cind e ziua lui Andra", adica anul are mai putine zile?! Katink Timpu-i un ac, iar noi suntem ata din el... -------------------------------------------------------------------------------- Sint ani in care sint mai multe zile si atunci se baga o luna in plus. Fetele mele de exemplu dupa data religioasa sint nascute pe aceeasi data adica de Iom Kipur, cu toate ca in mod normal este diferenta de zile dupa calendarul normal. Totusi fiti linistiti toate sint considerate aici dupa calendarul normal deci sintem in 2003. "Un sfirsit e un inceput..." osolita Eu as fi curioasa sa stiu mai multe despre familiile de religiosi. Stiu ca-mi povestea o tipa ca fusese in excursie in Israel si a avut experiente "urate" cu religiosii (barbati), au imbrancit-o cand ea a vrut sa intre in magazin in fata lor sau chiar au imbrancit-o in autobuz sa le cedeze locul pe scaun. Marox Iarta-ma daca deschid un subiect dureros, dar eu ma intreb cum puteti duce o viata normala cu toate atentatele astea. Am citit intr-un "Paris Match" despre atentatul recent din autobuz, atitia copii morti si raniti, e cutremurator... Cum puteti intra intr-un magazin fara sa va fie frica, cum puteti urca intr-un autobuz? Din cite am auzit si citit majoritatea atentatelor se petrec la Ierusalim, asta inseamna ca in restul tarii oamenii sint mai putin amenintati? Daca iti este greu sa raspunzi, ignora intrebarile mele. lilach quote: -------------------------------------------------------------------------------- Originally posted by osolita Eu as fi curioasa sa stiu mai multe despre familiile de religiosi. Stiu ca-mi povestea o tipa ca fusese in excursie in Israel si a avut experiente "urate" cu religiosii (barbati), au imbrancit-o cand ea a vrut sa intre in magazin in fata lor sau chiar au imbrancit-o in autobuz sa le cedeze locul pe scaun. -------------------------------------------------------------------------------- Prea multe date nu am pot sa dau despre ei...sint o comunitate inchisa unde nu prea poti sa patrunzi de dinafara. Am locuit insa citeva luni chiar la ei in cartier in urma cu 13 ani asa ca totusi cite ceva am observat. In primul rind fetele se casatoresc foarte tinereceva intre 16-18 ani la general.Casatoria este aranjata cu mult timp inainte de parinti sau familie, "tinerii" au posibilitate sa se intilneasca doar de citeva ori si atunci trebuie sa fie cineva cu ei, nu au voie singuri.Am auzit ca sint familii unde le este interzis sa se intilneasca inainte de casatorie.La general barbatul este cu mult mai mare decit fata. Din cite am auzit la casatorie femeile stau separat de barbati (la barbati se cinta dar numai tot barbat are voie sa cinte). Dupa casatorie vin unul dupa celalalt copiii...asa ca pina pe la 30 de ani ele au deja cite 6-8 copii. Sint familii de religiosi care au si 15-17 copii. Femeile religioase sint foarte dragute...si ca fel de a fi si foarte amabile.Imi aduc aminte ca o vecina a venit la mine cind ne-am mutat si mi-a spus ca orice am nevoie sa vin la ea si ma ajuta. Barbatii sint aproape tot timpul la sinagoga si se roaga si invata in Tora si in Talmud.Ei nu au voie sa vorbeasca cu o femeie straina,deci daca i te adresezi ...te ignora, isi indeasa palaria neagra mai tare pe cap se uita in jos si pleaca mai departe. Copiii lor sint frumosi...la 12 ani fetele intra in rindul femeilor si baietii la 13 ani intra in rindul barbatilor.Daca bine imi aduc aminte nu au voie sa taie parul la copii pina la virsta de 3 ani si daca a-ti obrsevat baietii au niste perciuni foarte lungi,si "chipa" pe cap.Le este interzis sa-si arate ceva din corp asa ca va dati seama cum se pot simti pe caldurile astea imbracati cu mineca lunga ,femeile cu ciorapi sa nu li se vada picioarele,nu au voie decolteuri... Uitasem sa mentionez ca inainte de casatorie femeile trabuie sa mearga la "mickve" sa se purifice. Si dupa fiecare ciclu rebuie sa mearga sa fie verificata daca e "curata" si poate sa intretina relatii cu sotul. Am sa va povestesc o patanie de-a noastra cu ei... Prima data cind am fost in USA si Canada a fost in urma cu 9 ani si am fost cu Continental Airlnes.L a plecare totul a fost o.k. La intoarcere a fost de pomina...spre norocul nostru erau numai israelieni...dar acum veti stii si voi ce s-a intimplat. Toata lumea se urca in avion si se aseaza pe locurile indicate pe tichetele de imbarcare...pina aici totul decurge bine insa apar "man in black" si se opresc linga locurile pe care trebuie sa se aseze dar spre stupefactia tuturor incep sa faca scandal de nu se intelegea nimic...la un momendat se face liniste...vorbea pilotul...a spus sa se aseze toata lumea pe locul lui...iarasi vociferari...unul dintre ei a luat cuvintul si a spus ca ei nu pot sa se aseze linga femei,daca nu sint sotiile lor...deci trebuie sa se faca un schimb de locuri ..pe ici pe colo...si uite asa am plecat noi cu o intirziere de 1 ora si 1/2 din cauza lor... "Un sfirsit e un inceput..." tinatache multumim frumos, ella! continua, te rugam, e f interesant! Cristina, mamica cu burtica "Un sfirsit e un inceput..." ella&com.
lilach Samsara7 quote: -------------------------------------------------------------------------------- Originally posted by lilach Nu s-au inghesuit prea multi ...dar totusi imi permit sa incep cu putin pentru a nu va ingreuna prea mult. Se apropie sarbatorile de anul nou "Ros hasana" anul religios la evrei si eu personal nu stiu in ce an sintem dar o clipa...intreb copiii ...sper ca au invatat la scoala...din pacate imi spun ca nu au habar ,numai la scolile religioase se invata...in orice caz ceva pe la 5700. ella& laura,andrei,andra -------------------------------------------------------------------------------- Am gasit un site interesant in franceza, engleza despre calendarul, sarbatorile evreiesti. Azi 8 sept.2003 este 11 Eloul 5763. Deci anul 5763 evreiesc. Si in curand 5764 caci stiu ca anul nou incepe parca prin septembrie.... Site: www.bumpt.net/calendrier/fr... Acum ma intorc sa citesc cu atentie ce ai scris in continuare, sper sa nu mai fiu deconectata! Samsara7 rectificare la site : www.bumpt.net/calendrier/fr/news.htlm. Am uitat sa scriu sfaritul! lilach Astazi un anunt rau: Acum a fost un atentat la Rishon le Tzion linga un spital..inca nu se stiu prea multe amanunte...aprox.20 de raniti "Un sfirsit e un inceput..." lilach Dimineata a inceput sa mearga radioul...atentatul terorist din Ierusalim din cafenea... Deci inca unul de care eu am aflat doar dimineata. Au murit in amindoua 15 oameni. Pe la ora 10:00 ma suna sotul meu la telefon si imi spune: -iti aduci aminte ca dupa ce am venit noi din concediu a venit o secretara noua... -da?!... -sotul ei a murit in primul atentat... liniste absurda... -au trei copii ... liniste Ce tie si viata...se apropie de tine cercul,se stringe...il simti tot mai aproape si nu sti clipa... "Un sfirsit e un inceput..." Krissias Sint de 4 ani aici si pot spune ca m-am obisnuit ,totusi teama este prezenta.Vedeti voi,nu te poti ascunde pt.ca nu ai unde ,nimeni nu -i cunoaste pe teroristi si nici ce "uniforme "au sa imbrace la urmatorul atentat. Ei se folosesc in special de tineri,au fost si cazuri cind femeile au fost cele care au atacat asa ca.....Cind a fost atentatul din Natanya in Mall mai aveam numai 7 minute pina sa termin ,lucrul(pe atunci lucram la policlinica)si urma sa mergem la cumparaturi,trecind prin dreptul magazinului.Cind a avut loc deflagratia,toate geamurile s-au zguduit ,lumea a inceput sa tipe si sa iasa din cladire.Primul lucru a fost sa ies de acolo pt. a afla cu siguranta unde a avut loc nenorocirea si in acelasi timp am pus mina pe tel. pt. a vedea unde era prietenul meu care urma sa vina sa ma ia. Daca suni in primele 2 minute ,ai noroc deoarece liniile telefonice sint inca libere ,mai tirziu insa ......numai ocupat auzi.A raspuns cu mare greutate si cu vocea omului somnoros isi cerea scuze pt. intirziere iar in continuare promite ca ajunge la mine in 5 minute. Am inceput sa pling cu sughituri si i-am spus ce s-a intimplat ,am intrebat daca toata lumea este acasa dupa care l-am rugat sa vina cit de repede poate.Am intrat in policlinica ,era goala ,mai ramasesera citiva batrini in carucioare si deabea se miscau si ca o ironie a sortii ,o familie de arabi se indrepta spre iesire in fuga. Am inchis toate computerele ,am numarat banii ,am inchis biroul si in tot acest timp nu ma puteam opri din plins si tremurat. Nu vreau sa exagerez dar o colega mi-a spus sa merg cu ea:"sa vedem mortii".Am ramas fara glas.Nu era o femeie proasta ,nu era cineva fara pregatire si cu toate astea m-a frapat singele rece de care a dat dovada. -Sa vezi ce?Am intrebat surprinsa. -Hai sa vedem citi sint, ca de aici ii vezi mai bine. Am lasat-o in plata domnului si am plecat pe jos sa ma intilnesc cu Dorian ,circulatia fiind deja intrerupta iar cind m-am convins ca-i viu si nevatamat am multumit celui de sus,l-am sarutat si imbratisat de parca ne-am fi intilnit dupa o perioada lunga de timp. Nu mai retin numarul decedatilor ,tot ce stiu este ca au fost tineri ,batrini si nou-nascuti iar singura lor vina (daca se poate spune asa)a fost ca s-au aflat la locul atentatului in acel moment. Ma mai surprinde inca ceva ,in mai putin de 1 minut apar ambulantele si politia,sint oameni(in special religiosi)care sint voluntari si care se ocupa numai cu adunatul bucatilor de trupuri omenesti.Suna macabru dar si asta face parte din viata celor de aici.Apoi incepe nebunia.Toata lumea suna la familie,cunoscuti ,colegi sa vada daca sint bine.Cei care nu dau de cite un membru al familiei ,incep cautarile la spitalele unde au fost adusi raniti ,incearca peste tot si punctul terminus este la morga. Am vrut sa scriu ceva cu mult mai frumos despre viata noastra de aici si sigur am s-o fac insa evenimentele recent intimplate ,m-au dus cu gindul la toate acele atentate care ,parca pe mine ma pindeau .Cel care ne-a marcat a fost cel din ziua de Pasti de la Hotel Park in care si-au pierdut viata o buna cunostinta si familia acestuia ,in total 4 membri din familie ,iar daca copii lor sint in viata se datoreaza fapului ca au intirziat la masa cu 15 minute ,numai.El a fost si medicul nostru stomatolog,iar sotia lui a fost ginecolog. Dumnezeu sa-i ierte pe toti ,iar familiile acestora sa aiba puterea sa-si duca viata mai departe . Krissias si Alexandra Krissias Am promis ca vin si cu povesti cu mult mai interesante. Asa ca am sa incep cu Ierusalimul,capitala tarii ,care numara in jur de 500000 locuitori. La prima vizita in acest oras m-am simtit coplesita nu atit de frumusetea lui ,cit de atmosfera lui,de faptul ca oriunde paseai calcai pe.......istorie.Pasii mei calcau pe urmele lui Isus si asta te face sa te simti mai aproape de el.Fiecare piatra ,monument apartin unei epoci si par ati povesti incredibilele intimplari petrecute aici in urma cu mii de ani. A vizita Ierusalimul ,pt.evrei este "a te urca -a te inalta" ceeace simbolizeaza cit de mare este insemnatatea acestui oras pentru ei. Nu exista ceva mai sfint si mai sacru in tot Israelul ,ca acest oras,ale carui monumente fie ele de origine crestina ,musulmane sau mozaice ,sint pastrate cu sfintenie si ingrijite cu adulatie de un popor a carui radacini se impletesc ,cu radacinile orasului. Unul din cele mai impresionante locuri din oras este "orasul vechi"inconjurat de ziduri cenusii ,puternice.Prin cele 7 porti .poti patrunde inr-o lume mirifica,in care atmosfera este incarcata atit de istorie cit si de farmecul impletirii dintre traditiile negotului evreiesc,cu cel arabesc.Pe ulitele strimte poti gasi zeci si zeci de "mici magazine "care-si etaleaza amalgamul de produse:de la produse culinare cu specific arabesc ,pina la imbracaminte si incaltaminte si tot felul de "chitibusuri"pe care le poti gasi intr-un talcioc de exemplu. Punctul culminant pt. mine al vizitei in orasul Sfinta fost intrarea in Biserica unde se afla Mormintul Sfint.Nu poate fi redat in cuvinte ce am simtit si sigur orice crestin simte acelasi lucru.Biserica este impresionant de mare ,iar la rindul ei adaposteste inca alte 7 biserici ,ale diferitelor culturi:Greco-catolica,ortodoxa ,catolica,elena ,etc... Exact la intrare se afla Piatra ungerii,unde istoria spune ca ,acolo l-a uns Fecioara Maria pe Isus ,dupa ce acesta a fost coborit dupa cruce.In partea dreapta,dupa ce urci niste trepte sapate in stinca,dai de Golgota,locul unde Isus a fost rastignit .Numai faptul ca am avut ocazia sa-mi plimb sufletul prin aceste locuri pe mine m-a facut sa vad altfel viata.Am devenit mai buna,mai intelegatoare,ii privesc altfel pe cei care gresesc si incerc sa nu-i judec ,pt. ca numai Dumnezeu are acest drept si privilegiu. Dupa ce lasi in urma Golgota,o pornesti in partea stinga ,unde intr-un mic lacas este asezat Mormintul Sfint.Inima a inceput sa-mi bata atit de puternic,incit mi-era teama sa nu lesin ,dar in clipa in care am fost in interiorul lui,puterile m-au lasat fara sa vreau si am ingenuncheat la comanda ,daca ma pot exprima asa. Este ceva pur si simplu Divin,Inaltator.Poate pt. ca am fost in perioada Pastelui nostru si stiam ca Isus nu se afla in mormint la acel moment,m-a facut sa-l simt aproape de mine,in fata mea si am stiut ca toate rugaciunile facute sint auzite de el.Dupa ce am sarutat icoana Maicii Domnului,mi-am permis sa fac un gest prin a-l mingiia pe El care era linga mine si deabea dupa aceea am simtit ca-mi revin puterile.Am iesit de acolo si am apucat sa mai arunc o ultima privire inauntru si i-am multumit pt. faptul ca s-a jertfit pt. noi pacatosii. Sint o femeie care a pacatuit fata de Dumnezeu ,nu am facut rau la nimeni ,nu sint razbunatoare ,vreau sa cred ca sint o femeie credincioasa ,chiar daca ma rog numai noaptea inainte de culcare si uneori diminetile ,incerc pe cit posibil sa aprind luminari pt. vii si morti vinerea si duminica ,am carte de rugaciuni ,dar stiu ca atunci cind o citesti trebuie sa fii curata trupeste si atunci mi-e teama s-o si deschid pt. a nu o pingari.Si cu toate acestea,relatia dintre mine si Dumnezeu ,functioneaza.Este cu mine si ma sculta atunci cind am nevoie de el ,iar pentru mine asta inseamna foarte mult. Va las si am sa continui povestirea........Sint citeva poze de la plimbarea prin Orasul Sfint,totul este sa aveti rabdare sa le cautati. Krissias si Alexandra Marox Multumim Krissias pentru ceea ce ne-ai povestit ! Imi place intotdeauna sa citesc descrieri din partea celor care locuiesc acolo. Ierusalimul descris de tine pare mai familiar decit daca l-as fi gasit in vreo carte...Mai vreau astfel de povesti !!! Sper sa nu par patetica, dar iti doresc mult curaj si la fel de multa sansa si in continuare, la fel si celor dragi tie ! "Un sfirsit e un inceput..." ella&com.
lilach tinatache Krissias, multumim.... cuvintele nu-si au rostul... tinatache Se pare ca teritoriul Israelului nu e singurul vizat. In Muenchen, adica la noi in oras, la cativa km de cartierul nostru, tocmai a fost descoperita o bomba ce urma sa explodeze pe locul unde personalitati politice ar fi luat parte la turnarea fundamentului (simbolica) a unei sinagogi. E vorba de neonazisti, seful si inca cativa au fost arestati. Azi intamplator am trecut cu masina prin fata inchisorii unde sta acest sef si chiar am vazut o adunatura de neonazisti care probabil ca protestau impotriva arestarii. Nu stiu ce sa spun, una e cand auzi de la cineva, cand vezi la tv si alta e cand iti dai seama ca se intampla langa tine... Acum cauta in si pe langa toate asezarile culturale sau nu evreiesti, sa vada daca mai sunt si altele... Cristina, mamica cu burtica dyana Originally posted by Krissias Am promis ca vin si cu povesti cu mult mai interesante. Asa ca am sa incep cu Ierusalimul,capitala tarii ,care numara in jur de 500000 locuitori. La prima vizita in acest oras m-am simtit coplesita nu atit de frumusetea lui ,cit de atmosfera lui,de faptul ca oriunde paseai calcai pe.......istorie.Pasii mei calcau pe urmele lui Isus si asta te face sa te simti mai aproape de el.Fiecare piatra ,monument apartin unei epoci si par ati povesti incredibilele intimplari petrecute aici in urma cu mii de ani. A vizita Ierusalimul ,pt.evrei este "a te urca -a te inalta" ceeace simbolizeaza cit de mare este insemnatatea acestui oras pentru ei. Nu exista ceva mai sfint si mai sacru in tot Israelul ,ca acest oras,ale carui monumente fie ele de origine crestina ,musulmane sau mozaice ,sint pastrate cu sfintenie si ingrijite cu adulatie de un popor a carui radacini se impletesc ,cu radacinile orasului. Unul din cele mai impresionante locuri din oras este "orasul vechi"inconjurat de ziduri cenusii ,puternice.Prin cele 7 porti .poti patrunde inr-o lume mirifica,in care atmosfera este incarcata atit de istorie cit si de farmecul impletirii dintre traditiile negotului evreiesc,cu cel arabesc.Pe ulitele strimte poti gasi zeci si zeci de "mici magazine "care-si etaleaza amalgamul de produse:de la produse culinare cu specific arabesc ,pina la imbracaminte si incaltaminte si tot felul de "chitibusuri"pe care le poti gasi intr-un talcioc de exemplu. Punctul culminant pt. mine al vizitei in orasul Sfinta fost intrarea in Biserica unde se afla Mormintul Sfint.Nu poate fi redat in cuvinte ce am simtit si sigur orice crestin simte acelasi lucru.Biserica este impresionant de mare ,iar la rindul ei adaposteste inca alte 7 biserici ,ale diferitelor culturi:Greco-catolica,ortodoxa ,catolica,elena ,etc... Exact la intrare se afla Piatra ungerii,unde istoria spune ca ,acolo l-a uns Fecioara Maria pe Isus ,dupa ce acesta a fost coborit dupa cruce.In partea dreapta,dupa ce urci niste trepte sapate in stinca,dai de Golgota,locul unde Isus a fost rastignit .Numai faptul ca am avut ocazia sa-mi plimb sufletul prin aceste locuri pe mine m-a facut sa vad altfel viata.Am devenit mai buna,mai intelegatoare,ii privesc altfel pe cei care gresesc si incerc sa nu-i judec ,pt. ca numai Dumnezeu are acest drept si privilegiu. Dupa ce lasi in urma Golgota,o pornesti in partea stinga ,unde intr-un mic lacas este asezat Mormintul Sfint.Inima a inceput sa-mi bata atit de puternic,incit mi-era teama sa nu lesin ,dar in clipa in care am fost in interiorul lui,puterile m-au lasat fara sa vreau si am ingenuncheat la comanda ,daca ma pot exprima asa. Este ceva pur si simplu Divin,Inaltator.Poate pt. ca am fost in perioada Pastelui nostru si stiam ca Isus nu se afla in mormint la acel moment,m-a facut sa-l simt aproape de mine,in fata mea si am stiut ca toate rugaciunile facute sint auzite de el.Dupa ce am sarutat icoana Maicii Domnului,mi-am permis sa fac un gest prin a-l mingiia pe El care era linga mine si deabea dupa aceea am simtit ca-mi revin puterile.Am iesit de acolo si am apucat sa mai arunc o ultima privire inauntru si i-am multumit pt. faptul ca s-a jertfit pt. noi pacatosii. Sint o femeie care a pacatuit fata de Dumnezeu ,nu am facut rau la nimeni ,nu sint razbunatoare ,vreau sa cred ca sint o femeie credincioasa ,chiar daca ma rog numai noaptea inainte de culcare si uneori diminetile ,incerc pe cit posibil sa aprind luminari pt. vii si morti vinerea si duminica ,am carte de rugaciuni ,dar stiu ca atunci cind o citesti trebuie sa fii curata trupeste si atunci mi-e teama s-o si deschid pt. a nu o pingari.Si cu toate acestea,relatia dintre mine si Dumnezeu ,functioneaza.Este cu mine si ma sculta atunci cind am nevoie de el ,iar pentru mine asta inseamna foarte mult. Va las si am sa continui povestirea........Sint citeva poze de la plimbarea prin Orasul Sfint,totul este sa aveti rabdare sa le cautati. Krissias si Alexandra http://community.webshots.com./user/krissias -------------------------------------------------------------------------------- Ce frumos ai povestit. De dragul lui Isus, mi-as dori mult sa ajung si eu sa vizitez Ierusalimul. VALIR subiectul poate fi detul de dezabatut dar cum intodeauna "Dumnezeu este mai presus de orice", eu cred ca noi toti cei care discutam , ar trebui sa ne rugam mai mult pentru oameni de langa noi , pentru intreg pamantul, pentru pace. Indiferent ca suntem catolici, ortodocsi, musulmani,iudei,etc. toti suntem fii lui Dumnezeu, suntem creatia lui si nu trebuie omul sa distruga ce a creat EL.Chiar daca apar situatii de genul acesta nu trebuie sa disperam,frica si neincrederea nu vin de la Dumnezeu; aminteste-ti ca mosii si stramosii nostri au trecut prin situatii mai grele si nu si-au pierdut speranta. Dumnezeu sa fie cu voi! Krissias Dupa ce am lasat in urma Biserica Domnului am pornit-o catre Zidul Plingerii.Lume multa ,multi straini ,arabi suficienti si ei se perindau prin Ierusalimul vechi. Zidul Plingerii este construit in apropierea moscheei arabesti Elaxa si acest lucru formeaza de fapt un fel de granita intre partea araba si cea evreiasca a orasului.Depinde in ce zi a saptaminii vizitezi aceste locuri ,pt. ca daca o faci vinerea aglomeratia isi spune cuvintul ,din plin. Ultra-religiosii evrei se duc la zid si se roaga ore-n sir.Barbatii pe partea stinga ,iar femeile in dreapta.Zidurile sint pazite tot timpul de politie si asta din cauza "vecinilor"care nu de putine ori ,au aruncat cu pietre in momentul iesirii lor de la rugaciune. Aflindu-ma fata-n-fata cu Zidul am procedat si eu ca toti ceilalti si am inceput sa ma rog.Am facut-o in primul rind pt. dusmani ,apoi pt.parinti ,prieteni si de fapt m-am rugat pt.ca Domnul sa ne fie alaturi ,tuturor.Am pus la loc de cinste(poate si datorita inaltimii)ravasul meu si mi-am luat La revedere frumos de la Dumnezeu si Isus Christos. Ierusalimul este imens.este construit pe 7 coline si panorama este de vis .Mare parte din constructiile de aici sint facute cu Piatra de Ierusalim ,un fel de marmura (nu cred ca-i cuvintul potrivit)speciala si care are un format si o culoare aparte. Nu l-am vizitat nici pe sfert si asta datorita faptului ca-i destul de periculos sa mergi in cartiere pe care nu le cunosti .Sigur cei care locuiesc acolo ,nu au astfel de temeri. Un lucru aflat de la Dorian si pe care ma simt datoare sa-l spun ,este ca la intrarea in oras ,daca vii dinspre Tel-Aviv ,este construit un cimitir ,special ca Mesia la intoarcerea lui ,sa nu poata intra in oras ,neputind sa calce pe morminte. Despre orasele de aici am sa mai spun ,dar vreau sa mai adaug cite ceva la cele relatate de Lilach. -Stiam inca din Romania de la bunici ca evreii nu amesteca brinzeturile cu carnea la masa ,dar la fel de bine mai stiam ca ei nu au respectat niciodata aceste obiceiuri ,ba mai mult ,nici pe la prietenii lor nu am vazut acest lucru.Si uite ca am ajuns aici ,Alexandra incepe scoala iar eu ca o mamaica buna ce ma aflu ii pregatesc sandvichul de scoala ,intocmai ca in Ro :chifla ,cascaval si sunca.Toate bune si frumoase ,numai ca trece sora mea la verificari si o vad ca-mi scoate bunatatea de sunca de acolo si cu o figura acra imi spune:"ce-ai inebunit ?asa o trimiti la soala ,nu stii ca nu-i casher?vrei sa aiba copilul probleme din prima zi? -Pai si cupilu ce maninca ,intreb eu plina de nerfi? -Cascaval si atit ,vine raspunsul ei promt. -Auzi ,ti sa nu-mi spui mie ce tre sa-i dau copilului sa manince ca io sint masa si stiu de ce are ea nevoie. -Ba nu stii nimic ,asa ca faci bine ca macar in ochii lumii sa arati ca respecti regulile. Si pina la urma care-s regulile care trebuiesc respectate si de catre cine ,nu am aflat nici in ziua de astazi dar pot sa va spun ca: -daca ai mincat produse din carne ,ai voie sa maninci produse lactate ,numai dupa 3 ore. -nu se maninca carne de porc. -sint evrei ultra -religiosi ,evrei moderati si evrei normali. -cei din prima categorie ,nu au televizoare in casa si in afara de faptul ca se roaga ,fac copii si primesc bani de la stat ,altceva nu stiu sa faca. -cei moderati sint un pic mai descuiati la minte ,dar cu toate astea :la intrarea in Sabat nu aprind focul,lumina ,nu merg cu masina ,nu vorbesc la tel.,etc. -si ultimii ,care dupa mine sint cei mai normali care fac de toate ,indiferent in ce zi a saptaminii se afla ,maninca amestecat ,se plimba in lume .... krissias siAlexandra lorelei_19 Mi se rupe inima afland ce se intampla in Israel. Mai ales ca, legat de Israel am niste amintiri foarte frumoase. Prima mea mare dragoste a fost un baiat din Rishon le Tzion- era voleibalist si venise in romania la un meci. Ani intregi ne-am sris scrisori si pot spune sincer ca-mi era taaare drag. Din pacate ne-am pierdut pe drum, eram asa de tineri... Insa tresar de fiecare data cand aud de Israel... Imi imaginez ce-ai simtit cand te-ai vazut asa de aproape de Dumnezeu, de Isus. Simti- cred, ca te purifici. Sa fiti fericite si sa va pazeasca bunul Dumnezeu de tot ce-i rau. lilach Asa cum am promis am sa continui... Anul nou va fi vineri seara...vom sarbatori cam multe in aceeasi seara... In 10.10 avem sarbatoarea corturilor Sucot ( trecutul poporului lui Israel pe drumul dintre Egipt si Tara Caananului-"pentru ca de sucotam asezat poporul lui Israel si l-am scos din Egipt") si care va tine o saptamina. Cu timpul la acesta explicatie s-au adaugat inca citeva bucuria poporului,sarbatoarea recoltei. In acest timp religiosii isi fac intradevar corturi si le acopara cu crengi si trestie, multi dintre ei chiar dorm si maninca in cort.Si la aceasta sarbatoare sint maincaruri specifice: legume umplute cu orez(mincare a evreilor din Irak),chifle prajite (Tunis),supa de sfecla cu pateuri calde(specifica evreilor proveniti din Europa),friptura de vitel in sos de ciuperci(specific Maroc),cartofi si vinete umplute (specific-Tunis),chiftele acoperite cu pesmet si prajite (specific asckenazi_-Europa),conopida in sos de thina (specific Siria),vinete micute umplute cu muraturi (specific -Maroc), kube din sfecla (specific Irak),cigarete umplute cu mere si nuci(specific Turcia si Grecia),supa de carne cu humus (Maroc si Egipt). Sper ca nu v-am ametit cu atitea retete...unele dintre ele le-am pregatit si eu ...au iesit foarte delicioase. Copiii si studentii au vacanta incepind de la Iom Kipur si pina dupa Sukot, cei care lucreaza au jumatate de zi libera...merg de la 8:00 pina la ora 13:00 dar ziua este platita,insa in ultimii ani din cauza situatiei economice nu se lucreaza deloc in aceasta perioada. In general cei care nu sint religiosi ies in concedii la Marea Rosie,Marea Moarta...dar in general ies in strainatate. Data urmatoare am sa incerc sa va povestesc cite ceva despre Haifa...orasul unde locuiesc...as dori sa va pun si poze insa nu mi se permite... "Un sfirsit e un inceput..." lilach Stiu ca v-am promis ca va voi povesti despre Haifa insa ieri s-a sarbatorit ceva foarte important aici. Shimon Peretz a implinit ieri 80 de ani. La multi ani! A fost sarbatorit cu mare fast si au fost invitati celebritati din toata lumea politicieni,staruri de cinema si de muzica. Aici se ureaza :pina la 120 de ani ca si la 20 de ani.(ad mea v'esrim c'mo b'esrim) "Un sfirsit e un inceput..." Marox Si eu ma simt aproape de Israel. Bunica mea a fost invatatoare, a avut elevi evrei care in anii 60-70 au plecat din tara cu parintii. N-au uitat-o si i-au trimis foarte multe ilustrate si felicitari. Mai povestiti-ne, fetelor, cind mai aveti timp, pentru ca e tare interesant... osolita quote: -------------------------------------------------------------------------------- Originally posted by Krissias Un lucru aflat de la Dorian si pe care ma simt datoare sa-l spun ,este ca la intrarea in oras ,daca vii dinspre Tel-Aviv ,este construit un cimitir ,special ca Mesia la intoarcerea lui ,sa nu poata intra in oras ,neputind sa calce pe morminte. ----------------------------------------------------------------------Krissias, poti sa detaliezi te rog, nu inteleg la ce te referi si sunt curioasa. vio Buna, tare mult imi place subiectul... Am avut norocul sa merg in Israel acum 4 ani (sotul meu lucra acolo si am fost sa-l vizitez). A lucrat pentru un client in Haifa. Nu prea am putut eu sa vizitez prea multe (am fost doar in Ierusalim, Tel Aviv ºi, bineinteles, in Haifa). Era septembrie si era foarte cald... Hotelul in care statea sotul meu era pe malul Marii Mediterane, iar marea era frumoasa, frumoasa. Si calda. Am fost foarte multumita cind am aflat ca respectiva camera este cu vedere la mare. Am aflat apoi ca toate camerele sint asa... :)Intr-una din zile mi-am luat inima in dinti si m-am urcat in tren sa merg vizitez Tel Aviv. Cu trenul m-am descurcat dar cind am coborit si am iesit in gara parca eram in alta lume: toate inscriptiile, bannerele... erau cu caractere ebraice (e corect spus asa?). M-am oprit intr-un parc linga gara si m-am minunat de tufele de leandri inflorite, am prins curaj si am pornit in oras. :)Dorinta mea era sa ajung sa vizitez Jaffa, dar cum nu m-am indurat sa ma urc intr-un autobuz ci m-am incapatinat sa merg pe jos am obosit asa de tare ca m-am multumit sa fotografiez Jaffa din departare... Chiar ieri am gasit printre carti un album cu fotografii din Istael si l-am rasfoit un pic melancolica. Multa vreme dupa ce m-am intors din acel concediu tot spuneam ce mult mi-a placut acolo. Acum patru ani cind am fost in Israel era Anul Nou si am mincat mere cu miere... Abia astept sa mai povestiti. Dea Domnul sa fie cit mai putine povesti cu atentate. O zi faina, Vio lilach Noi sintem bine...ieri a fost atentat in Haifa ...la un restaurant...Azi este Iom Kipur...liniste...nu circula nici o masina...post mare...nu se maninca.(cine tine post) Probabil ca a-ti auzit...au murit citeva familii...Restaurantul era a unor asociati...evreu si arab...au murit arabi si evrei...pacat... Terorista era frumoasa si...avocata???... "Un sfirsit e un inceput..." Katink Mare pacat, eu ma intreb (asa retoric, desigur), oare se vor linisti vreodata spiritele acolo?!... Cata ura si cata rautate trebuie sa mai fie?! Numai bine, Katink Timpu-i un ac, iar noi suntem ata din el... lilach A trecut cam mult de cind am scris la acest subiect... Astazi, Andrei baiatul meu m-a rugat sa le fac gogosi ...si atunci mi-am adus aminte ca nu peste mult timp se apropie Hanuca... Copiii abia asteapta aceasta sarbatoare...anul asta spre fericirea lor cade impreuna cu Craciunul deci vom avea si brad (de plastic) dar si luminarile de Hanuca si nelipsitele gogosi. Imi aduc aminte cind erau mici ca ii spuneau la brad ...pom de Hanuca si ceilalti copii nu intelegeau la ce anume se refera copiii mei. Dar au trecut acele timpuri...pentru ca acum sint foarte multi veniti din Rusia care sarbatoresc aici sarbatorile crestinesti.Aici in Haifa in luna decembrie se sarbatoresc toate sarbatorile, se numeste Festivalul religiilor: crestinesti,musulmane si evreiesti...pentru ca este un oras in care traiesc toate etniile. Orasul este luminat cu luminite si impodobit in special in zona arabeasca, este frumos..in fiecare vineri si simbata este plin de lume. Toata lumea se pregateste de sarbatori cumpara cadouri, cumpara tot ce trebuie pentru impodobit pomii... Imi pare rau dar trebuie sa las pe altadata restul ... "Un sfirsit e un inceput..." m34 In '99 am avut norocul sa vizitez Israelul de doua ori. A fost extraordinar, merita vazut TOTUL: de la nord la sud si de le est la vest, atat Locurile Sfinte, cat si natura. Cateva locuri le-am parcurs chiar de mai multe ori, cel mai vizitat fiind, evident Ierusalimul. Am prins expozitia de arta in sticla a lui Chihuli si noaptea si ziua si a fost ceva de vis. Am cativa prieteni foarte buni acolo, dar din pacate evenimentele astea ma opresc sa mai merg in vizita la ei Speram cu totii ca pana la urma sa se linisteasca apele, desi nu se intrevad schimbari majore. Mihai "Un sfirsit e un inceput..." ella&com.
Delia21 Foarte frumos.Mai scrieti cand aveti timp.
spic de grau Imi doresc f mult sa vad Pamantul Sfant. Imi este insa f teama. Ma rog la Dumnezeu sa se termine cu toate nenorocirile. Aseara au dat la TV un film cu teroristi arabi..[bang]. Asta era intr-adevar filmul pe care ni-l doream cu toti sa-l vedem avand in vedere ultimile evenimente [alcool][V] Lumy [mamica] si David (11 Martie 2004)[copil] "Il y a des fleurs partout, pour qui veut bien les voir" (Henri Matise)
lilach Sintem iarasi in perioada sarbatorilor. A fost "rosh hashana" si "iom kipur" iar in seara asta incepe "sukot". Am sa incerc sa-mi fac putin timp liber ca sa scriu la scest subiect. Sper ca fetele din Israel sa coopereze [:D] "Un sfirsit e un inceput..." ella&com.
lilach O seara placuta, copii se uita la film...deodata se intrerupe filmul, era cu ceva inainte de ora 23:00...Laura intreaba mirata de ce?? mami?? Mie mi se opreste respiratia, fiica cea mare este plecata cu prietenele ei la Festivalul Filmului in Haifa. Deja stim ...a fost iarasi un atentat...intrebarea insa este unde?? sper ca nu in Haifa...nuuuuuuu...a fost la Taba in Sinai...anunta la televizor...prea multe data insa nu avem spune crainicul, egiptenii nu ne lasa sa intram cu salvarile si cu cei care sint pregatiti pentru a da ajutor in aceste cazuri...toata lumea derutata. Se stie ca Taba si mai ales hotel Hilton este plin de israelieni.Dupa inca citeva minute se anunta ca au fost inca doua atentate tot in Sinai.Tot Eilatul era in stare de alarma...nu se stia mare lucru pentru ca din Egipt nu se primeau informatii si singurele informatii era primite de la israelieni care aveau celulare si cereau ajutor de la "Maghen David Adom" =Crucea Rosie. Multi si-au facut bagajele si au venit pe jos la granita ...unii in graba si in nebunia care presupun ca a fost nu isi gaseau pasapoartele...egiptenii nu vroiau sa-i lase sa intre...of, Doamne. Asta a fost aseara...toata noaptea a fost transmisie in direct din zona Eilat si din Sinai...astazi s-a continuat. Sint morti, raniti, disparuti...in Egipt. Se pare ca nici Sinai, locul care se considera o oaza de liniste..nu e sigur...din pacate. "Un sfirsit e un inceput..." ella&com.
papadie [quote]Initial creeata de lilach
Poate ca ceea ce fac acum nu e chiar pe placul moderatorilor si a administratorului. . Lilach subiecte mai vechi de 3-6 luni se arhiveaza. De unde si pina unde ideea de mai sus??? Va place iconul de la titlul subiectului sau sa pun altul? Cred ca poti edita chiar tu mesajul sa skimbi iconul daca nu va e pe plac. [flo]
lilach papadie ...ai dreptate [flo]...insa din 27.09. si pina acum, chiar nimeni nu a remarcat subiectul??? Daca doriti sa-l inchideti, va rog ...oricum nu prea se inghesuie nimeni, au fost doar citeva rugaminti si ? "Un sfirsit e un inceput..." ella&com.
papadie
quote:
Originally posted by lilach
papadie ...ai dreptate [flo]...insa din 27.09. si pina acum, chiar nimeni nu a remarcat subiectul??? Daca doriti sa-l inchideti, va rog ...oricum nu prea se inghesuie nimeni, au fost doar citeva rugaminti si ? "Un sfirsit e un inceput..." ella&com.
Nu inteleg..in ce sens sa-l remarce? Adeka n-a scris nimeni? Fiecare scrie unde vrea. [pup] "În afara de constiinta totul e bestialitate" (Camil Petrescu)
Ioana75 Buna lilach[flo], si la toate fetele din IL. Am fost si eu prin Israel, cred ca de 6-7 ori. Cel mai mult am stat vreo 5 luni, si am prins perioada cea mai nashpa cu 2 atentate pe zi, in ian-mai 2002. Am avut colegi (baietzi) care n-au rezistat nici o luna la ritmul bombelor, si s-au intors in RO. Mie personal nu mi-a fost frica, nu pot sa explic la nimeni de ce. Pur si simplu m-a fermecat tara aceea, cu mirosul de parfum, cu marea super frumoasa, de mincare nu am cuvinte, am pus muuulte kilograme pe terasele de pe plaja din Tel Aviv (mai ales la Chinky Beach[:D]). Iar oamenii .. am ramas prietena si acum cu citiva, vorbim pe messenger cel putin odata pe saptamina. Sincer, mi-ar place sa ma stabilesc acolo, sau macar sa mai fac vizite. Acum insa lucrez la o firma nemtzeasca, asa ca vizitele sint in Germania[:)]. Pot sa vorbesc ore in sir despre Israel ... dar mai las povesti si pe data viitoare[flo]. Ioana
lilach Ioana si celelalte fete care au fost pe aceste meleaguri...sint foarte curioasa ce impresie va facut aici totul.Nu de alta dar cred ca noi nu ne dam seama ce impact pot avea oamenii. Cunosc crestini care au fost tare dezolati de aceste locuri... Asa ca va invit la povesti.[:D] [flo] Si pentru cele care inca nu au fost pe aici as fi curioasa sa stiu cum credeti voi ca se prezinta aceasta tara. Nu vreau sa vorbim de politica...o exclud. "Un sfirsit e un inceput..." ella&com.
Ioana75 [batetoba]Phiii nici nu stiu cu ce sa incep, atit de multe lucruri extraordinare am de povestit despre Israel[olala]. Am vizitat tot, cu exceptia teritoriilor bineinteles. Dar n-o sa incep cu descrierea locurilor unice in lume, cum ar fi Marea Moarta, Ierusalimul, pesterile de la Rosh Hanikra, inceputul marelui rift african ... O sa incep cu discotecile din Tel Aviv [disco]. Desigur, multa lume va zice ca e sinucidere curata sa mergi la club in IL. Dar dupa ce vezi ca sint 3 rinduri de controale, iti dai seama ca e foarte putin probabil sa scape ceva. O muzica[bum], o atmosfera [ispita]... eu care am batut multe cluburi cind am fost mai tinara, va garantez ca merita toti banii o discoteca in TLV. Un lucru e sigur: lumea acolo se distreaza foaaaarte bine. Am incercat sa raspundem la intrebarea: de ce sint (sau par) mai relaxati tinerii din IL decit cei din RO? Poate ca tocmai datorita stress-ului politic, poate din cauza ca o duc financiar mai bine ... eu zic ca din cauza educatiei. Mi s-a parut ca exista un fel de "cult" al relaxarii, al distractiei, al "after work hours". Nu zic, si in RO mai iesim dupa o zi de munca, dar nu e la fel ca o seara pe plaja din TLV. Da, cred ca si marea are rolul ei ... si canapelele foarte confortabile de pe plaja, si narghileaua de linga masa ... [pofta] Un exemplu va mai dau despre cum se distreaza oamenii din Israel: exista un loc pe plaja din TLV unde, in fiecare simbata de la ora 11 pina la 14, se aduna oameni si danseaza ... in formatie sau in perechi, toti la fel ... e incredibil! Si oricine se poate alatura. Sint oameni cu virste intre 14 si 70 de ani. Eu am incercat de citeva ori, dar pasii nu sint chiar asa de usori cum pot parea la prima vedere[:D]. E uimitor cum toti oamenii stiu pasi diferiti pentru zeci, poate sute de melodii. Si danseaza acolo, fie soare fie vint, numai cind incepe ploaia se opresc si se ascund pe la terase[pic]. Cred ca se simte din "glasul" meu cit de dor mi-e de IL, n-am mai fost de 1 an si 2 luni. Pleaca insa al meu simbata asta la Haifa pentru 2 saptamini si il pun sa-mi aduca un borcan cu aer de Israel [:-)))][:-)))][:-)))]. Va pup, cu drag[flo], Ioana
MariaDia Sunt fericita ca am gasit subiectul acesta. De fapt, cu ceva vreme in urma am intrebat fetele din Israel daca nu mai este pe undeva acest subiect, in care, cei care nu locuiesc acolo, dar care au vizitat aceste locuri sa-si poata impartasii impresiile de calatorie. Am fost in Israel deja de 2 ori anul acesta. Prima data a fost in luna mai. A fost dragoste la prima vedere. Prietenul meu, care cu mai mult timp in urma lucrase timp de un an si ceva in tot Israelul, a fost cel care mi-a insuflat dorinta de a vizita aceste meleaguri. Si nu a gresit presupunand ca voi fii coplesita de ceea ce vad acolo. Am plecat din IL cu dorinta sincera de a ma intoarce cat mai curand. Asta s-s intamplat in luna Septembrie cand insa am fost in Tel Aviv doar pentru o zi datorita serviciului. A fost scurt dar macar am putut sa ma respir acel aer. Cum spunea cineva un pic mai devreme mi-as fi dorit sa pot aduce cu mine un borcan cu aer de Israel. La prima noastra vizita am vazut mare parte din aceasta tara fantastica. Am vizitat Tel Avivul, Ierusalimul(in amanuntime caci acolo am locuit), Nazarethul, Bethleemul si o multime de alte orase si asezari ce au avut un rol in istoria crestinismului.Am mers in pelerinaje pe urmele lui Cristos. Am vizitat vechea Cetate din Ierusalim, Turnul lui David. Cand timpul ne-a permis am facut si plaja: la Marea Moarta. Pentru ca nu mai pot sa scriu acum, am sa revin cu povestiri si date precise despre pelerinajele si vizitele mele in Israel. Cu drag, Maria
Ioana75 Al meu tocmai ce a plecat ieri spre Israel ... fara mineee[q]. Nu-i nimic, eu scriu despre IL si-mi mai trece dorul[^]. Azi va povestesc despre Marea Moarta.[il] Nu se zice degeaba ca e un loc UNIC in lume, e adevarat ... Fara nici o exagerare, poti sta pe spate si: citezti ziarul, tragi un pui de smn, stai la o shueta cu prietenii ...[8D]. Am fost de mai multe ori acolo, mai ales ca drumul din TLV e foarte interesant. Multe serpentine prin desert[8D]. Foarte interesant mi s-a parut si desertul, eu nu mai vazusem pina atunci asa intinderi mari de pamint, numai pietre, in culori foarte interesante: ba roshcate, ba galbui, ba maronii ... Am poze facute o gramada cu desertul, sint o ne-bu-ni-e[bis]. Ce e iarasi fain in IL: cum e organizat turismul. In orce punct de interes cultural/natural/etc. gasesti harti cu toate locurile turistice din tara, cu poze si descrieri, cu toate facilitatile de care dispun. Nu ca la noi in RO, avem niste peisaje absolut de vis, dar nu stim sa le facem reclama calumea[bang]; de exemplu eu vara asta am descoperit cetatea Calnic de linga Sebes-Alba: e superba, foarte bine pastrata, cu muzeu mic inauntru, clopotnita si chiar 3 camere de dormit amenajate inauntru pentru fanatici[il]. Pentru indragostitii de Israel, o [flo] Ioana
lilach Am pus citeva imagini cu Haifa, vazuta din salon si din dormitorul apartamentului. Le puteti vedea in albumul meu la "Pamintul sfint". Vor veni si altele....in curind. "Un sfirsit e un inceput..." ella&com.
lilach http://doors.stanford.edu/~sr/israel-2004/ Aici puteti sa vedeti si alte imagini din Israel. Ser sa va placa.[:D] "Un sfirsit e un inceput..." ella&com.
lilach http://www.israelimages.com/ "Un sfirsit e un inceput..." ella&com.
valentinag Foarte frumoase poze lilach!Este frumos Israelul,eu aveam in minte o imagine semidesertica cu tufisuri,asa din cand in cand.Da vad ca m-am inselat!Mi-ar placea sa vad live,da mai am de asteptat[;)] Valentina Never say never!
Arhistefy Dragele mele, am auzit intr-un context expresia "Jerusalem Home of Prayer for All Nation" (sper ca am scris-o corect). Imi puteti spune ce inseamna? Nu traducerea in limba romana, as dori sa stiu ce reprezinta: o biserica, o adunare... Multumesc mult de tot[flo] ________________________________________________ Nu te teme de ziua de maine, Dumnezeu este deja acolo. Cu drag, Mihaela
Delia21 Addicted,da-ne cateva exemple,eu sunt mai ignoranta si nu stiu,bine,stiu ca in Israel se macelaresc acolo palestinieni si evrei,dar nu poti spune ca ar fi mai buni unii decat altii,dar devolta subiectu si zi mai multe daca stii
Ioana75 Ieri am revazut toate pozele din Israel .. adica peste o mie de bucati[:D]. Asa frumoase sint cele din desert, si de la Marea Moarta ... Pacat ca n-am scanner sa le pun pe net. Mi-am amintit ce frumos a fost cind am vizitat Ierusalimul, cu mormintul lui Isus si Via Dolorosa. Am pus si eu palma pe locul unde se zice ca si Isus s-a sprijinit. Foarte interesanta a fost si o noapte de Pesach (in 2002), cind un coleg ne-a invitat la bunicii lui, si am participat cu toata familia la sarbatoare. Au facut o masa cu toate traditiile, s-a cintat si s-a recitat, ne-au dat si noua o carte cu "scenariul" in engleza, sa putem urmari si intelege ce fac ei. A fost fain ca am descoperit si pe cineva care stia romaneste. Din 10 oameni luati la intimplare din Israel, sigur se gaseste cineva care stie romaneste, si ma refer mai mult de "Ce faci? Bine-bine" si "mamaliga" (astea fac parte din vocabularul de baza al tuturor taximetristilor[:D]). Va pup, pace si sanatate[flo], Ioana
Delia21 Addicted,am auzit zvonuri de acest gen cum ca pe 11 sept 2001 nici un evreu nu se afla acolo desi afacerile de acolo erau ale lor.Ce faci in Iraq,esti in armata?Poate parea putin ce fac eu,dar sper intr-o lume mai buna,e bine sa ne rugam celui de sus,si sa-i invatam pe ceilalti sa nu urasca,nimic bun nu se naste din ura.Poate sunt cam idealista,dar e alegerea mea.Mersi de situri.
AC Topicul a fost moderat si de aceea mesajele absolut deplasate ale lui Addicted au disparut... ti-am raspuns frumos la intrebarile tale Delia21 si pe PM. Un mesaj in care te rugam sa-ti stergi mesajele si sa le pui in alt topic..unul gen 9/11 si Tara Sfanta. Nu vrei...e libertatea ta...totusi te rog acum sa postezi in alta parte si sa lasi topicul cu poze fara certuri colaterale asa cum ii sta bine. Poti deschide un topic separat de cearta direct la ZZ daca vrei. Nu se numeste cenzura, se numeste respect fata de lipsa de dorintza a altora de a se certa pe un topic neutru pe temele dorite de tine si ex-Ninja, actual Addicted ..persoana binecunoscuta pe acest forum. Avand in vedere tonului raspunsului tau... nu te astepta la continuarea discutiilor pe PM sau aiurea. Legat de intrebarea ta..: au murit si cetateni israelieni si americani de credintza israelita. Ai aici site-ul oficial cu mortii pe tzari de nationalitate. http://www.september11victims.com/september11victims/COUNTRY_CITIZENSHIP.htm : un cetatean israelian, doi cu cetatenie dubla Cea ce ai auzit probabil prin mail este ceea ce se numeste un Internet hoax : http://slate.msn.com/?id=116813 devenit zvon care evident s-a raspandit si a infierbantat minti. Dintre cetatenii americani nimeni nu a facut statistici oficiale de genul cati afro-americani, cati de catolici, baptisti, evrei, crestini ortodocsi... pentru ca draga mea Delia traitoare in America... nu conteaza. Nu a murit acolo nimeni pentru o religie... ci pentru ca erau americani. Parca...as we are praying here hand-in-hand, there’s one thing to be said, “UNITED WE STAND!” Totusi... despre unii dintre cei care-si practicau religia.. Jewish Week.com si Gary Rosenblatt (09/05/2002) face in "The Mitzvah To Remember" un mic memorial http://www.thejewishweek.com/bottom/specialcontent.php3?artid=365 Daca nu cauti practicanti religiosi ci doar prenume evreiesti corespunzand probabil sau unor evrei sau sotii de evrei, veti gasi multe vreo patru sute de morti si tot ceva sute de supravietuitori. Citeste http://edition.cnn.com/SPECIALS/2001/trade.center/victims.section.html Cel putin..la http://www.september11victims.com/september11victims/ un request cu Cantor Fitzgerald iti va umple ecranul de nume evreiesti cat se poate de traditionale. Andreea
Delia21 Andreea ,care este problema ta?Vrei neaparat sa te certi ?Poti sa o faci,dar nu cu mine,scumpa,eu una sunt cu picioarele pe pamant si nu caut precum altii probleme acolo unde nu sunt.Eu nu am nimic cu nimeni ,ce e asa de greu de inteles?Ce anume ti se pare tie personal asa de deranjant in afirmatiile mele?Da exemple clare si nu ma mai invarti in juru cozii cu "certuri colaterale"!Fereste-ne doamne de cei cu ochelari de cal si cu mintea ingusta!
lilach Astazi incepe "Hanuca" sarbatoarea luminarilor,sarbatoarea copiilor si a minunilor. Astazi s-a aprins prima luminare in "hanuchia". Sarbatoarea tine 7 zile si in fiecare seara se va aprinde o luminare. In aceasta perioada se maninca gogosi si placintele de cartofi, copiii se joaca cu titirez. Copiii primesc multe cadouri si au si vacanta de iarna. Sint ani in care coincide aceasta sarbatoare cu Craciunul,din pacate nu in acest an. De ce se numeste sarbatoarea minunilor...se spune ca uleiul pe care l-au folosit ca sa arda o candela ar fi trebuit sa ajunga doar pentru o singura zi...insa minunea s-a intimplat si a ajuns 7 zile. "Un sfirsit e un inceput..." ella&com.
Iael1 Am locuit si noi (eu si familia ) in Israel , din 1989 pana in vara anului 1994. Apoi am hotarat sa ne intoarcem in tara . Daca nu ar fi acea stare de stres legata de atentate ,Israel-ul e o tara frumoasa , primitoare si calda .Mie imi place foarte mult clima de acolo, fiind aproape tot timpul insorit te simti mai destins si parca anul are mai multe luni ( adica am simtit ca timpul se scurgea mai greu ). Aici in Romania apx 9 luni pe an e vreme urata si stai in casa , asteptand cele 3 luni cu soare sa te poti plimba putin ! Cei 10 ani de cand sunt aici parca au zburat , nu stiu cand au trecut. Sunt bucuroasa sa aflu vesti despre voi cei din Israel . Eu am fost in vara anului 1996 ultima data in vizita la parinti.
rovki Fetelor,eu sint noua aici,azi am vazut prima data forumul asta.Imi place.Am citit tot felul pe el.Si eu sint din Israel,stau aici de 20 de ani.Sinteti niste dragute toate care scrieti aici,scrieti foarte frumos.Lumea nu stie prea multe despre Israel si asa au sansa sa auda lucruri de la oameni si despre oameni.Continuati tot asa[grup] Va pup pe toate si sa auzim numai de bine. Alice ALICE
Ioana75 rovki, bine ai venit pe [dc]! Exista si un forum cu toate fetele din Israel, unde stau de vorba despre orice, pe "Prieteni dintotdeauna". Ioana
lilach Au trecut si sarbatorile...crestinesti, evreiesti. Orasul in care locuim, Haifa a fost timp de o luna orasul "du kium" adica, orasul in care traiesc in pace si prietenie arabi cu evrei. Decembrie fiind luna sarbatorilor, toti locuitorii Haifei sarbatoresc, indiferent de religie. E foarte frumos sa vezi strazile cartierului arab "vadi" impodobit ca si in Europa, brazi impodobiti...toata lumea in alerta sa cumpere cadouri de Christmas si de Hanuka. Vorbind de oras, dupa parerea mea este cel mai frumos oras care poate sa existe...oras oriental si in acelasi timp occidental,toate se imbina frumos, multa, multa verdeata, mare, munte, paduri, rasarit si apus de soare superb, in departare se vede muntele Hermon inzapezit. De doua luni am inceput sa lucrez in domeniul comertului si zilnic am clienti arabi crestinisi musulmani, nu stiu cum se face dar intotdeauna am o "limba" comuna cu ei, sint foarte politicosi si plini de bun simt. Am descoperit ca sint foarte multe romance casatorite cu crestini care au invatat in Romania, medicina sau stomatologie. Nu inteleg de ce nu scriu si alte fete de aici... Poate totusi vor scrie si alte fete despre alte orase. "Un sfirsit e un inceput..." ella&com.
Ainef Buna fetelor, am si eu o problema pe care vreau sa o discut cu voi! Acum 1 an jum, mi-am depus actele pentru a emigra in Israel impreuna cu familia. Eu am 3 pitici (un baiat si 2 fete: 7 ani, 5 ani si 2 ani). Probabil ca in acest an actele noastre vor fi gata si as vrea sa va intreb ce puteti sa-mi spuneti despre Israel, bune si rele, ce ar trebui sa stiu, ce ar trebui sa fac ca totul sa mearga bine. Cum e viata in Israel, dincolo de problema atentatelor care ma ingrozeste...dar spunea una dintre voi la un moment dat ca daca Dumnezeu vrea sa te ia, te ia de oriunde, nu neaparat printr-un atentat...asa este dar cred ca nu e usor sa stai permanent cu teama ca ai plecat si nu sti daca te mai intorci. Deci? Ce puteti sa-mi spuneti? E cineva plecat din Romania printre voi? Cum te descurci in Israel cu 3 copii? Te poti descurca daca lucreaza unul singur? (in cazul meu sotul?) Ce sanse sunt de angajare pentru un programator care nu stie limba? gata, cred ca v-am ametit. Va pup si vorbim!
lilach
quote:
Originally posted by Ainef
Buna fetelor, am si eu o problema pe care vreau sa o discut cu voi! Acum 1 an jum, mi-am depus actele pentru a emigra in Israel impreuna cu familia. Eu am 3 pitici (un baiat si 2 fete: 7 ani, 5 ani si 2 ani). Probabil ca in acest an actele noastre vor fi gata si as vrea sa va intreb ce puteti sa-mi spuneti despre Israel, bune si rele, ce ar trebui sa stiu, ce ar trebui sa fac ca totul sa mearga bine. Cum e viata in Israel, dincolo de problema atentatelor care ma ingrozeste...dar spunea una dintre voi la un moment dat ca daca Dumnezeu vrea sa te ia, te ia de oriunde, nu neaparat printr-un atentat...asa este dar cred ca nu e usor sa stai permanent cu teama ca ai plecat si nu sti daca te mai intorci. Deci? Ce puteti sa-mi spuneti? E cineva plecat din Romania printre voi? Cum te descurci in Israel cu 3 copii? Te poti descurca daca lucreaza unul singur? (in cazul meu sotul?) Ce sanse sunt de angajare pentru un programator care nu stie limba? gata, cred ca v-am ametit. Va pup si vorbim!
In primul si in primul rind imi cer mii de scuze ca nu am intrat aici si nu am stiut ca cineva a scris. Nu stiu daca cineva ti-a scris la acest subiect dar daca nu, atunci sper sa nu fie prea tirziu. Eu locuiesc in Haifa insa am aliat(am venit in Israel) in urma cu 18 ani ...deci nu prea stiu exact ceea ce se intimpla acum. Daca cumva veniti in Haifa atunci fara prea mari probleme v-as putea ajuta.Stiu ca acum nu se mai da Merkaz Klita (un fel de hotel)unde se asigura si invatarea limbii dar se plateste chiria sau cel putin o parte din chirie si bineinteles ajutor lunar insa nu stiu pe ce perioada. Acum in legatura cu servici pentru sotul tau depinde de imprejurari...adica de noroc sa spun asa. Presupun ca stie engleza deci asta e oricum un atu si limba ivrit o poate invata pe parcurs. Marea majoritate a celor care au venit aici au lucrat la inceput chiar si in alte meserii numai sa lucreze undeva si sa cistige. Cu 3 copii va puteti descurca cu salariul unui programator de calculatoare(salariile sint destul de mari), nu e foarte usor insa asa cum am spus la inceput primiti si ajutoare. Si noi avem 3 copii si am fost 3 ani doar pe un salar. Copiii cei mici vor fi la gan (gradinita) si pentru voi in primii ani nu se plateste sau daca s-a schimbat ceva atunci e o suma infima poate sa fie 10$ desi nu prea cred. Cred ca si ganul si scoala sint subsidiate de stat cel putin in primii 3 ani. Cu alte cuvinte veti avea tot felul de inlesniri...insa inarmativa cu foarte multa rabdare... "Un sfirsit e un inceput..." ella&com.
lilach Cum va mascati copiii de "Purim" ?Poate facem fiecare poze si le punem pe site. Ce spuneti de idee? Eu am poze cu copiii si din anii trecuti. Cred ca ar fi o idee foarte faina. Poate sint si adulti care se maschiaza [:D] "Un sfirsit e un inceput..." ella&com.
lilach Chiar asa nimeni, nimic???? Unde sinteti toate mamele cu copiii? Chiar nu va pregatiti de Purim? Poate in sabatul asta ....[:D] scrieti si voi cite ceva??? Sintem tare lenese [:D] "Un sfirsit e un inceput..." ella&com.
iulia grosman eu le-am cumparat vineri de la lait be rosh din hadera pt. cel mic un costum de ratoi,pt fata o fac vrajitoare,iar cel mare nu stiu daca se mascheaza ca e deja mare....... ce mai faceti voi? cum ati mai petrecut in ultimul timp caci de cind au nascut fetele chiar n-a mai dat nimeni nici un semn de viata... ce mai fac restul fetelor?
lilach Iulia, vad ca esti singura care se incumeta sa scrie aici. Daca cumva a-ti facut poze la Purim va rog sa le puneti. Eu am sa pun citeva. "Un sfirsit e un inceput..." ella&com.
gabibarta abia acum am gasit acest topic, am cateva poze de la Purim din Oradea, a fost nemaipomenit! F. bine ne-am simtit! La comunitatea evreilor din Oradea s-a facut si un film despre Cartea Esterei, o prelucrare moderna, e grozav!!! Gabi+Robert 20.05.1997+Lili 17.05.2002 http://community.webshots.com/user/gabibarta
Koky Am si eu o intrebare: de ce nu se amesteca branzeturile cu carnea? Adica..."esplicatzia lojica" [;)]? Koky, mama de doi super bebici
Porumbel30 Draga Ainef, nu stiu ce mai e cu tine, dar daca mai esti pe aici te rog sa-mi dai un mesaj la adresa yona_marin@yahoo.com.Cu multa placere vreau sa te ajut pt. ca si noi am trecut prin astfel de momente si ne-am fi dorit sa intalnim pe cineva sa ne raspunda pertinent la multimea intrebarilor noastre... Te pup,Ioana
lilach Buna, nu-mi vine a crede ca cineva s-a incumetat sa scrie aici...[:D] Gabi se pare ca totusi ne intilnim in locuri "deosebite"...poate cine stie anul viitor la Oradea...noi dorim sa ajungem dar nu se stie niciodata. Apropo...ce a-ti "cautat voi la comunitate...daca nu te superi de asa o ?... Porumbel...unde locuiesti in Israel? Poti sa-mi dai lamuriri pe pm daca doresti. Pentru toti o vara placuta cu cit mai putina caldura...asa cum numai la noi poate sa fie.[:X][:X] "Un sfirsit e un inceput..." ella&com.
Porumbel30 Draga Lilach, ti-am trimis un PM dar am primit un mesaj cum ca nu primesti mesaje private!s-a intamplat ceva sau nu stiu eu sa butonez? Sufletul n-ar avea curcubeul daca ochii n-ar avea lacrimi...
iulia grosman Ela ce mai faci?vad ca nimeni nu mai scrie asa ca nici n-am mai intrat pe aici.Eu intru mai mult la despre gradinarit ca fetele au flori si idei frumoase iar eu sint pasionata de flori.Mai intru si pe la bucatarie cite putin dar de scris scriu putin.Insa citesc si ma amuz de cele mai multe ori.Mai scrie.Ce mai e pe la Haifa?????
iulia grosman Ela ce mai faci?vad ca nimeni nu mai scrie asa ca nici n-am mai intrat pe aici.Eu intru mai mult la despre gradinarit ca fetele au flori si idei frumoase iar eu sint pasionata de flori.Mai intru si pe la bucatarie cite putin dar de scris scriu putin.Insa citesc si ma amuz de cele mai multe ori.Mai scrie.Ce mai e pe la Haifa?????
lilach Porumbel30 nu stiu de nici o problema...s-ar putea sa fie plin...uite am sa verific.Daca nu poti sa-mi trimit pe e-mail. Iulia...o...ce de lume...ce faceti voi in merkaz ha'aretz? La noi caldura e teribila....si umezeala....dar traiasca mazganul [:D] "Un sfirsit e un inceput..." ella&com.
gabibarta mazgan...nuuuu!!! Nicaieri in lume nu am tremurat atat de frig ca-n IL, in timpul verii![:D] Cand ne plimbam cu mama in Haifa, sus-jos pe dealuri, la ora 14, zicea lumea ca suntem nebune.... Da' noua ne place caldurica! Apropo de comunitate: suntem membri, eu mai inactiva, mama in schimb e om de baza acolo! Are cateva functii: responsabil club, biblioteca, organizeaza intalniri saptamanale pt. pensionari, e membra in cor, etc... Acum de cand nu mai e program la gradi, nici la scoala, copiii mei mananca acolo la cantina. Gabi+Robert 20.05.1997+Lili 17.05.2002 http://community.webshots.com/user/gabibarta
iulia grosman Elucica si la noi e f. cald,de merg mazganele zi si noapte,iar unde mai pui ca eu am caderi de tensiune de ma ia cu ameteli de cad din picioare.Intr-o zi aproape ca am lesinat la mirpaa....In rest stam si ne ascundem prin colturi racoroase.
lilach
quote:
Originally posted by iulia grosman
Elucica si la noi e f. cald,de merg mazganele zi si noapte,iar unde mai pui ca eu am caderi de tensiune de ma ia cu ameteli de cad din picioare.Intr-o zi aproape ca am lesinat la mirpaa....In rest stam si ne ascundem prin colturi racoroase.
Iulia, nu uita ca inca citeva luni bune sintem in acelasi matzav...inca nu te-ai obisnuit? Pina la iarna e timp, nu gluma. In rest si noi, mazgan acasa, la lucru...la mare nu prea mergem. Cind crezi ca totusi vor fi sanse sa ne intilnim toti de pe forum...bineinteles ca ma refer la cei din Israel [:D]. "Un sfirsit e un inceput..." ella&com.
iulia grosman Ela tu nu stii cum sintem noi?7 luni asteptam iarna si mai putin de 5 asteptam vara.De obisnuit m-am ras-obisnuit insa asta e....[alcool]asteptam iarna.
lilach OK Se pare ca nimeni nu are de gind sa scrie acum in preajma sarbatorilor. Fetelor...pe unde a-ti disparut???? Va urez "shana tova v'metuka". Sa va simtiti bine de sarbatori si cine stie ...poate cineva totusi apare si pe aici...pe desprecopii(ma refer la fetele din Israel). "Un sfirsit e un inceput..." ella&com.
Porumbel30 Draga Lilach,eu am crezut ca s-a inchis subiectul!Ma bucur ca nu s-a intamplat asa si sper sa ajungem si noi(fetele din Israel) la capitolul 100!Adica ce, noi nu avem nimic de comentat, de discutat, de intrebat? Ti-am trimis um PM, l-ai primit? Pt. ca eu sunt incepatoare in ale calculatorului si s-ar putea sa nu fi butonat cum si pe ce trebuie...Oricum sper sa ramanem in legatura noi "fetele din Israel". Shana Tova! "Sufletul n-ar avea curcubeul daca ochii n-ar avea lacrimi..."
lilach Porumbel30, ma bucur ca vrei sa tinem legatura. Nu am primit nimic pe pm. Incearca inca o data. Numai bine. "Un sfirsit e un inceput..." ella&com.
bebi Shana Tova, doamnele! A trecut mult timp de cand n-am mai scris aici. M-am indragostit de un evreu. Asta nu-i nimic nou[:D],numai ca el vrea sa se insoare cu mine.Eu am o situatie buna aici: am un serviciu bun, am muncit mult ca sa am o cariera frumoasa. Dar parca imi lipseste ceva. M-a cerut de nevasta si am acceptat. Urmeaza sa facem cununia in Romania. E greu pentru ca eu nu [pot pleca pt moment din tara definitiv iar pt el e greu sa vina sa traiasca aici. La fel ca si mine, el are un job bun acolo, o afacere buna si o situatie buna. Dupa discutii si iar discutii am ajuns la concluzia ca ar fi bine sa merg eu acolo. Dar ebraica nu stiu decat strictul necesar (asta am invatat in ultima luna mai mult). Nu stiu nimic despre religie, sarbatori, obiceiuri. Totul e nou pt mine si ma inspaimanta tare. Cred ca o sa am mare nevoie de ajutorul vostru. Mama mea, desi traieste de 10 ani acolo si e maritata cu un evreu, nu ma ajuta deloc pt ca nici ea nu stie prea multe. Cred ca n-a interesat-o niciodata. Stiu si simt ca este un om tare bun. Este exact ce-mi lipsea. Cateodata ma simt descurajata de toti si toate. Stiu ca asupra lui e o presiune enorma din cauza familiei lui care nu cred ca o sa ma accepte prea curand. O iubeste mult pe Catalina si invers. Cat a fost in Romania si am mers in concediu m-am simtit ca o printesa. Pana si in fotografii se poate vedea cat de fericiti suntem si ce bine ne sta impreuna. Voi stiti de casatorii intre evrei si romance? Cum au rezistat altii? Va mai scriu si va multumesc ca m-ati "ascultat"
gabibarta va doresc si eu an nou fericit! Gabi+Robert 20.05.1997+Lili 17.05.2002 http://community.webshots.com/user/gabibarta
lilach
quote:
Originally posted by gabibarta
va doresc si eu an nou fericit! Gabi+Robert 20.05.1997+Lili 17.05.2002 http://community.webshots.com/user/gabibarta
Gabi, shana tova v'metuka, pentru toti cei de la comunitate din Oradea! "Un sfirsit e un inceput..." ella&com.
gabibarta multumim! Sa stii ca aici comunitatea e mica, dar foarte unita, ceea ce ma mira f. tare, chiar si cei din varsta critica (15-25 ani) au mereu programe comune, tot timpul organizeaza ceva, si-au gasit locul aici in OTER. Gabi+Robert 20.05.1997+Lili 17.05.2002 http://community.webshots.com/user/gabibarta
lilach Gabi, suna fosrte frumos ceea ce spui tu. Sa stii ca pe vremea mea nu erau asa de multi tineri sau poate eu nu-mi aduc aminte? Tu participai la cor sau la cursuri de limba? "Un sfirsit e un inceput..." ella&com.
dalia946 Gmar hatima tova ! Pentru toata lumea. Nici nu stiu cu ce sa incep. Mai intii ............. Mama , ce emotionata sint. Am dat de forumul asta din intimplare. M-am bucurat foarte mult pentruca ma intrebam in sinea mea, daca noi cei din Tara Sfintta, nu sintem in stare sa avem un forum unde sa putem vorbi in limba tarii de unde am venit. Am aliat in Israel in 1989 pe 16 februarie. Eu sotul si fata. Eram la acea vreme la niste virste destul de critice. Ma refer la mine si la sotul meu. Fata avea o lume noua in fata ei, si putea realiza cele mai nebanuite vise. Mai ales ca am facut alia numai din cauza ei. Bebi, intreba daca stie cineva de casatorii mixte di daca au rezistat. DA, EU STIU SI AU REZISTAT 41 DE ANI LEGAL SI 44 DE CIND SE CUNOSC. Special am scris cu litere mari ca sa se observe. Parca mi-au mai trecut nitelus emotiile. Si mai cunosc si alte amanunte in legatura cu casatoriile mixte. Cine vrea sa stie detalii sa dea o strigatura. Locuin in Nazareth Illit. Nu departe de Lilach. De Haifa. Am vizita chiar si Gradinile Bahai. Nu sint prea tinara , nici eu si nici sotul.Fata intre timp s-a maritat si are deacuma 2 fete frumoase. Ginerele este si el tot din Romania, deci limba de comunicare intrre cele 2 familii inrudite, este, slava domnului. Fetele, au 6 si respectiv 2ani si jumatate. Vorbesc romaneste si ivrit.Fata a facut facultatea aici, la Haifa. Este meandes tuchna, sau mai pe romaneste, inginer programator. Lucreaza la Carmiel, ca sefa de proiect.Este foarte apreciata. Baiatul este bijutier. Are impreuna cu familia lui un magazin de bijuterie la comanda. Cam atita despre familia noastra mare. In ceeace priveste Israelul, o tara mai frumoasa ca asta, n-am vazut. Fiecare drum cu masina ni se pare altfel, de fiecare data mai frumos,Am vizitat si noi, pina mai acum 2 ani, toata tara, de la un cap la altul. Avem poze multe si frumoase. Poate o sa reusesc sa le pun pe un album sa le vada toata lumea. Pupici pentru toata lumea si nici nu stiti cit ma bucur ca am reusit sa dau peste asa un forum.
bebi Hatima Tova, fetele! Am si eu o intrebare despre sarbatorile evreiesti: care sunt sarbatorile care urmeaza pana la sf anului, ce inseamna ele si ce se pregateste de mancare? Ce inseamna Yom Kipur mai exact si ce se mananca dupa ce se termina?
bebi
quote:
Originally posted by dalia946
Gmar hatima tova ! Pentru toata lumea. Nici nu stiu cu ce sa incep. Mai intii ............. Mama , ce emotionata sint. Am dat de forumul asta din intimplare. M-am bucurat foarte mult pentruca ma intrebam in sinea mea, daca noi cei din Tara Sfintta, nu sintem in stare sa avem un forum unde sa putem vorbi in limba tarii de unde am venit. Am aliat in Israel in 1989 pe 16 februarie. Eu sotul si fata. Eram la acea vreme la niste virste destul de critice. Ma refer la mine si la sotul meu. Fata avea o lume noua in fata ei, si putea realiza cele mai nebanuite vise. Mai ales ca am facut alia numai din cauza ei. Bebi, intreba daca stie cineva de casatorii mixte di daca au rezistat. DA, EU STIU SI AU REZISTAT 41 DE ANI LEGAL SI 44 DE CIND SE CUNOSC. Special am scris cu litere mari ca sa se observe. Parca mi-au mai trecut nitelus emotiile. Si mai cunosc si alte amanunte in legatura cu casatoriile mixte. Cine vrea sa stie detalii sa dea o strigatura. Locuin in Nazareth Illit. Nu departe de Lilach. De Haifa. Am vizita chiar si Gradinile Bahai. Nu sint prea tinara , nici eu si nici sotul.Fata intre timp s-a maritat si are deacuma 2 fete frumoase. Ginerele este si el tot din Romania, deci limba de comunicare intrre cele 2 familii inrudite, este, slava domnului. Fetele, au 6 si respectiv 2ani si jumatate. Vorbesc romaneste si ivrit.Fata a facut facultatea aici, la Haifa. Este meandes tuchna, sau mai pe romaneste, inginer programator. Lucreaza la Carmiel, ca sefa de proiect.Este foarte apreciata. Baiatul este bijutier. Are impreuna cu familia lui un magazin de bijuterie la comanda. Cam atita despre familia noastra mare. In ceeace priveste Israelul, o tara mai frumoasa ca asta, n-am vazut. Fiecare drum cu masina ni se pare altfel, de fiecare data mai frumos,Am vizitat si noi, pina mai acum 2 ani, toata tara, de la un cap la altul. Avem poze multe si frumoase. Poate o sa reusesc sa le pun pe un album sa le vada toata lumea. Pupici pentru toata lumea si nici nu stiti cit ma bucur ca am reusit sa dau peste asa un forum.
Bine ai venita, dalia! Sper as te simti bine aici cu noi. Eu vreau sa stiu mai multe detalii despre casatoriile mixte: care-s formalitatile daca ma casatoresc civil aici cu el, ce inseamna casatoriile mixte pt copii nostri sau pt fiica mea, cum voi putea sa-i schimb si ei numele (catalina nu are numele tatalui in certificat). Apoi sunt asa de dezorientata in privinta studiilor mele, cum o sa le echivalez. Eu lucrez la banca , am experienta 10 ani pe operatiuni bancare si arbitraj valutar. Limba ebraica mi se pare usoara si am inceput sa o invat, deocamdata autodidact. Dar vreau sa fac cursuri si nu stiu unde sa ma duc in Bucuresti sa ma interesez. Ufff, sunt asa de dezorientata ca nu stiu incotro s-o apuc. Iar el este incoltit de familia lui care nu vrea sub nici o forma sa ma accepte. Ma gandesc ca poate nu-mi scrieti ca nici voi nu acceptati casatoriile mixte:(
dalia946 Buna dimineata si HAG URIM SAMEIAH pentru toate fetele. Am intrat in sarbatoarea de SUCOT, sarbatoarea corturilor. Multumesc pentru primire Bebi. Spune cum vrei informatiile pe privat sau pe forum? am multe si reale . dalia946
gabibarta Dalia, bine ai venit pe DC! Sa-ti traiasca frumoasa familie!!! Lilach, mama si fiul meu sunt membrii corului, eu nu, pt. ca am o voce de plange cerul cand incep sa cant[:D] Gabi+Robert 20.05.1997+Lili 17.05.2002 http://community.webshots.com/user/gabibarta
bebi
quote:
Originally posted by dalia946
Buna dimineata si HAG URIM SAMEIAH pentru toate fetele. Am intrat in sarbatoarea de SUCOT, sarbatoarea corturilor. Multumesc pentru primire Bebi. Spune cum vrei informatiile pe privat sau pe forum? am multe si reale . dalia946
Iti multumesc mult. Prin mail as aprecia sau pe messanger
gabibarta poti si pe forum, m-as bucura si eu sa mai citesc despre obiceiuri! Gabi+Robert 20.05.1997+Lili 17.05.2002 http://community.webshots.com/user/gabibarta
bebi Draga Dalia, ti-am trimis mesaj pe mail. Asteptam mesajele tale aici si-ti multumim ca-ti faci timp pentru noi. Pe mine ma intereseaza orice: obiceiuri, locuri, sarbatori, retete:) Si ma intereseasa, in special, cum au reusit casatorille mixte sa infranga prejudecatile familiei. Se poate casatori religios in Israel fara ca femeia sa nu aibe ghiur? Te pupam si te asteptam! ps...Aseara Yaniv era tare incantat ca a venit familia lui in vizta la el sa construiasca casutza de Shukot. Am vb pe messanger si imi arata pe camera casutza si ce a construit nepoata lui sa puna pe casuta si in casuta. Era asa de trist ca nu suntem impreuna mai ales pentru Catalina care s-ar fi bucurat mult de casutza. In decembrie o sa fie aici cu noi. Zicea ca o sa aduca cele 8 lumanari si o sa-mi dea reteta de la mama lui pentru gogosile care se fac special pentru Hanuka.